Dezolare, dezamagire, tristete, furie, toate la un loc. Am crezut ca poate, poate, odata cu revenirea jucatorilor accidentati, vom juca altfel. Vom juca ceva. Am sperat degeaba, in fata unui adversar de calibrul nostru, ne-a salvat numai portarul. Inca o data. Deja gluma se ingroasa, se apropie meciurile de Champions League si spectrul unui mare zero, in dreptul golurilor marcate si mai rau, in dreptul punctelor.
Am renuntat sa mai gasesc argumente in favoarea neputintei. Acum a cazut si placa cu jucatorii absenti. Desi trebuia sa pice de la inceput, pentru ca indiferent de jucatori, trebuie sa ai o idee de joc, care sa se vada in teren. E adevarat, un jucator de clasa se exprima mai bine decat un jucator limitat. Ori la noi, nu se vede nimic. Am marcat din faze fixe si dupa ce am ramas si fara alea, nu mai marcam deloc.
Recunosc, nu am foarte multa inspiratie, dar ce mai e de zis? Ca antrenorul nostru a pierdut vestiarul? Ca deja patronul va mai impune inca 2 jucatori? Ca managerul sportiv al clubului vorbeste de dragul de a nu tace, pentru ca altfel nu imi explic cum poti sa afirmi senin, ca poti bate pe Arsenal, dupa ce ai marcat 4 goluri in 9 meciuri?
Problema e, ca nu stiu ce putem face. Deja cred ca fenomenul este ireversibil, caderea nu mai poate fi oprita. Hagi simte cum ii fuge de sub picioare si ultima sansa de a mai reusi in meseria asta si de-asta e dispus sa fie calcat in picioare. Deja tinde sa devina mai rau decat precedesorul sau.Ori asta nu e deloc incurajator...
Miercuri incepe noua noastra aventura in cea mai importanta competitie a cluburilor de pe Pamant. Din pacate, mai mult ca niciodata, mi-e teama. Mi-e teama ca examinatorii europeni sa nu ne trezeasca( pe cei care inca mai viseaza ) la o realitate dura si nemiloasa: in dreptul nostru e un mare zero!
Mihai Somanescu
