04-01-11
ROŞU’Nicolae Ungureanu, un fotbalist de mare valoare, provenit din şcoala craioveană, a evoluat sub culorile alb-albastre 10 sezoane. Cum părul său bătea în roşcat, tribuna l-a alintat „Roşu’”, iar Nae a înţeles că lângă un albastru infinit(dragostea dintâi) nu se mai poate alipi decât roşul(4 sezoane la Steaua), iar lângă alb, vişiniul(un sezon la Rapid). Născut în secolul trecut la Craiova, la 11.11.56(5+6=11). Această rară înşiruire de 11 explică, numerologic, o existenţă dedicată fotbalului. Cifrele carierei sunt rare, atingând neverosimile altitudini. S-a situat pe locul 9 ca prezenţă pe prima scenă, cu 438 partide/29 goluri. Aş îndrăzni să spun „pentru totdeauna”, deoarece, în viitor, nimeni nu va mai juca 15 sezoane numai în România, datorită mirajului străinătăţii.Iubit de craioveni, adulat de stelişti, ovaţionat de rapidişti, Nae a fost un meseriaş şi un gentleman al gazonului. Ca fundaş stânga dârz, tehnic şi cu viteză, el scutea pe orice antrenor de griji pe acea parte a terenului. Niciodată n-a fost eroul unui meci, dar totdeauna evoluţia sa rămânea obositor de ireproşabilă. Datorită acestei utilităţi impecabile a fost cultivat timp de 8 ani de selecţionerii naţionalei(cu precădere, Lucescu), deşi suporta o concurenţă acerbă: Ion Munteanu II, Bărbulescu, Iosif Rotariu sau Misha Klein. A marcat sub tricolor un singur gol, al treilea, în meciul de poveste cu Spania(3-1), din 1987. „A pus osul”, tenace şi determinat, la meciurile de răsunet cu Italia(1-0), Suedia(1-0), Cehoslovacia(1-1), Anglia(1-1), dar şi la partida de pomină cu Irlanda de Nord(0-1). A fost titular în cele trei partide de la turneul final CE din Franţa-1984(St. Etienne, Lens şi Nantes). A atins cifra de selecţionări a lui Liţă Dumitru: 57. E un om al coincidenţelor: a debutat în prima reprezentativă în 1981 cu Israelul la Jaffa şi s-a retras în 1988, la Sibiu, contra...Israelului. Amândouă, partide amicale. Şi tot sub acest semn ar trebui aşezate şi trofeele dobândite cu Craiova Maxima şi Steaua...de Neatins(2 titluri şi 3 cupe, cu fiecare dintre ele). Tot cu ele, câte o semifinală europeană, iar cu echipa din Ghencea şi finala de la Barcelona din 24.05.1989. Un oltenaş de duzină va scrie în „Larousse-Enciclopedia fotbalului românesc”, în schiţa de portret a Roşului: «În 1989, „Roşu” are şansa unei finale de Cupa Campionilor, însă adversarii lor se numesc Donadoni, Colombo sau Virdis(n.a.sunt omişi marcatorii celor două duble, Gullit şi van Basten) iar Steaua cedează(0-4) după un meci fără istoric». Tot aşa ar zice istoricul enciclopedist şi de finala din 18.05.1994, de la Atena: AC Milan-CF Barcelona 4-0? Steaua şi Barcelona demne de dispreţul unui obscur organizator de competiţii de la Brăneşti? Pe buză de Olteţ, crezându-l Rin, cam ăsta-i Buzărin?! Pe plan intern şi internaţional, Nae e singurul fotbalist român care a trăit două momente de vârf ale unor uriaşe echipe: Craiova şi Steaua. Închipuiţi-vă numai 71 de stadioane, gemând de lume, furnizând alturile corurilor antice pe care numai noua religie a planetei, fotbalul, e în stare să le creeze. De 71 de ori a jucat Ungureanu în cupele europene(106 ore de fotbal la vârf). La Craiova şi Steaua, în 15 ani de „mobilizare”, de 10 ori a urcat podiumul(4 locuri I, 4 locul II şi 2 locul III). Până şi cu acel Rapid inconstant, Nae s-a clasat pe locul 4. În ciuda înălţimii medii, bine crescutul Nae n-a aruncat niciodată în eter cu vorbe grele asupra uneia dintre cele trei rivale, unde a jucat, în contrast cu un Jean Vlădoiu care iubea atmosfera din vestiarul Stelei, galeria din Giuleşti, dar se declara „câine până la moarte”. Atâta glorie şi triumf i-au repartizat Parcele ca jucător, încât n-a mai rămas nici un strop pentru antrenorat. La Universitatea, Electroputere sau Drobeta, cu loturi „cârpite”, Nae Ungureanu nu a convins deocamdată. Din aceste experienţe s-a ales totuşi cu ceva: cu porecla flatantă de ...Del Bosque! Constantin Ardeleanu FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
26 ani de la 07-01-1985 Ziua de nastere a lui Banel NicolitaBanel Nicolita a venit la Steaua in iarna 2005-2006 de la Poli Timisoara
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3
Gabi Balint - parte din SteauaDupa despartirile de Marcel Raducanu si Lita Dumitru, inceputul anilor `80 era marcat de necesitatea remanierii unui lot care avusese sansele lui (multe), dar care, acum, se considera, pe buna dreptatROŞU’Nicolae Ungureanu, un fotbalist de mare valoare, provenit din şcoala craioveană, a evoluat sub culorile alb-albastre 10 sezoane. Cum părul său bătea în roşcat, tribuna l-a alintat „Roşu’� |
Gandalf the White 04.01.2011@21:55
Intrebat fiind care sunt cei mai puternici adversari pe care i-a intalnit in Romania, Gica Hagi i-a nominalizat, imediat, pe fundasii laterali ai Craiovei, Negrila si Ungureanu. Din strainatate l-a nominalizat pe Didier Deschamps...
Ungureanu si Lung - dovezile furturilor si abuzurilor inimaginabile ale echipei lui Ceausescu, care lua cu forta toti jucatorii buni si de-aia a dominat Europa timp de 5 ani...
Cat despre Buzarin, l-am vazut cu ochii meii (si cu bila care mi se revolta la asa priveliste) intr-o emisiune live, acum vreo 4-5 ani cum isi baga mainile in nas, isi scotea mucii si facea bilute din ei.
La nivelul asta, nu cred ca urmasul Nimfei din Plescoi - in postura de muist al lui Ilie Stan - trebuie invrednicit cu vreo replica.
Eu tin minte, desi eram foarte mic, de renumele de Ungureanu, care era teribil in epoca. Nu ca Bumbescu, dar era. Negrila si Ungureanu...pfff!
Remarcabil ca a ramas la Steaua si dupa `90, jucand inca doua sezoane pline, intre varsta de 34 si 36 de ani, cu 26 de meciuri in `90-`91 si 30 in `91-`92. Asta duce la 5 numarul sezoanelor de la Steaua - sosit la 31 de ani la noi, nota bene!
Ca sa fiu putin rautacios, parca seamana cu Chucky, in poza asta, dar, peste toate, e clar ca a fost un sportiv de o seriozitate si un profesionalism la nivel maxim.
red&blue_boy 04.01.2011@21:57
Ma bucur ca a jucat pentru Steaua!
optarul 04.01.2011@23:13
am mai vazut asa tehnica doar la spanioli zsi brazilieni.
Tupac Amaru miercuri la 08:34
puyol miercuri la 12:04
y-jam miercuri la 15:22
Oricum, l-am prins si eu jucand pentru Steaua. Imi amintesc cu mare placere golul marcat impotriva lui Dinamo (cand ne-au masacrat cu 6-4), gol marcat cu fata...
Stiu ca dupa 90 a purtat si un pic banderola de capitan pentru Steaua.
superdorex miercuri la 19:13
Tupac Amaru miercuri la 21:10
Stai ma, ca aici nu zice ca e ziua lui :)
Oricum, l-am prins si eu jucand pentru Steaua. Imi amintesc cu mare placere golul marcat impotriva lui Dinamo (cand ne-au masacrat cu 6-4), gol marcat cu fata...
Stiu ca dupa 90 a purtat si un pic banderola de capitan pentru Steaua.
Stai ca eu i-am urat de inceput de an! :)
Cum s-o mai dreg acum, n-am fost atent ca e un articol al maestrului Ardeleanu (care nu e aniversar!), spre deosebire de cele ale lui Gandalf!
Oricum, la multi ani pentru toti stelistii. E bine? :)
y-jam ieri la 09:39
Si am gasit aici un filmulet in care Ungureanu apare cu banderola de capitan pe brat, insotit de un gol frumos a lui Marian Popa.
http://www.youtube.com/watch?v=DtqdCKYFhik
armanovici ieri la 10:35
Korado astazi la 12:34
Andreea 07.01.2011@22:14