02-01-11

Ion "Lita" Dumitru - Fotbalist

Din pacate nu intotdeauna avem posibilitatea sa ne putem apropia sentimental de niste figuri uriase – cu un potential imens reprezentat de valoarea lor intrinseca – dar detonate de elemente care blocheaza consacrarea lor ca simboluri.
Ion Dumitru, cunoscut mai bine sub porecla de Lita Dumitru, a fost un fotbalist mare din istoria Clubului Steaua. Mai bine zis, a fost un fotbalist de valoare uriasa. Asta nu poate nega nimeni. Ca multi nu vor sa-l recunoasca pe Dumitru ca fiind mare, pot sa inteleg, caci a fi mare nu depinde doar de tine. Prin tine insuti poti fi bun, foarte bun sau exceptional. Dar pentru a fi mare, depinzi de perceptia celorlalti. Numai ei te pot ridica la acest statut.

Nascut la 2 ianuarie 1950, in comuna Rosu (Bucuresti), Lita Dumitru a inceput fotbalul la Confectia Bucuresti. S-a consacrat la Rapid, unde a debutat in 10 martie 1968, in Arges-Rapid 3-0. In sezonul 1967-1978 a jucat 8 meciuri, fara a inscrie. In sezonul 1979-1979 a jucat 23 de meciuri, inscriind 1 gol, si terminand pe locul 3, cu Rapidul. In sezonul 1969-170, termina pe locul 2, in clasament, joaca 26 de meciuri, inscriind 2 goluri si se impune, surprinzator, ca titular in lotul lui Angelo Niculescu, pentru Mexico `70.



Mijlocas central de acoperire, facea la fel de bine ambele faze ale jocului, fiind un numar opt, box-to-box-midfielder, foarte modern. Avea o darjenie remarcabila, prin care – practic – nu pierdea dueluri! Capacitatea de efort extinsa (in primii 3 din epoca) ii ajuta patrunderile din linia a doua spre ofensiva, unde, chiar daca nu era marcator, ajuta constructia printr-un simt tactic bun (care s-a perfectionat mult de-a lungul timpului), pasa fiind elementul sau de excelenta. Practic, Dumitru a inceput mijlocas central ofensiv, la Rapid fiind disciplinat pentru postul de mijlocas central defensiv.

Pentru Mexico `70, tanarul de 20 de ani, a fost o revelatie. A debutat in echipa nationala chiar in 1970, pe 9 februarie, la Lima, impotriva Peru-ului 1-1 (Cubillas/Lucescu), in formula Raducanu – Satmareanu, Halmageanu, Dinu, Mocanu – Dumitru, Nunweiler, Dobrin – Lucescu, Dumitrache, Neagu. Meciurile de pregatire a Mondialului, l-au consacrat pe Dumitru, in doar 3 luni, ca titular al liniei de mijloc tricolore, prin evolutiile foarte bune impotriva Germaniei de Vest (1-1 la Stuttgart, pe 8 aprilie) si Frantei (2-0 la Reims, pe 28 aprilie).

Ultimul amical tare, inainte de Mexic, a fost impotriva Iugoslaviei (0-0 la Bucuresti, pe 6 mai). In meciul contra plavilor, Angelo Niculescu l-a titularizat pentru prima data in anul 1970 pe Dan Coe, cel care a jucat titular in preliminarii si a tinut in spate toata defensiva. Se pare ca rapidistul a dezamagit, caci nu a fost folosit deloc la Guadalajara. In locul sau, ca fundas central, a fost trecut Cornel Dinu, care jucase mijlocas la acoperire, in preliminarii, iar in locul lui Dinu a fost titularizat Lita Dumitru.

In primul meci din Mexic, infrangerea cu 1-0 in fata Angliei, Romania era in formula Adamache – Satmareanu, Lupescu, Dinu, Mocanu – Dumitru, Nunweiler, Dembrovschi – Lucescu, Dumitrache, Gigi Tataru. Doi stelisti erau titulari, pe langa consacratul Satmareanu, Tataru fiind preferat in fata lui Neagu. Atat Dan Coe, cat si Raducanu, dar mai ales Dobrin, au platit neadaptarii la conditiile de clima, mai degraba decat in fata unei conspiratii a grupului Dinamo. Lita Dumitru i-a tamponat bine pe Alan Ball, Alan Mullery sau Robert Charlton.

In al doilea meci, victoria cu 2-1 contra Cehoslovaciei (Neagu, Dumitrache), echipa noastra era aceeasi, cu Sandu Neagu, inspirat in locul lui Tataru.

Meciul contra Braziliei ramane de referinta pentru cariera lui Lita Dumitru si pentru modul in care-l percepe lumea.Venerando – Carlos Alberto, Brito Ruas, Fontana, Everaldo da Silva – Tavares Santana, Wilson da Silva Piazza, Jairzinho, Tostao – Pele, Paulo Cesar era echipa care avea sa cucereasca titlul mondial al primului mondial transmis in culori, din istorie. Dumitru, Nunweiler, Dembrovschi, ajutati de extremele Mircea Lucescu si Sandu Neagu a fost linia noastra de mijloc, care, in ciuda scorului (4-2 – Pele (2) si Jairzinho (2)/ Dumitrache, Dembrovschi), a lasat o impresie foarte placuta, jocul fiind (asa cum se poate admira, din fericire, pe casete) deosebit de placut ochiului.

Duelul lui Lita Dumitru cu Pele este lait-motiv, brazilianul nominalizandu-l (acum 5 ani) pe Dumitru, in primii trei cei mai valorosi oameni care i-au facut marcaj vreodata, de-a lungul carierei sale legendare.



Dupa Mexic `70, Dumitru devine component de baza al Romaniei pentru un deceniu, profitand atat de statutul de mundialist, cat si de aura duelului cu Pele, care insemna un nume cat o lume. La 20 de ani, Lita avea o cota uriasa. In sezonul 1970-1971 continua la Rapid (locul 2) cu 26 de meciuri si 3 goluri. In sezonul 1971-1972 Rapid termina pe locul 10, Dumitru bifand 27 de meciuri si 5 goluri.

La 22 de ani, Dumitru se transfera la Steaua, ca un titular al echipei nationale si un jucator de mare perspectiva. Mijlocas central care asigura tot mijlocul terenului, fiind o piesa de mare calitate, Dumitru era vazut ca viitorul conducator de joc al echipei. Titlul Stelei cu numarul 8, cel al lui Pisti Covaci, din 1967-1968, precum si cele trei finale consecutive de Cupa castigate in fata lui Dinamo nu erau de ajuns pentru Steaua, care se restructura din temelii, munca lui Covaci trebuind sa-si gasesaca continuarea in rezultatele anilor `70.

Narcis Coman - Lajos Sătmăreanu, Viorel Smarandache, Vasile Negrea, Gheorghe Cristache - Ion Naom, Iosif Vigu, Dumitru Dumitriu, Nicolae Pantea - Anghel Iordănescu, Viorel Năstase este echipa Stelei din 1972, care invingea Barcelona lui Johan Cruijff, pe Camp Nou, prin golul lui Viorel Nastase.



Iordache – Anghelini, Agiu, Sames, Vigu – Dumitru, Iordanescu, Ion Ion, Troi, Nastase, Zamfir (Marcel Raducanu, Tudorel Stoica, Adrian Ionescu) era echipa Stelei de la sfarsitul anilor `70.

Opt sezoane pline a jucat Lita Dumitru pentru Steaua, fiind un jucator care si-a consumat toata anvergura sa sportiva pentru Clubul Armatei. Folclorul e variat. Se spune ca in cererea de transfer de la Rapid la Steaua, Dumitru a scris negru pe alb, cu mana lui, ca vrea sa paraseasca Rapid pentru a juca la Steaua. Daca e intrebat de rapidisti, va spune ca a fost obligat sa plece la Steaua, desi el e rapidist si iubeste Rapidul. Daca va fi intrebat de stelisti, va spune ca a venit la Steaua sa faca performanta, caci la Rapid erau amatori si nu se comparau cu Steaua.



In sezonul 1972-1973, Dumitru a jucat 26 de meciuri, inscriind 6 goluri, Steaua terminand pe locul 6. In sezonul 1973-1974 a jucat 28 de meciuri, inscriind 6 goluri, Steaua terminnad tot pe 6. In sezonul 1974-1975 a jucat 27 de meciuri, cu 2 goluri, Steaua terminand pe 5. In sezonul 1975-1976, Dumitru a jucat 24 de meciuri, inscriind 7 goluri, Steaua castigand campionatul. In sezonul 1976-1977 a jucat 27 de meciuri, inscriind 10 goluri, Steaua terminand pe locul 2. in 1977-1978 a jucat 24 de meciuri, inscriind 6 goluri, Steaua castigand campionatul. In sezonul 1978-1979 a jucat 23 de meciuri, inscriind 3 goluri, Steaua terminand pe 3. In sezonul 1979-1980 a jucat 34 de meciuri, inscriind 7 goluri, Steaua terminand pe 2.

Dumitru a castigat 2 titluri de campion (1975-1976 si 1977-1978) si doua Cupe ale Romaniei ( 1975-1976 si 1978-1979) cu Steaua, fiind capitanul echipei in perioada 1975-1980.



Pe 1 iunie 1980, pe stadionul 23 august, sub fluierul lui Nicolae Rainea, incepand de la ora 16:30, Steaua – dupa ce trecuse in semifinale cu 2-1 de Craiova – intalnea Poli Timisoara (o codasa a campionatului) in finala Cupei. In formula stas, pentru finalul anilor `80, Iordache – Anghelini, Florin Marin, Sames, Vigu – Aelenei, Tudorel Stoica (75 Nitu), Lita DUMITRU, Iordanescu (65 Gabi Zahiu) – Adrian Ionescu, Marcel Raducanu, Steaua, condusa de „Profesorul” Gheorghe Constantin, intalnea adevarata Poli condusa de Ion „Jackie” Ionescu, in formula Suciu – Nadu, Paltinisan, Serbanoiu, Visan – Manea, Dembrovschi, Titi Nicolae, Anghel – Leonida Nedelcu, Cotec.

Steaua, care-i spulberase pe banateni in campionat, deschidea scorul prin golul inscris de Tudorel Stoica, in minutul 25. Timisorenii (locul 10 in campionat, cu 33 de puncte, cu 3 peste retrogradata Satu Mare) egalau inainte de pauza, prin golul lui Viorel Visan, din minutul 43. Dupa pauza, pentru ca Steaua inca rezista, „Profesorul” Constantin i-a scos pe marcatorul golului, Tudorel Stoica, inlocuindu-l cu fundasul Nitu (ca sa-l ambitioneze, pe viitor) si pe Iordanescu (avusese cateva actiuni periculoase), mentinandu-l pe Lita Dumitru, care facea un joc (actoricesc) foarte bun, dar nu putea sa se exprime catre rezultatul dorit, de prezenta unora care stricau ploile pe acolo. Dupa sfortari extraordinare si lupte seculare care au mai durat vre-o 30 de minute, timisorenii reusesc sa inscrie in prelungiri, in minutul 96, prin Dan Paltinisan. Dupa meci, Lita Dumitru se transfera la Timisoara, pentru a capata o diploma de inginer. Corect e sa spuneam ca Dumitru regreta acum mutarea si-si da seama de greseala facuta. Nu va ganditi la prostii, omul spunea ca a gresit cand a plecat de la Steaua cum a plecat, caci diploma de inginer nu-mi foloseste la nimic. Mai bine stateam la Steaua sa-mi creasca gradul, si primeam si eu ceva bani acum.

Nuantand, Dumitru spune, azi, ca a cedat meciul, intr-adevar, dar nu pentru bani, ci ca sa vada lumea care este ponderea sa in jocul Stelei. De asemenea, avanseaza teza conform careia, in disputa cu Iordanescu, pentru dominatia vestiarului, a vrut sa arate influenta sa asupra jocului Stelei si sa puncteze ce inseamna lipsa sa. Ceea ce nu-i exclus, la cata aminte arata, caci a confunda non-combatul cu absenta e posibil sa fie acelasi lucru in capul lui Lita.

Din sezonul 1980-1981 s-a transferat la Poli Timisoara, unde a jucat 2 sezoane, terminate pe locurile 11 si 12, cu 46 de meciuri si 2 goluri, pentru Lita. In sezonul 1982-1983 este transferat la Universitatea Craiova, unde joaca doar 4 meciuri, in tot anul. In sezonul 1983-1984 este la CFR Timisoara (locul 12 in B). Sezoanele 1984-1985 (29 de meciuri/1 gol) si 1985-1986 (4 meciuri/0goluri) le joaca pentru Poli Timsoara, care se salveaza in primul an si pica in al doilea. La 36 de ani, Dumitru revine la Rapid, unde mai joaca trei ani, pana in 1988 (37 de meciuri si 3 goluri in cei doi ani si jumatate), cand se retrage. Ultimul sau meci, disputat la 19 iunie 1988 a fost Steaua-Rapid 5-0. Practic, dupa despartirea de Steaua, a fost in picaj accentuat.

Dumitru are 442 de meciuri si 64 de goluri, in Romania. Are 27 de meciuri si 2 goluri, in cupele europene. La nationala are 57 de meciuri si 12 goluri.

In 1988, pleaca in Germania, unde munceste intr-un restaurant (si joaca intr-o liga z), pana in 1990, cand revine in tara. Este antrenor la mai multe echipe din prima divizie (inclusiv la nationala de tineret), pana prin 2002, dar caraterul conflictual ii grabeste despartirile si ii accentueaza o imagine care-l impinge, usor-usor, spre indezirabil. La sfarsitul anului 2010, dupa cativa ani cu locuri de munca in diviziile B si C, alege sa plece in Germania si sa munceasca la o firma, ca sofer.

Personalitate accentuata, tip conflictual, a depasit cu mult stadiul de tip dintr-o bucata, fiind considerat putin cam depasit de realitati, in sensul ca judeca orice situatie de la inaltime si cu dreptul fostului mare fotbalist, care, doar pentru ca a fost (si a fost) mare, are dreptate in orice chestiune legata de fotbal.

In mod cert, nu a stiut sa-si gestioneze viata de dupa. De fapt, chiar din timpul carierei a aratat ca nu poate evalua corect o situatie, parasind Steaua pentru nimic. Ca antrenor nu era chiar rau, in sensul ca stia fotbal, si (mai ales in anii `90) era un tehnician onorabil de partea a doua a clasamentului primei divizii. Personalitatea accentuata si ego-ul mult supradimensionat l-au facut sa se izoleze in acuze de genul ca este vanat, oprimat, ca este o mafie a antrenorilor care-l impiedica sa lucreze. Mafia e clar ca exista, dar Lita a ajuns sa fie evitat de majoritatea exclusiv din cauza comportamentului sau.

Pentru Steaua ar trebui sa ramana doua lucruri (in ce ma priveste pe mine) in legatura cu Lita Dumitru. Pe de o parte ar fi un om cu o valoare personala uriasa, in domeniul sau profesional, care pierde statutul (la care putea accede) de simbol si se ingroapa in obscuritate din cauza micilor orgolii, a meschinariilor si micismelor caracteriale, punandu-se, pe el, in fata unor principii, pentru niste mize egale cu 0,00001% la scara istoriei. Adica, ramane o personalitate care ar fi putut avea aproape totul de la Steaua, dar nu mai are aproape nimic, din cauza faptului ca a crezut ca cineva, vreodata, va pune un om – indiferent de cat de mare ar fi sau de cate fapte mari a facut – deasupra unei Embleme si deasupra unor Culori.



Pe cealalta parte, ramane un jucator urias, care a castigat de doua ori titlul de cel mai mare fotbalist roman al anului (1973 si 1975), fiind singurul stelist din istorie care a realizat aceasta performanta, Sames (1979), Marcel Raducanu (1980), Duchkadam (1986), Hagi (1987) si Dica (2006) fiind ceilalti.

Ea ramane, din pacate (si fidel reprezentativ pentru Lita) individuala, si nu colectiva, pentru Steaua. Ramane un simbol de jucator care – reducand la esenta – juca fotbal foarte bine. Idolul lui Hagi, alaturi de Iordanescu, a creat reper pentru sute de mii de copii care deabia asteptau sa inceapa meciul si sa mai bata Dumitru o lovitura libera si sa mai bage cateva zeci de alunecari, deposedari, pase si lansari de manual. Toate astea timp de 8 ani, in cea mai speciala si fascinanta generatie din istoria Stelei, prin prisma parfumului de asteptari-ratari, potential-realizari, si a tuturor povestilor care o inconjoara.

Alaturi de Iordanescu si Marcel Raducanu, Lita Dumitru a format cel mai talentat trio median-ofensiv din istoria Stelei. Toti cei care l-au vazut jucand vor sterge cu buretele toate probleme grave de caracter ale lui Dumitru, caci fotbalistul a fost prea mare.



Timp de 8 ani, Dumitru a hranit sufletele stelistilor. Unora cu mandrie, altora cu satisfactii punctuale, sau unora cu speranta. Timp de 8 ani, Steaua a avut de partea sa pe unul din cei mai mari fotbalisti romani ai tuturor timpurilor.

Peste toate, Dumitru, pentru Steaua, ramane – in primul rand – un fotbalist. Un fotbalist adevarat.

Azi, 2 ianuarie 2011 stelistii multumesc unui fotbalist adevarat care a jucat pentru ei, timp de un deceniu. Daca Steaua a considerat ca Dumitru merita sa poarte banderola de capitan pe brat timp de 5 sezoane, atunci noi nu avem dreptul sa nu-l onoram pe acel om, pentru meritele care l-au facut capitan al Stelei si unul din marii fotbalisti din istoria Clubului nostru. Pe site-urile straine specializate, Dumitru apare ca unul dintre fotbalistii reprezentativi mondial ai postului de mijlocas central, in anii `70.

Pentru fotbalistul Lita Dumitru – si nu pentru altceva – care incanta pentru Clubul Armatei, aratand ce trebuie sa insemne un fotbalist de Steaua, stelistii fac un gest minim, pe care fostul nostru sportiv il merita cu prisosinta.

La mulţi ani, Ion „Liţă” Dumitru!
Pentru tot binele facut, Stelistii – recunoscatori!

Filip Pindean