De ce dezamagire? Fara indoaiala ca in legatura cu scorul si nu neaparat de prestatia favoritilor nostri. Acestia au dat totul pe teren, au facut tot ce au putut. Multumitor este faptul ca au luptat si ca nu si-au propus doar "sa evite infrangerea". Pur si simplu au jucat, au pus in lupta toate fortele si entuziasmul de care dispuneau.
Nemeritat? S-o credem noi. Ne-a invins o echipa care a ajuns mereu in fata portii noastre cu o usurinta dezarmanta in timp ce noi incercam sa compensam diferenta de valoare prin daruire si ambitie. Sa zicem merci, desi, la un moment dat am avut meciul in mana si puteam sa dam lovitura.
Am mai vazut aceasta partida de mii de ori. Atat in cazul Stelei cat si al echipei Nationale. Atacuri frumoase, rezistenta pe metereze, posesie incantatoare si timiditate in preajma careului advers. Impresie buna, crearea senzatiei ca "se poate" dar lipsa de putere atunci cand vine vorba despre scopul suprem in fotbal: sa introduci mingea in poarta adversarului.
Bucuria de a puncta la impresia artistica nu este una locala ci o caracteristica latina pe care noi ne-am insusit-o si am perfectionat-o. Nu este de ajuns sa arati ca poti in fata leaderului din Anglia pentru ca infrangerea ramane oricum, iar punctele sunt in alta parte.
Sa ne bucuram pentru o infrangere? Cu siguranta nu este cazul, pentru ca Steaua pe care o iubeam candva insemna performanta, pragmatism si cinism. "No mercy" iata un concept transpus in fotbal de marile team-uri europene si o modalitate de a actiona pe care trebuie sa ne-o insusim.
Analizand jocul nostru trebuie sa recunoastem partida extraordinata facuta de Baciu si Emegara. In plus Rada si Zapata continua seria meciurilor bune, iar Vali Badea da semne ca si-ar reveni la acea forma sportiva dinainte de a iesi din circuit. O supriza placuta a fost prilejuita de prestatia lui Surdu, aflat probabil la cea mai buna evolutie de cand a venit la Steaua. Acesta s-a luptat cu aparatorii adversi, a reusit sa recupereze doua mingi in preajma careului advers prilejuind atacuri periculoase la poarta adversarilor. Daca Iacob nu ar fi fost atat de egoist si lipsit de ratiune in singura faza cand ai nostri i-au suprins descoperiti pe "tunari" probabil ca Surdu ar fi intrat in istoria ros albastrilor ca fiind omul ce a marcat impotriva lui Arsenal. Daca ar fi primit o pasa simpla, logica si care se impunea cu prisosinta. Pedrazzini a pregatit excelent acest meci avand la dispozitie extrem de putine solutii si o atmosfera incarcata. Tehnicianul italian a aruncat toate resursele vizand atacul, un act de curaj care-l apropie de spiritul stelist cu care ne identificam candva. Neaga si Ov Petre continua seria meciurilor neconvingatoare.
Punctul nevralgic al echipei a fost din nou mijlocul terenului, acolo unde jucatorii nostri, in ciuda unei posesii superioare, nu au reusit sa aglomereze zonele si nici sa verticalizeze. Nevoiti fiind sa faca fata unui iures continuu "englez", ros albastrii au depus eforturi serioase pentru a face fata ritmului de joc. Astfel, pe fondul oboselii instalate, faza de constructie a fost una aproximativa, cu mingi carate in fata din entuziasm si nu pe fondul unei conceptii clare. Chiar si in aceste conditii - fapt imbucurator - au existat ocazii de gol, iar marele merit pentru aceasta atitudine pozitiva ii revine tehnicianului italian. Fara indoaiala ca Steaua putea obtine mai mult, dar pentru moment trebuie sa ne multumim cu atat, admitand totdata ca echipa se afla pe un drum bun.
