13-03-10
Stoichita: eu nu aduc stifturi!Parpas a fost trimis în teren alături de Jelev în centrul apărării, iar cipriotul i-a răsplătit încrederea antrenorului. Cipriotul a juca foarte bine în prima repriza, dar în partea a doua s-a văzut mai rar, poate şi din cauza oboselii. În minutul 65 a faultat în careu, dar arbitrul n-a acordat nimic. Stoichiţă e mulţumit însă de jocul făcut de Parpas. Tehnicianul Stelei crede că fundaşul poate ajunge un jucător de bază în Ghencea pentru că are calităţi extraordinare."Vă înşelaţi dacă voi credeţi că aduc un ştift la Steaua. Pentru mine, este ceva normal ce face Parpas. Se înşeală cine credea că aduc un jucător slab. Eu l-am construit în doi ani, Parpas este un jucător care poate deveni de bază în viitor. Eu zic să s-a descurcat astăzi. I-am spus şi lui că îl voi folosi oriunde voi avea nevoie de el, îi voi oferi o şansă, iar el a dat dovadă de caracter pentru că a acceptat asta", a spus Stoichiţă Tehnicianul Stelei a vorbit şi despre succesul în faţa Oţelului. Stoichiţă spune că echipa gălăţeană a stat foarte bine în teren, a avut posesie bună, dar nu a reuşit să înscrie: "A fost un meci frumos. Puteam să rezolvăm meciul din prima repriză, în a doua repriză am suferit. A fost şi un prag psihologic peste care am trecut, deoarece toată lumea spunea că Steaua nu are nicio victorie. Le-am spus jucătorilor mei să nu aibă emoţii în teren, din cauza speculaţiilor care apar. Oţelul este o echipă neaşteptat de bine aşezată în teren, dar nu a avut ocazii, poate doar la sfârşit, dar a avut o posesie bună. Ei au avut speranţe şi pentru că scorul a fost unul stâns. Ne-am atins scopul până la urmă, îi felicit pe cei de la Galaţi şi îmi felicit jucătorii pentru modul cum au abordat meciul şi că urmăresc scopul final pe care eu l-am propus", a spus Stoichiţă în conferinţa de presă de după meci. FCSTEAUA.RO este un site deschis, facut de suporteri, pentru suporteri. Asteptam articolele scrise de voi, daca aveti ceva de spus si credeti ca o puteti face intr-un articol, nu ezitati!
|
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
nu cedam!
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
https://fcsteaua.ro:/
Personalizare
https://fcsteaua.ro:/
Pentru alte melodii, cantece ale galeriei, imnuri etc, vitiati pagina cu player-ul mp3 https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/https://fcsteaua.ro:/
|
Adrian 13.03.2010@11:55
armanovici 13.03.2010@12:06
Cât de plin de sine poate fi omul asta, de parca l-a descoperit pe noul Cannavaro! După un meci cu Otelul!!!
Cazorla 13.03.2010@12:18
sabin1307 13.03.2010@12:38
Nu i-ar fi stat bine sa faca astfel de declaratii nici in niste conditii normale la club, dupa niste victorii consecutive si clare, si dupa ce un jucator ar fi confirmat o valoare iesita din comun.
Dar ca sa dai dovada de o astfel de ¨lipsa de modestie¨ iti trebuie o anumita plamadeala. Limbi dovedeste c-o are.
Dragos_G 13.03.2010@13:23
Pun pariu ca parpas are viata scurta in Ghencea, vorba lui Armanovici, mai vorbim peste cateva luni.
milovan djilas 13.03.2010@13:37
Zicea autorul: "Stoichita a declarat ca le va injecta tupeina - citat exact - jucatorilor inainte de meciul de la Bucuresti cu grecii.
La cum a asezat echipa in teren ar trebui sa se injecteze el cu tupeina."
ssinpadureacualune 13.03.2010@14:09
parangul 13.03.2010@16:07
armanovici 13.03.2010@16:36
Auzi la el, aparare de nota 8, cu Baciu, Parpas si Karamienii!
MoWeed 13.03.2010@17:10
danimarcu 13.03.2010@17:20
In primul rand,el insusi este un mare stift,dupa cum bine spunea un coleg mai sus!In al doilea rand,sunt convins ca Parpas ,Tall, Karamarienii sunt jucatori de mana a treia,o sa va convingeti toti pana in vara de treba asta,daca nu cumva v-ati convins deja de pe acum.
Stiftul care ocupa azi un loc de antrenor la Steaua are noroc cu carul,intr-un campionat slab,parca am impresia ca totul e facut imptriva noastra,a celor care ne vrem Steaua inapoi...
optarul 14.03.2010@07:37
Ronnie 14.03.2010@12:31
Tanaru` Young 14.03.2010@12:39
Hai sa ii ridicam statuie lui Parpas dupa 1 meci, de parca e primul juc%u0103tor care vine in Ghencea si face un meci bun. Dle limbbi, aduceti si stifturi in Ghencea, fra%u0163ii karamian de ex si lista o sa fie din ce in ce mai lunga! Vorbim peste c�teva luni!
Sper sa nu mai prinda banca peste cateva luni,dar asta ar insemna sa nu fie sclav umil ca si pana acum...Btw : Doamne-ajuta sa nu luam titlul si astfel ne vom putea descatusa,avand in vedere ca Jiji sunt in proportie de 75% convins ca va vinde,iar limbi va pleca o data cu stapanul sau.
parangul 14.03.2010@14:40
RobYnho 14.03.2010@15:18
Andreea 15.03.2010@07:18