24-01-10

Ciobanelu, cel care a placat cancerul (GSP)

N-a fost medic, dar a salvat mii de suflete. Fără să atingă pacientul. Paul Ciobănelu, fostul mare rugbyst, a ieşit victorios din grămadă. Apoi, s-a apucat de reconstruit vieţi

Vara lui ‘98. Bărbatul din faţa mea îşi întoarce privirea spre dreapta. Cu ochii mă îndeamnă să fac, şi eu, acelaşi lucru. Imaginea se fixează pe fereastră. “Vedeţi, dragă domnule, acolo ii inghetase inima! Avea 28 de ani, bărbat frumos, în toată puterea. Plîngea şi spunea: ‘De aici mă arunc, de aici mă arunc!!!”. Patru ore i-am vorbit. L-am salvat. Sau, uitaţi, chiar unde staţi dumneavoastră, pe scaunul ăsta vechi, se aşezase fata. 19 ani. Firavă, dulce, ingenuă. <
“Euuu? Eu să mă plîng?”
Are aproape 60 de ani. Se uită, asemenea lui George Călinescu, la nişte imagini vechi, de pe birou. Nu spune nimic, însă ochii-i vorbesc, asemenea celor ai lui Noirtier de Villefort, celebrul personaj al lui Dumas. Par a spune: “Cine eşti tu, băieţaşule din fotografie, şi pentru ce porţi numele meu?” El e, cu patru decenii în urmă. Sub una dintre poze, galbenă, o maşină de scris imprimase “Paul Ciobănelu“. Numele său. Povestea…

Fusese un rugbyst uriaş. 14 ani la Steaua, trei în Franţa. “Căpitan” al naţionalei mari, în “epoca de aur” a ei. ‘61, 5-5 cu “Cocoşul galic”, la Bayonne, ‘68, 15-14, victorie mare cît infinitul, la Bucureşti.

Se pregătea de 40 de ani cînd a aflat că are cancer osos. Soluţia? Amputarea!!! Pentru un bărbat care 25 de ani îşi folosise picioarele ca să se războiască, în grămadă, cu alţi urmaşi ai lui Webb Ellis, asta însemna capătul. N-a fost aşa. A revenit în ţară, cu o proteză, şi s-a apucat de făcut miracole. La “Automecanica”, apoi, la “Produse Ortopedice” ori “Romhandicap SA” a adunat ingineri, meşteri mari, a inventat, a făcut mii de încercări, a desenat sute de schiţe… Proteze ortopedice, braţe, autoturisme adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi, lupte cu statul pentru drepturile acestora, lupte cu sufletele unor oameni care, privindu-se în oglindă, refuzau să se mai lupte cu propria lor viaţă. I-a reînvăţat, pe toţi, să meargă. Să strîngă lingura de supă în “mînă”. Să aibă urmaşi, să devină bunici. A scos, din capu-i, ca Zeus pe Atena, meseria de “tehnician ortoprotezist”. “Eu, eu să mă plîng? De ce?”, spunea mereu. “Sînt un român fericit, pentru că, în 40 de ani, am făcut mii de români fericiţi!”

Au trecut de atunci 12 ani. Dar, ca şi Mucius Scaevola, pot băga mîna în foc că deasupra biroului de la Romhandicap SA al directorului Paul Ciobănelu stătea scris ceva din Talmud: “Cine salvează un om salvează o lume întreagă”…

Catalin Oprisan
Gazeta Sporturilor