26-01-10

A fost odata...

Anii au trecut peste el, acum este un batranel de aproape 63 de ani care se luptă să traiască in lumea anului 2010. Desi are in jur atatea persoane care il iubesc, se simte singur, se simte parasit, se simte ca si cum anii au trecut peste el si a ajuns să nu mai poată să facă faţă la tot ce se intamplă in jurul sau, desi procesul de imbatranire trebuia să il facă din ce in ce mai stralucitor.

În fiecare dimineaţă, cand multi dintre noi dormim pleacă pană la primul chiosc de ziare, de unde îşi cumpară presa sportiva dar cu fiecare zi trecuta cu fiecare an, descoperă că nu se mai vorbeste despre el, ci se vorbeste despre scandaluri, presa vorbeste despre un anume Becali, vorbesc de mită si meciuri trucate.

Simte o puternică durere in bratul stang, insă ii trece imediat cand mai citeste un interviu cu Puiu Iordanescu, cu Imi al lui cel drag, ba chiar si cu pletosu ala sonat de pe aripa dreapta parcă Lacatuş il chema Şi cu toate astea e trist, e deprimat si dezamagit să vadă că in locul numelui lui apare acest Becali. Becali in sus si Becali in jos.
Cu un ochi plange, cu altul rade. Plange de ce a ajuns, insă rade că acest Becali nu poate să ii distrugă mandria, să ii distrugă istoria, să ii distrugă amintirile avute.

Isi aduce aminte cu veselie cand a renascut ca pasarea Phoenix in acel decembrie din 57, cu nemtii aia de la Borussia Dortmund. Îl batuseră in Germania, in mare parte era resemnat : "Esti mic ma te-au batut campionii unei ţări care reprezintă locomotiva economică a Europei, poate cand o să cresti o să emiti pretentii, dar acum nu este cazul." Şi-a legat siretul si a plecat spre culoarul de intrare pe terenul din "23 August" si instant a simtit caldură a 60.000 de suflete care doborau frigul.

Era pur si simplu uluit de ce vedea in spatele sau, dar pană să se trezească la realitate nemtii deja aveau 1-0.
"Vai de capul lor" si-a spus singur.
"Mai bine stateau in bancă lor si nu incercau să marcheze".
Nemtii jubilau, insă au lovit orgoliul acestui novice. Pană la pauză era 3-1 pentru noi. Tataru, Constantin si Alecsandrescu aratandu-le prietenilor nostri cu cine au de-a face. Pacat că pe atunci nu se aplica regula golului din deplasare, ar fi fost frumos dacă ii eliminam, îşi spune si acum batranul.

Ce vremuri, mai citea prin presă de Barcelona, draga lui Barcelona. Îşi aminteste cu drag de ea, îşi aminteste ce sut a prins pe "Nou Camp", in 71 cu ei. "Saracu Sadurni, nici acum nu stie ce l-a lovit". Şi cand te gandesti la vorba aia, traznetul nu loveste de două ori in acelasi loc, pai cum nu ma Peste două saptamani iarăşi i-a batut pe catalani, acum pe 23 august si uite asa vestita Barcelona era eliminată de batranelul nostru.

Vai si ce a urmat după meciul ala cu Barcelona, imi aduc si acum aminte. Mi-era teamă de Bayern Munchen, dar cum de ce ti-e frică nu scapi, sortii ne-au aranjat o intalnire cu ei. Au venit aroganti la Bucuresti, regimul de la puterea statului din acea perioadă le-a stat la dispozitie, oferindu-le cea mai bună cazare pe care o puteau avea in Bucuresti. "Vai de capul lor" îşi spune batranul, amintindu-şi cum printr-un noroc incredibil au scapat cu un 1-1. "Dacă era 5-0 la pauză nu se mira nimeni". Bayern il eliminase, dar după un egal fară goluri pe Grunwald-ul din Munchen.

Se gandea la ce citea in ziarele pe care le cumparare, dar parcă privea prin scrisul de pe pagina mintea lui era departe, mintea lui era la vechea poveste pe care le-a facut-o realitate celor iubiti. Îşi aminteste cu lacrimi in ochi de cu Vejle vikingul, Masinaria armatei maghiare "Honved", cazemata polară "Kuusysi" , trenul din Bruxelles "Anderlecht"şi armată cataluniei "Barcelona". au devenit realitate, cum aceste echipe de fotbal au fost invinse, cum intr-o tara comunista in care domina teama, batranelul a reusit să lumineze noaptea dinspre 7-8 mai 1986, cand toti cei care l-au iubit au iesit in stradă să il astepte la aeroport, unde le aducea "Cupa Campionilor", acest "Excalibur" al fotbalului.

Plangea odată cu cei dragi, plangea că a stiut că le-a produs cea mai mare bucurie posibila Şi incă trei ani batranul nostru, personajul nostru s-a tinut de cuvant si a inspaimantat Europa.
Au trecut destul de repede anii, stralucirea a inceput să îşi piardă charisma. Se imbolnavise, nu mai era la fel de puternic, dar era respectat. Oriunde mergea pe intreg mapamondul era recunoscut si respectat, totul pentru a că in intreaga lui viaţă a pus onoarea si iubirea pentru cei dragi pe primul plan.

Îşi aminteste cum a plans in hohote in 21 iunie 2000, cand Sfinxul l-a parasit. Ştie că mereu Ion o să fie acolo sus si o să aibă grijă de el, dar ii lipseste dragostea lui, ii lipseste afectiunea si sustinerea pe care a avut, îşi aminteste de bucuria pe care Ion a avut-o cand a marcat in poarta atator echipe purtandu-i tricoul batranelului nostru.

Cate amintiri are, ii multumeste cu un zambet palid vanzatorului de la chiosc si se retrage acasa Locuieste inconjurat de oameni care ii vor raul, dar se bucură că din cand in cand cei dragi il viziteaza oricum stie că cei dragi ar merge după el oriunde, dar se bucură că acestia pot ajunge cu tramvaiul la el. Nu e departe de acestia, locuieste la capatul tramvaiului 41, cum cobori o să ii vezi casa impunatoare cum a fost dintotdeauna, nu o să îţi fie greu să il gasesti, trebuie doar să te duci acolo si să intrebi unde il poti gasi pe batranul nostru si cand o să il gasesti o să auzi povesti care o să îţi starnească lacrimi de bucurie.

Era să uit: pe batran il cheamă Steaua Bucuresti.

I.N.Money