Sampanie si veselie maxima la instalare, suficienta, promisiuni multe, vise de marire, mesaje de dragoste adresate fanilor, o "luna de miere" aparent perfecta...dupa care urmeaza tensiuni in vestiar, jucatori revoltati de metodele de antrenament si de comunicarea dezastruoasa cu antrenorul, relatie conflictuala cu cei din conducere, fotbal cu lingurita, esecuri si, invariabil, demisie. Parca am mai vazut filmul asta, nu-i asa? Se intampla la Bursa, la Istanbul si la Timisoara. Se pregateste oare Bucurestiul?...
Lasand la o parte acest deja-vu suparator, admit ca imi vine totusi foarte greu sa vorbesc despre Hagi acum, in termeni critici. E dificil si riscant totodata, intrucat nu cred sa existe o linie de demarcatie clara intre stelistul/fotbalistul Hagi si antrenorul Hagi in memoria afectiva a suporterilor Stelei. Risti astfel sa cazi in derizoriu, multi blamand din start intentia si calificand-o ca nerusinare. De asemenea, imi este greu si sa emit judecati de valoare in ceea ce priveste capacitatile sale in materie de antrenorat, intrucat obiectivitatea criticii mele ar putea fi viciata de impresia ultimul rezultat, obtinut ca urmare a unei prestatii deplorabile la Urziceni (cel putin in a doua repriza), dar si a faptului ca a trecut totusi putin timp de cand antreneaza Steaua, lotul nefiind scutit de probleme medicale, ba dimpotriva, astfel incat ar fi rezonabil ca o parte a suporterilor sa asume ca antrenorul Hagi mai are nevoie de timp sa demonstreze ceea ce poate. Imi asum insa toate aceste riscuri si ma aventurez intr-o incursiune analitica a ceea ce inseamna Hagi ca antrenor al Stelei, intr-o nota cat mai obiectiv posibila.
Din punctul meu de vedere, ca antrenor, Hagi are doua probleme imense, pe care eu le consider a fi insurmontabile si anume:
- Prima, o deficienta de comunicare severa in relatia cu fotbalistii sai, deriva esentialmente dintr-un caracter coleric, de tip conflictual. Nici statutul sau de fost mare jucator, pe care Hagi nu l-a putut cultiva si integra pozitiv ulterior retragerii din activitatea competitionala, nu il ajuta, pentru ca fotbalistii se simt striviti de personalitatea antrenorului, care si-o exercita intr-o maniera nefericita. Logic, activitatea lui ca antrenor sufera si din punct de vedere pedagogic, tratandu-si elevii si staff-ul cu superioritate. Jucatorii nu inteleg ce li se cere, Hagi se enerveaza, nu stie sa le explice sau nu are rabdarea necesara sa o faca, se ajunge astfel la certuri si, din nefericire, spun unii, la injuraturi. Atmosfera se degradeaza si Hagi pierde rapid vestiarul. Replica "pentru ca eu sunt Hagi", pe care se pare ca o rosteste ori de cate ori elevii sai il intreaba nedumeriti de ce le-a cerut un anumit lucru (exercitiu, schema tactica, etc) spune totul in aceasta privinta.
- A doilea mare handicap il reprezinta "fixismul" de care da dovada in materie de idei si solutii. De ceva vreme am aflat ca prestatia lui ca antrenor este guvernata de invataturile mentorului sau, Johann Cruyff, din perioada Barcelona, ale carui metode le vrea implementate si la Steaua. Nimic rau pana aici, olandezul a fost unul dintre putinii fosti mari jucatori care a confirmat si ca tehnician, creand un super "dream team" in Catalunya. Marea diferenta, pe care se pare ca Hagi refuza sa o ia in considerare, este ca Johann Cruyff a beneficiat in lotul barcelonez de fotbalisti de talie mondiala, precum Zubizarreta, Sergi, Ronald Koeman, Figo, Beguiristain, Bakero, Stoicikov sau Romario...Este imposibil sa ai pretentia ca actualii echipieri ai Stelei sa aiba o prestatie aidoma vedetelor sus amintite, intr-o filozofie de joc similara celei profesate de Cruyff pe Camp Nou! De altfel, dupa parerea mea, marea calitate a unui antrenor consta tocmai in abilitatea de a aprecia corect potentialul fiecarui jucator in parte, cerandu-le elevilor sai exact ceea ce stiu si ar putea ei sa joace. Cu alte cuvinte, sa-si adapteze cerintele si strategia de joc posibilitatilor reale ale fotbalistilor si nu invers. Ceea ce, pana acum, se pare ca nu este cazul la Hagi.
Pana duminica trecuta, calitatea fotbalului practicat de baietii nostri in mandatul lui Hagi a fost estompata de rezultatele obtinute, in special de calificarea in Liga Campionilor, devenita esentiala in conditiile in care rivalii nostri traditionali s-au impiedicat in maniera atat de caracteristica lor. Lipsa de consistenta in joc a fost pusa fie pe seama mizei uriase care a gravitat in jurul intalnirilor din Europa, dar si a celor din campionat, in conditiile in care trebuia sa pornim cu dreptul in competitia interna, dar si a indisponibilitatilor din lot, care tind sa devina un soi de "calcai al lui Ahile" pentru trupa din Ghencea. Ca Hagi a avut de gestionat o situatie dificila la echipa, cu multi jucatori nou-veniti. Aceste argumente, desi rationale, pot fi acceptate doar pana la un anumit punct, de unde incep intrebarile, la care deocamdata nu ni se ofera raspunsuri fara echivoc. Cum este posibil ca echipa sa nu arate nici o idee clara de joc pe parcursul a 9 meciuri oficiale (4 in Liga si 5 in campionat), in care am marcat un singur gol din actiune?
Jucatorii par a evolua din amintiri si inertie, nimic din prestatia lor nu ne duce cu gandul la scheme sau trasee de joc exersate la antrenamente. Chiar si in situatia in care in vara au fost adusi multi jucatori, coeziunea lotului avand astfel de suferit, si tot ar fi trebuit sa aratam ca o echipa, cel putin ulterior celui de-al treilea meci oficial. Mai mult, cum este posibil sa afirmi, si asta e valabil si pentru Adrian Ilie, ca lotul nu mai are nevoie de intariri, cand este evident ca mijlocul sufera ingrozitor, in absenta unui coordonator, iar in banda stanga, in afara de Cristocea, nu exista nici o alta solutie viabila? Exista argumente logice care sa ne permita sa aspiram la depasirea fazei grupelor in Liga Campionilor?
Din pacate, toate aceste neajunsuri, mai mici sau mai mari, in functie de perceptia fiecaruia, au fost developate brutal la Urziceni. Joc la alibi, fara suflu, vointa si determinare, inexistenta oricarei idei coerente de exprimare fotbalistica, schimbari absolut aiuritoare. A urmat o sapuneala in vestiar, "la cald", in locul unei analize ulterioare, "la rece", detasata de patima momentului. Lasand la o parte infrangerea in sine, ceea ce ma ingrijoreaza este posibilitatea ca aceasta prima partida pierduta sa antreneze o suita de alte esecuri, astfel cum s-a mai intamplat la echipele pe care Hagi le-a antrenat. Din aceasta perspectiva, urmatoarele doua partide, cu Rapid acasa si cu Slavia la Praga, par a fi cruciale, atat pentru antrenor, cat si pentru Steaua, pentru ca in eventualitatea in care vom claca, exista posibilitatea sa intram intr-un tunel mai lung decat ne inchipuim acum...
Una peste alta, am senzatia ca cei care conduc destinele Stelei traiesc in aceste momente o stare de beatitudine generata de calificarea in Liga Campionilor. Totul pare roz, o infrangere in campionat nu e mare scofala, celor care ne contesta jocul le vom raspunde cu "noi suntem in Liga" (recunoasteti personajul?), se fac bugete, se tiparesc bilete pentru meciurile din grupe. Toate bune si frumoase pana acum, mai putin jocul echipei, care ne da frisoane. Ce se va intampla insa atunci cand vom fi treziti brusc din reverie, atat in campionat, cat mai ales in Liga? Vom fi pregatiti pentru asta, gestionand lucrurile cum se cuvine? Ceva imi spune ca nu...
In fine, pentru a concluziona, inclin sa cred ca cel mai mare pericol care ne paste este acela de a-i cautiona lui Hagi nereusitele care se prefigureaza la Steaua, tocmai ca urmare a iubirii nemasurate pe care i-o purtam, ca fotbalist si ca stelist. Daca am putea decela insa lucrurile, separand imaginea stelistului/fotbalistului Hagi de antrenorul Hagi, am realiza ca la Steaua nu poate fi loc de experimente sau de diletantism, indiferent despre ce fosta mare glorie ros-albastra ar fi vorba. In actualul context fotbalistic mondial, timpul efectiv nu mai are rabdare, iar interesele Stelei trebuie sa primeze, indiferent de circumstante si oricat de cinic ar suna asta!
Forza Steaua! Intotdeauna Superiori!
Alex (Piece)
P.S. Acelora care ma vor blama pentru continutul acestui articol, prin raportarea la cele precedente, le voi raspunde de pe acum ca da, am crezut cu adevarat in Hagi si am facut-o cu buna credinta. Insa fiecare lucru are un inceput si un sfarsit...
