Sunt doar un derbedeu, un huligan, un nespalat si un drogat care nu am servici. Sau poate nu.
Atasat gasiti o fotografie facuta de mine si cu mine astazi la birou. In zilele in care mintea, gandul si sufletul se duce catre culorile ros-albastre imbrac acel tricou pe sub costum. Tricoul cu Radoi. Da, am servici, castig mai bine decat majoritatea, ma imbrac in costum in fiecare zi, conduc un Audi si vreau ca Becali sa PLECE!
In ultimii doi ani nu am mai fost la stadion din cauza lui. Nu am mai fost aproape de echipa cu care am crescut in suflet (primul meci cu Steaua l-am vazut cand eram inca bebelus, m-a dus tata la stadion sa vad Steaua - Anderlecht). De atunci sangele meu a devenit ros-albastru. De atunci fiecare secunda cand spun si ma gandesc la Steaua, sangele imi fierbe.
In ultimii ani, sangele mi-a fiert mai mult de nervi din cauza lui Becali. Nu, nu mi-a facut nimic personal, nu-i doresc raul, Doamne fereste, sunt o fire pasnica. Dar incearca sa imi ia jumatate din fiinta mea, jignind si abuzand numele si traditia Stelei. Din ce in ce mai mult. Si nu mai suport.
Tot ce vreau este sa plece de la acest club, nu-i cer sa vanda (cu toate ca asta ar fi singura solutie viabila pentru ambele parti). Vreau doar sa plece. Oricum. Sa plece! Acum.
Asa ca sunt alaturi de toata suflarea stelista care s-a saturat de batjocura si ineptii.
Respect Steaua si suporterii care simt la fel ca mine.
