11-09-10

Culmea absurdului

Crescând cu generaţia `90, am avut permanent un sentiment de siguranţă absolută care venea, NU NUMAI din valoarea jucătorilor, din exprimarea echipei sau din rezultatele prin care se domina fotbalul românesc, ci din mesajul de FORŢĂ pe care-l transmitea Steaua.

Steaua transmitea un mesaj de forţă uriaşă – mai mult decat sportivă –, prin reconfirmarea, cu fiecare ocazie, a unor calităţi morale care deja o reprezentau în conştiinţa oamenilor, calităţi care-i permiteau să domine fără să strivească, şi să controleze fără a fi acuzată.

Forţa Stelei venea din principiile conducătorilor săi – în principal, Alecsandrescu – care a vegheat ca toate pârghiile să beneficieze Stelei, atât cât era nevoie, cu scopul unic de a FACILITA PERFORMANŢA si nu de a o mima sau de a o provoca, cum au facut cei de la Dinamo.

Steaua anilor `90 controla tot fotbalul românesc (arbitri, comisii, federali, Ligă, unii conducători şi jucători adverşi), dar NICIODATĂ NU A ABUZAT de această putere, ne-transformând-o în vehicul de asigurare a succesului, ci a menţinut-o în nişte canoane delimitate de profesionalismul şi onestitatea apărătorilor valorilor istorice ale clubului.

Steaua nu era în afara sistemului, dar era deasupra lui.

Steaua se invidualiza contrastant de ceilalţi, prin apelarea controlată la mijloacele aflate în zona gri a moralităţii. Steaua este imaculată, faţă de alţii, tocmai pentru că atunci când avea toate pârghiile necesare pentru a face ORICE vroia, nu a făcut-o!

Toata lumea ştia că Steaua are intrări peste tot şi toţi se temeau şi respectau ce însemna Steaua în anii `90. Iar Steaua arăta că intervenţiile nu erau decât o metodă de a mai ridica de pe umerii unor artişti, povara transportului materialelor folosite la concert. Şi ce concerte erau!

MAJORITATEA respectau Steaua şi TOŢI se temeau de ea!

Asta însemna Steaua. Accesul la pârghii era nelimitat decât de credinţa intimă că ele nu trebuie să fie decât instrumente de ajutor, în varii situaţii, şi că performanţa se putea obţine STRICT prin atributul sportiv, asa cum a demonstrat-o Steaua, atât prin cele trei participări consecutive în Ch. League sau prin parcursurile din Cupa UEFA, cât si prin zecile de jucători promovaţi la echipa naţională şi transferaţi în străinătate!

STEAUA, prin faptul că NU ABUZA, demonstra FORŢĂ!

Dinamo, în schimb, prin aparenţa de putere pe care a avut-o, a dat dovada de o uriaşă slăbiciune, (în perioada 99-06, mai ales) care a reiterat diferenţele fundamentale faţă de Steaua, şi care a explicat, încă odată, de ce Steaua e Steaua si Dinamo e Dinamo, în conştiinţa oamenilor şi în istoria fotbalului românesc.
Blaturi sinistre, arbitri corupţi (şantajaţi, controlaţi, violaţi etc), câte 20 de jucători trimişi peste tot în prima divizie, pt. a juta Dinamo, conducători vasali (scena cu Nicolae Puiu si Dinu e simbolică), adversari cumpăraţi, devalizarea Craiovei şi aducerea de jucători ca la targul de vite, toate astea având ca rezultat URA şi DISPREŢUL OAMENILOR(nu mai vorbim de dezastrele din Europa).
Prin puterea uriaşă, folosita ABUZIV şi ABSURD, pt. a provoca performanţa şi nu a o sustine (ajuta), Dinamo arăta SLĂBICIUNE!

Începutul mandatului Becali a fost punctat de provocarea unui început de slăbiciune, Stelei. Accesul la butoane era redus, şi Steaua nu mai avea PUTEREA pe care a arătat-o timp de 10 ani. De atunci, însă, avem primul semn că personalitatea Clubului începe să fie viciată.
Scandalul Neaga, arată că Steaua nu mai era un club de forţă, ci doar un simplu cotizant acolo unde trebuie.

Nu mai eram stăpâni, ci simpli clienţi (care stăteam la coadă).

Iar cea mai rea parte este că totul s-a făcut în văzul oamenilor (nu ca până atunci, când DISCREŢIA era demnă şi totală). Pata aceea de pe obrazul Stelei trebuia să anticipeze ce va urma.

Dacă metodele lui Dinamo (si CFR, mai încoace) arată SLĂBICIUNE, prin abuzul de influenţă si putere care se face pentru obtinerea unor performante trucate, care nu se susţin pe realităţi (cum se demonstreaza recurent în Europa), şi provoacă DISPREŢ PUBLIC din partea majorităţii din afară, îngropând caracterul respectivei formaţiuni în aprecieri ca NENOROCIŢI, HOŢI, BLATISŢI, şi acoperindu-se de URĂ, situaţia în care se va găsi şi Steaua, începand cu meciul de la Urziceni este infinit mai gravă.

Situaţia de azi a Stelei este DRAMATICĂ!

Începută cu Neaga, continuată cu singurii mei prieteni din fotbal, Oli şi Seche, cu ticăloşia de la Vaslui, cu circul de fiecare an cu Farul, accentuată de ruşinea cu Buzău (când patronul nostru îi spunea, la marginea terenului, lui I.Stan ce schimbări să facă) şi când, pt. un an de zile, Steaua a fost bătaia de joc a presei şi publicului (pe bună dreptate), de sute de apropouri la implicări de altă natură decât sportivă şi la evidenţe repetate că Banii mei fac totul, ducând atributul sportiv în derizoriu, Steaua este distrusă de Becali prin DENATURAREA CARACTERULUI SĂU PUBLIC-RECUNOSCUT!

Operatiunea aceasta ruşinoasă, cu Bucşaru, va rămâne o pată care nu se va şterge mult timp şi care se va accentua prin tot circul care va fi favorizat (pe bună dreptate) de această situaţie. Insinuările de BLAT, de FURT, de IMORALITATE, vor fi aruncate pe obrazul din ce în ce mai îngroşat al Stelei.
Nici nu mai conteaza ce se întâmplă cu detalii uitabile. Nu mai contează un Bunică, ci IMAGINEA STELEI, care este reflectarae fidelă a ccea ce este ea, de fapt, este dezastruoasă.
O RUŞINE greu de imaginat acum zece ani vom trăi, începând de la meciul cu Urziceni. Nu ne dinamovizăm! E mult mai grav decât atat. Ne de-stelizăm!

Forţa traditională, a Stelei, era normal să apună. Slăbiciunea lui Dinamo, care abuza de Forţă, era mai normal sa fie apropiată, decât nu.

Dar să arăţi Slăbiciunea lui Dinamo, (ABUZUL) fără a avea avantajele pe care le aveau ei (INFLUENŢA) şi să atragi asupra Stelei tot DISPREŢUL PUBLIC şi toată RUŞINEA adusă de această imagine, asta înseamnă mai mult decat o CULME a RUŞINII şi a DEGRADĂRII.

De ce? Pentru că steliştii (viciaţi complet), aplaudă această Slabiciune a Stelei (mult mai mare decât a lui Dinamo, care abuza real, si trăgea şi foloase), considerand-o demonstratie de FORTA. Noi, pămpălăii (de acum) ai cartierului, ne lăudăm şi lăsăm de înţeles (printre hăhăieli luate în serios) că facem crime, tâlhării, violuri, luând pedeapsa pentru niste ticăloşii pe care nu le facem, probabil, dar vrem să le facem, şi, chiar dacă nu se întâmplă aşa, URLĂM că noi suntem făptaşii, îngropând familia pe care o reprezentăm, şi, mai ales, părinţii, în ruşine.

Cei care au trăit cel puţin anii `90, plâng.

Este opera lui Becali, care a distrus într-o manieră greu reversibilă CARACTERUL PUBLIC al Stelei şi a denaturat profund stelismul, viciind complet majoritatea cvasi-totală a tinerilor noi stelişti, într-o prefigurare clară a infernul ce va urma.

PENTRU STEAUA ESTE O CULME A ABSURDULUI!

Gandalf