27.03.2013 17:44
Mie mi-ar placea despre bizantini.
Mie mi-ar placea despre bizantini.
Alex dar trecand peste discutia cu piramidele, tu crezi in UFO? Daca nu urmareste acest clip si zi si tu o parere. http://www.crimetime.ro/paranormal/ozn-uri...mie-de-ani.html
Apropo de Isus s-a gasit mormantul lui cu moastele prezente in cavou!
Citisiem o chestie despre Imperiul Bizantin pe undeva ca s-ar fi numit Romania (si pe buna dreptate). Am cautat acum si am gasit ca asta ar fi fost defapt numele oficial : Ρωμανία Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, provenit din greaca. Oricum, dupa parerea mea, a fost unul din cele mai bogate, din punct de vedere cultural, imperii din lume. Am totusi o intrebare: cum de au reusit grecii sa se impuna in fata nenumaratelor popoare de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus. Din pacate, nu prea am multe cunostinte despre Grecia medievala si vreau sa vad daca in aceasta perioada cultura elena s-a dezvoltat mai mult in Bizant decat in peninsula.
Eram fan al extraterestrilor prin gimnaziu si datorez acelei perioade dragostea pentru SF-uri, fie ca vorbim de carti sau filme. Daca transformam OZN-urile intr-o chestie de credinta, e practic inutil sa mai discutam: credinta fiecaruia e privilegiul fiecaruia. Daca vrem sa devina o treaba demonstrabila si evidenta pentru toti, e clar ca dovezile sunt pana acum insuficiente.
Existenta OZN-urilor presupune mai multe lucruri: existenta vietii si in alte zone din Univers, o evolutie continua catre organisme inteligente, o civilizatie suficient de avansata cat sa descopere cai eficiente de calatorie prin spatiu, un punct de origine civilizational cat mai aproape de noi si desigur, mai presupune ca Terra si oamenii sunt suficienti de interesanti incat sa devina subiect de studiu pentru extraterestrii. Poti spune cu suficienta incredere ca toti acesti factori determinanti sunt mai mult decat posibili?
PS. Faptul ca intr-o pictura sau o carte veche apare ceva asemanator cu o naveta spatiala poate fi o pura intamplare. Daca peste 1000 de ani arheologii ne-ar dezgropa civilizatia si ne-ar gasi filmele si cartile SF, ar putea sa spuna ca au descoperit dovezi serioase asupra existentei unor civilizatii extraterestre. Nu-i asa ca s-ar insela?
Citisiem o chestie despre Imperiul Bizantin pe undeva ca s-ar fi numit Romania (si pe buna dreptate). Am cautat acum si am gasit ca asta ar fi fost defapt numele oficial : Ρωμανία Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, provenit din greaca. Oricum, dupa parerea mea, a fost unul din cele mai bogate, din punct de vedere cultural, imperii din lume. Am totusi o intrebare: cum de au reusit grecii sa se impuna in fata nenumaratelor popoare de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus. Din pacate, nu prea am multe cunostinte despre Grecia medievala si vreau sa vad daca in aceasta perioada cultura elena s-a dezvoltat mai mult in Bizant decat in peninsula.
Numele nostru provine de fapt de la Bizantini, de la Romania. Principatele valahe si moldovene au fost impanzite de tot soiul de nostalgici greci dupa caderea Constantinopolului: daca Mircea cel Batran era pictat intr-o armura si costum tipic occidental, Constantin Brancoveanu e un grec obsedat doar de visul si civilizatia bizantina. Acelasi lucru s-a intamplat cu Rusia: Ivan III s-a casatorit cu o printesa bizantina din familia Paleolog si a folosit acest lucru pentru a-si justifica superioritatea fata de celelalte principate rusesti; din timpul nepotului sau, Ivan cel Groaznic, provine ideea celei de-a treia Rome, urmasa Constantinopolului.
Imperiul nu era grec din punct de vedere etnic. Era format din populatii diverse ce vorbeau o limba comuna (greaca neliterara koine) si se simteau ca parte a unei civilizatii globale, in care Platon si Sf. Vasile cel Mare erau simboluri ideologice, Alexandru cel Mare simbol politic etc... Stiu ca multi se asteapta ca vechile state sa fi fost bazate pe un element etnic; departe de asta. Pe tron ajung armeni, barbari, macedoneni, greci, iliri.
Besliud, lasa-i ma pe baieti cu ozn-urile, ca au chiar niste discutii interesante si majoritatea chiar se pricep. Fa si tu un topic separat daca vrei cu ozn-uri, si intreaba acolo.
Stiu ca multi se asteapta ca vechile state sa fi fost bazate pe un element etnic; departe de asta. Pe tron ajung armeni, barbari, macedoneni, greci, iliri.
Din cate stiu eu Constantinopolul era foarte variat ca etnii, bine, fiind ditamai portul ar fi fost culmea sa nu fie. Ceea ce vreau eu de fapt sa spun e ca exista o mare toleranta in sensul asta, dar nu stiu bine daca toleranta se extindea si asupra parerilor religioase. Cu evreii stiu ca au fost cand amabili, cand agresivi, ba ii scuteau de taxe, chiar Constantin cel Mare a facut asta, ba ii alungau din cetate la periferie, si anume in Pera, un cartier foarte frumos de altfel, dar astazi. Asta pana la un moment dat cand le-a fost interzis accesul de tot, sau au fost fortati sa converteasca.
Poti determina multe despre o cetate medievala studiind felul in care si-au tratat evreii, constanta eterna, pentru ca pe evrei, vrei nu vrei, tre' sa-i tratezi cumva, sunt mereu acolo.
Erau perfect toleranti cu oricine pana se ajungea la partea religioasa. Acolo sa te tii. Cand arabii au atacat Palestina, Siria sau Egipt in secolul 7, monofizitii si nestorienii, persecutati de catre puterea imperiala, le-au sarit in brate.
Evreii nu au avut o viata extraordinara in Constantinopol. In perioada aia preferau clar Egiptul si Spania musulmana. Cand iti era viata mai draga, se apucau constantinopolitanii de o mica miscare de strada care invariabil se indrepta catre purificarea orasului de pagani.
o mica miscare de strada care invariabil se indrepta catre purificarea orasului de pagani.
Sunt interesante revoltele astea, si-s prezente in toate orasele medievale. Periodic cetatenii isi luau topoarele si navaleau peste evrei, armeni, reformati timpurii, etc., dar mai ales evrei. Oare ce le declansa? Care era scanteia, era vorba de isterie in masa sau premeditare? Pretext religios cu motiv financiar sau adevarata credinta?
Nu ma refer la evenimente gen Noaptea Sfantului Bartolomeu, cu macelarirea a 30.000 de hughenoti (dar aici iesim din medieval), sau vesnicul razboi intre catolicii (irlandezi) si protestantii (englezi), ci la micile pogroame uneori trecute cu vederea de istorie, prezente nu numai in crestinism, in ultima mea vizita la Istanbul imi povestea un turc cum s-au suparat ienicerii pe la 1500 pe sultan ca aveau soldele mici si-au trecut prin iatagan cartiere intregi, desi sultanul era la doua porti de curtea lor.
Cred ca au existat si la noi, dar nu-mi vine niciun exemplu in minte. Ca o nota personala, mi-ar placea sa iau parte odata la o nebunie din asta colectiva, dar, bineinteles, fara sa suport repercusiunile sau remuscarile.
Axl...legat de problemele religioase....
Au fost mari lupte religioase in imperiu in sec. 4-7, denumite "lupte cristologice" cu legatura la natura lui Hristos. Erau lupte care interesau intreaga societate de la bazileu si elitele politico-sociale pana la paturile cele mai adanci ale societatii. Este posibil ca din cauza acestor lupte, Imperiul Bizantin sa fi pierdut numeroase provincii bogate in Orient. Cauzele acestor lupte tin de evolutia bisericii in statul roman, in urma transformarii treptate a crestinismului in religiei de stat si acomodarii structurilor institutiei ecleziastice la structurile imperiale. Astfel, mesajul social al credintei apostolice se adapteaza la realitatile ierarhice ale societatii laice, pierzand treptat valorile initiale. De aici, agravarea, la nivelul comunitatilor crestine, a antagonismelor dintre marea masa de credinciosi si conducerea lor, ce va urma modelul societatii laice.
La nivelul bisericii de accentueaza tot mai mult lupta pentru suprematie dupa Consiliul de la Constantinopol (381), dintre episcopii de Roma, Alexandria, Antiochia si Ierusalim pe de-o parte si episcopul Noii Rome, de cealalta, ultimul sustinut de imparatul din capitala Orientului.
Aceste lupte cristologice acopera insa conflicte ce depasesc cadrele propriu-zise ale bisericii...exista tensiune intre masele populare si elitele social-politice tot mai bogate...exista opozitie tot mai pronuntata a provinciilor orientale fata de politica si administratia din metropola...exista rezistenta culturii popoarelor semitice din Orient, in cautarea afirmarii identitatii lor nationale, in fata tendintelor Constantinopolului de a uniformiza intreaga populatie a Imperiului prin elenizare.
Daca in primele 3-4 secole vorbim de persecutii ale bisericii si nu se poate vorbi despre existenta unei doctrine crestine articulate. Marile probleme de dogma sunt interpretate diferit de la un preot la altul, fiecare propunand credinciosilor "alegerea" sau "optiunea" lui. personala. Acesta este si sensul primar al termenului de "erezie" - adica cei care deviza de la doctrina oficiala. pentru o forma finala adoptata a fost nevoie de Edictele lui Galeriu (311) si Constantin si Liciniu (313)...astfel crestinismul devine religie oficiala si adoptata de mase in totalitate.
Disputele apar in Biserica din Egipt, care avea cea mai insemnata miscare monahala. In primii ani ai deceniului 3, la Alexandria se naste o disputa ce mobilizeaza intreaga masa a credinciosilor, intre preotul Arius si preotul Athanasios, ultimul sustinut si de patriarhul Alexandru. Disputa se poarta asupra relatiilor dintre primii 2 membrii ai Trinitatii. Pentru Arius (care avea o pregatire filosofica neoplatoniciana) numai Dumnezeu poarta masca divinitatii, nefiind nici creat, nici nascut, in vreme ce Hristos ocupa un loc median intre Dumnezeu-Tatal si lumea creata. Arianismul asadar propune o imagine ierarhica a Trinitatii din perspectiva monoteista. Athanasios (urmatorul patriarh al Alexandriei dupa Alexandru) considera pe Dumnezeu-Tatal si pe Hristos de aceeasi natura. Disputa creaza conflicte de strada si este nevoie de interventia capilor bisericii si de cea a lui Constantin cel Mare pentru restabilirea pacii.
Imparatul convoaca primul Conciliu Ecumenic la Niceea (325) la care participa 318 episcopi. Aici se stabilesc raporturile dintre sacerdotiu si imperiu si se stabileste dogma crestina. Imparatul Constantin inclina balanta in favoarea tezei sustinuta de Athanasios, care devina automat "ortodoxa" (drept-credincioasa) si oficiala pentru intreaga biserica, in vreme ce arianismul este condamnat. Cel de-al doilea principiu fundamental al bisericii bizantine inaugurat de acest prim consiliu spune ca doctrina imbratisata de imparat devine in mod necesar "drept-credincioasa" si trebuie sa fie preluata de intreaga masa. Deci exista un Dumnezeu unic in ceruri si un imparat (locotenentul lui Dumnezeu pe pamant). In consecinta doar imparatul detine adevarul despre Dumnezeu...teoria era in fapt si o necesitate practica in imperiu..."Daca sunteti supusii imparatului, trebuie sa va convertiti la crestinism".
Arianismul castiga insa teren la curtea din Constantinopol, sub influenta sfetnicilor imperiali Eusebiu de Nicomedia si Eusebiu de Cezareea, ambii episcopi arieni moderati. Este rechemat Arius din exil si exilat Athanasios la Alexandria (ca patriarh). Pe patul de moarte (21 mai 337), Constantin este botezat de Eusebiu de Nicomedia si astfel arianismul devine confesiunea oficiala a membrilor familiei imperiale. Sub Constantiu II, arianismul este proclamat religie oficiala in imperiu la sinoadele de le Sirmium si Rimini (359). Dupa Constantiu II, Valens, urcat pe tron, este un arian convins si impune doctrina bisericii, in pofida opozitiei ortodoxe de la Rasarit, ca si din Occident, ultimul ramas fidel deciziilor primului conciliu ecumenic.
Dupa moartea lui Valens (378), noul imparat Theodosiu cel Mare (originar din Occident) da un edict prin care interzice arianismul in biserica rasariteana (380). In 381 el convoaca Al Doilea Conciliu Ecumenic de la Constantinopol...astfel restabileste solemn dogma ortodoxa niceeana si condamna definitiv arianismul. Impune conciliului preeminenta onorifica a patriarhului de Constantinopol, ultimul venit in lumea inaltilor ierarhi din imperiu, fata de colegii lui din Orient (Alexandria, Antiochia si Ierusalim), cu al doilea rang in biserica dupa Papa. Decizia a creat numeroase opozitii contra episcopului Noii Rome. Dupa acest conciliu, arianismul se va stinge treptat in biserica crestina...insa a foat adoptat de popoarele germanice care au imbratisat crestinismul in formula ariana, incepand cu vizigotii...l-au adoptat ca o religie nationala pentru a-si putea pastra identitatea in mijlocul romanitatii ortodoxe.
***Daca subiectul intereseaza, voi continua cu a doua etapa a luptelor cristologice, disputele iconoclaste si crizele religioase (843-920).
Pe mine ma intereseaza, despre ereticii vestului cunosc cate ceva, si-i pasionant, dar de la rasarit doar am auzit pe ici, pe colo, de nestorieni sau de "groaznica erezie a lui Arie", cum o numea, spre surprinderea si confuzia mea, un prieten, luptator in Oastea Domnului. Care, apropo, aproape de neinteles pentru mine, lupta, pe plan secundar sau, na, pe alt plan, primul fiind alcoolul si sudalmele, impotriva "sectarilor", cum ii numesc ei, si eu deduc ca sectarii astia sunt ereticii, in loc sa lupte, cum as gasi eu firesc, impotriva necrestinilor, un lucru ce-i o analogie frumoasa la ceea ce se-ntampla chiar pe site-ul asta.
Deci te rog, continua.
disputele iconoclaste
Asta-mi aduce aminte de un episod amuzant, legat de Constantin Copronimul, fervent iconoclast, poreclit de iconoduli Kopronymos, adica nume patat de fecale, iconoduli care-au inventat probabil povestea de pomina a botezului lui, cand s-ar fi scapat in cristelnita.
Vlad intodeauna am fost mai mult interesat de istoria probabila decat istoria stiuta! 
Nu-mi place sa deschid topicuri, ci doar sa dezvolt subiecte existente, si daca il deschizi tu il voi frecventa des! 
Citisiem o chestie despre Imperiul Bizantin pe undeva ca s-ar fi numit Romania (si pe buna dreptate). Am cautat acum si am gasit ca asta ar fi fost defapt numele oficial : Ρωμανία Romagna sau Βασιλεία Pωμαίων Basileía Romaíon, provenit din greaca. Oricum, dupa parerea mea, a fost unul din cele mai bogate, din punct de vedere cultural, imperii din lume. Am totusi o intrebare: cum de au reusit grecii sa se impuna in fata nenumaratelor popoare de pe teritoriul Imperiului Roman de Apus. Din pacate, nu prea am multe cunostinte despre Grecia medievala si vreau sa vad daca in aceasta perioada cultura elena s-a dezvoltat mai mult in Bizant decat in peninsula.
In acele vremuri, imperiul isi zicea Imperiul Roman sau Romania. Pentru ca ei nu se percepeau ca Imperiul Bizantin, o entitate diferita de imperiul Roman.. Erau urmasii, continuarea Imperiului Roman.
A fost grec pentru ca cultura greaca a fost mai puternica decat cea latina. Peninsula balcanica a fost dominata de greci. Aici latina s-ar fi putut impune doar printr-o exterminare totala a populatiei si inlocuirea lor cu colonisti adusi din zonele romanizate ale imperiului.
p.s. A nu se intelege ca cultura latina era slaba. Nu. Era doar mai slaba ca cea greceasca. Insa erau ambele de top in acele vremuri.
A doua perioada a disputelor cristologice (431-630), ce se desfasoara acum in jurul naturii Mantuitorului (om sau Dumnezeu) se incheie in chip tragic pentru Noua Roma, care pierde provinciile sale din Orient dominate de erezie. Functia cauzelor de ordin politic, cultural si social este precumpanitoare in imprejurarile opozitiei crescande a populatiilor semitice fata de grecitate si de imparatul de la Constantinopol. Imperiul se grecizeaza total in aceasta perioadasi este atinsa identitatea populatiilor rasaritene cu traditii cultural istorice milenare. Astfel, evreii, egiptenii sau sirienii au facut din rezistenta lor in fata crestinismului ortodox al Constantinopolului principala forma a identitatii lor nationale. Ortodocsii din regiunile rasaritene, care traiau in mediile urbane elenizate, erau numiti de localnicii eretici cu un cuvant de ocara pentru ei"straini" sau "oamenii regelui". Imparatul percepea de asemenea impozitele cele mai mari din aceste provincii din rasarit datorita bogatiei lor. De ex. Justinian sau Mauricius nu sunt prea indragiti in rasarit din cauza fiscalitatii dure, la polul opus fiind Anastasius care se bucura de popularitate in acele medii. Asadar in rasarit este in crestere spiritul rebel al populatiilor fata de patriarhia din Constantinopol, nemultumite de deciziile luate in 381 si in 451 la Chalkedon (asezarea scaunului Noii Rome inaintea celor 3 rasaritene). Cele 3 patriarhate orientale se erijau in detinatoarele adevarului despre credinta si nu accepta invatatura si autoritatea patriarhului din Constantinopol. Incepe sfidarea sau negarea autoritatii Constantinopolului si imparatului, orientalii fiind animati totodata de expansiunea islamica.
Primele doua concilii ecumenice, care au adoptat formula lu Athanasios, declarata de puterea imperiala "drept-credincioasa", au dat o solutie problemei structurii Trinitatii, printr-o imagine orizontala, monoteista, insa nu si ierarhica, fapt ce avea sa ridice mari dificultati doctrinei monarhice a imparatilor. Si astfel apare problema naturii lui Hristos, de care era legat temeiul insusi al credintei crestine - valoarea sacrificiului sau mantuitor - in mijlocul unei populatii aflata in plin proces de convertire de la religiile lor pagane la una monoteista. Biserica greaca, atasata valorilor ortodoxe niceene, propune o interpretare subtila a dublei naturi a lui Hristos, pentru a da intreaga greutate sacrificiului. Orientalii insa in cautarea unui mantuitor mai simplu, prefera o solutie care sa evite dubla lui natura...pentru nestorieni era umana, pentru monofiziti era dominant divina. In fapt pentru orientali conta doar opozitia fata de Constantinopol.
Nestorianismul (de la Nestorios, iesit din scoala din Antiochia, ajuns apoi patriarh al Constantinopolului) urmeaza linia rationalista a lui Arius si face loc larg naturii umane in persoana lui Hristos - doua naturi, doua ipostaze, dar o singura persoana - refuzand sa-i dea Fecioarei numele de "nascatoare de Dumnezeu", ci numai "nascatoare de Hristos". Opozitia era reprezentata de monofizism (doctrina ce dezvolta pozitiile traditionalism mistice pe linia lui Athanasios si a parintilor cappadocieni cu mare influenta in Alexandria. Noua doctrina pune in lumina natura divina a Mantuitorului, lasand pe plan secundar natura umana. Astfel, cele doua doctrine se-nfrunta in cel de-al treilea Conciliu Ecumenic de la Efes (431), unde Cyril episcopul atotputernic al Alexandriei (principalul calau in 415 al celebrei Hypatia (***filmul "Agora")) obtine condamnarea doctrinei nestoriene si umileste rivalii cu complicitatea lasitatii curtii din Constantinopol, imparatul Theodosios II necutezand sa se opuna puterii fara margini a "faraonului" din Alexandria. Ca urmare, Nestorios este exilat, iar Papa (suveranul Pontif) este si el de partea lui Cyril ca sa-si poata umilii rivalul din "Noua Roma".
Puterea Alexandriei nu cunoaste limite sub patriarhul Dioscor cu ocazia "Brigandajului de la Efes" (449): Dupa ce patriarhul Constantinopolului, Flavian, condamna teza unui monofizit radical, care contesta total natura umana a lui Hristos, patriarhul alexandrin, prin violenta, il depune pe colegul lui din Constantinopol si excomunica pe fruntasii nestorieni ai scolii din Antiochia, cu complicitatea Papei Leon I si datorita pasivitatii imparatului Theodosios II. Doi ani mai tarziu, noul imparat Marcian, reactioneaza puternic in fata fortei lui Dioscor, avand acum sprijinul Papei Leon I, speriat de puterea Alexandriei. Astfel, Marcian convoaca la Chalkedon Al Patrulea Conciliu Ecumenic unde condamna doctrina monofizita, depune pe Dioscor si restabileste in scaunele lor episcopale pe fruntasii scolii nestoriene, excomunicati la Efes. Conciliul adopta formula impusa de Leon I: Hristos doua naturi inseparabile intr-o singura persoana. Dar triumful Papei a fost numai unul dogmatic...astfel, prin canonul 28, Conciliul proclama egalitate intre scaunele episcopale de la Roma si Constantinopol...Papa pastrand insa primul rang onorific in biserica crestina datorita vechimii scaunului. Marcian numeste un patriarh ortodox pentru Alexandria, dar populatia egipteana nu se supune si-l mentine pe Dioscor. La moartea lui Dioscor (454), alexandrinii aleg un monofizit in locul lui, sfidand in continuare autoritatea imperiala; cativa ani mai tarziu monofiziti fanatici il asasineaza pe patriarhul ortodox determinand interventia militara imperiala in Egipt soldata cu peste 10000 de victime (460).
Ca si in Antiochia, la Alexandria exista de acum inainte doua ierarhii paralele in fruntea bisericii: una ortodoxa a imparatului si alta eretica nationala. pentru unanimitate, Constantinopolul accepta tacit aceasta situatie de compromis....de ex, Zenon da decretul de "uniune" si renunta la formula de la Chalkedon propunand una de conciliere (482). Masura insa nemultumeste ambele tabere si se formeaza a treia grupare ce propune pe partizanii uniunii propuse de imparat, sporind confuzia in biserica. In plus, Papa profita de ocazie pentru a reaprinde conflictul cu Constantinopolul si respinge decretul lui Zenon, excomunicandu-l pe patriarh si provocand schisma dintre cele doua biserici (484-518).
Secolul ce separa inceputurile domniei lui Justinian de invazia islamica este decisiv pentru deznodamantul evolutiei raporturilor dintre populatiile orientale eretice sau inca pagane si Constantinopolul imperial. La vremea lui, Theodosios I interzice cultele pagane (391) ceea ce echivala cu proclamarea crestinismului ca religie de stat. In veacul urmator, crestinismul devine majoritar, dar rezista si paganismul in tot imperiul, mai ales in rasarit. Fire conservatoare, Justinian va lua masuri brutale contra paganilor...vor fi obligati sa treaca in masa la crestinism...vor urma persecutii impotriva evreilor fortati de asemenea sa adere la crestinism. Convoaca un alt conciliu pentru "restabilirea unitatii" (533-536), unde sunt luate masuri dure de impunere a ortodoxiei in Siria si Egipt si de desfintare a ierarhiei monofizite si nenestoriene, ramase in vigoare pana sub urmasul sau (575). Dar erezia monofizita nu dispare, ci se refugiaza in manastirile egiptene, foarte numeroase si populate. Potrivit marturiilor vremii, imparateasa Theodora incuraja in secret erezia. Nestorianismul a fost insa lovit greu si adeptii sai s-au refugiat in Orient, mai ales in Persia.
Spre sfarsitul domniei, Justinian convoaca Al Cincelea Conciliu Ecumenic la Constantinopol (553), unde adopta o atitudine mai moderata, incercand o conciliere intre ortodocsi si monofiziti, prin condamnarea scrierilor principalilor adepti ai nestorianismului Theodor de Mopsuestia, Theodoret de Cyr si Ibas de Edessa ("disputa celor 3 capitole")...impacarea insa nu a fost posibila...mai mult deciziile conciliului au crescut opozitia crestinilor accidentali fata de Constantinopol.
Dupa Justinian, in 575 este ales un patriarh monofizit la Alexandria si un inalt prelat monofizit la Antiochia. Situatia se mentine pana la inceputurile politicii religioase a lui Heraclius (631). Aceasta noua atmosfera religioasa din Orient explica atitudinea binevoitoare a clerului monofizit fata de Constantinopol in cursul ofensivei persane in imperiu din primele doua decenii ale veacului 7. Numai dupa inceputurile persecutiilor religioase ale lui Heraclius (631), atitudinea monofizitilor se modifica radical, ca implicatii decisive pentru soarta stapanirii bizantine in Orient.
***Voi continua maine cu "disputele iconoclaste".
Pentru o civilizatie care abia a aprins primul bec in urma cu o suta si ceva de ani, avem cam multe pretentii... Pretindem ca ne cunoastem istoria, mai ales in reperele ei esentiale, pretindem ca am descoperit secretul construirii piramidelor precum si scopul in care au fost facute acestea, la fel ca in cazul altor monumente megalitice pe langa care Casa Poporului sau Pentagonul sunt doar niste umile colibe... Pretindem ca ne cunoastem geneza (intr-un fel sau altul) si, mai nou, pretindem ca stim felul in care se va sfarsi universul (tot intr-un fel sau altul).
Mie mi se pare ca pretindem cam mult pentru niste fiinte care traiesc atat de putin, chiar daca e sa ne raportam numai la scara timpului care defineste istoria noastra recenta.
Un profesor de istorie sârb din Voivodina, aflat zilele trecute la Satu Mare, a transmis redacţiei o reacţie pe marginea articolului "Afront adus românilor pe bani europeni", apărut în numărul din 4.12.2012 al Gazetei de Nord Vest. Reproducem integral textul transmis de profesorul sârb Miodrag Stanojevic:
"Mă numesc Miodrag Stanojevic, sunt sârb din Vojvodina şi profesor de istorie în Novi Sad. Aflându-mă într-o călătorie către Ucraina, am zăbovit trei zile în urbea dvs., bucurându-mă de ospitalitatea unui vechi prieten şi a familiei sale. Menţionez că vorbesc fluent limba română deoarece am copilărit într-un sat mixt vlaho-sârbesc.
Ştiind că sunt profesor de istorie şi bun cunoscător al revizionismului unguresc, amfitrionul meu mi-a arătat articolul "Afront adus românilor pe bani europeni" apărut în ziarul Dvs. Totodată mi-a relatat câteva evenimente recente de acest gen:
- fenomenul Csibi Barna, un degenerat care îşi permite să dea foc în centrul României unei păpuşi reprezentând un erou naţional al românilor (n.r. Avram Iancu), autorităţile române ignorând acest gest.
Vă propun un exerciţiu de imaginaţie: Ce s-ar fi întâmplat dacă:
- un român ar fi dat foc la Budapesta unei păpuşi reprezentându-l pe Kosuth Lajos
- un turist german ar fi incendiat la Tel Aviv o păpuşă reprezentându-l pe David Ben Gurion (n.r. primul premier al Israelului) sau pe Golda Meir (n.r. de asemenea premier al Israelului)
- un ungur din Vojvodina ar fi incendiat la Novi Sad o păpuşă reprezentându-l pe Milos Obilic, eroul naţional al sârbilor de la Kosovopolje.
Meciul Steaua – Ujpest de acum 3 ani: la intrarea în România, suporterii unguri aflaţi în tren au afişat "Transilvania aparţine Ungariei", iar pe stadionul Steaua din Bucureşti au afişat românii = ţigani. Acelaşi scenariu:
- ce s-ar fi întâmplat dacă Ujpest ar fi jucat la Beograd cu Partizan sau Steaua Roşie. Oare ar fi avut curajul ungurii să afişeze mesajele "sârbii = ţigani sau Vojvodina aparţine Ungariei"? Nu, nu ar fi îndrăznit, iar dacă ar fi fost atât de tâmpiţi să o facă, în aceeaşi seară ar fi cinat în Infern.
De ce îşi permit asta în România? De ce nu îşi permit acelaşi lucru în celelalte ţări unde au minorităţi maghiare şi revendicări revizioniste, adică Slovacia, Serbia, Ucraina? Simplu, pentru că ei ştiu (aşa cum au menţionat în "Traseul Legendelor Sătmărene)" că românii sunt "un popor paşnic, binevoitor şi primitiv" şi, completez eu, un popor "imbecil de tolerant". Totodată ei ştiu că slavii (din Slovacia, Serbia, Ucraina) nu sunt aşa. Şi nu îşi permit.
Afirm cu tărie că nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-vă perpetuu (ca un ţânţar în miezul nopţii) cu aceeaşi pretenţie imbecilă: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
Gazda mea mi-a spus că, pe lângă "valahi puturoşi" maghiarii vă mai numesc şi "mămăligari". Îşi permit asta în ţara voastră. Sunt derutat şi confuz, neputând înţelege cum este posibil să nu existe în rândurile poporului român, "paşnic, binevoitor şi primitiv" un profesor de istorie altruist care să explice ungurilor ABC-ul istoriei lor efemere:
- în anul 700 sunt menţionaţi în cronicile coreene ca fiind nişte nomazi primitivi care jefuiau prin nordul Coreei şi estul Chinei
- în 896, şapte triburi maghiare şi trei triburi de turci khazari, fugărite din stepele Asiei de către pecenegi, se stabilesc în Panonia (locuită atunci de slavi, valahi, avari, germanici), în total 225.000 de nomazi sub conducerea lui Arpad. Prima lor preocupare după stabilirea în Panonia a fost jaful (logic). Incursiunile lor sângeroase s-au desfăşurat în toată Europa ajungând până în Spania, până când Otto I cel Mare i-a umilit la Lechfeld în 955.
- Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) unifică triburile ungureşti şi îi creştinează. Totodată începe şi procesul de maghiarizare agresivă a populaţiilor din jur: germanici, valahi, slavi, acest proces fiind de fapt esenţa strategiei de supravieţuire a acestui mic popor migrator asiatic în Europa. Personalităţile proeminente ale istoriei lor nu au fost unguri: Matei Corvin, Petofi Sandor (Petrovici Alexandar – sârb, părinţii lui nu cunoşteau limba maghiară), Kosuth Lajos – slovac, precum şi majoritatea regilor Ungariei. În 1910 un istoric maghiar recunoaşte că doar 10% din unguri sunt urmaşii celor şapte triburi maghiare stabilite în Europa în 896, restul fiind populaţii maghiarizate de-a lungul timpului (valahi, germanici, slavi). De fapt cum ar putea un ungur blond din zilele noastre să fie urmaşul cetelor mongoloide venite în Europa în secolul IX?
Ceea ce trebuie accentuat este faptul că începând de la Ştefan cel Sfânt şi până la dispariţia regatului ungar în 1526, Transilvania nu a făcut parte niciodată din regatul ungar, fiind întotdeauna voievodat autonom.
- Înfrângerea de la Mohacs din 1526 în faţa turcilor şi cucerirea capitalei Buda în 1541 are ca urmare dispariţia de pe harta Europei a regatului ungar. Partea occidentală a Ungariei este anexată de Imperiul Habsburgic, iar restul, inclusiv Buda, devine paşalâc turcesc. Transilvania rămâne principat independent sub suzeranitate otomană.
- După respingerea asediului otoman asupra Vienei (1683), Imperiul Habsburgic ocupă teritoriul fostului regat ungar şi Transilvania, anexiuni recunoscute prin tratatul de la Karlowitz (1699).
- În 1849 Kosuth Lajos proclamă Ungaria stat independent, dar intervenţia habsburgică şi ţaristă înăbuşă această pretenţie.
- În urma pactului dualist din 1867, Ungaria devine regat în cadrul imperiului Habsburgic (numit din acel moment imperiul Austro-Ungar), având constituţie proprie şi o oarecare autonomie.
- În 1918, în urma înfrângerii din primul război mondial, imperiul Austro-Ungar se destramă, Ungaria devine stat independent iar Transilvania alege să se unească cu România.
Trebuie să subliniez imbecilitatea revizioniştilor unguri. Cum pot susţine că Transilvania a aparţinut Ungariei 1000 de ani, când regatul Ungariei a dispărut din 1541 până în 1867, perioadă în care a fost paşalâc sau provincie habsburgică, în timp ce Transilvania a fost voievodat autonom de la Ştefan cel Sfânt (997 – 1038) până în 1699 când devine provincie austriacă (ca şi Ungaria de altfel). Deci Transilvania şi-a pierdut independenţa în 1699 şi a aparţinut până în 1918 Imperiului Habsburgic, nicidecum Ungariei (care din 1526 până în 1867 nu a existat).
- În 1940, în urma Dictatului de la Viena, o parte a Transilvaniei este cedată (pentru prima dată în istorie) Ungariei. Până în 1944, când revine României, ce fac ungurii în Transilvania? Ce ştiu mai bine: ucid valahi şi evrei, consideraţi rase inferioare. Gena lor asiatică i-a ajutat pe unguri să devină cei mai zeloşi executanţi ai teoriilor rasiale naziste, golind practic Transilvania de evrei. În perioada 1940 – 1944, timp în care Transilvania a aparţinut Ungariei, populaţia evreiască de aici a scăzut cu 90%, marea majoritate fiind trimisă de către autorităţile maghiare către lagărele de exterminare naziste. La fel s-au purtat şi în Serbia odată cu invadarea alături de germani a Iugoslaviei în 1941.
În încheiere, ca să sintetizez relaţia dintre băştinaşii valahi şi alogenii unguri, îmi îngădui un scenariu: un ungur pribeag bate la uşa unui valah. Acesta, ospitalier, îl primeşte în casă. Îi întinde masa, oferindu-i ce are mai bun în cămară. Ungurul, în timp ce se ospătează, pune ochii pe nevasta valahului (frumoasă, bineînţeles) considerând că ar fi normal ca după ospăţ valahul să îi ofere şi un desert, adică nevasta. Indignat de faptul că după ce s-a săturat, valahul nu-i oferă şi nevasta, ungurul îi trage o palmă zdravănă valahului şi încă una. Înainte ca mămăligarul să se dezmeticească, ungurul fuge pe uliţă strigând din toţi rărunchii: săriţi oameni buni, că mă omoară valahul, sunt o victimă.
Aşa că, valahi, fiţi înţelegători şi daţi-le şi nevasta, dar vă avertizez că nu le va ajunge. Următoarea lor Dorinţă va fi casa voastră."
Buna ziua, prieteni. Vreau sa va prezint unul dintre personajele mele preferate din istorie, un om despre care poate nu ati auzit nimic dar care a jucat, zic eu, un rol foarte important in istoria Europeana: Robert Guiscard.
Robert a fost al saselea fiu al lui Tancred d'Hauteville. S-a nascut in Normandia, in 1015, si a murit in 1085 in Grecia. Normand, deci urmas de-al vikingilor, Robert a fost un calator, un luptator, un aventurier, un bandit, un erou, o legenda.
Numele sau a fost Robert d'Hauteville. Dar e cunoscut ca Robert Guiscard. Guiscard e o porecla. Cuvantul inseamna Siret.
In anul 1047 a parasit Normandia impreuna cu cativa oameni cu destinatia Italia. Dorea sa isi faca un nume si sa se imbogateasca iar peninsula Italica era atunci o destinatie destul de atragatoare pentru normanzi. Foarte multi dintre ei au mers acolo ca mercenari, luptand impotriva Bizantinilor si a Musulmanilor.
Inaintea lui Robert, alti doi frati de-ai lui(frati vitregi), William Brat-de-Fier si Drogo, au ajuns in Italia si au realizat chiar foarte multe, avand victorii impresionante impotriva musulmanilor si reusind sa puna mana pe titluri si pamanturi. William Brat-de-Fier a primit aceasta porecla dupa ce l-a ucis in lupta unu' la unu' pe emirul Siracuzei. William a ajuns conducatorul normanzilor din Apulia si Calabria si a fost urmat de fratele lui, Drogo.
Din pacate pentru Robert, in momentul in care el a ajuns acolo, Drogo nu mai avea pamant sa ii dea. Asa ca a format o banda de hoti cu care s-a pus pe facut fapte rusinoase
In timp, insa, a reusit sa se faca remarcat. Era un razboinic mare si un bun conducator de osti. Astfel a ajuns in cele din urma Conte al Apuliei. Dar nu s-a oprit aici. A continuat si a cucerit Calabria. Apoi a intrat in Sicilia, luptand impotriva saracenilor si cucerind-o in cele din urma.
Robert a cucerit sudul Italiei, scotand bizantinii afara din peninsula, si Sicilia si a reusit sa isi intemeieze un ducat destul de puternic din toate punctele de vedere. Ca sa va faceti o idee cam cat de puternic era trebuie doar sa va uitati la urmatoarea tinta a lui Robert: Imperiul Bizantin. Si asta nu a fost singurul Imperiu cu care s-a batut. Papa Grigore al VII-lea a trecut cu vederea multe, doar pentru ca era disperat sa il aiba pe Robert aliat impotriva Sfantului Imperiu Roman.
In 1081, Robert a debarcat in Balcani. L-a batut chiar pe Imparatul Alexios Comneanul in Batalia de la Dyrrhachium si a reusit sa cucereasca teritorii in imperiul Bizantin. Dupa cateva infrangeri, Alexios l-a mituit pe imparatul Sf. Imperiu Roman, Henric al IV-lea, ca sa il ajute. Acesta a coborat cu Armata in Italia si l-a obligat pe Robert sa se intoarca.
Robert s-a intors in Italia, i-a batut pe germani dar a pierdut teritoriile din Imperiul Bizantin. Asta nu l-a oprit insa sa continue lupta impotriva Bizantinilor. A cucerit noi teritorii insa a murit, la 17 Iulie 1085, de febra. Avea 70 de ani dar parca a avut o moarte nemeritata. Un razboinic ca el ar fi meritat probabil sa cada de sabie, nu de febra.
A lasat in urma sa un stat puternic. Fiul sau cel mare a fost cel mai important conducator al primei cruciade. Acesta a avut numele de botez Marc. Insa istoria il cunoaste ca Bohemond(porecla primita pentru ca era foarte mare. Buamundus a fost un urias legendar). Vom discuta despre el altadata.
Anna Comnena il descrie asa pe Robert Guiscard:
This Robert was Norman by birth, of obscure origins, with an overbearing character and a thoroughly villainous mind; he was a brave fighter, very cunning in his assaults on the wealth and power of great men; in achieving his aims absolutely inexorable, diverting criticism by incontrovertible argument. He was a man of immense stature, surpassing even the biggest men; he had a ruddy complexion, fair hair, broad shoulders, eyes that all but shot out sparks of fire. In a well-built man one looks for breadth here and slimness there; in him all was admirably well-proportioned and elegant Homer remarked of Achilles that when he shouted his hearers had the impression of a multitude in uproar, but Robert's bellow, so they say, put tens of thousands to flight.
Nu am timp sa traduc, imi cer scuze.
Textul arata perfect cam cum ii vedeau ceilalti europeni pe Normanzi/Vikingi. Oameni inalti, puternici, razboinici.
Un cronicar a povestit ceva interesant despre normanzii lui Robert. Sincer, nu stiu daca a fost o simpla poveste sau daca chiar s-a intamplat.
Ea zice cam asa:
La un moment dat in razboiul pe care Robert l-a dus impotriva Bizantinilor, la el in tabara a venit un emisar bizantin pentru a negocia. Emisarul era calare pe un cal foarte frumos, cal pe care l-a dat in grija unui vasal normand de-al lui Robert.
Robert si emisarul au intrat in cort pentru a negocia iar calul a ramas cu vasalul, acesta tinandu-l de capastru si mangaindu-l pe cap. Cei doi au terminat dupa o vreme negocierile si au iesit din cort.
Cand vasalul respectiv a vazut asta, a strans pumnul si a lovit calul. Calul a cazut jos si a murit.
Emisarul bizantin era dat pe spate, nu ii venea sa creada. Robert insa l-a calmat, i-a zis ca isi poate alege orice cal din tabara lui si l-a trimis mai departe. Astia erau normanzii.
Povesti sau legende din astea exista peste tot in istorie, ma refer la cea cu calul. Poate fi adevarata, adica respectivul avea intradevar puterea sa omoare un cal cu un pumn, sau poate fi regizata, trucata, in timpul negocierilor calul putea fi "aranjat". Astfel de siretlicuri se intamplau des, au existat chiar minuni dumnezeiesti puse in scena in timpul unor batalii, asta pentru ridicarea moralui. Cand eram la Istanbul, vezi, ma intorc mereu la Constantinopol, in muzeul de arme de la Top Kapi am vazut in vitrina niste sabii uriase, de 3 metri lungime, era pur si simplu imposibil sa folosesti asa ceva in lupta, totusi ele existau. De ce? Erau folosite pentru inspaimantarea inamicului, sau a celor mai usor influentabili din Armata inamicului. Erau descoperite ca din greseala de iscoade, care se intorceau cu ele in tabara, fie erau invartite deasupra capului de tipi mai solizi in fata cetatii asediate, si cei care-i vedeau povesteau mai departe cum ca inamicul are de partea lui uriasi cu sabii de 3 metri, iar cetatenii creduli se gandeau ca poate-i mai bine sa deschida portile cat inca relatiile sunt amiabile.
E foarte posibil ca bizantinul ala sa se fi intors in tabara si sa fi povestit ca Robert are bestii in loc de soldati, bestii care sunt in stare sa omoare un cal cu un pumn, ganditi-va ce ar putea face cu un om, si pleosc, basileul ii da o palma si-i zice sa se calmeze ca a fost doar o pacaleala, un siretlic de razboi, sau basileul se inspaimanta si el, si odata cu el toata Armata lui, si in timpul asta Robert isi radea in barba.
Apropo de Isus s-a gasit mormantul lui cu moastele prezente in cavou!
E ilogic.
Daca s-a gasit mormantul lui Iisus alea nu-s moaste, pentru ca nu exista Invierea.
Masutatsu Oyama, parintele Kyokushinului, dupa ce i-a batut pe toti marii maestri din Japonia, a trecut la lupte cu tauri. Pe cativa dintre acesti tauri i-a omorat cu o singura lovitura. La altii le-a rupt coarnele cu lovituri de genul celor pe care le vedeti la spargeri de caramizi, boltari, gheata, etc.
Si astea s-au intamplat acum vreo 50 de ani, ca omul a si avut probleme cu protectia animalelor din cauza acestor lupte.
Daca lovesti animalul unde trebuie, sigur il poti omori. Si nu imi fac eu griji ca nu erau normanzii aia oameni puternici. Cand toata ziua stai doar si te bati si faci antrenamente cu sabii, securi, etc. purtand pe tine zale, nu ai cum sa nu te transformi intr-o forta a naturii.
Tancred d'Hauteville, un nepot de-al lui Bohemond si cel care avea sa devina Principe al Galileei, era la 17 ani o masina de ucis. Chiar si in zilele sale cele mai proaste tot reusea sa omoare un om.
Pai eu n-am spus ca nu e posibil, din contra, am spus ca e posibil.
Eu am incercat sa dau o motivatie gestului, chiar daca n-ar fi fost posibil.
Nu te-am contrazis, Axl. Doar am dat un exemplu. Sunt destul de sigur ca, in acele vremuri, erau folosite astfel de tactici pentru a-i surprinde pe adversari.
Insusi Imparatul Bizantin, ca sa le arate ambasadorilor veniti din alte tari ca e peste ceilalti oameni, aproape divin, avea un fel de scaun mecanic care, in momentul in care ambasadorii erau plecati in fata lui, se dadea pe spate si imparatul isi putea schimba coroana sau nu mai stiu ce.
Era ceva sa il vezi intr-un moment cu un colier de aur, apoi cu un colier de diamante.
Si depinde si cine e sursa. Parca Rainald din Dassel, cancelarul lui Frederik Intaiul (dar e posibil sa fi fost cel de dinaintea lui Rainald, imi scapa numele) scrie doua cronici. Una oficiala, in care Frederik e lumina crestinatatii, si una mai putin oficiala, in care Frederik nu mai e lumina crestinatatii. E posibil sa ma insel complet, dar ideea ramane.
Apropo de Rainald, in timpurile alea exista la curtea lui Frederik un personaj misterios care a intrat in istoria literaturii sub numele de Arhipoetul, si se pare ca era sponsorizat chiar de Rainald. Arhipoetul era, dupa cum se banuieste deja, poet, si nu se cunosc prea multe despre el, decat ca era cavaler si s-a nascut undeva la nord de Alpi, si ca si-a dat singur porecla, ca un joc de cuvinte la adresa binefacatorului sau, arhiepiscopul si, mai tarziu, arhicancelarul Rainald. Au supravietuit de la el 10 poeme in latina, adica 10 carmine. Carminele sunt 8 adresate lui Rainald si doua adresate chiar lui Frederik. Arhipoetul era un glumet, la un moment dat Rainald ii ordona sa scrie, intr-o saptamana, un poem epic despre campania lui Frederik in Italia, cerere nerezonabila, pentru ca nu poti scrie Iliada in 7 zile. Ce face Arhipoetul? Nu scrie nicio epopee, scrie in schimb "Archicancellarie, vir discrete mentis", un poem in care il ia la misto tocmai pe Rainald, ceea ce demonstreaza fie ca avea prieteni puternici, fie ca relatiile sale cu arhicancelarul erau de o asemenea natura ca-si permitea astfel de gesturi.
Mai tarziu, in 1230, apare o lucrare in care erau adunate 254 de poeme latine, care stim ca se numesc carmine, printre cele 254 fiind si doua de-ale Arhipoetului, unul chiar "Archicancellarie, vir discrete mentis".
Mai tarziu, in 1847 un oarecare lingvist (cred) Johan Andreas Schmeller gaseste manuscrisul si-l publica sub numele de "Poeme din Beuern", mai exact "Carmina Burana".
Si mai tarziu, in 1935 Carl Orff compune cantata "Carmina Burana", inspirata din culegerea de poeme latine, "Carmina Burana" a lui Schmeller.
Si mai jos, pentru deliciul publicului, o parte din Carmina Burana interpretata de Andre Rieu:
Mane m-am exprimat eu gresit! Voiam sa spun ca s-a gasit scheletul si dovada ca Isus nu a inviat! In acelasi loc au gasit intreaga familie: Maria, Iosif, Isus si a mai existat inca un frate! Uite daca vrei axl, caut un link de torent de la acest documentar daca te intereseaza (daca ai timp)