Deschid topic-ul ãsta pentru cã vãd (vedeam înainte, în ultima vreme parcã-s mai puține) multe postãri editate de moderatori sub observația "limba românã!!!", de care nu se poate "bucura" nimeni.
Fericitul debutant cine poate fi altul decât DENIIII:
Futacioas-o !!!
Presimt ca denii va fi vedeta pe topicul asta 
Presimt ca denii va fi vedeta pe topicul asta
Asa am crezut ca se scrie ... si inca cred ca asa se scrie :-"
Asa am crezut ca se scrie ... si inca cred ca asa se scrie :-"
crede si... nu cerceta! 
Si daca tot am inceput cu Denii, de ce sa nu continuam cu el?
Nu ai incredere in marca Romaneasca ... sa iti fie rusine.... si pe deasupra iti mai e si frica .... de cand m-am nascut merg cu Dacie din 85 si uite cas intreg ....
Si daca tot am inceput cu Denii, de ce sa nu continuam cu el?
Am vrut sa pun apostrof da nu a iesit ...
Asa am crezut ca se scrie ... si inca cred ca asa se scrie :-"
Nu se scrie, mãi flãcãu, așa. Pentru cã "fuŧãcioaso" e substantiv în vocativ. Cu cratimã (adicã "liniuțã") se scriu verbele la imperativ urmate de formã neaccentuatã a pronumelui personal, în acuzativ. Exemplu: "alearg-o", "fã-o", "fúte-o", "bate-l". Pe cine? Pe ea o (sau, pe el îl -l). E complement direct sau indirect. Nu mai țin minte. Parcã direct. Treburile astea io țin minte cã ni le-a zis la școalã încã de prin clasa a treia sau a patra.
PS: Cu cine-ai fãcut româna în gimnaziu și cât ai luat la capacitate?
@cine a schimbat numele topic-ului:
Cred cã mai bine lași cu litere mici, așa cum se și scrie corect, din punct de vedere al normelor (spre deosebire de englezã). Cu litere mari eu aș scrie în momentul în care vreau sã exprim respect, dragoste fațã de limba românã...
Eventual scrie "romîne" cu î din i. ªi vorbesc serios.
Am vrut sa pun apostrof da nu a iesit ...
Apostroful nu e cratima
Asa am crezut ca se scrie ... si inca cred ca asa se scrie :-"
macar tine minte,verbele sunt despartite de pronumele "o" (pe ea o)......daca vezi litera o la sfarsitul unui substantiv sau adjectiv nu trebuie liniuta aia,ca n-are rost sa-ti zic cum se cheama....
Am facut in fiecare an cu alta profa ... si la examen am luat 8.50 la Romana .... ceva de genu
PS : Atunci cand cineva gaseste o greseala .... sa si zica cum trebuia scris
si la examen am luat 8.50 la Romana ...
du'te mah ca nu te cred.
profa de romana ce varsta avea? si daca ne'ai putea da niste date din cazierul ei, sectiune antecedente cu minorii.
Pe cine? Pe ea o (sau, pe el îl -l). E complement direct sau indirect. Nu mai țin minte. Parcã direct.
Tocmai ți-ai dat singur rãspunsul, maestre.
Nu trebuie încurcatã lumea și nicidecum încarcatã cu dilemele proprii (deloc insurmontabile!).
Prima regulã de distingere a complementului direct de cel indirect este legatã de forma neaccentuatã a pronumelui personal de care tocmai aminteai.
Mai precis: dacã complementul în cauzã permite dublarea sa printr-o formã corespunzãtoare a pronumelui personal neaccentuat, atunci este complement direct. Dar de obicei nici nu se ajunge aici, cãci complementele directe au morfemul "pe"( pe are valoare de morfem, nu de prepoziție) în componențã.
Complementul indirect, invers!, nu poate fi dublat în propoziție.
Exemplu edificator:
Complement direct: Eu îl vãd pe Vlad. E dublat de pron. personal "îl" și conține morfemul "pe".
Complement indirect: Eu i-am dat lui Vlad o carte. Nu se poate spune "eu îi l-am dat lui Vlad" și nici nu se poate introduce un "Pe" acolo.
Atenție: "lui" dinaintea lui Vlad este articol, nu pronume, cãci nu putem spune "i-am dat Vladului".
Evident, aici s-a facut doar comparația între Complementele fãrã prepoziție.
Eventual scrie "romîne" cu î din i. ªi vorbesc serios.
"î" din "romîne" este o batjocurã la adresa puritãții limbii române, un mijloc de a spurca, de a intra abuziv în regulile fonetice ale gramaticii, sunt un fenomen impus de tancurile sovietice, consacrat de Gramatica Limbii Române din 1953.
E vorba atât de limba de lemn a partidului comunist, cât și de un fenomen de rusificare, dupã cum era șablonul Urss-ului: ca totul sã fie rusificabil. Efectiv "î"-ul ducea la rusã și uniformizarea internaționalistã.
Noi, și în vorbire chiar, doar "suntem", nicidecum "sîntem".
În istoriografia toatã aceastã formã ruseascã a fost inexistentã; este un rod al imaginației celor care au avut drept scop eroadarea homeopaticã a ființialitãții românilor prin cel mai de preț lucru al lor: limba. De ce glorific limba?
Deoarece:
"Nu noi SUNTEM stãpânii limbei, ci limba e stãpâna noastrã."- Mihai Eminescu.
Sã uitãm repede de aceste crime staliniste gramaticale, eludând tot ceea ce nu s-a putut imanentiza limbii românilor nici cu forța.
La prima parte, nu mai țineam minte exact. Majoritatea problemelor de gramaticã pe care le-am scris pe acest forum le-am expus din memorie, din ce mai țin minte din gramatica învãțatã în gimnaziu. Da' de atunci au trecut 6-10 ani. Chiar tot nu mai rețin.
Despre exemplul pe care l-ai dat, cu "I-am dat lui Vlad o carte.", nu prea m-ai lãmurit deoarece "Vlad" este în dativ. Pe când în prima propoziție e-n acuzativ.
Cã "lui" e articol mai țin minte. Dar, pe același model, dacã spun "I-am dat calului ovãz", cuvânul "calului" e articulat hotãrât sau nu? Cã dacã spun "calul", e articulat, evident.
Cât despre partea a doua, am zis sã scrie "romîne" deoarece, inițial, eu am scris titlul topic-ului corect și un moderator l-a schimbat, plin de ironie, în ce apare acum. ªi eu i-am indicat sã meargã cu ironia pânã la capãt.
Cât despre regula folosirii a lui "î" și a lui "â" în alte cuvinte decât cele derivate de la "român", tind sã fiu convis de argumentele pentru care George Pruteanu folosea doar "î" și pe care le-a expus pe site-ul personal (și se mai gãsesc și acum acolo). Chiar dacã a fost o regulã impusã de sovietici.
La prima parte, nu mai țineam minte exact. Majoritatea problemelor de gramaticã pe care le-am scris pe acest forum le-am expus din memorie, din ce mai țin minte din gramatica învãțatã în gimnaziu. Da' de atunci au trecut 6-10 ani. Chiar tot nu mai rețin.Despre exemplul pe care l-ai dat, cu "I-am dat lui Vlad o carte.", nu prea m-ai lãmurit deoarece "Vlad" este în dativ. Pe când în prima propoziție e-n acuzativ.
Cã "lui" e articol mai țin minte. Dar, pe același model, dacã spun "I-am dat calului ovãz", cuvânul "calului" e articulat hotãrât sau nu? Cã dacã spun "calul", e articulat, evident.
Cât despre partea a doua, am zis sã scrie "romîne" deoarece, inițial, eu am scris titlul topic-ului corect și un moderator l-a schimbat, plin de ironie, în ce apare acum. ªi eu i-am indicat sã meargã cu ironia pânã la capãt.
Cât despre regula folosirii a lui "î" și a lui "â" în alte cuvinte decât cele derivate de la "român", tind sã fiu convis de argumentele pentru care George Pruteanu folosea doar "î" și pe care le-a expus pe site-ul personal (și se mai gãsesc și acum acolo). Chiar dacã a fost o regulã impusã de sovietici.
1. Menționasem cã e vorba doar de complementele fãrã prepoziție, dar și așa, revin mai clar și îți spun cã nu existã Complement indirect fãrã prepoziție, exceptând cazul Dativului de care am scris.
Era limpede și fãrã echivoc, neinterpretabil.
Deci nu aveam, literalmente, cum face comparația, fiindcã comparația pe care mi-o ceri nu existã.
Eu am comparat unde exista confuzia, adicã exact acolo unde e dilema, ce mai conteazã cazul?
Mi se pare cã ai gãsit o micã portițã cu replica bazatã pe caz. Sper cã nu te superi cã ai greșit. Explicã unde n-am epuizat subiectul abordat și unde e nelãmurirea, cãci eu am fost cât se poate de concis și edificator.
Într-un complement fãrã prepoziție putem avea DOAR dativul (C. Ind.) și acuzativul (C.Direct), iar eu am arãtat cum ne puteam da seama care sunt cum.
ªi încã ceva: complementul direct EXISTÃ doar în acest caz, doar în acest context. Nu existã în nicio altã situație complement direct, deci nu înțeleg nicidecum nelãmurirea ta, ba chiar te acuzã și mai mult.
Iar dacã avem complement indrect cu prepoziție, indiferent de caz, atunci confuzia cu C. Direct nu mai poate exista, cãci ultimul, repet, este doar cu acel morfem. Confuzia e cu alte complemente atunci, dar cu C.D. nu.
2. Calului- desinența conține articol hotârat, da, într-o formã dativalã. Calu- lui, unde primul "u" e vocalã de legãturã.
3. Nici mie nu-mi repugnã Pruteanu, Odihneascã-se-n Pace, dimpotrivã, îl vedeam foarte activ și foarte asemãnãtor ideilor mele, când afirma: puritatea limbii, naționalismul, scârba de mediocritate, lichelism, clicã și prostie, abnegația întru ideal.
Cu toate acestea, nu pot fi pe de aceeași parte a baricadei cu el în acest aspect, mulți lingviști, mai buni poate, infirmând și deconspirând acea OROARE bãgatã de comuniști. El a fost format într-o altã perioadã, a greșit, probabil era vorbã de o simplã epatare sau de o plafonare și acomodare care nu îi face cinste dumnealui.
Þi-l recomand pe Sextil Pușcariu, dacã chiar vrei sã știi cum e treaba cu astea, iar el arãta autenticitatea și substanțialitatea acestor forme, încã dinainte de oroarea gramaticii din 1953.
SS Lazio, habar nu ai despre ce vorbești. O dai înainte cu minciuna aia rãsuflatã cã în 1953 s-a vrut rusificarea limbii române la ordinul sovieticilor. Pãi ce rusificare e aia care instituie grafia normalã, logicã, naturalã a limbii române ? Pentru cã limba românã adevãratã se scrie cu "Î din I" și "sînt", nu cu "Â/sunt". Grafia cu "Î/sînt" reprezintã o românizare a românei, pe cînd grafia cu "Â/sunt" reprezintã o manevrã penibilã de a face româna sã semene mai mult cu latina, ca și cum ar mai da cineva doi bani pe chestia asta, într-o epocã unde conteazã cel mai mult ușurința comunicãrii în scris și vorbire, nu afirmarea unei filiații (origini) a românilor.
Hai sã vedem cum stau de fapt lucrurile.
În românã s-a scris cu Î din I de multã vreme, practic de la începutul folosirii alfabetului latin au existat scriitori și lingviști care au scris așa. Cel mai bun exemplu este Al. Cihac, autorul primului dicționar etimologic al limbii române. Acest dicționar a apãrut în 1879 și poate fi vãzut pe internet în formã scanatã. Este scris cu "Î din I" și "Sînt".
http://www.archive.org/download/dictionnai...t00cihauoft.pdf (50 MB - PDF)
S-a scris așa chiar și în perioada interbelicã. De fapt grafia cu Î/sînt (cu pãstrarea lui pentru "român") a fost propusã pentru generalizare în 1932 de cãtre lingvistul și academicianul Ovid Densușianu. Deci nici vorbã sã fie invenția comuniștilor, ei doar au preluat o mãsurã care s-a preconizat încã din perioada interbelicã. De ce au fãcut comuniștii asta? Din considerente practice, nu din cauza sovieticilor. Comuniștii promiseserã alfabetizarea rapidã a populației, din cauzã cã gradul de analfabetism era enorm în vremurile alea, în special la țarã. Așa cã din cauza asta s-a fãcut reforma cu Î/sînt, care simplifica scrierea în românã, deci permite învãțarea mai ușoarã a scrisului. Dar nu numai asta, cu aceeași ocazie s-a renunțat la apostrof, fiind înlocuit cu cratima, tot din motivul de a simplifica scrisul. În 1993 nu s-a revenit la folosirea apostrofului, deci declarațiile cã a fost reinstauratã ortografia interbelicã sînt minciuni.
Scrierea cu "Î din I" este logicã, pentru cã în românã exista regula ca fiecare sunet sã fie scris cu o anumitã literã, una singurã. Nu are nici un rost ca un sunet sã fie scris cu douã litere diferite (Î și Â), asta nu e decît o dovadã de lipsã de logicã, ultimul lucru de care aveau nevoie românii. Dar mai mult, scrierea cu este greșitã. Sunetul Î se numește în foneticã "I posterior" și se noteazã cu I barat (I tãiat de o liniuțã orizontalã), deci el este înrudit cu I, nu cu A. Asta o poate vedea oricine care pronunțã unul dupã altul sunetele I, Î, A. La pronunțarea lui I și Î gura e într-o poziție identicã, la Î limba mișcîndu-se puțin în spate (de unde și denumirea "I posterior"). La pronunțarea lui A gura se deschide larg, deci sunetul Î nu are nici o legãturã cu A, ca urmare e incorect sã fie scris Â.
http://en.wikipedia.org/wiki/Close_central_unrounded_vowel (articol despre Î)
Cealaltã problemã, a lui "sînt". Acesta este cuvîntul pur românesc, format odatã cu limba românã în evoluția ei naturalã. Derivã din latinescul "s.i.n.t" (îl scriu așa cu puncte între litere pentru cã altfel îl modificã scriptul ortografic al forumului), forma de subjonctiv a lui "a fi", lucru acceptat de toți lingviștii români. Deci nu are nici o legãturã cu latinescul "sunt". Cuvîntul "sunt" a fost bãgat artificial în limba românã în secolul 19 de cãtre ªcoala Ardeleanã, pentru a forța asemãnarea românei cu latina în ochii strãinilor. El nu a fãcut niciodatã parte din limba românã naturalã, nefiind întîlnit în scririle vechi, de exemplu ale cronicarilor. Toți cronicarii, indiferent cã erau din Moldova sau din Þara Româneascã au scris cu "sînt". Chiar și Dimitrie Cantemir, un mare iubitor al latinei (în care a scris și cãrți) folosea tot românescul "sînt".
Cuvîntul "sunt" este latinesc, el a fost scos în secolul 19 dintr-o limbã moartã (latina), ceea ce îl face un fel de strigoi lingvistic, adicã un mort-viu ("zombie" în englezã). La fel ca orice zombi, este lent, împiedicat și probabil cã le și mãnîncã creierul celor cu care intrã în contact (dacã e sã ne luãm dupã filmele cu zombi). Acum pe bune, vorbitul cu "sunt" este greoi, nepotrivit pentru o comunicare modernã, care se caracterizeazã prin precizie și rapiditate. Oricine se poate uita la televizor și va vedea cã marea majoritate a celor care vorbesc (indiferent de vîrstã) folosesc "sînt", nu "sunt". Mai mult, cei care folosesc totuși "sunt" îl schimbã imediat cu "sînt" atunci cînd încep sã vorbeascã mai repede. E o trecere normalã, deoarece "sînt" e un cuvînt viu, ușor de pronunțat, pe cînd "sunt" e un cuvînt dintr-o limbã moartã, greu de pronunțat în vorbirea liberã. Scoaterea lui "sînt" din limba românã și înlocuirea lui cu "sunt" este nu numai o greșealã enormã din punct de vedere practic (îngreuneazã vorbirea), dar este și cea mai mare nedreptate fãcutã limbii române. E ca și cum un cetãțean român neaoș ar fi dat afarã din țarã de autoritãți pentru a se aduce în locul lui un italian, pe motiv cã este mai european. Așa ceva nu se fac la oameni și nu trebui esã se facã nici cu cuvintele. Cuvîntul "sînt" este cetãțeanul de drept al limbii române, în timp ce "sunt" nu este decît un strãin și un impostor, fiind pe deasupra și strigoi.
De fapt schimbarea ortografiei din 1993 a fost fãcutã tocmai pentru a nu se trece la mãsurile normale de scoatere din Academie a academcienilor care ajunseserã acolo pentru servicii aduse PCR. Fãcînd schimbarea ortografiei, Academia s-a dat "anticomunistã", și culmea e cã manevra asta de prostire a populației a mers de minune, permițînd ca toți academicienii comuniști sã rãmînã la locurile lor bine-mersi. Academia nu s-a delimitat niciodatã de academicienii care nu aveau nici un merit în afarã de acela de a fi adus servicii partidului comunist. Existã pe situl Academiei o listã cu toți membrii din 1866 pînã azi și ea îi are în continuare pe toți politrucii ajunși academicieni între 1947-1989 (cu excepția cuplului prezidențial de dinainte de 1990). Asta aratã cã scopul schimbãrii ortografiei a fost acela de a lansa o perdea de fum, la adãpostul cãreia academicienii comuniști sã fie pãstrați în continuare.
Nu existã nici mãcar un singur argument rațional pentru folosirea grafiei cu Â/sunt, asta a reieșit în urma discuției recente pe aceastã temã de pe forumul Softpedia:
@colegii.
Va tai gatul daca mai editati titlul.
@Sorin Stanciu
Deși te-ai grãbit sã mã vituperezi, sã folosești un limbaj foarte radical, nu m-am supãrat.
Dimpotrivã, te felicit și îți mulțumesc pentru precizãri.
Am și recunoscut-o, nu am studii în domeniu, nu am aprofundat atât de mult ca alții.
Așa cã, încã o datã îți mulțumesc și recunosc cã ai dreptate 
Dar, am niște mici obiecții cu care n-aș vrea nicidecum sã tulbur apele, ci doar sã exprim o pãrere personalã:
pe cînd grafia cu "Â/sunt" reprezintã o manevrã penibilã de a face româna sã semene mai mult cu latina, ca și cum ar mai da cineva doi bani pe chestia asta, într-o epocã unde conteazã cel mai mult ușurința comunicãrii în scris și vorbire, nu afirmarea unei filiații (origini) a românilor.
Eu SUNT ferm convins cã mulți români dau 2 bani, chiar și 2 miliarde, pe asemãnarea dintre limba românã și trunchiul din care provine, cel latin, și încã și mai mult pe originea noastrã latinã.
Fãrã niciun fel de echivoc și nici nu vreau sã par sibilinic, dar în epoca asta a mondializãrii, a uniformizãrii și dilatãrii oricãror specificuri și particularitãți, a disoluției chiar și a celui mic suport metafizic pentru "suflet", "limba", "tradiție", "istorie", românii TREBUIE sã se afirme și sã nu renunțe.
Niciodatã vremurile n-au învins românii. Nici mãcar elementele alogene ce s-au perindat aici și au încercat o asimilare de 1500 de ani încoace nu au putut sfãrâma românismul. ( cam de la Marea invazie slavã, 602, care a scindat românitatea în douã.)
Îți amintesc de atâtea încercãri abjecte, de atâtea culise prin care s-a încercat infirmarea specificul nostru latin. Motivul e simplu: ca sã fim mai ușor de divizat, cucerit și, finalmente, complet asimilați.
Cuvîntul "sunt" este latinesc, el a fost scos în secolul 19 dintr-o limbã moartã (latina),
Latina e moartã, dar cei care duc mai departe moștenirea latinã cu siguranțã cã nu sunt. Pentru cã vorbitorii de latinã purã au murit, trebuie sã moarã și latinitatea, și limba latinã? Cum poți susține așa ceva?! Nu domnule drag, nu! Este o mândrie originea noastrã și limba noastrã e încã și mai purã și înnobilatoare. Iartã-mã cã o glorific, însã aș putea fi în altã tabãrã decât cea a Românului Absolut, Mihai Eminescu ?
Cuvîntul "sunt" a fost bãgat artificial în limba românã în secolul 19 de cãtre ªcoala Ardeleanã, pentru a forța asemãnarea românei cu latina în ochii strãinilor.
Te-aș ruga sã citești minunata carte a lui Constantin Noica, "Pagini despre sufletul românesc". În ultimul articol, vei gãsi o minunatã lecție despre Ardealul în spiritualitatea româneascã.
Citez
"De la Ardeal am primit si nou? ne trimitea Ardealul tot ce a avut el mai bun; ni l-a trimis pâna la s?r?cire de sine. Istoricul nostru Xenopol descrie undeva, in "Istoria partidelor politice în România", un lucru care e simbolic pentru raporturile Ardealului cu Tarile noastre; felul cum a trecut elementul nobil din Ardeal în T?rile Românesti, în secolul al XIII-lea si al XIV-lea, constituind aici nuclee de state, dar v?duvind de clase conducatoare locul de unde acel element nobil pleca. Iar, în timp ce Ardealul, lipsit de clasa conducatoare, c?dea mai lesne sub st?pânire strain?, Tarile noastre se constituiau ca unitati, pe cât posibil independente, tocmai cu ajutorul grupurilor conducatoare din Ardeal. Prin urmare, Ardealul era cel care împingea Neamul Românesc catre Istorie. Dar, când spunem spiritualitate, spunem înca mai mult decât ca Ardealul ne împinge catre Istorie: spunem ca el e sortit s? tina treaz duhul românesc in Istorie. De aceea aratam ca Ardealul reprezinta starea de veghe a românismului: acolo, in laboratorul sufletului ardelean, ni se pare ca se constituie tipul viu de om românesc"
"Tipul de român înzestrat cu o asemenea constiinta de stapân mai ales Ardealul îl d?, în laboratorul s?u national. Nu pentru ca exista, acolo, trufia româneasca; poate, dimpotriva, pentru ca întotdeauna a existat acolo nemultumire româneasc?. "Marii invatatori ai ardealului scrie Xenopol in istoria sa, vorbind despre Samuil Micu, Petru Maior si Gheorghe Sincai marii invatatori ai Ardealului trageau, din adevarurile pe care le scoteau la lumina asupra originii Neamului Românesc, o invatatura pedagogica, bazata pe desteptarea unui simt?mânt foarte puternic de moralizare, simt?mântul rusinii, dojenind Poporul Român pentru caderea lui atât de joas?, când el se cobora dintr'o asa mândra obârsie". Sentimentul de rusine, cum spune Xenopol, acest simt?mânt încearc? uneori pe cel cu adev?rat? constiint? de stapân. Cum sa nu-l umileasca pe românul dojenit de Petru Maior, ori de Gheorghe Sincai starea în care îl adusese istoria? Iar, ca si Maior sau Sincai, intreg Ardealul a dojenit si s'a dojenit pe sine, luptând, nazuind si razbind.
Functia spirituala a Ardealului e de a nu se împaca, de a nu consimti, de a nu se asterne somnului aceluia care acoper? atât de multe etape din Istoria noastra. Nu din dragoste oarba, pentru altceva face el asta. Dar din constiinta ca virtutile pe care le-a deprins românul dintr'o Istorie umilita nu pot fi si cele care sa-l însufleteasca într'o Istorie triumfatoare. Functia spirituala a Ardealului ne pare ceva limpede: omul românesc nu poate r?mâne acelasi si când e rob, cum spunea Balcescu, si când e stapân. Spun unii c? românul e o fiinta tare înzestrata si ei cred ca sunt patrioti atunci când spun asa. Dar uita ca, din zestrea sa de insusiri, Istoria noastra aspra nu ne-a ingaduit sa desfasuram decât pe unele: anume, pe cele care tin de pasivitate. asa, ani întregi, s'a l?udat îng?duinta românului. Dar e o toleranta de stapân, toleranta fata de ceilalti a insului care are taria crestina de a-si iubi pân? si dusmanul? Nu întotdeauna. E si sl?biciunea de a sti c? nu te poti lupta cu dusmanul, iar atunci te multumesti s? nu-i impui tu nimic, spre a nu-ti impune el înc? mai mult. Dar luati cumintenia românului, luati capacitatea lui de a r?bda si a n?d?jdui, sau toate celelalte virtuti laudate de cei care au interes s? le laude, si vedeti cât? pasivitate, cât somn românesc zac în ele daca nu le prefacem în virtuti active, de st?pân. Semnificatia spirituala a Ardealului este, pentru noi, cei care nu facem parte din el, ceva determinat: de a traduce pasivitatea româneasca în termeni activi; de a face pân? si din asteptarea noastr?, pân? si din împacarea noastra o form? de lupt?. In alte cuvinte: de a preface negativul românesc în pozitiv românesc. Despre Tara noastr?, un cronicar, Simion Dascalul, exclama cândva: "Tar? misc?toare si neasezat?!". El voia s? spun?: Tar? pe care str?inii o tot calc?, ale carei graniti se tot schimb?, care nu se mai asaz? o dat? în albia ei de viata nationala. Dar, cu cât in afara Tara sau Tarile Românesti erau mai miscatoare si mai neasezate, cu atât înauntru, în lumea spiritului, românul se întepenea mai mult. Ca sa poata rezista puhoaielor pe care întruna i le azvârlea Istoria în fat?, românul a trebuit sa se înclesteze si s?-si p?streze firea, Tara era miscatoare si neasezat? pe dinafara, trebuia sa fie asezata si statornica în?untru. Asa a trebuit sa fie, si asa a fost. Dar au venit timpurile si vor mai veni timpuri când Tara, asezat? pe dinafar?, va trebui însufletit? dinauntru. De timpurile acelea va trebui sa fim cu adevarat vrednici. Iar învrednicirea româneasca nu se va întâmpla decât într'o directie: prin alipirea noastra spiritual? de Ardeal."
Uite ce frumos ne spune, uite ce a fost în subsidiar .
ªi acum te întreb, nu era pe undeva normal și chiar laudativ acest aspect?
Eu, încã o datã îți zic, eu mereu, și în vorbire, spun "sunt", nicidecum "sînt".
Demonstrația cu î in loc de â și cea referitoare la Academie, am recunoscut-o ca fiind fff bunã și argumentatã, dar aici nu pot fi de acord.
NU mi se pare cã așa zic, dimpotrivã... noi "suntem" și eu "sunt.
Nu numai comoditatea unui maniheism care, de regulã, blocheazã gândirea , prin tonul categoric de ?ori,ori?, în spețã: ori ne așezãm obstinați în calea unor verdicte obtuze și simplificatoare, ori alunecãm într-o simpatie freneticã și nostalgicã, o simpatie care, mãrind neșteptat proporțiile fenomenului, împrumutã un ton elegiac de prohod istoric, nu numai asta nediscrediteazã, ci și faptul cã e greu sã gãsim numitor comun.
Eu recunosc cã mã duc spre prohod, eu trec prea mult prin filtrul sufletului românitatea și România, dar și tu ai putea sã apreciezi mai puțin intransigent încercãrile dramatice chiar ale lingviștilor, începând cu erudiții ªcolii Ardelene.
ªi, o ultimã chestiune:
De ce au fãcut comuniștii asta? Din considerente practice, nu din cauza sovieticilor. Comuniștii promiseserã alfabetizarea rapidã a populației, din cauzã cã gradul de analfabetism era enorm în vremurile alea, în special la țarã. Așa cã din cauza asta s-a fãcut reforma cu Î/sînt, care simplifica scrierea în românã, deci permite învãțarea mai ușoarã a scrisului.
Unde e simplificarea, prietene, când modifici o(1) literã? Sã fim serioși, e totuna la nivel de învãțare și scriere! Restul e o perdea de fum cu alfabetizarea, nu pot sã cred cã ajungi de la o literã , de la una singurã, la ambițioasele planuri comuniste.
Când lauzi comunismul, chiar și pentru alfabetizare, ar trebui totuși sã te gândești cã e aproape același cu a lãuda un om care ajutã sãraci, dar în același timp violeazã, e pedofil, psihopat.
Mutandis mutandum, NU este nicio simplificare, comuniștii au observat cã ar duce mai mult spre rusã acest aspect, așa cã au preluat lucrãrile (bune) ale lingviștilor, pentru alt scop(în mod patent NEGATIV).
Deci, cu siguranțã acestã iluzorie și falsã simplificare nu existã.
Sã nu ne ducem din efulgurație în... elucubrație!
În rest, încã o datã îți mulțumesc pentru demonstrație, am acceptat-o și ... spor la postat! 
Mai lung nu stiti sa scrie-ti ?!?!?!
De la prima postare a lazialului pânã încoace, cam toate-s offtopic și propun sã fie mutate la topicul special creat. Ãla de la discuții libere.
LE:
Deși conțin o informație foarte valoroasã.
@1on
citeste si tu mai bine ce a recomandat Lazio (C.Noica), ca o sa-ti prinda bine, iar pentru exercitii gramaticale, intreaba-l pe mdionis, sigur e in masura sa va dea solutiile corecte. Lasa offtopicurile daca contin o informatie valoroasa.
Servus! 
Eu SUNT ferm convins cã mulți români dau 2 bani, chiar și 2 miliarde, pe asemãnarea dintre limba românã și trunchiul din care provine, cel latin, și încã și mai mult pe originea noastrã latinã.
Latina e moartã, dar cei care duc mai departe moștenirea latinã cu siguranțã cã nu sunt. Pentru cã vorbitorii de latinã purã au murit, trebuie sã moarã și latinitatea, și limba latinã? Cum poți susține așa ceva?! Nu domnule drag, nu! Este o mândrie originea noastrã și limba noastrã e încã și mai purã și înnobilatoare. Iartã-mã cã o glorific, însã aș putea fi în altã tabãrã decât cea a Românului Absolut, Mihai Eminescu ?
Românilor nu le mai pasã de latinitatea limbii române, dovadã apariția rapidã și impunerea dialectului romglez, rezultat din combinarea dizgrațioasã a românei cu engleza. Acest dialect este întîlnit pe toate forumurile de discuții și se însoțește de încã o dovadã a disprețului fațã de limba românã, anume scrisul fãrã diacritice pe internet. Mai mult, faptul cã românii folosesc majoritar softuri în englezã, aratã cît de puțin le pasã de limba românã și prin extensie, de latinã, din moment ce engleza este o limbã germanicã.
Dar uite și observația pe aceeași temã a lingvistului Marius Sala (romanist, vicepreședinte al Academiei), exprimatã într-un interviu foarte recent:
=================================
Cu privire la celalalt aspect, am remarcat ca nu mai exista un interes real nici pentru istoria limbii noastre, pentru ca putini mai sunt sensibili la ideea ca romana continua latina. O data, cand am vrut sa fac si eu ce faceau reprezentantii Scolii Ardelene, adica sa arat ca romana are o origine "nobila", fiindca provine din latina, una dintre limbile de cultura ale umanitatii, cineva mi-a raspuns pe scurt: "Si ce daca?". Acum ne intereseaza globalizarea.
http://www.zf.ro/ziarul-de-duminica/interv...corect-4367086/
===============================
Fãrã niciun fel de echivoc și nici nu vreau sã par sibilinic, dar în epoca asta a mondializãrii, a uniformizãrii și dilatãrii oricãror specificuri și particularitãți, a disoluției chiar și a celui mic suport metafizic pentru "suflet", "limba", "tradiție", "istorie", românii TREBUIE sã se afirme și sã nu renunțe.
De acord, dar trebuie sã se afirme ca români, nu ca urmași ai romanilor. Francezii, spaniolii și portughezii nu fac mare caz de originea lor romanicã, în schimb au creat imperii teritoriale și culturale. Din pãcate românii sînt mai mult cu lauda de sine legatã de origine și mai puțin cu realizãrile.
Niciodatã vremurile n-au învins românii. Nici mãcar elementele alogene ce s-au perindat aici și au încercat o asimilare de 1500 de ani încoace nu au putut sfãrâma românismul. ( cam de la Marea invazie slavã, 602, care a scindat românitatea în douã.)
Îți amintesc de atâtea încercãri abjecte, de atâtea culise prin care s-a încercat infirmarea specificul nostru latin. Motivul e simplu: ca sã fim mai ușor de divizat, cucerit și, finalmente, complet asimilați.
În ce privește elementele "alogene" în care îi incluzi pe slavi greșești profund, probabil pentru cã nu ai citit cãrți de istorie în afara manualelor de școalã. Slavii sînt strãmoșii poporului român alãturi de daci și de coloniștii romanici. Acest lucru e vizibil și azi prin milioanele de români care au nume de familie de origine slavã (Dobre/Dobrescu, Dragomir/Dragomirescu, Voicu/Voiculescu, Radu/Rãdulescu, Stan/Stãnescu, Neagu/Negulescu, Stoica/Stoicescu, Vlad/Vlãdescu, etc.).
Ba mai mult, originea etnicã a românilor este traco-slavã, contribuția cu adevãrat latinã (italianã) este absolut minorã. Dacii erau de origine tracã, asta o știe toatã lumea. Iar coloniștii aduși de romani nu erau din Italia în marea lor majoritate. Ei proveneau din Tracia (Bulgaria de azi), Iliria (aria fostei Iugoslavii), Panonia (Ungaria de azi), Asia Micã (Turcia de azi), Siria, Galia, etc. E adevãrat cã acești coloniști vorbeau latina (în mãsurã mai mare sau mai micã), însã ei nu erau din Italia, ci fãceau parte din populații cucerite de romani și supuse romanizãrii (majoritar populații trace). Aceste lucruri sînt scrise în cãrțile de istorie și sînt știute de multã vreme.
Imperiul Roman cucerise cu mult înainte Galia (Franța de azi) și Peninsula Ibericã (Spania și Portugalia de azi). În aceste douã regiuni au fost trimiși coloniști din Italia, de exemplu Traian era fiul nãscut în Spania unei familii de coloniști romani veniți din Italia. Aceastã colonizare petrecutã înaintea celei din Dacia a scãzut populația Italiei și însuși Traian a dat ordin sã nu se mai facã colonizãri cu populație din Italia. Deci în Dacia n-au ajuns romani adevãrați, ci populații vecine Daciei care fuseserã romanizate anterior. În plus de asta administrația romanã în Dacia a durat doar între anii 107-271 (în total 165 de ani), dupã care a avut loc o retragere a unei pãrți din populația romanã a Daciei (administrație, armatã, familiile acestora, etc.). O astfel de retragere nu a avut loc în Galia sau Peninsula Ibericã, unde administrația romanã a rãmas pînã la prãbușirea Imperiului, deci mai mult de 500 de ani.
Adevãrul este cã românii sînt cei mai puțin latini (în sensul de originari din Italia) dintre popoarele romanice actuale. Din cauza asta s-a recurs la exagerãri (inclusiv de ordin lingvistic), pentru a se nega evidența, cea care a fost dintotdeauna prezentã în cãrțile de istorie și acum este și pe internet. Nu e vorba numai de cãrți de istorie strãine, ci și de cele românești, unde se spune adevãrul despre originea coloniștilor aduși de romani:
==========================================
Socotiți dupã regiunile și provinciile din care au venit, cei mai mulți coloniști se aratã a fi - și faptul e natural - din împrejurimile Daciei. Un numãr însemnat au venit din Illyricum, adicã din partea de apus a Peninsulei Balcanice, din cele douã Moesii, provinciile de pe malul drept al Dunãrii și din Tracia.
................
Dar din Italia n-au venit coloniști ? Se pare cã prea puțini. Pe vremea lui Traian, Italia nu mai avea un excedent însemnat de populație pe care sã-l trimitã peste hotare. De aceea împãratul fixase ca normã sã nu se mai întrebuințeze în scopuri de colonizare populația Italiei.
................
De altfel trebuie sã adãugãm: faptul cã nu erau din Italia coloniștii nu mai prezenta, în vremea aceea mare importanțã [...] Romanizarea fãcuse progrese uriașe: provincii întregi vorbeau latinește și - ceea ce e și mai important - provincialii se simțeau romani.
................
Este sigur cã avem în vinele noastre o parte apreciabilã de sînge de-al coloniștilor aduși de imperiu în Dacia. Nu zicem sînge "roman", fiindcã, dacã e sã luãm cuvintele în înțelesul lor propriu, romani adevãrați, adicã locuitori ai Italiei, au fost dupã cum am vãzut prea puțini. Au venit în schimb traci, iliri, panoni, rãsãriteni, vorbind limba latinã, ceea ce e cu totul altceva din punctul de vedere al rasei.
...............
Așadar, cã n-au venit coloniști din însãși inima imperiului nu trebuie sã întristeze pe cei care ne-ar dori cît mai romani: procesul de romanizare credem cã n-a suferit, dimpotrivã, se poate ca el sã fi cîștigat, deoarece pe de o parte, prolificitatea italioților scãzuse, iar pe de alta e cunoscut zelul pe care-l desfãșoarã cei de curînd primiți într-o mare națiune sau o religie superioarã. Nu existã propagandiști mai buni ca neofiții.
C.C. Giurescu - "Istoria Românilor" (publicatã în 1935, dar este reeditatã și se gãsește în toate librãriile)
==========================================
O pãrere a unui profesor universitar din Cluj, care a contribuit și la Tratatul de Istorie al Academiei, publicat dupã 2000 :
===================================================
Romanizarea reușește în Dacia, în pofida faptului cã italicii erau puțini în comparație cu restul coloniștilor, mulți dintre ei orientali.
Mihai Bãrbulescu - Istoria Românilor (Editura Corint, 2007)
====================================================
Cît despre invazia slavã, ea a fost cea care a dus la formarea poporului român. Fãrã contribuția slavilor care s-au lãsat asimilați, e posibil ca populația romanicã sã nu fi rezistat atîta timp sub diverse popoare migratoare. De fapt în mod sigur numãrul slavilor care au participat la formarea poporului român este mult mai mare ca numãrul coloniștilor aduși de romani, ținînd cont cã slavii au fost prezenți pe teritoriul României de azi între anii 500-1200 (700 de ani), perioadã în care o bunã parte din ei au fost asimilați și au contribuit astfel la formarea poporului român și a limbii române. Absolut toți istoricii de azi (dar și de ieri, de ex. C.C. Giurescu) susțin cã slavii sînt cea de-a treia componentã majorã implicatã în formarea poporului român, dupã daci și coloniștii aduși de romani, fiind cei care au încheiat procesul de etnogenezã a românilor.
============================================
Dintre toate neamurile cîte s-au așezat în Dacia, dupã retragerea legiunilor romane, nici unul nu are atîta însemnãtate pentru istoria poporului nostru ca slavii.
......................
Sîntem un popor romanic de coloraturã slavã, dupã cum francezii, italienii, spaniolii sînt popoare romanice de coloraturã germanicã.
.......................
Slavii ne-au influențat sub raportul rasei, al limbii, al organizãrii sociale, și de stat, sub raportul cultural și bisericesc. Nici un alt popor nu a avut o așa de puternicã înrîurire asupra noastrã.
C.C. Giurescu - "Istoria Românilor" (publicatã în 1935, dar este reeditatã și se gãsește în toate librãriile)
=============================================
Nu trebuie uitat cã Imperiul Roman a cucerit și colonizat doar zonele care reprezintã azi Oltenia, Banatul și Ardealul. Iar importanța slavilor este relevatã și de faptul cã ei s-au stabilit pe tot teritoriul dintre Dunãre, Tisa și Nistru, adicã în zona de formare a poporului român. Faptul cã românii se gãsesc azi exact în zona dintre Dunãre, Tisa și Nistru spune multe despre procesul de formare a poporului român.
Te-aș ruga sã citești minunata carte a lui Constantin Noica, "Pagini despre sufletul românesc".Uite ce frumos ne spune, uite ce a fost în subsidiar .
ªi acum te întreb, nu era pe undeva normal și chiar laudativ acest aspect?
Ce spune Constantin Noica despre Ardeal este în bunã mãsurã sentimentalism, nimic altceva și oricum vorbește despre lucruri de mult trecute. Poporul român este un tot și asta se vede cel mai bine acum, cînd deosebirile dintre "ardeleni" și "regãțeni" s-au estompat aproape în întregime.
Eu, încã o datã îți zic, eu mereu, și în vorbire, spun "sunt", nicidecum "sînt".Demonstrația cu î in loc de â și cea referitoare la Academie, am recunoscut-o ca fiind fff bunã și argumentatã, dar aici nu pot fi de acord.
NU mi se pare cã așa zic, dimpotrivã... noi "suntem" și eu "sunt.
Eu nu fac împãrțirea românilor dupã regiuni, îi consider pe toți la fel de români. Poate cã ardelenii, bãnãțenii și oltenii se simt mai romani decît restul românilor, ținînd cont cã în Muntenia și Moldova n-a cãlcat picior de colonist roman. Dar asta nu mai conteazã în ziua de azi, cînd poporul se numește român și nu roman. La fel și limba, ea se numește românã și nu latinã. Limba românã a avut o evoluție naturalã de la formarea ei, evoluție care a mers spre ușurința exprimãrii și a scrierii (1 sunet = 1 literã). Nu are nici un rost sã fie modificatã în sensul îngreunãrii scrisului și exprimãrii. Decizia Academiei din 1993 a dus tocmai la asta, adicã la români care fac greșeli de ortografie pentru cã li s-a spus sã scrie sunetul Î cu douã litere, în timp ce toate celelalte sunete se scriu cu o singurã literã. ªi au apãrut români care vorbesc cînd cu "sunt", cînd cu "sînt", în funcție de viteza de vorbire. Pur și simplu acest "sunt" nu este adaptat limbii române, n-are nici un rost ca sã fie bãgat cu forța în românã din moment ce s-a vãzut cã nu merge, populația îl refuzã în vorbire, pentru cã nu îl percepe ca fiind un cuvînt viu, așa cum este "sînt". Agãțarea de o limbã moartã de multã vreme (latina) este absurdã și neproductivã, acum cînd e nevoie de o limbã românã cît mai vie, cît mai modernã și cît mai ușoarã de vorbit și de scris.
Nu numai comoditatea unui maniheism care, de regulã, blocheazã gândirea , prin tonul categoric de ?ori,ori?, în spețã: ori ne așezãm obstinați în calea unor verdicte obtuze și simplificatoare, ori alunecãm într-o simpatie freneticã și nostalgicã, o simpatie care, mãrind neșteptat proporțiile fenomenului, împrumutã un ton elegiac de prohod istoric, nu numai asta nediscrediteazã, ci și faptul cã e greu sã gãsim numitor comun.
Eu recunosc cã mã duc spre prohod, eu trec prea mult prin filtrul sufletului românitatea și România, dar și tu ai putea sã apreciezi mai puțin intransigent încercãrile dramatice chiar ale lingviștilor, începând cu erudiții ªcolii Ardelene.
În cazul meu nu e vorba de intransigențã, ci de observarea lucrului cã accentuarea originii nu le-a adus nici un beneficiu românilor. Acest lucru nu-i face pe români mai respectați și nu le crește prestigiul în ochii strãinilor. E nevoie de muncã, seriozitate și creativitate pentru ca românii sã se impunã ca un popor demn de luat în seamã, pentru cã în ziua de azi originea unui popor sau a altuia nu mai conteazã absolut deloc, tot ce conteazã sînt realizãrile concrete care duc la avansarea civilizației umane.
Unde e simplificarea, prietene, când modifici o(1) literã? Sã fim serioși, e totuna la nivel de învãțare și scriere! Restul e o perdea de fum cu alfabetizarea, nu pot sã cred cã ajungi de la o literã , de la una singurã, la ambițioasele planuri comuniste.Când lauzi comunismul, chiar și pentru alfabetizare, ar trebui totuși sã te gândești cã e aproape același cu a lãuda un om care ajutã sãraci, dar în același timp violeazã, e pedofil, psihopat.
Nu-i deloc adevãrat ce spui. Existã lucruri bune pe care guvernele comuniste le-au fãcut, iar guvernele interbelice sau anterioare nu le-au fãcut, pentru cã nu au vrut sã aloce resurse în acest scop. Un exemplu este alfabetizarea întregii populații. Asta nu le spalã imaginea pentru lucrurile proaste pe care le-au fãcut, dar nici lucrurile bune nu trebuie ignorate.
Nu e vorba atît de o singurã literã, ci de faptul cã limba românã are o regulã, anume cã fiecare sunet are asociatã o singurã literã. Este ilogic sã se instituie o excepție pentru sunetul Î, asta nu ajutã la nimic, din contrã duce la complicarea scrierii, pentru cã unde este logica atunci cînd cuiva i se cere sã scrie pe de o parte "hotãrÎ", iar pe de altã parte "hotãrÂre" ? Nicãieri, logica limbii române este sacrificatã degeaba pe altarul asemãnãrii forțate cu latina, deși decizia din 1993 a reușit și contraperformanța sã facã unele cuvinte românești sã nu semene cu corespondentele lor latine (de ex. "rivus" => "râu", "sinus" => "sân", "ripa" => râpã", etc.).
Mutandis mutandum, NU este nicio simplificare, comuniștii au observat cã ar duce mai mult spre rusã acest aspect, așa cã au preluat lucrãrile (bune) ale lingviștilor, pentru alt scop(în mod patent NEGATIV).
Repet, schimbarea ortografiei din 1953 nu a avut nici o legãturã cu rusa, doar cu simplificarea limbii pentru a o face mai ușor de scris de cãtre procentul mare de analfabeți de atunci. Nu s-a încercat niciodatã rusificarea limbii române, dovadã fiind faptul cã în perioada 1947-1989 nu au intrat în limba românã decît poate vreo zece cuvinte rusești, în același timp intrînd însã sute de cuvinte franțuzești sau englezești, mai ales în domeniile științific și cultural.
@Deni "Noi scriem,voi scrieti"....e chiar de rahat daca nu stii nici sa conjugi un verb.Cred ca erau niste programe pe undeva care-ti(tie,iti,-ti) corectau greselile gramaticale,ar trebui sa-l(pe el,il,-l) cauti..
Stiu sa conjug si toate rahaturile astea ... da voi mi-ati bagat rahaturile astea uc linioare in cap mai demult cand ziceati ca sunt analfabet ... acum la orice rahat pun cratima
l-ati inebunit , scrie ma cum crezi tu
Cioc cioc
Cine este?
Marean
Care Marean?
Care este!
