Nu laud nimic. Dar nu pot sa nu observ ca noi suntem cam singurii care stam sa ne plangem in timp ce altii, chiar daca au fost calcati in picioare de mai multe ori, reusesc de fiecare data sa se ridice si sa refaca totul, scopul fiind sa ajunga din nou acolo sus.
Numai noi ne plangem ca bla bla bla revolutie bla bla bla reforma bla bla bla nu mai stiu ce. Revolutia a fost acum 24 de ani. Reforma are aceeasi varsta. Si noi tot nu reusim sa facem ceva insemnat.
Asta in timp ce peste altii trec razboaie si alte nenorociri(Croatia, Japonia, etc.) si tot reusesc sa se ridice peste noi.
Rahat. Si polonezii, croatii, ungurii, slovacii, balticii etc se plang la fel ca noi. Ca ei o duc, pare-se, mai bine ca noi e chestie conjuncturala, in niciun caz una definitorie pentru natie. Poate cu exceptia Poloniei, insa nu-s sigur nici de ei.
Cert e ca sunt unele popoare care au fost puse in situatii aparent mult mai dificile ca romanii, dar nimeni nu poate spune cu siguranta ca ai nostri ar fi reactionat altfel in situatii similare. Sigur, e laudabil faptul ca polonezii au ramas uniti dupa ce n-au mai existat practic ca stat, insa cine si-ar fi dorit asta pentru Romania? Si nu ma refer la imberbii de acum, ci la romanii din '39, cati ar fi fost de acord cu ocuparea si impartirea tarii, cu uciderea si inrobirea populatiei, in ideea ca peste ani lucrul asta va intari natia?
