06-11-12
Same Ooold shiiitOdată cu revenirea Peluzei Sud pe stadion - din motive mai complexe decât pare la prima vedere - au revenit şi discuţiile referitoare la modalitatea în care ar trebui să ne raportăm la ce se întâmplă la Steaua.Dacă n-ar fi fost rezultate şi joc bun - cazul ultimilor 5-6 ani - situaţia ar fi fost ceva mai clară. Dar, cum Laurenţiu Reghecampf a demonstrat - contrar a ceea ce susţinea prin aprilie - că se poate face treabă, situaţia pare a se complica din nou, mai ales pentru cei care simt că acest club nu înseamnă doar un palmares impresionant şi nu se pot obişnui cu ideea ca unul care a umilit în nenumărate rânduri istoria şi tradiţia acestei echipe să-şi lege numele de Steaua. Cum scopul unui forum este în primul rând cel de a discuta, vă supunem atenţiei două păreri ale unui suporter care şi-a spus foarte rar părerea în cei cinci ani de când are cont aici, l-am numit pe VrCristian, şi ale unui alt fan, care s-a înregistrat chiar astăzi, AgapeStefan. FCSteaua.ro îi roagă pe cei mai vechi de pe acest site, care şi-au expus în nenumărate rânduri părerea despre problemele de mai jos, să aibă răbdare şi cu cei numiţi mai sus! Aşadar, VrCristian a scris următoarele: Primul impuls este sa fiu de acord cu mesajul pseudo lehamito-sarcastic transmis de articol. Insa propun o intrebare de auto-analiza. Oare blamand (mai mult sau mai putin voalat) suporterul care alege sa traiasca momentul si sa se bucure (sa fie fericit) nu devenim noi insine de o micime cu tente chiar ipocrite? Sa fiu bine inteles, sunt complet impotriva exemplarelor becaliene din societatea de azi. Insa hai sa deschidem ochii si sa depasim stadiul de copil rebel naiv care are impresia ca va schimba lumea. Asta e tara in care traim. Ipocrizia, parsivenia, semi-analfabetismul, slugarnicia, smecheria ieftina si moralitatea indoielnica inca predomina la toate nivelurile, incepand de la politicieni pana la muncitorul din fabrica (pardon pt eufemism). Iar, ca sa nu continui pe clasica linie romaneasca de victimizare si auto-flagelare, o sa fac referire catre alte tari mai civilizate, respectiv alte campionate mai puternice. Si imi vine in cap, un exemplu la indemana oricui - Ac Milan / Silvio Berlusconi. Concret judecand, oare ce fel de calitate morala si/sau umana are mai sus amintitul? Singura diferenta notabila fata de al nostru cioban, este ca nu-si demonstreaza atat de virulent micimea in public. Ce-ar trebui sa faca tifosul milanez? Extrapoland, intr-adevar putin fortat, ajungem la concluzia ca suporterii lui Ac Milan sunt niste macaronari limitati si indolenti care in loc sa aleaga sa fie superiori, sa stea acasa si sa aleaga sa NU fie fericiti, ca sa-l invete ei minte pe Silvio, ce fac? Se duc pe stadion, ii baga bani in buzunar magnatului si isi sustin echipa pe care o iubesc. Iar lista analogiilor poate continua pe foarte multe pagini. Asadar, tinem cu Steaua sau incercam sa aratam ca suntem superiori? Superiori cui? Superioritatea trebuie demonstrata sau este constatata ca atare de cei capabili sa o perceapa? Corect, detesta-l pe becali, e o monstra de non-valoare si ar trebui organizate zilnic, manifestatii de protest contra oierului, detesta suporterii de ocazie limitati intelectual, cocalarii, samantarii si toate celelalte specimene care ii dau apa la moara mogulului atunci cand stropeste cu zeama fina de struguri catarat pe maybach DAR alege sa sprijini echipa Steaua si sa te bucuri atunci cand ai ocazia. Pentru ca altfel, dupa parerea mea umila, insusi conotatia termenului de SUPORTER isi pierde esenta. Numai bine. HAI Steaua! _______________________ La rândul său, AgapeStefan a scris următoarele rânduri: Ce a patit Vasile Gafencu, Arsenie Papacioc si multi altii asemeni lor in inchisori e cu adevarat trist si cinste lor ca au crezut pana in ultima clipa in valorile lor, dar ce evoci tu nu-si are locul aici, e bine ca ai cunostinte generale si habar despre trecut dar nu vad rostul in discutia actuala. Vreau sa va spun intai de toate ca nu-l urasc pe MM si nici pe Becali, nici nu-i simpatizez, pur si simplu sunt neutru si ma bucur de clipele frumoase pe care mi le provoaca echipa. In campionatul trecut cat si in alte campionate eram si eu suparat pe conducere DAR ce faceti voi, in a injura sistematic un om, in a spune cu atata usurinta ca urati pe cineva si-l doriti mort, ei bine eu asta nu pot intelege. MM si Gigi nu fac cea mai rea echipa de conducere din fotbalul romanesc si nici din fotbalul international, nu sunt niste criminal in masa, n-au comis atrocitati si genocid in masa, sunt doar niste oameni de afacere care profita de un brand daca e sa privim obiectiv. Dar cum suntem suporteri inteleg ca nu putem fi obiectivi si ne fierbe sangele-n vene, dar in a vorbi cu atata dezinvoltura ca iti doresti pe cineva mort si ca vrei sa moara si la TV, apai tin sa spun ca o fi aia de la conducere rai si monstrii, dar voi sunteti produsul inzecit a acelor monstri ca le-ati permis sa va schimbe in asemenea hal. Daca ne dam putin in spate si privim obiectiv fotbalul din tara noastra, vom observa, ca sunt cluburi in care actionariatul/patronajul/managementul este de 10 ori mai prost ca la Steaua. Sa privim cateva exemple care-mi trec acum prin minte: 1) Otelul Galati, dupa ce au luat 20 de milioane de euro din Champions League sezonul trecut, acum se bat la retrogradare, nu s-a investit niciun ban din cei castigati. 2) Unirea Urziceni, desfiintata dupa ce a facut o caruta de bani cu investitii minime. 3) Dinamo, tot actionarii de la acel club lasa impresia ca au bani si poate si au, dar 0 investitii. Macar daca ar intari putin lotul dar nici atat. 4) Rapid... Copos the chitros sau ariciul scotian si asta spune tot. 5) Astra Ploiesti, aici e interesant, deoarece din ce stiu eu patronul Astrei e cel mai bogat om din fotbalul romanesc si cu toate astea nu-l vad sa aduca si el un nume mare, aduce doar jucatori de pe continentul african cu investitii minime, angajeaza si demite antrenori la TV, da oameni afara dupa iar ii angajeaza. 6) U Cluj & Petrolul pai lui Walter i s-a facut stadion in Cluj de catre primarie, iar el a luat ce avea mai bun lotul ala si a plecat la Petrolul, iar U Cluj are si ea niste fani in nr mare(acasa). 7) Vaslui dorinta nebuna a lui Porumboiu de a lua campionatul, da salarii mari dar nu face un plan, nu are un buget, cheltuie mult de tot si te gandesti daca merita acei bani din moment ce Vaslui nu scoate bani din europa. 8) Timisoara, Craiova, stiti bine ce a putut face aici conducerea acelor cluburi. Si voi va plangeti de Steaua? Trece Steaua de 6 ani printr-o perioada nefasta, de acord cu voi. DAR e jale in tara asta la nivel sportiv si e jale si in fotbalul, toti vor sa faca un ban rapid din fotbalul cu investitii minime. Daca Gigi nu era asa de grandoman nu cumpara el ce-i mai bun prin tara asta in materie de fotbalisti romani, am fi avut doar jucatori de pe continetul african(nu zic ca aia sunt rai, dar costa mult mai putin un jucator din africa necunoscut dar talentat fata de sa zicem Chipciu, Chiriches. Dar sunt de acord ca si conducerea Stelei a facut niste alegeri tampite si idioate in trecut si cu siguranta o sa mai faca si in viitor, dar sunt si ei oameni si sunt influentati din diferite parti si uneori se ajunge sa fie antrenor un om slab pregatit (Ronny Levy), mai ajung jucatori slabi sau care nu sunt de Steaua, luati la recomandarea lui X si Y in care Gigi are incredere si aia poate au alte interese si tot asa. Eu si in ziua de azi sunt dezamagit ca l-a lasat pe Kapetanos sa plece ca a tinut mortis Gigi sa impuna maximul de 10 mii de euro pe luna. Dar pe termen lung e mai bine asa. Dar gata cu Gigi, MM si altii din conducere, am simtit nevoia sa va readuc cu picioarele pe pamant deoarece aveti niste asteptari atat de mari si sunteti atat de naivi in gesturile voastre de rebeli incat vreti sa vedeti lucrurile cum nu sunt ele de fapt, privestea lumea asa cum e nu cum ai vrea sa fie si ai sa te simti fericit ca echipa a batut pe Dinamo si ca e pe primul loc la o distanta buna de puncte fata de alte candidate la titlu. Cum a spus cineva mai sus, incercati sa intelegi ca Gigi si MM sunt doar o perioada din clubul Steaua, dupa ce ei nu vor mai fi, pot venii altii mai competenti sau nu, dar cu siguranta Steaua o sa traiasca prin noi suporterii si jucatorii din teren. Uitati-va la golgheterul nostru, Raul Rusescu, un tip atat de modest si de umil, cum puteti voi care va doriti oameni morti sa-i strigati numele? Mai mare rusinea. Nu-ti place MM si Gigi? Schimba postul cand ii vezi. Imi place sa cred ca nu sunteti toti suporterii echipei niste babuini care striga doar injuraturi catre Gigi si MM, daca vrei sa fii auzit o pati face si fara sa injuri ca la usa cortului si sa fii chiar tu o nonvaloare. Dar pana sa gasesti alte idei mai ingenioase de ati transmite mesajele, ca suporter, te intreb, atat de tare te deranjeaza ca respira Gigi si MM? Calmati-va oameni buni, ca va faceti rau daca tineti ura-n voi. FCSteaua.ro vă roagă să atacaţi argumentele, nu persoanele. Cine se comportă precum Gigi, ăla e! FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Ref: PUZ/24Administraţiile serioase lasă în urmă mult mai mult decât eventuale – şi foarte aparente – rezultate imediate. Contribuţiile reale la identitatea şi soliditatea – adică valoarea unuiDă culoare peluzei!Tu poți ajuta să fim o peluză așa cum toți ne dorim. Pentru că urmează bătălii grele cu Dinamo și în Europa League, poți dona orice sumă pentru: >> coregrafia de la meciul cu DiSteaua-Dinamo, 3-1- OMbunSteaua-Dinamo, atmosfera p.2- OMbun |
Lari 06.11.2012@15:43
Cum ma indoiesc de faptul ca vrei sa facem o comparatie a ce era AC Milan inainte de Berlu si ce a devenit dupa el si sa comparam acelasi lucru cu 2gi la Steaua, ma voi referi la alte aspecte, precum:
- Berlu il are pe Adriano Galliani la club. 2 gi pe cine are? Ce rol are Galliani acolo, ce rol are MM, de pilda?
Dupa umila mea parere, Galliani e unul dintre cei mai meseriasi conducatori de club din Europa.
- corect, Berlu a facut, dpdv al comportamentului, mult mai mult rau decat a facut 2gi. Si a fost/este contestat violent de multi fani.
Doar ca Milan a fost sus si foarte sus, in fotbalul italienesc si in toti acesti ani. O comparatie cu Steaua este cel putin haioasa.
Oricum, tin sa salut modul in care ti-ai prezentat punctul de vedere.
@AgapeStefan
Pornind de la viziunea matale, Ion Alecsandrescu si Jenei ar fi trebuit sa-si dea demisia si sa-l acuze de scleroza pe Valentin Ceausescu, atunci cand le spunea ca pot castiga CCE.
Aceasta echipa, pentru multi oameni, inclusiv pentru mine, este simbolul autodepasirii conditiei. Este simbolul grandorii in fotbalul romanesc. De la marea echipa a CCA-ului, pana la echipele de la sfarsitul anilor '90.
Steaua a fost mai mereu echipa care a ridicat necontenit stacheta in fotbalul romanesc. Acum, e o echipa ca toate celelalte, daca s-a ajuns sa o comparam cu ce se intampla in alte parti.
Asta e tragedia, asta a distrus iremediabil, se pare, 2gi.
Si o spune unul care, structural, nu poate uri. Dar nu pot nici iubi neconditionat o echipa care, cand merge bine, e meritul "aluia", cand merge prost, e din cauza celorlalti.
Sper sa continuati sa va mai expuneti parerile aici, mai ales cand lucrurile vor merge si mai prost.
Adrian 06.11.2012@16:23
Eu nu am argumente. Daca doresc ei sa vada ceva, sa caste ochii si sa se uite ce face Gigel cu Steaua. Ala e argumentul meu.
Cand tu, in anul 2012, te faci ca nu vezi ce se intampla la Steaua, atunci esti ori prost, ori rau intentionat. Rau informat nu ai cum sa fii. Pentru ca traim in 2012 si TOATA LUMEA ARE ACCES LA INFORMATII!
rtj 06.11.2012@16:38
La inceputul mileniului 3 insa, destinul Stelei s-a confundat cu cel al Romaniei post decembriste, adica echipa a fost luata cu japca, ilegal, de catre un fost bisnitar, un om fara onoare pe care il intereseaza doar profitul, Jiji fecali.
Astfel a inceput o noua etapa: etapa becalista sau a oii negre.Tocmai prin acest furt fraudulos s-a infaptuit prima cotitura gresita a istoriei Stelei.Echipa s-a rupt de Armata si astfel acum putina lume constientizeaza ca ni se spunea militarii si ca eram sub protectia Mapn-ului.Acum suntem numiti doar stelisti, ros-albastrii sau oi, de catre rivali mai ales.
Odata cu trecerea anilor, dupa cum bine stiti, ciobanul si-a adunat tot mai multi sustinatori, DAR si critici, datorita stilului sau de ghertoi cu iz de branza care l-a facut celebru.Dupa episodul Middlesbrough, totusi, se parea ca Steaua isi va recapata pofta de trofee, mai ales pe scena Europeana.Nu a fost sa fie asa, urmand o perioada de seceta care a culminat cu "revolta" celor 2 peluze impotriva ciobanului.
Cand cei de la nord au ales, insa, sa nu-l mai huleasca pe creditor, Peluza Sud a ajuns singurul bastion de rezistenta stelista impotriva tiranului.Dar dupa multe lupte grele si "gratie" publicului robot si prostit de media, sudistii au renuntat, grupurile retragandu-se pe rand, o parte inainte de venirea lui piti si cealalta dupa parasirea Ghencei.Aceasta renuntare a SUD-ului a reprezentat a 2-a lovitura negativa a lui fecali la adresa Stelei.
A 3-a pata neagra este reprezentata de plecarea Stelei de pe Ghencea, casa noastra, si exodul de la Cta, Buzau, Ploiesti care s-a incheiat pe Mall Arena, devenind simbolul cocalarismului romanesc si a "fanilor adevarati", ce odata cu venirea rezultatelor, si-au amintit ca defapt curge sange ros-albastru in venele lor.Din pacate, acum cateva zile s-a anuntat oficial ca ruptura de Ghencea este, mai mult ca sigur, definitiva.
Al 4-lea punct critic, si ultimul de pana acum, e reprezentat de reintoarcearea unei mari parti de sudisti la meciuri.Argumentarea lor este legata de faptul ca au realizat ca nu se mai poate face nimic impotriva jegului, deci, intr-un fel, s-au dat batuti.Este alegerea lor si unii dintre noi nu ar trebui sa o comentam prea mult.Totusi, reintoarcerea lor ar insemna revenirea normalitatii, ori acest lucru este departe de adevar.
Am scris acest scurt rezumat subiectiv, asa cum il percep eu, si am punctat anumite momente.Aceste momente cred ca au avut, au si vor avea un impact puternic asupra mentalitatii Steliste.Dupa cum se pare, in acesti ani,Steaua s-a schimbat enorm si mai are foarte putine lucruri in comun cu Steaua pre-becalista, poate doar numele si o parte din fanii trecuti de 20.
Un lucru e cert, la cum se misca lucrurile, in urmatorii ani ciobanul se va alipi istoriei Stelei si va deveni parte din ea.O parte ignorata de unii, aclamata de altii si hulita de foarte putini, din pacate.
Ramane de vazut ca fiecare dintre noi, Stelistii, sa cugetam adanc si sa ne alegem drumul in aceasta rascruce, fiind gata sa ne asumam riscurile si obstacolele.Noi PUTEM face diferenta, PUTEM schimba soarta Stelei, si daca nu pentru noi, macar pt copiii nostri.Intrebarea este : va accepta Stelistul sa LUPTE pt normalitate sau va alege sa ignore raul?
Arhimede 06.11.2012@16:51
VrCristian compara de principiu, pe moralitatea indoielnica a patronajului, nu pe fond, ca un "suporter de rezultat", cum il tamponezi cu "susul fotbalistic" al Milanului. :)
Fotbalistic si financiar, diferenta dintre AC Milan si Steaua a fost all time aceeasi ... MARE! Chiar in perioada Stelei de glorie '86-'89.
Diferenta dintre MM si Galliani e aceeasi ca diferenta dintre loturile celor doua echipe si forta lor financiara.
E aceeasi ca diferenta dintre Romania si Italia, all time, incepand de la Burebista! :)
Doar moralitatea sau imoralitatea au aceeasi baza de evaluare pt ca criteriile sunt independente de bani, performante sau putere. La asta s-a referit colegul de forum.
axl 06.11.2012@17:43
drvladyk 06.11.2012@18:58
Ps si coana Mitza ce realizari are? Scandaluri pe la TV? A ptiu, ce bou sunt, am uitat de Elton
#23 06.11.2012@22:36
In perceptia a 90% dintre persoanele interesate de fotbal din Romania, becali este imaginea Stelei de astazi.
Va identificati cu aceasta imagine? Atunci, mergeti si sustineti echipa, prefacandu-va ca ignorati ciobanul. Poate voi in sinea voastra il ignorati, dar in perceptia marii majoritati sunteti alaturi de el si girati comportamentul lui din fiecare zi.
Kreator 06.11.2012@23:05
Si voi va plangeti de Steaua? Trece Steaua de 6 ani printr-o perioada nefasta, de acord cu voi. DAR e jale in tara asta la nivel sportiv si e jale si in fotbalul, toti vor sa faca un ban rapid din fotbalul cu investitii minime.
.....
Ah, doar 6 ani consecutivi de contraperformanta....?????!!??'
Un fleac, ne-a ciuruit....
--- DAR e jale in tara asta la nivel sportiv si e jale si in fotbalul....
Pai daca e asa jale in fotbal (si se incheie al patrulea an de criza), atunci de ce Steaua in ultimii sase ani nu e in stare sa castige nici un titlu de campioana a Romaniei?
Steaua care face multi bani din vanzarea biletelor la meciurile de acasa...
Ar trebui sa fie avantajata Steaua in competitia cu niste cluburi slabite, dupa cum spui tu.
De ce?
Pentru ca un cretin (fecali) a pus mana lui jegoasa pe acest club si isi bate joc de el cum vrea si cand vrea.
#23 06.11.2012@23:23
In general cand se dau doua citate, se aleg opinii divergente, pentru a conferi echilibru si a intretine o discutie in contradictoriu argumentata. In cazul de fata cei doi spun mai mult sau mai putin acelasi lucru. Care este scopul? Cumva inducerea ideii ca stelistii de moda noua au reusit compromisul "ideal" de a fi alaturi de echipa si de a ignora ciobanul in acelasi timp, fara a avea mustrari de constiinta? Ca pana la urma dracul nu e asa de negru cum vor unii sa-l faca sa para?
Nu tine chiar la oricine asta, sa stii :)
Nu mai tin minte cine a zis ca intr-o argumentatie, ceea ce spui inainte de "dar," nu are de fapt nicio importanta. Asa ca va rog frumos, nu mai construiti fraze de genul "nici eu nu-l suport pe cioban, dar..." Nu faceti decat sa va demascati.
shack3r miercuri la 00:19
Si o observatie adresata autorului acestui articol, care vad ca nu s-a semnat (dupa stilul cucurundoualuntresc este Azzido, banuiesc )
In general cand se dau doua citate, se aleg opinii divergente, pentru a conferi echilibru si a intretine o discutie in contradictoriu argumentata. In cazul de fata cei doi spun mai mult sau mai putin acelasi lucru. Care este scopul? Cumva inducerea ideii ca stelistii de moda noua au reusit compromisul "ideal" de a fi alaturi de echipa si de a ignora ciobanul in acelasi timp, fara a avea mustrari de constiinta? Ca pana la urma dracul nu e asa de negru cum vor unii sa-l faca sa para?
Nu tine chiar la oricine asta, sa stii
Nu mai tin minte cine a zis ca intr-o argumentatie, ceea ce spui inainte de "dar," nu are de fapt nicio importanta. Asa ca va rog frumos, nu mai construiti fraze de genul "nici eu nu-l suport pe cioban, dar..." Nu faceti decat sa va demascati.
Eu iti dau tie dreptate, dar asculta-ma putin te rog. Am 21 de ani, stau in Bucuresti de 2 ani, tin cu Steaua de cand ma stiu. Am fost la ambele proteste, pe National Arena nu am fost pana acum, cred ca e clara pozitia mea. Nu mai pot sa ma bucur cum o faceam odata la victoriile Stelei, suport mult mai usor infrangerile, poate din cauza ciobanului, poate din cauza ca am mai crescut si mi-am dat seama ca nu se merita, desi nu cred.Eu nu am avut sansa sa ma bucur de Steaua asa cum ati facut-o voi, cei mai mari decat mine. Si totusi, asta e pasiunea mea, hobby-ul meu, cum vrei sa-i zici. Spune-mi sincer, ce ma sfatuiesti sa fac, sa astept sa-mi treaca tineretea si poate pasiunea in speranta ca pleaca ciobanul sau sa incerc sa fiu alaturi de echipa, dar in continuare sa fiu impotriva lui ( retine, nu il ignor) ? Si nu e o intrebare retorica, chiar iti cer sfatul pentru ca asta e dilema cu care ma confrunt de ceva timp.
drvladyk miercuri la 00:25
drvladyk miercuri la 01:49
VrCristian miercuri la 03:34
@Lari
VrCristian compara de principiu, pe moralitatea indoielnica a patronajului, nu pe fond, ca un "suporter de rezultat", cum il tamponezi cu "susul fotbalistic" al Milanului. :)
Fotbalistic si financiar, diferenta dintre AC Milan si Steaua a fost all time aceeasi ... MARE! Chiar in perioada Stelei de glorie '86-'89.
Diferenta dintre MM si Galliani e aceeasi ca diferenta dintre loturile celor doua echipe si forta lor financiara.
E aceeasi ca diferenta dintre Romania si Italia, all time, incepand de la Burebista! :)
Doar moralitatea sau imoralitatea au aceeasi baza de evaluare pt ca criteriile sunt independente de bani, performante sau putere. La asta s-a referit colegul de forum.
Exact! Multumesc.
Constat cu tristete ca unii dintre dvs. trag anumite concluzii pripite si eronate. Care este motivul? O parcurgere neatenta a textului sau o anumita incapatanare conceptuala inradacinata?
Daca este cazul din urma, sansele de a avea un dialog constructiv sunt minime, indiferent de argumentele aduse.
Pentru prima varianta, am sa fac urmatoarele precizari:
Nu a fost si nu este intentia mea sa intru intr-o polemica. Mi-am expus o parere vis-a-vis de moralitate, fericire si conotatia termenului de suporter, vazute intr-o acceptiune rationala.
Teoria si practica sunt de multe ori lucruri complet diferite.
Nu sunt elvetian, auto-stopist si nici macar consumator de telemea. Din contra, sustin ideologia unei societati in care non-valorea (indiferent de forma imbracata) ar trebui marginalizata iar principii precum onoarea, cinstea, demnitatea, pasiunea si modestia, promovate. Insa realitatea spune ca traim intr-o complet altfel de lume.
Cineva spunea ca oieru a facut, a dres si a terfelit Steaua. Corect. Altcineva sustine ca 90% din populatie asociaza numele de Steaua cu 2gi. Partial corect (procentul e putin exagerat). Asadar, concret si practic va intreb, ce e de facut?
Pentru ca, pana la urma, asta e tara in care traim. Suntem inconjurati de manelisti, habarnisti, cocalari, cefosi, tigani, curve, coruptie si ignoranta. Sistemul nu se poate schimba, e bolnav de sus pana jos. Trebuie sa treaca ani buni si generatii sa dispara, pentru a avea o sansa viabila.
Si va rog nu-mi serviti galusca cu "din cauza acestei atitudini nu se schimba nimic". In trecut poate am pasat-o si eu la randul meu insa la un moment dat trebuie sa ai puterea sa accepti ca e naiva si puerila.
Sa presupunem prin absurd CA CIobanu pleaca, vinde, moare. Apoi ce? Cine vine? Hai sa ne gandim logic si matur. Ce inlocuitor ati vedea in tara asta, sa aiba o conduita morala cel putin decenta, capacitate financiara, dorinta de a investi intr-un domeniu semi-falimentar si eventual chiar sa fie si sa inteleaga spiritul Stelist? Sau poate asteptam fericirea de la niste arabi? Sau un interlop, pardon, afacerist rus?
Hai sa deschidem ochii si sa nu mai visam Alice in tara minunilor.
Acestea sunt premisele, faptic, rational si coerent stabilite. Iar in continuare situatia se rezuma la a face o alegere. Aleg sa mai fiu SUPORTER Steaua in continuare sau nu?
Poti sa alegi nu, sa sustii pana la extrem o ideologie si sa inchei acest capitol, nu ar fi nimic de condamnat. Dar fii hotarat si alege. Spui gata si ai pus punct, nu mai continua sa te zbati la granita, intr-o expectativa mascata, aruncand dispret si fitile, in asteptarea apocalipsei.
Sau poti sa alegi da. Si mai mult sau mai putin constient de toata mizeria ce implica acest da si de riscul de a-ti creste lana pe spate, sa-ti sustii echipa simpatizata/favorita/iubita mai departe.
Eu unul, am ales da. Am ales practica inaintea teoriei. Pentru ca am invatat sa iubesc Steaua acolo pe stadion (Ghencea, nu mall), nu pe forumuri. Am plans si am ras la 10m de iarba, nu in fata unui televizor. Mergeam la meci pentru spiritul jucatorilor, atmosfera unica si senzatiile indescriptibile pe care le traiai la o victorie contra cainilor sau tiganilor, nu ma interesa cat de etic conduce Armata clubul. Il aclamam pe Lacatus, nu-mi faceam procese de constiinta.
Sa fim seriosi, sustinem o echipa de fotbal pana la urma. Chiar daca ea se cheama Steaua si a impus anumite standarde morale de-a lungul timpului, nu cred ca suntem vreo grupare teoctista sau partizani ai FC Dalai Lama.
In concluzie: am ales da pt. ca nu pot sa renunt la patima si iubirea pt acest club, indiferent de valoarea umana a patronului, managerului, antrenorului, maseuzului sau baiatului de mingii.
Iar Duminica seara pe stadion, intre un samantar, un pop-corn-ist si un artist fotografo-facebucist, nimic nu mai conta, pt ca Steluta subordona cainii, iar eu eram fericit. Bucuria asta, inca nu au reusit sa mi-o terfeleasca.
Va salut, o seara buna.
mariusmihet miercuri la 08:10
Interesant punctul tau de vedere. Sunt de acord cu ceea ce a ajuns azi Steaua, un brand si implicit un bussines, insa nu sunt de acord cu "dragostea" neconditionata fata de echipa.
Consider ca un anumit nivel de ignorare a realitatii te poate duce la gandiri obtuze, nascute dintr-o proasta perceptie a realitatii. Adica nu le poti avea pe toate. Nu poti sa spui ca iubesti echipa dar nu te intereseaza ce face maimuta pioasa, la fel cum nu te poti numi " ultras" stelist daca ii ridici osanale lui cartonel cand vine la galerie sa isi cerseasca secunda de glorie.
Suporterii stelisti sunt cei mai numerosi, cu siguranta ca nu sunt cu totii si inteligenti....insa marea lor majoritate sunt de acord ca Jiji e raul suprem la club. Cu toate astea lumea merge la meciuri, echipa castiga, lumea e fericita, totul e ok. Nu poti sa imi spui ca TOTI cei care merg la meciuri sunt ignoranti in fericirea lor, nu poti sa imi spui ca toti cei care merg pe stadion il accepta pe cioban!!!
Cum am spus, suporterii nu sunt prosti, schimbarea se simte, se vede, practic nu ai cum sa te opui....trebuie doar sa iti setezi prioritatile, e o chestiune de principiu. Nu cred ca a merge pe stadion inseamna ca il sustii pe cioban. E alegerea unora, la fel cum altii aleg sa stea acasa si sa ramana ingropati in principii si morale, lectii pe care le sustin ori de cate ori au ocazia.....
GRYG miercuri la 08:30
Pasiunea nu moare, o poti avea si dupa 30 de ani. Fa ce te indeamna inima, si fa-o din suflet, din convingere, peste ani nu iti va fi rusine de ceea ce ai facut. Mai departe descurca-te esti baiat mare nu ai nevoie de sfaturi.
punct si atat
#23 miercuri la 09:02
Eu personal nu pot sa ma mai bucur, nu mai simt aproape nimic si mi-au ramas amintirile, demnitatea si o farama de speranta pentru viitor. Asa ca pentru mine e mai simplu, nici nu este vorba de vreo lupta interioara. La tine este infinit mai greu, asa ca sfatul meu este acelasi al lui drvladyk: fa dupa cum simti astfel incat sa te simti impacat cu tine insuti.
A scris cineva ca daca vin 50,000 de oameni pe mall arena sa sustina Steaua, nu au cum sa greseasca toti. Dar luati mall arena si raman 10,000, luati rezultatele si raman 2,000; adaugati frigul si ninsoarea si mai numarati o data. Cei ramasi sunt aceia care iubesc Steaua neconditionat si considera ca acum ar trebui sa fim pe stadion si sa o incurajam. Asa ca totul este o chestiune de conjunctura.
SuperstaR18 miercuri la 11:00
Imi doresc din suflet sa fie si vremuri mai bune si sa le prind (pana cand voi avea casa, rate la casa, copil, familie de ingrijit si alte griji). Noi, stelistii, sa fim sanatosi:)
MR.KILLER.ULTRAS miercuri la 15:02
Oricum, dupa ce s-au scris zeci de pagini, zeci de mii de randuri, sute de argumente, despre raul suprem al clubului, matale, distins autor al unui articol partinitor, ne ceri argumente? vrei cumva sa faci o statistica a cati am ramas verticali? sau vrei sa ne trimiti vizitatori pe acasa, dupa bine-cunoscutele practici ale celui care va ghideaza drumul in viata? sau poate vrei sa ne premiezi pentru intreaga activitate demna si plina de onoare pe care am dus-o...
Of, of, of...
blackyank miercuri la 15:56
yozisss miercuri la 16:10
de asemenea, orice vor zice ei, nu vor reusi sa ma convinga ca pseudo-echipa asta este Steaua pe care o cunosc si o sustin de vreo 25 de ani. si da, in acesti 25 de ani am prins Steaua in perioade cel putin la fel de proaste ca cea prin care a trecut echipa lui ala. Si eu am fost acolo, sunt sigur ca la fel si Adrian, Tupac si toti cei care rezista valului de rezultate bune.
in rest, toate bune, si... sus, sus, sus!!!
MR.KILLER.ULTRAS miercuri la 17:00
cnnreporter miercuri la 18:47
Cine vrea sa inteleaga...intelege!
PS: Cei casatoriti..care fara voia lor au si o soacra...vor intelege cu siguranta!
O seara buna oriunde va veti afla
Stanici miercuri la 19:25
Ziceai de soacra. Pai ce te faci cand soacra o ia pe aratura si iti scoate nevasta la produs pentru faima si profit propriu? Ca Steaua asta e pentru el, inca o oaie de muls de pe urma careia si-a tras si un nume public.
P.S. Si bai, nebunilor. Nu e pancica pentru ca s-au pus doua pareri cam in acelasi directie in articol. Oricum, avem argumentele la noi, care e mare problema? Ce sensibilosi mai suntem, de la o vreme.
LDS miercuri la 20:47
Teoria si practica sunt de multe ori lucruri complet diferite.
Numai in cazurile in care teoreticienii nu au tangente cu realitatea. C-asa-i hora pe la noi, asta e alta poveste, insa sa stii ca japonezii ti-ar spune ca "viceversa" !
Nu sunt elvetian, auto-stopist si nici macar consumator de telemea. Din contra, sustin ideologia unei societati in care non-valorea (indiferent de forma imbracata) ar trebui marginalizata iar principii precum onoarea, cinstea, demnitatea, pasiunea si modestia, promovate. Insa realitatea spune ca traim intr-o complet altfel de lume.
Cineva spunea ca oieru a facut, a dres si a terfelit Steaua. Corect. Altcineva sustine ca 90% din populatie asociaza numele de Steaua cu 2gi. Partial corect (procentul e putin exagerat). Asadar, concret si practic va intreb, ce e de facut?
Pentru ca, pana la urma, asta e tara in care traim. Suntem inconjurati de manelisti, habarnisti, cocalari, cefosi, tigani, curve, coruptie si ignoranta. Sistemul nu se poate schimba, e bolnav de sus pana jos. Trebuie sa treaca ani buni si generatii sa dispara, pentru a avea o sansa viabila.
Si va rog nu-mi serviti galusca cu "din cauza acestei atitudini nu se schimba nimic". In trecut poate am pasat-o si eu la randul meu insa la un moment dat trebuie sa ai puterea sa accepti ca e naiva si puerila.
Nu-ti serveste nimeni nimic, stai linistit. Pur si simplu, e vorba de cum alegi sa te pozitionezi, ca om, fata de o anumita situatie, context social s.a.m.d. Daca alegi ca sa faci parte din turma, vei avea soarta turmei. Soarta turmei depinde de voia pastorului, asa ca bucurati-va alaturi de el, suferiti alaturi de el, impartasiti impreuna sentimentele, sperantele si dezamagirile.
VrCristian:
Sa presupunem prin absurd CA CIobanu pleaca, vinde, moare. Apoi ce? Cine vine?
Hai sa vedem. Hai sa ne vindecam de cancer si apoi mai vedem daca ne creste inapoi parul, daca e sau nu nevoie ca sa ne punem dinti de ceramica.
VrCristian:
Hai sa ne gandim logic si matur. Ce inlocuitor ati vedea in tara asta, sa aiba o conduita morala cel putin decenta, capacitate financiara, dorinta de a investi intr-un domeniu semi-falimentar si eventual chiar sa fie si sa inteleaga spiritul Stelist ?
Oricine. BecaIi reprezinta grobianismul absolut, primitivismul si imbecilitatea in cele mai "pure" forme. Mai rau ca BecaIi era, poate, Nati Meir, da' avand in vedere ca personaju' e in coma prin nu s' ce puscarie, nu ne mai ramane decat sa-i uram si lu' Ne-a Gigi aceleasi lucruri, cat mai grabnic si cat mai multi ani.
VrCristian:
Acestea sunt premisele, faptic, rational si coerent stabilite. Iar in continuare situatia se rezuma la a face o alegere. Aleg sa mai fiu SUPORTER Steaua in continuare sau nu?
Aleg sa mai fiu suporter Steaua, insa refuz sa contribui la irigarea tumorii. Oricat de mica si de neinsemnata ar fi contributia mea...
Poti sa alegi nu, sa sustii pana la extrem o ideologie si sa inchei acest capitol, nu ar fi nimic de condamnat. Dar fii hotarat si alege. Spui gata si ai pus punct, nu mai continua sa te zbati la granita, intr-o expectativa mascata, aruncand dispret si fitile, in asteptarea apocalipsei.
Apocalipsa inseamna renastere, un nou inceput. Da, astept o renastere, astept un nou inceput pentru Steaua si dispretuiesc din tot sufletul pe imbecilii care se complac in situatia actuala.
Sau poti sa alegi da. Si mai mult sau mai putin constient de toata mizeria ce implica acest da si de riscul de a-ti creste lana pe spate, sa-ti sustii echipa simpatizata/favorita/iubita mai departe.
Poti sa alegi si "da". Cum spuneam mai sus, poti contribui la irigarea tumorii, constient sau nu...
Eu unul, am ales da. Am ales practica inaintea teoriei
Sincer, iti doresc sa castigi la Loto sau sa-ti vina de undeva niste bani cu care sa-ti traiesti linistit viata, fara ca sa fii nevoit sa muncesti sau sa intri in afaceri. Altfel, e nasol.
Pentru ca am invatat sa iubesc Steaua acolo pe stadion (Ghencea, nu mall), nu pe forumuri. Am plans si am ras la 10m de iarba, nu in fata unui televizor. Mergeam la meci pentru spiritul jucatorilor, atmosfera unica si senzatiile indescriptibile pe care le traiai la o victorie contra cainilor sau tiganilor, nu ma interesa cat de etic conduce Armata clubul. Il aclamam pe Lacatus, nu-mi faceam procese de constiinta.
Astea nu sunt argumente, ci doar o fractura de logica, avand in vedere ca tot tu spuneai mai sus:
" Mi-am expus o parere vis-a-vis de moralitate, fericire si conotatia termenului de suporter, vazute intr-o acceptiune rationala. "
Pana urma cum e, laie sau balaie ?
Sa fim seriosi, sustinem o echipa de fotbal pana la urma. Chiar daca ea se cheama Steaua si a impus anumite standarde morale de-a lungul timpului, nu cred ca suntem vreo grupare teoctista sau partizani ai FC Dalai Lama.
Da' nici de-a lui Darai Larma... Nici usa de biserica, da' nici poarta de balamuc.
In concluzie: am ales da pt. ca nu pot sa renunt la patima si iubirea pt acest club, indiferent de valoarea umana a patronului, managerului, antrenorului, maseuzului sau baiatului de mingii.
Iar Duminica seara pe stadion, intre un samantar, un pop-corn-ist si un artist fotografo-facebucist, nimic nu mai conta, pt ca Steluta subordona cainii, iar eu eram fericit. Bucuria asta, inca nu au reusit sa mi-o terfeleasca.
Va salut, o seara buna.
Pana la urma am inteles, ai ales cu inima. Foarte bine, asa fac si aia de la concursurile de talente. Nu te unge la inima zambetul Andrei sau al Loredanei, atunci cand fac... o alegere ?
Da' hai s-o lasam mai moale cu acceptiunea rationala...
VrCristian miercuri la 21:26
Iti multumesc pt. urecheala superioara administrata. Simtul tau de analiza pe text este unul deosebit de fin. Fara aceasta interventie nu as fi realizat in veci contradictiile din propria gandire. Sa intrepatrunzi concepte precum ratiunea si sentimentul e o blasfemie.
Deasemenea, iti multumesc pt. urarile legate de loto, din nou ai tras niste concluzii pertinente in urma unor constatari temeinice.
Cat despre concursul de talente, imi pare rau dar nu-ti inteleg analogia si nu cunosc metodologia concursurilor de talente. Spre rusinea mea, nu urmaresc emisiuni culturale cu si despre curve.
PS: Astept nerabdator si surescitat momentul in care iti vei prezenta si argumenta propria parere pt. a-ti putea demonstra la randul meu, abilitatile de analiza si sarcasm pe text.
Ura
solodiablo7 miercuri la 22:00
Sper si cred ca baietii de la SUD se vor impune si galeria Stelei se va recladi in jurul lor avand o ideologie sanatoasa. Parerea mea e ca SUD-ul nu a cedat in fata ciobanului ci s-a adaptat (un lucru extraordinar de greu de facut dar foarte inteligent). In societatea romaneasca e la fel si ca sa iesim din mocirla in care ne scaldam momentan trebuie sa fim abili, inteligenti si trebuie sa ne adaptam zilelelor noastre daca vrem sa dam jos cocalarii din Q7 si sa ii punem la sapa de lemn.
LDS miercuri la 22:00
Iti mai spun doar atat, sa intrepatrunzi concepte precum ratiunea si sentimentul nu e o blasfemie, e doar o prostie.
Lari ieri la 00:03
VrCristian compara de principiu, pe moralitatea indoielnica a patronajului, nu pe fond, ca un "suporter de rezultat", cum il tamponezi cu "susul fotbalistic" al Milanului.
Fotbalistic si financiar, diferenta dintre AC Milan si Steaua a fost all time aceeasi ... MARE! Chiar in perioada Stelei de glorie '86-'89.
Diferenta dintre MM si Galliani e aceeasi ca diferenta dintre loturile celor doua echipe si forta lor financiara.
E aceeasi ca diferenta dintre Romania si Italia, all time, incepand de la Burebista!
Doar moralitatea sau imoralitatea au aceeasi baza de evaluare pt ca criteriile sunt independente de bani, performante sau putere. La asta s-a referit colegul de forum.
Reformulez, pe scurt: Berlu a adus in mod evident un plus istoriei si traditiei Milanului si nu a jignit (din cate stiu) niciodata vreo fosta mare glorie. Ba dimpotriva, a contribuit masiv la dezvoltarea si crearea numeroaselor alte glorii ale clubului.
In schimb, 2gi a beneficiat masiv de istoria si traditia Stelei, de care si-a batut joc. De multe ori, in aplauzele marii mase de oameni.
Si repet: Berlu a avut un comportament public infinit mai grobian decat 2gi.
Niciunul dintre cei doi nu sunt modele socio-umane, dar unul din astia a contribuit enorm la construirea a ceva. Alalalt, in schimb...
carc0tasu ieri la 12:28
leoc980 ieri la 17:39
- 2008: trimiterea bodyguarzilor personali in peluza pentru a face "ordine" cu forta - remember Steaua-PoliAEK din toamna lui 2008: https://www.fcsteaua.ro/index/section/articles/article/5638/ . Atunci am vazut la 3m distanta cum Zmarandescu a luat un suporter de 60kg maxim si l-a aruncat ca pe o carpa peste scaune. Putea fi oricine, a luat la intamplare.
- 2009: anularea abonamentelor din peluze "la gramada". Iarasi, fara nici o dovada, au fost anulate abuziv cateva mii de abonamente. Au fost anulate inclusiv abonamete ale celor care nici nu ajunsesera la meciul respectiv. http://www.mediafax.ro/sport/Steaua-a-anul...-peluze-4975607
Actualele performante si echipa pot fi distruse in 2 saptamani maxim. Intrebarea nu e "daca" ci "cand".
Vizionare placuta!
marius25 ieri la 18:06
Doar atat, "Prea tarziu pentru un alt drum". Restu e cancan
Niciodata nu e prea tarziu...
Pe mine unu ma lasa rece laudele aduse Stelei pe la televizor.
Defapt echipa practica acelasi joc ca si anul trecut doar ca sezonu asta castiga meciurile. Steaua este pe primul loc deoarece marile rivale sunt de nerecunoscut (CFR,Vaslui,Dinamo,rapid) iar campionatu este intr-o scadere de valoare sezonu asta. Aceeasi situatie si in Europa League.
tyn liege astazi la 12:10
Corect, cand e singura intrebare posibila !! Postez rar, insa acum o fac pt ca sunt din nou dezamagit (pt a cata oara!!!???)....Pentru optimisti, un singur mesaj : "Vom traii si vom vedea!"
Andreea 09.11.2012@22:37