Scuze pentru offtopic dar e un comentariu care merita citit facut de cineva dupa meciul Sevilla-Espanol:
Personalitate contra boemie
Batranii zic ca fotbalul de astazi nu mai e la fel de spectaculos ca cel de pe vremea lor. Acum, e relativ si termenul "batran" , si cel de "spectacol". Sa zicem ca sunt putine meciuri azi care pot fi comparate cu Franta – Germania 3:3, cu victorie Germania la penaltyuri, si deloc comica accidentare a lui Batiston. E partial adevarat ca tacticizarea si taciturnizarea fotbalului devine din ce in ce mai evidenta. Dar cu cat aceasta tendinta se accentueaza, cu atat primim mai multe contraexemple care spun ca fotbalul n-a murit. Ne amintim de Milan – Liverpool 3:3, de dublele Manchester – Real, de Bayern – Manchester in '99, de echipa Iugoslaviei de la Euro 2000, chiar si de mioritcul nostru Dinamo – Foresta 4:5.
Dar din aceasta seara trebuie sa ne amintim de Sevilla – Espanol. De ce trebuie? Pentru ca e cel mai recent meci, evident. Un motiv insa in plus – destul de solid – este si morala complexa a acestui joc:
- spectacol nu fac numai echipele mari;
- drama si emotia e mai mare pentru niste fotbalisti care nu stiu daca se vor mai intalni cu o asa ocazie uriasa vreodata;
- eforturile sustinute de un grup 120 minute pot fi naruite cu un penalty ratat (aceasta este poate cea mai meschina lege a finalelor la fotbal).
- nu arbitrajul este elementul central al unui meci de fotbal;
- brazilienii nu au intotdeauna zile extraordinare; dar o echipa cu chip brazilian are asemenea zile foarte des.
Imaginea care m-a marcat la finalul jocului a fost destul de ciudata. Ernesto Valverde trecea printre jucatorii sai, le oferea o palma pe umar mai mult prieteneasca si trecea mai departe. Nu stiu si nu ma pot gandi unde se indrepta, cert e ca nu spre jucatori. Ei erau doar niste jaloane in calea sa spre…trofeul pierdut? Valverde avea mina unui om care si-a primit sentinta la moarte, dar care mai are dreptul sa-si vada familia o data. Un zambet amar, si trairea interioara care a necesitat izolare – infrangerea proprie. In timp ce traversa gazonul, nu parea marcat de suferinta lui Lacruz, De la Pena, si a aproape adolescentului Torrejon.
Era cuprins de sentimentul infrangerii sale, dar acel moment de egoism cred ca i se poate permite. A dus o echipa anonima pe culmile performantei, dar nu a apucat sa infiga steagul in pamant.
Interesant mai este faptul ca desi se luptau si ei de asemenea cu aceeasi infrangere, "batranii" Pandiani si De la Pena (trecuti prin multe lupte grele) au gasit taria de a imbarbata debusolata, trista si juna echipa a lui Espanol. Au ales sa sufere impreuna cu pustii aceia care au crezut ca pot castiga cu un om in minus in fata unei caracatitze fotbalistice in comparatie cu ei.
Daca aceasta a fost povestea ante-penaltyrui, care a fost povestea celor 120 de minute?
Sevilla a aratat exact ca elevul teribilist, strengar si istet care priveste stupefiat cum tocilarul clasei primeste felicitarile intotdeauna. Sevilla construia, Espanol se evidentia. O faza cursiva si placuta facuta de Sevilla echivala cu 2 suturi de gol ale adversarilor. A picat insa golul intr-un mod logic si de atunci sa parea ca fotbalul intradevar, nu mai e ca pe vremea batranilor. Dar tocmai cand stapana casei se aseza la masa bogata ce avea ca desert Cupa UEFA, catalanii lipsiti de inhibitii si-au tras si ei un scaun in capul mesei. Si s-au urcat pe el in stil mare. Riera a inscris cu ajutorul disperatului Alves si s-a facut 1:1. Au urmat ocazii, faze, dramatism, daruire si multe scrasnete din dinti. Portarii au fost la inaltime - golgeterul Palop a trecut la munca de jos si a scos de sub bara totul; Iraizoz a trebuit sa arata ca merita sa stea la 80 de metri de Palop si sa se lupte cu el, asa ca a scos de asemenea de sub bara.
Espanol a ramas in 10. Totul se intampla pe la ora 11. La acel ceas, Alves deja adormise si scorul a ramas acelasi. Meciul echilibrat continua, si desi Sevilla a fortat, Iraizoz a zis ca nu bate drumul degeaba pana la Glasgow si ca vrea sa vina cu o mare cupa de metal acasa. S-a intrat in prelungiri. Pana atunci insa, iesise de pe teren De la Pena. Si atunci mi-am amintit ca demult, intr-un ziar romanesc aparuse informatia ca Ivan De la Pena urma sa semneze cu o echipa din Romania. Am avut un mic suras in coltul gurii, pentru ca noi nu meritam asa ceva. Un jucator expirat si reinventat poate aduce un trofeu acasa. Si-l poate pune chiar si-n cap, caci n-are ce freza sa-si strice.
Prelungirile au aratat acelasi copil rasfatat in persoana Sevillei, care ataca si ataca, rata si iar rata. Meciul era mai mult decat OK, Espanol era mai mult decat ca.O. Golul a picat logic, ca si in minutul 18. Kanoute e un atacant pursange, Jesus Navas e un pasator pursange – asa relatie perfecta mai vezi doar prin filmele de la Hollywood cu Leo DiCaprio si Kate Winslet. A cazut golul, si o data cu el, cerul pe alb-albastrii.
Un batran suporter catalan plangea in tribuna. Nu era drept ce se intampla pe teren. A asteptat poate o viata acest meci, asa cum mai asteapta si azi pitestenii sa-l vada pe Dobrin , nu pe Penescu.
Si rasfatatii alb-rosii au ratat in continuare. A picat bomba in minutul 115 , cand un brazilian fara stralucire a prins un sut inconstient de bun. Palop era redus la tacere, iar Espanol primea un bilet-dus spre Paradis. Pe cel de intors nu si-l dorea, dar trebuia sa-l castige la penaltyuri. Era biletul care ii trimitea in Catalunya sa le arate celor de la Barca: "Uitati, noi avem un trofeu anul' asta. La voi ce se aude?"
Si batranul din tribune poate exclama: "E UN MIRACOL!". Nu a fost un miracol. A fost un miraj. Echipa aceea braziliana nu putea gresi, iar visatoarea si plina de pasiune echipa albastra nu putea marca tot. Doar experimentatul Pandiani a stiut ce e de facut: sus, tare, usurare. Restul au clacat. Dureros e ca ultimul executat de pe lista executantilor are doar 21 de ani.
E momentul acum ca el sa se duca in vestiar insa, sa-i ia de gat pe taticul Pandiani si pe unchiul De la Pena si sa le zica tare si raspicat: "O sa ma intorc intr-o zi si o sa plec cu tot cu Cupa!". Iar Valverde trebuie sa-si incheie drumul spre nicaeri de pe gazon si sa aprobe: "O sa fiu cu tine atunci."
Balauru'
oare de ce nu vede nimeni cum acest individ pe nume Becali isi bate joc de Steaua noastra si vinde jucatori ca painea sa fim seriosi Elton are o clasa peste totii di liga1 si el ar putea ajunge la Dinamo eu ca suporter nu pot acepta asa ceva nici o data Becali asta nu pune suflet si nu intelege ca noi iubim Steaua
cutzitu cu luneta
steagcruce2 steagsahmic steagsimplu steaua_ro steag2 steag3 