Liga 1: Gaz Metan – FC Steaua(FCSB) 4-0! Greșeli și joc demne de fotbal în cupa satelor.

de | august 25, 2019

Nu mai e nimic de comentat despre această partidă abordată ca ”să fie jucată”, de unde și greșelile incredibile comise de steliști într-o evoluție fără busolă.

Da, orice eșec ne doare cumplit, dar să nu uităm că aceasta nu a fost adevărata echipă, alcătuită chiar din actualul lot valid și cârpit. Aseară nu a evoluat cea mai bună formulă de joc pe care o poate alinia Steaua, așa că nu avem de ce să ne alăturăm dușmanilor și cântăm prohodul clubul.

AVANCRONICĂ

Numirea lui Bogdan Argeș Vintilă la cârma tehnică a Stelei, vrea să aducă revirimentul vicecampioanei, care se află pe un neverosimil loc 12, cu numai 4 puncte în clasament. Primul test pe care Bogdan Vintilă trebuie să-l treacă este cel de azi, contra celor de la Gaz Metan, la Mediaș, meci care va începe la ora 21:00 și care va fi transmis la Digi Sport 1, Look TV și Telekom Sport.

Va fi un duel cu Edi Iordănescu (41 de ani), antrenorul pe care Narcis Răducan și l-a dorit foarte mult pe banca roș-albaștrilor.

Gaz Metan Mediaș vine în etapa a 6-a după un categoric 3-0 obținut la Voluntari în runda trecută și după un 1-0 cu Astra acum doua runde. De notat că ambele echipe au învins recent FC Steaua, în etapele 4 (Astra, scor 2-1) și 5 (Voluntari, 1-3).

Clubul din Mediaș are 4 goluri primite în 6 etape, cea mai bună defensivă din campionat înaintea acestei runde alături de CFR Cluj și Poli Iași. În apărare, Edi Iordănescu se bazează pe un cuplu solid de fundași centrali, iar în ofensivă are o nouă linie de atac cu jucători într-o formă bună, Sergiu Buș și Dumitru Cardoso. Edi Iordănescu nu se teme de duelul cu vicecampioana, dar își avertizează jucătorii: „Spirit de sacrificiu și fără greșeli individuale! Altfel, nu batem”.

Bogdan Argeș Vintilă a sosit la Steaua într-un moment extrem de greu al grupării roș-albastre. Dincolo de cele 4 eșecuri la rând în campionat, cu Botoșani 0-2, cu Astra 1-2, cu Voluntari 1-3 și cu Poli Iași 1-2, vicecampioana Ligii 1 are în față o altă serie de foc, căreia noul antrenor trebuie să-i facă față, asta pentru a nu se periclita de tot parcursul în Europa, lupta pentru Play-off-ul Ligii 1 și cununa cu lauri. Astfel, antrenorul ”noname” Vintilă are în față 4 meciuri de foc contra a 4 echipe pregătite de nume importante din fotbalul românesc: Edi Iordănescu, Gică Hagi, Victor Pițurcă și Dan Petrescu!

Deși vine după o serie de 4 înfrângeri în Liga 1, Steaua va aborda și această partidă cu rezerve și jucători care nu pot evolua joi în Portugalia, la returul din play-off-ul Europa League, cu Vitoria Guimaraes.

Vicecampioana are un nou fundaș central, un bulgar de 1,95 care este așteptat să debuteze în duminică seară. Venit de putin timp la echipa, el ar putea fi un punct slab în defensiva Stelei pentru că va face tandem cu un alt proaspăt sosit, Andrei Marc. Astfel, Vintilă va odihni linia defensivă Crețu, Iulian Cristea, Planic, Soiledis. Hora și Moruțan au revenit la antrenamente, dar nu pot evolua decât peste câteva zile. Lucian Filip va lipsi pentru următoarele două luni, iar Dennis Man se va întoarce la lot abia după meciurile echipei naționale cu Spania și Malta, din 5 și 8 septembrie. Marko Momcilovic mai are de tras pentru a juca din nou, după ce a a suferit două intervenții chirurgicale complicate la coloană în ultimele luni.

Conferința de presă

Echipa probabilă: Bălgrădean – Belu, Bozhidar Chorbadzhiyski, Andrei Marc, Panțîru – Oaidă, Ov Popescu – Moutihno, Vînă, M. Roman – Gnohere

X Ray

78 de comentarii la „Liga 1: Gaz Metan – FC Steaua(FCSB) 4-0! Greșeli și joc demne de fotbal în cupa satelor.

  1. quark

    Vlad – Belu, I. Cristea, Chorbadzhiyski, Soiledis – Oaidă, Pintilii, Vînă – M. Roman, Moutinho, Salomao
    Rezerve: Bălgrădean, Panțîru, Gnohere, Ov. Popescu, Perianu, Marc, A. Popa

    Vazand primul ’11’, intreb si eu, cine ar trebui sa o bage in poarta…in a Gazului, nu ma refeream la Andrei Vlad

  2. alex-0101

    La ce pula mea va așteptați? Când pula mea o sa înțelegeți ca nu sunt de vina jucătorii? BS oameni buni de 5 ani nu este antrenor, pe banca asta arată ca orice vreți voi da nu antrenor…. MUIE BECALIIII , dispari in morții ma ti !!!!!!!!!!!!!

    15
    3
  3. saramago

    Medias – Steaua 1-0 (pauza), ambele echipe au ratat din belsug, iar diferenta este facuta de eroarea lui Vlad. Echipa lui Vintila construieste greu, in conditiile in care mijlocasii sunt dominati de omologii medieseni. Nu mai spun ca in defensiva sunt situatii in care … nu se intelege om cu persoana.

    Vlad 5 – a gresit la golul lui Olaru, n-a fost sigur pe centrari, totusi are meritul de a fi intarziat deschiderea scorului in fata lui Bus; accidentarea nu pare a fi foarte grava;
    Belu 4 – slab in jocul defensiv, a ehxibat multe greseli de pozitionare, iar in ceea ce priveste jocul de atac …;
    Cristea 5 – n-a fost in apele sale, s-a pierdut cu firea in cateva situatii;
    Chyorbadzhinyski 4 – nu stiu daca i-am scris corect numele, stiu insa ca bulgarul a fost din alt film;
    Soiledis 4 – depasit frecvent in flanc, n-a reusit sa-si ajute in niciun fel echipa;
    Pintilii 5 – a depus mult efort, dar jocul (la recuperare) sau a dat si destule rateuri;
    Vina 4 – absent din joc, parca a uitat fotbalul;
    Oaida 5 – cateva aparitii periculoase in careul advers, dar ar trebui sa evolueze mai bine; altfel, e singurul jucator U 21 ramas in primul 11 dupa schimbarea lui Vlad, iar pe banca e doar Perianu;
    Roman 4 – foarte slab, s-ar fi putut lipi la gol dupa centrarea lui Salomao;
    Moutinho 4 – inca o … afacere cu CFR Cluj, din ciclul Surdu, Semedo, Tade s.a.;
    Salomao 6 – cel mai bun stelist in prima parte; n-a avut numai reusite, dar a fost singurul care a dezechlibrat apararea adversa.
    …………………………………………………………………………………………………………………………..
    Balgradean – protejat de sansa la marea ocazie a lui Bus din finalul reprizei.

    Intrarea lui Gnohere (neconvingator in meciurile anterioare) ar putea aduce golul in poatta lui Plesca. Bizonul poate profita de o centrare a lui Salomao si … de o eroare a lui Larie. Meciul inca nu este pierdut.

    4
    1
  4. adrian0808

    Pe Argeș în jos
    Un cioban idiot
    Își duce crucea
    În așteptarea meleoane lor pa man, morutan, coman, tanase.

    Ce-i trebuie lui cupe și campionate….
    Vine nunta lu fata cea mare…. O da de prasila 🙂
    Dumnezeu nu doarme ciobane..

    13
    3
  5. ronix2003

    Asa-i trebuie fanfaronului daca aduce someri crestini la echipa care sa-i faca pofta cu schimbarile din fata TV-ului 😀

    Edi Iordanescu i-a dat azi peste bot regelui Cacareaza si i-a aratat CE POATE face un antrenor BUN la o echipa de fotbal.

    23
    3
  6. saramago

    Medias – Steaua (1-0), iar elevii lui Vintila (Becali) se apropie de ultimul loc. Dupa meciul de joi, Cupa Romaniei va deveni ff importanta pentru stelisti.

    Vlad 5 – vinovat la golul de 1-0, totusi a avut o interventie in fata lui Bus care a intarziat deschiderea scorului;
    Belu 3 – a inotat pe teren;
    Chyorbadzhinyski 3 – tentativa de fotbalist;
    Cristea 4 – din ce in ce mai slab;
    Soiledis 4 – depasit aproape la fiecare faza;
    Pintilii 5 – n-a jucat grozav, dar fara el in teren totul se prabuseste;
    Vina 4 – a alergat in paguba;
    Oaida 5 – putine realizari;
    Roman 4 – dezamagitor;
    Moutinho 4 – multumim CFR !;
    Salomao 5 – ceva-ceva;
    ……………………………………………………………………………………………………………….
    Balgradean 4 – gaza antologica la golul de 2-0; altfel, e mai bun decat Vlad;
    Ov.Popescu 4 – haotic;
    Gnohere 4 – inca un meci fara realizari.

    Urmeaza jocul din Portugalia, apoi, cine-stie, o … omenie din partea lui Hagi.

    7
    2
  7. alex-0101

    Sper sa piardă toate meleoanele , am rămas lângă echipa asta cu sufletul , de ani buni acest infect își bate pula de mine și de banii mei, cel mai important de sentimente , cred ca e ultima data când voi urmări un meci al fcsb ulii… voi migra lângă echipa din liga a 4 a.. sper sa promoveze și sa dau de profesionalism acolo… sper sa câștige toate razboaiele cu echipa infectului de cioban și sa dispară acest individ scârbos, alta cale in afara de pușcărie nu ne scapă de acest infect

    3
    6
  8. calinel

    Cam multa ipocrizie cu „dorinta de bani a lui jj”. Mai verificati, ieri cfr a jucat fara 7 titulari si nu le-a spus nimeni ca „vor doar banii”. Adversarii lor – Slavia a folosit doar un titular in meciul de campionat. Problema Stelei pe linga jj este ca a inceput campionatul cu 9 jucatori accidentati. Dar asta nu se vede.

    8
    27
  9. vasglo

    Iata si parerea unuia care, fara indoiala, se pricepe:

    „Principalul vinovat este Gigi Becali la ceea ce înseamnă această strategie, iar el ştie asta. E un amatorism…. indiferent dacă s-ar califica în Champions League, nu în Europa League. Unde ati văzut Barcelona, Real, Juventus să fie la 13 puncte lider în august? Nici nu se termină august şi sunt 13 puncte faţă de prima clasată. Indiferent ce se va întâmpla, chiar dacă merge în primăvara europeană, strategia e una de curtea şcolii, de liceu. Dacă Pintilii, căpitanul echipei, vine la interviu şi spune că fiecare joacă ce vrea…

    Toată strategia, de când a început sezonul, e responsabilitatea lui Gigi Becali. Echipa lui, jucătorii lui… eu cred că a ajuns la nivelul în care e singura activitatea care-l mai ţine aşa, îi mai dă câte o satisfacţie. Coeficientul şi performanţa s-au făcut când pregătirea era făcută de un antrenor. Ceea ce s-a întâmplat în perioada Europa League, când juca cu Chelsea. Era un preparator fizic, un antrenor şi un general manager. Se comunica, dar în momentul acesta, Gigi trebuie să mai facă antrenamentele şi să stea pe bancă, atât. E inadmisibil să vezi doi fundaşi centrali expuşi. Cum să-l iei pe Chorbadzhiyski şi să-l dai pe Bălaşa că ţi-a greşit o dată, de două ori? Ce este acolo, la FCSB, am informaţii când vă spun. Sunt jucători care vorbesc de 6-7 ori pe zi cu Becali. Nu ştiu Bucureştiul bine şi vorbesc de 6-7 ori cu patronul. Cum să mai respecte planul tactic? Ce e la FCSB nu e doar amatorism, dar nu mai e club care să facă performanţă. Este imaginea în care n-am crezut că o să ajungă vreodată echipa asta”
    (Ilie Dumitrescu la digisport)

    Ma intreb, daca nici cuvintele unuia ca Ilie, cu acces direct la Becali, nu inseamna nimic, ce mai putem noi face?
    Cred ca nu ne ramane decat sa ne rugam (cu adevarat..) ca lui Becali sa-i vina mintea la cap si sa realizeze ca echipa a facut performanta in tara si Europa numai atunci cand a avut antrenori si staff tehnic priceputi.
    Iar noi, adevaratii suporteri ai fcsb=steaua, sa fim langa echipa in momentele grele (chiar o fi un „cliseu” sa zici asta?..)

    Nu cred ca „autoflagelarea” si/sau privitul in oglinda si ridiculizarea celui pe care-l vezi sunt solutii! 🙂

    8
    7
  10. xray Autor articol

    Da, orice eșec ne doare cumplit, dar să nu uităm că aceasta nu a fost adevărata echipă, alcătuită chiar din actualul lot valid și cârpit. Aseară nu a evoluat cea mai bună formulă de joc pe care o poate alinia Steaua, așa că nu avem de ce să ne alăturăm dușmanilor și cântăm prohodul clubul.

    Indiferent de ce se va întâmpla joi, în campionat vor juca numai cei mai buni la ora meciului. Până la iarnă nu mai e nimic de făcut referitor la lot, decât să așteptăm ca lucrurile să se așeze natural, pe fondul reținerii de la implicații nesăbuite ale lui Becali, așa cum a promis. Aruncatul cu pietre nu ajută nimănui.

    4
    15
    1. Stormwatch

      @ xray.

      cu toata consideratia pentru efortul tau personal, nu pot sa fiu de acord cu tine. Nu este vorba de aruncat cu pietre, ca daca ai da cu pietre, orice oaie (becali) s-ar intoarce din drum. Alaturi de discursul lui Ilie de asta noapte, (realist si de nota 10), de dupa meci, ceva de acelasi gen, prieteneste i-a transmis si patronul Botosaniului vineri, cand a fost rugat la proX sa comenteze numirea de pe banca Stelei de joi… cautati si cititi declaratia, merita, mai ales ca este venita de la un patron.
      Ca sa revin, nu vreau sa dau cu pietre, nu sunt cu nimic de vina… Dar echipa noastra nu mai exista deja, cu toata parerea de rau si tristetea din suflet. Becali a dus-o aici jos si o va duce si mai jos… mai jos din pacate. E in firea lui sa fie incapatanat in greseala, e vorba de bunul plac si „muschii” unui analfabet, si nu se va lasa pana nu va face praf totul, ca tot ceea ce a atins pana acum. Am mai scris aceste lucruri, cu jumatate de gura doar, cu speranta ca poate se va indrepta. Acum, cea care moare ultima, si-a dat ultima suflare…

      11
      4
  11. adi i.

    Becali care a jucat poker nu face decât sa aplice același reguli și echipei . A jucat toată noaptea și acum spre dimineața mizează tot ce-i mai are pe potul cel mare (calificarea) , dar el blufează chiar și la ultima mâna . Dacă nu reușește ar trebui sa plece sau măcar sa lase antrenorul (un bun antrenor) in pace ( in filme după ce ai realizat ca ai pierdut totul îți tragi un glonte in cap), dar la noi nici măcar ca in filme nu se întâmpla , in schimb este clar ca paranoia avansează rapid iar pana la “ruleta rusească “ nu mai este nici măcar un pas .
    Nu vorbesc aici ca nu avem toți titulari apți de joc ci faptul ca reacționează haotic cu schimbări de antrenori la fiecare 5 minute cu jucatori schimbați tot timpul exact ca la Poker când ceri cărți și după aceea le arunca ca credea el ca va avea doi asi.
    O sa fac o fografie cu clasamentul in speranța ca este ceva rar , echipa se poate califica și urca in clasament dar “pestele de la cap se împute “
    Dacă puteți voi sa dați un diagnostic bolii va rog , mie îmi este greu …creierul lui a devenit jucăria Lui

    2
    2
  12. quark

    ne amagim degeaba, nici revenirea accidentatilor, nici macar mult dorita calificare in grupele UE nu vor rezolva problemele grave de organizare, banii de la UEFA doar vor prelungi agonia si vom avea parte de acelasi delir haotic („io am adus banii, asa am vrut io, acum vreau primavara europeana, ii rupem pe toti de-acum inainte si in play off defilam, io vand numai din 10 in 10 meleoane”) si amatorism…pana cand pipereanul nu se va rupe total de ingerenta in tot ceea ce inseamna parte manageriala, nu va fi altceva decat o șușanea nesfarsita…si oricat de curati la suflet or fi domnii Bogdan Andone, Bogdan Arges Vintila si alti aventurieri care au fost si care vor mai veni, nu acesta este profilul antrenorului care poate implementa un stil de joc, organizare, trasee etc….daca pana si Geambazi jr. s-a retras din proiectul Academiei (acolo unde a dormit pe santier si s-a ocupat de infrastructura, pentru care a luat la pas centrele de juniori din tara pt a face selectie), e clar ca este imposibil de a se mai intelege cineva cu pipereanul si de a-l face sa constientizeze realitatea

    9
    3
  13. alexandru-h

    Iar fixatia aia cu „dusmanii care ne doresc raul”? 😀

    Dusmanul echipei e patronul. Punct. Un articol negativ scris in GSP e apa de ploaie fata de o zi de administrat aceasta echipa. Un interviu cu nu stiu ce rapidist sau dinamo nu creeaza nici macar 1% din raul pe care stupiditatea atotstiutorului de la palat. Faptul ca bucuria celor de la CSA exprimata pe facebook deranjeaza pe Vasile mai mult decat zecile de decizii incoerente ale Ipocritului-Sef tine de ultrasensibilitatea lui Vasile, nu de vreo logica a suporterului de fotbal.

    Intr-un fel situatia actuala e hilara. Antrenorii ce-l refuza pe Becali la palat ii dau si o mama de bataie pe stadion, asa ca sa nu uite. Pintilii si Tanase suna alarma dupa fiecare meci pierdut in timp ce antrenorul (pardon – interfata becalista de pe banca) zici ca e un avatar al lui Iov la cum incearca sa vada si partea buna a umilintelor. Noi nu am apucat inca sa jucam cu echipele bune ale campionatului si suntem deja la jumatatea drumului catre playout – dar jiji ne linisteste: batem Botosaniul, ne calificam in play-off, castigam campionatul. Cum s-ar zice, ne subordonam Liga I 😀

    9
    5
  14. adrian0808

    Joi va fi apocalipsa după Becali…. Out din Europa.
    Apoi vine viitura, mergem la Craiova și ne vizitează DĂNUȚ…..

    Urmează liga d(e)oi sau Beeeeeee..

    Poate scăpăm de retardat și toata clica lui..

    7
    3
  15. Tudz

    Acest specimen, George Becali nici măcar berbec nu mai este… A devenit o OAIE. E precum o oaie țață care crede că le știe pe toate. Oricum mă așteptam la colaps aseară.

    Apropo, din toți jucătorii aștia (dacă îi poți numi măcar așa), merită păstrați MAXIM 5!! (Planić, Pintilii, Gnohéré, Soiledis și Momčilović). Pe lângă niște antrenori neica nimeni, oaia a adus numai jucători de umplutură, niște „wanna be”, niște jucători de la viitura, sau de cine mai știe unde, cărora le tremură zdrențele când intră pe gazon.

    Cu tot respectul, domnilor, dar pentru mine această echipă este în comă, și nu are rost să-mi pierd timpul urmărind mămăliga 1, până nu pleacă oaia și gașca lui becaliotă…

    P.S.: Pentru binele coeficientului României, ar fi mișto să se califice joi. Nu spun de echipă că e moartă, deoarece n-a venit falimentul. Încă…

    4
    4
  16. xray Autor articol

    Nu caută nimeni scuze. Ar fi inutile!!! Însă trebuie să privești realitatea prin ochii rațiunii, nu a pasiunii oarbe. Dacă înjurăm pe aici echipa si pe Becali nu rezolvam absolut nimic, poate doar să ne răcorim noi înșine nervii. Nu schimbă cu nimic situația de la club, echipa, clasament etc. și nici nu influențează pro sau contra vreo decizie.

    Să strigăm non stop, ca acum 10 ani, să plece Becali? Și asta e inutil. Nu există club/echipă în lume fără proprietar, fie că este o persoană sau un grup de persoane.

    Se poate cere (protest) schimbarea proprietarului, dacă ar fi o alternativă certă, nu cai verzi pe pereți ca la Dinamo, CSA etc. Dar în situația actuală, cu atâtea procese pe rol vs CSA, și asta revendicare ar fi o prostie pt. ca nu va dori nimeni să cumpere FCSB-ul până la lămurirea situației.

    18
    10
  17. xray Autor articol

    A da în cap cu clasamentul după 7 etape e usor frivol. 🙂 Știu, presă mănâncă și ea o pâine si cu rahat, dar asta nu înseamnă că toată lumea.
    Deși era pe locul 13, acum e pe 14, după victoria câinilor, FCSB e cotată a treia favorită la titlu pentru casele de pariuri. Si ăștia o fac pe bani reali, nu pe vorbe miștocărite pe site-uri ca unii.

    De ce fac asta casele de pariuri? Pentru ele că nu se mint cu vorbe în vânt și văd realitatea că la FCSB este o cădere conjuncturală fără precedent, dar temporară, legată de accidentari, dincolo de berbeciile de management comise în acest sezon.

    Cum arătau cotele în luna iulie
    Echipă Cotă
    FCSB 2,15
    CFR Cluj 2,40
    U Craiova 10,00
    Viitorul 15,00
    Dinamo 25,00

    Cum arată cotele în luna august
    Echipă Cotă
    CFR Cluj 1,50
    Viitorul 6,50
    FCSB 10,00
    U Craiova 15,00
    Dinamo 200,00

    Cote asemănătoare cu cele ale FCSB în Europa
    Campionat / Echipă / Cotă
    Italia Inter 6,50
    Franța Lyon 7,50
    Belgia Anderlecht 7,50
    Portugalia Sporting 8,00
    Bulgaria Levski Sofia 10,00
    Polonia Lech Poznan 10,00
    Ungaria Debrecen 11,00

    Sursa cotelor: presă sportivă

    7
    14
    1. Stormwatch

      irelevant, aia de la pariuri folosesc niste modele matematice si econometrice care nu iau in calcul (si nu au cum) comportamentul uman, folosesc generalitati gen conportament de turma (scuzati apropierea de … becali). De aia exista si castigatori din aia cu meleoane, altfel ar fi doar castiguri minore si profituri fabuloase ale caselor de pariuri (oricum, si alea sunt oricum maricele, datorita repartizarii incasarilor).
      Dar, in ecuatia Steaua comportamentul uman deviant este covarsitor, ca proportie si devastator in evolutie; oricum cotele vor scadea vazand cu ochii in curand…
      Si altceva, legat de ultimul loc in clasament… il vom pastra cu brio, dupa urmatoarele 4 etape, nu are nimeni sanse sa il revendice

      7
      3
  18. alexandru-h

    Deci nu ne mai uitam la clasamentul fotbalistic si trecem acum pe clasamentul pariurilor. Dupa ce ajungem si acolo pe ultimul loc, vom inventa un alt clasament in care nu suntem ultimii, doar ca sa continuam sa ne mintim.

    Suna normal. Oricum am incetat sa mai fim un club de fotbal de ceva vreme… de ce sa nu imbratisam noua realitate in care fotbalul e ultimul lucru la care ne mai gandim? 😀

    10
    8
  19. vasglo

    @alexandru-h

    Presupun ca deja ti-ai facut poza cu clasamentul la zi, si esti fericit!…

    Nu-mi spune…. bla, bla, bla, bla ….ceea ce stim cu totii! Fa si tu ceva, daca esti in stare! 🙂

    5
    11
  20. xray Autor articol

    Alexandre, cine te-a oprit să te uiți la clasament încă după prima etapă și apoi să ne spui deznodământul de la anul, la finalul sezonului? Nu-i târziu nici acum, după 7 etape! Dă-i bătaie!!! Nu ne mai ține în suspans încă 29 de etape!!! :))))

    Hint: Steaua liberă scrie în orgasme că FCSB mai are un meci și gata, va retrograda, iar desființarea e iminentă. 🙂

    13
    8
  21. alexandru-h

    Ca disperatii incercati sa carpiti cojocul fecesebist plin de gauri… 😀

    Nu stiu de ce ar trebui sa fiu atent la ce face Steaua Libera. Ma intereseaza aspectul ala cand vine vorba de procese; deocamdata in Liga I nu-mi amintesc sa fi jucat echipa lor, ca sa fiu preocupat de opiniile lui Adi&company. A-i aduce in discutie si cand e vorba de meciurile FCSB denota un pic de disperata incercare de distragere a atentiei – xray cu SL, vasglo cu Talpan. Mai rasfirati, baieti, mai rasfirati! 😀

    Dar daca e sa o spunem pe aia dreapta, in momentul asta si copilul nenascut al lui Talpan ar fi mai bun ca patron al FCSB-ului decat Jiji. Si Atotstivuitorul din parnaie ar fi parfum fata de Becali. Hell, l-as accepta si pe Vasglo Atotpupatorul ca stiu ca ar garanta mai putina dementa mistico-religioasa in fruntea echipei.

    13
    8
  22. vasglo

    @alexandru-h

    Domnule, revino-ti! Nu vreau sa cred ca ai o suferinta care iti afecteaza gradul de intelegere!

    Reciteste postarea mea de mai sus (26 Aug 2019 la 9:23) si vezi care-i treaba!

    4
    5
  23. xray Autor articol

    Alexandre, văd că amesteci sula cu prefectura în stilul tău caracteristic cu care ne-ai obișnuit: cum echipa merge rău, hop și tu la rampă cu miștocărea crasă, jubilând că ai subiect pentru defularea veninului. 🙂

    Cine a spus că lucrurile merg bine și că Becali e normal la cap?????
    În esență, eu am spus că nu e cazul să ne tăiem venele sau să ne facem harakiri pe aici pentru situația de după 7 etape. Da, este una dezastruoasă, dar este temporară, fiind amplificată la cotele de acum de valul uriaș de accidentări nemaiîntâlnit în toată istoria Ligii 1. Am spus temporară, nu permanentă și ireversibilă, așa cum cântă online corul de Casandre libere, iar tu din culise pari a fi un prim-solist. ?

    Cu siguranță, și fără acele accidentări, echipa tot se zbătea pe undeva în primele 3-4 echipe, pentru că politica de transferuri pe care am tot criticat-o în articole, este una prăpăstioasă. Și nu din acest sezon, ci de 4 ani de zile, începând cu era Rădoi din vara anului 2015, de când a ieșit ciobanul din pârnaie. An de an echipa a jucat cu improvizații jenante fie la vârful de atac, fie pe posturi din apărare, atât în Liga 1 cât și în UEFA. În aceeași perioadă, cu excepția revenirii lui Reghe, tot cu improvizații s-a mers și la postul de antrenor principal.

    În altă ordine de idei, Becali pare că a pierdut complet hățurile rațiunii sportive și mistifică totul. În culmea habotniciei, aidoma țarului Nicolae al II-lea, cel care l-a adus la palat pe călugărul Rasputin să-l tămăduiască mistic pe țareviciul Alexei bolnav de hemofilie, și Becali l-a adus”călugărul” Alexandru Tudor să purifice clubul FCSB în rugăciuni. Există și o asemănare de look între Tudor și Rasputin, nu numai de misticism. ?
    Totuși, chiar și așa lovit la mansardă de habotnicie, Becali e peste Talpan și când doarme. Parol!?
    Însă ai și tu dreptate. Talpan va avea un destin mai glorios decât al ciobanului ca șef al CSA, după cum susține același cor „Casandrele libere”. ???

    11
    5
  24. Gosu

    Bobitzu xray si vasglo. Nu ca sunteti baieti rai sau dusmani ai poporului, dar in momentul de fata chiar nu e cazul de captusit suba lui gigi aka mantaua clubului. Hai sa nu mai sfiadam logica elementara cu arbitrajul. steaua libera, atat e , atat se poate, etc.
    Deci orice ati face, nu bagati rogu-va la taraf astea cu , stai ca sa vezi , caci conjunctura. Fie si adevarat partial , nu e momentul potrivit. ‘Telegeti ?
    Momentul de fata zice asa, asteptand calificarea in grupele Europa League , Steaua (sau Fostul Club Steaua Bucuresti) a ajuns pe ultimul lor in clasament. Si pentru asta chiar nu exista nici mama scuzelor, simplu si scurt pe doi.

    10
    1
  25. xray Autor articol

    Altul care s-a trezit brusc și s-a apucat să scrie, ca avocatul lui H, despre ce nu a citit cu atenție.?
    Mă rog, așa sper eu pentru el, că altfel chiar ar fi de plâns, dacă a citit tot ce am scris eu aici și a înțeles ceea ce a scris el.?

    PS. @ Gosu
    Apropo de „șuba” ciobanului. Nu te-am văzut la știri cu bannere de gât în față palatului, cu „taraful” tău care nu „sfidează logica elementară”, cerând socoteală echipei și oierului pentru dezastrul după 7 etape. „VPM”, alea, alea…???

    Ce mai stai? Hai, bagă mare că locuiești în București. Noi provincialii nu te vom opri, așa cum eronat ai crezut tu! Dimpotrivă, vom fi cu gândul alături de tine.

    Dovedește că ești intransigentul „fără scuze!” în real, acolo la fața locului, și cu mânie proletară cere-le socoteală în direct, să te și audă, nu așa undercover cu ID în virtual pe aici cu bla, bla, bla, ca noi ăștia „exilați” de soartă la sute de km de club. Pe aici ne „auzim” doar noi între noi.

    Succes și așteptăm numai vești bune de la tine!
    FORZA STEAUA!❤???

    1
    3
    1. xray Autor articol

      @Gosu

      Atunci trebuia să analizezi și să comentezi sensul spuselor mele, nu sa bați câmpii cu cai verzi miștocăriți pe ce NU am spus.
      Nicăieri nu am apărat „șuba ciobanului aka club”, să te citez, și nici cum că Steaua liberă ar fi vinovată de ce întâmplă acum la echipă, așa cu aberezi tu că as fi zis eu.
      Te doare capul, frate! Mai bășcălie decât asta ce poate fi???

      În fine, am răspuns pt că am intrat să pun un articol, și am văzute ce ai scris, altfel nu-mi (mai) pasă.
      Tensiunea aia e numai în imaginația ta. H. și vasglo se împung din fragedă pruncie. Nimic nou sub soare.

      2
      3

Lasă un răspuns