Fostul general de Securitate Nicolae Pleșițã a încetat din viațã la vârsta de 80 de ani. El și-a petrecut ultimele trei luni într-un sanatoriu aparținând Serviciului Român de Informații (SRI).
Figurã notorie a aparatului represiv din România comunistã, Nicolae Pleșițã s-a nãscut la data de 16 aprilie 1929, în orașul Curtea de Argeș. Fostul șef al spionajului extern din Epoca de Aur a intrat de tânãr în Partidul Comunist Român, devenind activist cu problemele tineretului. În anul 1948, Nicolae Pleșițã a fost recrutat ca angajat al Securitãții.
Ascensiunea sa în structurile serviciilor de informații începe acum, avansând extrem de rapid într-o perioadã în care Securitatea era recunoscutã pentru metodele 'neortodoxe' pe care le convoca în acțiunile întreprinse împotriva 'dușmanilor poporului'.
Între 1962 și 1967, Pleșițã este comandant de Securitate pe Regiunea Cluj, subordonându-și direcțiile din cinci județe. Mutat la București în 1967, ca șef al Direcției de Securitate și Gardã, apoi avansat la gradul de general-maior, Pleșițã se licențiazã în Drept, iar în intervalul 1978-1980 conduce ªcoala de ofițeri de securitate de la Bãneasa.
Pe 1 septembrie 1980, este numit prim-adjunct al ministrului de interne și șef al DIE, unde rãmâne pânã în decembrie 1984. Dupã un nou stagiu de comandant, la Centrul de la Grãdiștea, Nicolae Pleșițã este pensionat în 1990, ca general-locotenent.
Încã ceva ce nu se uitã: Pleșițã a condus, împreunã cu generalul Emil Macri, acțiunile de reprimare a minerilor care au participat la greva din Valea Jiului din august 1977, fiind ulterior avansat la gradul de general-locotenent.
"I-am ucis, bineînțeles. Asta fãceam noi", a declarat Nicolae Pleșițã în 2006 în cadrul unei emisiuni televizate, referindu-se la dușmanii regimului comunist.
IMPENITENÞÃ
"Securitatea a lucrat pentru propãșirea României"
Nicolae Pleșițã a fost o figurã extrem de controversatã în România postdecembristã, refuzând în repetate rânduri sã recunoascã abuzurile comise de Securitate, despre a cãrei activitate declara senin cã "a lucrat pentru propãșirea României". Pe 7 noiembrie 2007, Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului depunea la Parchetul General o sesizare penalã împotriva lui Nicolae Pleșițã și a altor cinci foști diplomați români de la Ambasada României din RFG, acuzându-i de terorism.
Plângerea fãcea trimitere la tentativele de asasinare a unora dintre realizatorii de la Radio
Europa Liberã, acțiuni întreprinse între 1980 și 1984. Generalul Pleșițã era considerat coordonatorul acțiunilor de lichidare fizicã a dizidenților și ar fi trebuit cercetat pentru o serie de infracțiuni penale extrem de grave. Însã, încã din acel noiembrie 2007, starea de sãnãtate a lui Pleșițã se deteriorase accelerat. Tușa finalã: în martie 2009, fostul general de Securitate primea NUP (neînceperea urmãririi penale) în dosarul "Europa Liberã".
Enoiu-Pleșițã sau cum supraviețuiește Securitatea în postcomunism
Dupã ce a pãrãsit lumea serviciilor secrete, Nicolae Pleșițã s-a retras în cabana sa de la Curtea de Argeș, unde a trãit mai mult izolat de lume, pe coasta unui deal de la marginea localitãții. Avea menajerã și se vizita regulat cu un alt torționar comunist, colonelul Gheorghe Enoiu, fost șef al Direcției Anchete din Securitate.
Ca o parantezã, iatã ce declara Vladimir Tismãneanu într-un interviu acordat pentru EVZ anul trecut: "Sunt convins cã și astãzi Gheorghe Enoiu, principalul torționar al anilor '50 și '60 în calitatea sa de șef al anchetelor speciale, gãsește argumente ideologice pentru fãrãdelegile pe care le-a înfãptuit. Cred cã nu m-am înșelat când am crezut cã l-am recunoscut pe Enoiu stând, împreunã cu soția, pe o bancã din Parcul Herãstrãu. Era în iulie anul acesta, eu mã plimbam împreunã cu puștiul meu Adam. A fost una din acele borgesiene coincidențe, stranie și inexplicabilã, care ți se întâmplã doar de câteva ori în viațã. M-am uitat în ochii lui, el m-a privit țintã, sfidãtor, fãrã rușine. Sunt convins cã m-a recunoscut". Atitudinea lui Enoiu nu e singularã. Ea l-a caracterizat și pe Nicolae Pleșițã, în aparițiile sale publice din ultimele douã decenii.
Pleșițã: "ªacalul, un simpatic"
Pleșițã a fost audiat și într-un dosar de terorism, care ancheta tentativele regimului ceaușist de a reduce la tãcere dizidența de peste hotare. În acest caz, Pleșițã era urmãrit penal încã din anul 1997, dar cercetãrile au fost întrerupte între 2000 și 2005.
În vara lui 2005, Nicolae Pleșițã recunoștea pentru EVZ cã a avut contacte dese cu faimosul Carlos-ªacalul, pe care însã l-ar fi protejat în fața serviciilor de informații occidentale. Miza consta, printre altele, în folosirea ªacalului în operațiunea de lichidare a lui Ion Mihai Pacepa, predecesorul lui Pleșițã la conducerea serviciului de informații externe, care defectase în SUA în 1978. Iatã ce declarã Pleșițã despre Carlos în iunie 2005: "Era un om simpatic, un latin de-al nostru, iar eu am fost omul de legãturã al lui Ceaușescu cu acest personaj, care era însã numai un instrument de care s-au folosit atât dictatorul, cât și Arafat. (...) Dictatorul a renunțat la Carlos și mi-a ordonat sã mã ocup personal de Pacepa".
"Structura DIE nu a fost dedicatã culegerii de informații. DIE a fost un imens oficiu pentru proiectele ceaușiste: influențã politicã, economicã și militarã, spionaj industrial, furt de valutã, neutralizarea emigrației, dezinformare, asasinate externe, operații deghizate sub steag strãin"
indica Ion Mihai Pacepa, fost ofițer al spionajului ceaușist, într-o carte-interviu publicatã în urmã cu doar câteva luni de Lucia Hossu-Longin.
EvZ
