Mihai Stoica a inteles. Cine il acuza ca ar fi un tip depasit de simbolistica evenimentelor se inseala. O dubla infrangere cu Dinamo in acelasi sezon si un joc aproape dezastruos iti pot darama toate realizarile, te macina psihic, iar tot ce ai incercat sa construiesti devine o ruina similara cu cea incercata de mesterul Manole.
Retras intr-o lume proprie presedintele are de luat o decizie. Constient de propriile-i vinovatii dar si de realizarile-i incontestabile are de ales. Fie continua alaturi de Becali si isi asuma cel mai mare risc al carierei, fie renunta. Ambele variante comporta riscuri incomensurabile: in primul caz MM poate iesi victorios printr-o reabilitare a spiritului stelist si atingerea performantelor de altadata, dar exista marele risc sa obtina si un rezultat contrar, legandu-si numele si de cea mai neagra perioada din istoria Stelei contemporane. In cel de-al doilea caz - al renuntarii, va trai toata viata cu regretul ca nu a continuat, ca ar fi putut scoate corabia la mal.
Degeaba vorbeste Becali pe la televizor de "generalul sau". Generalul este un tip inteligent si nu mai este incantat sa se lase dus de dulcegarii ieftine. In aceste zile Mihai Stoica isi evalueaza puterile analizand o conjuctura care nu depinde neaparat de el si nu o poate controla, isi identifica resurse si cauta, poate, dramul de noroc ce l-a parasit. Mihai Stoica, pentru prima data nu mai poate fi influentat de argumentele finantatorului pentru ca lupta se da in alte sfere, dimensiuni sensibile neintelese de machedon. Este vorba de cariera sa, de imaginea care va ramane in ochii stelistilor, de cum va fi evocat peste ani in istoria clubului. Iar cu Becali alaturi e greu sa atingi obiective mai inalte.
Intre timp, finantatorul vorbeste neincetat. Da verdicte, emite ipoteze, propune solutii. Televiziunea-i este mama si casa. A devenit specialist in fotbal intern, in Dinamo, biserici si arbitri. Un copil ce a visat frumos si s-a trezit stapan peste semeni in numele unei averi consistente si a manifestarii credintei intr-un Dumnezeu propriu pe scena unei tari intregi. Suporteri frustrati, Olaroiu pierdut ca o epava, un presedinte "la risc" de ridicol, jucatori debusolati si un cavaler al luminii calare pe propriul cult al personalitatii. Un voievod castigator, iar in jur numai victime. In final ramane doar unul. Suporterii stelisti nu se incadreaza in acest cadru pentru ca au fost sacrificati de mult. Stelismul in sine...

