Marius Lãcãtuș a beneficiat de un sprijin manifest al suporterilor de pe acest site, iar eu am fost, fãrã doar și poate, unul dintre ei. De fiecare datã, la acuzațiile (de multe ori, rãutãcioase sau disproporționate) legate de calitatea sa de antrenor, discuția a fost mutatã cãtre o altã perspectivã, aceea de simbol al Stelei. Ideea de bazã era simplã și foarte legitimã: Lãcãtuș, prin calitatea sa de simbol al Stelei, nu trebuia sã beneficieze de un tratament egal cu ceilalți antrenori ai Stelei. Tocmai pentru cã, datã fiind unitatea unei ființe umane, nu este în regulã sã desparți antrenorul de legendã. Nu poți, omenește vorbind, sã jignești antrenorul, fãrã sã jignești și legenda. Nu poți sã-i ceri sã plece (cum o faci când e vorba de oricare alt antrenor), fãrã sã evacuezi în tot acest timp legenda.
Cu atât mai mare tristețe mi-a provocat revenirea lui Lãcãtuș în aceastã iarnã, la echipã. Mai ales cã ea a venit pe linia tuturor acelor evenimente "nebuloase" din aceastã toamnã. Mai întâi de toate, plecarea lui Lãcãtuș a fost destul de neclarã. Marius n-a avut "norocul" sã fie izgonit precum Hagi, cu acuzații ca "la ușa cortului", plecarea lui a fost din seria "eu nu-l dau afarã, îmi zic doar pãrerea despre el – dacã vrea, pleacã singur". Cu toate acestea, scenariul a fost același: ambuscadã din partea "patronului", cavalcadã de declarații și sugestii legate de cine și unde sã joace în doar câteva zile. Când ești tratat astfel, singura ieșire demnã este sã pleci singur, fãrã sã te uiți înapoi. Ceea ce Lãcãtuș a fãcut, având inclusiv o "replicã" interesantã, prin care-l îndemna pe Becali sã dea banii pe care i-i datora lui…"ligii suporterilor" (sic!).
Mandatul lui Dorinel Munteanu (deși nu el este în discuție) a venit și el sã confirme perindarea antrenorilor din ultimii 2 ani la Steaua (din iunie 2007 pânã acum, Olãroiu, Hagi, Pedrazzini, Lãcãtuș, Dorinel Munteanu, Lãcãtuș). Deși rezultatele nu l-au ajutat, demiterea lui Munteanu a confirmat faptul cã la Steaua antrenorii se schimbã din rațiuni de imagine și de aplanare a conflictelor cu suporterii, nicidecum pe temeiuri fotbalistice. Cine-ar fi îndrãznit, deci, sã se suie din nou pe acest scaun înroșit?
Nu știu ce anume i-a întunecat mintea lui Marius în acele zile. Mi se pare oricum puțin tardiv. Din punctul meu de vedere, el a greșit profund alegând sã se întoarcã la Steaua și sã se "supunã" din nou comenzii lui Becali. ªi nu spun asta gândindu-mã cã Becali trebuia lovit acum, cât era la pãmânt (dupã principiul "pe cine nu lași sã moarã, nu te lasã sã trãiești") – învins rușinos în alegeri și huiduit de majoritatea suporterilor din Ghencea, meciuri la rând. Dimpotrivã, o spun acordându-i cea mai binevoitoare prezumție: aceea a bunei intenții. Cred, sincer, cã Lãcãtuș s-a întors animat în primul rând de bunele sale intenții fațã de ceea ce el simte și înțelege prin "Steaua". Cred, în același timp, cã asta nu e suficient. "Drumul spre iad e pavat cu bune intenții". O hotãrâre poate fi pur și simplu greșitã, chiar având la bazã cele mai curate motivații.
Cred, deci, cã Lãcãtuș a greșit și cã și-a subminat singur poziția de legendã, câștigatã cu sudoare în mulți ani de zile. De-acum încolo, el va fi privit de mulți suporteri doar ca un antrenor, unul ca oricare altul, și va fi judecat în consecințã. În plus, va fi urmãrit de vina de a nu fi știut sã stea deoparte atunci când trebuia s-o facã. ªi când avea toate motivele de partea lui. Pentru cã nu poți face unele lucruri oricum și oricând.
Ovidiu
