Nu stiu tot, dar in mod cert stapanesc limba romana mai bine ca tine si sunt mai informat in legatura cu acest subiect:
Orange, Vodafone, Zapp și Cosmote înregistrau și stocau datele apelurilor și sms-urilor și înainte de 20 ianuarie, datã la care a intrat în vigoare legea 298/2008. Ba din contrã, potrivit Liviu Popescu, șeful Asociației Operatorilor Mobili din România spune cã legea scurteazã durata de pãstrare a datelor apelurilor și mesajelor scrise.
"Numãrul de telefon al apelantului și al celui care a fost apelat, adresa abonatului, locația celui care este apelat, momentul efectuãrii apelului, precum și durata erau stocate pe perioade variabile, dar care depãșeau șase luni. Nu aș putea preciza maximul, este în funcție de operator. Toate aceste informații erau necesare pentru facturarea serviciilor prestate", a declarat pentru Gândul Liviu Popescu, vorbind în numele celor patru companii. Aceasta înseamnã cã munca operatorilor de telefonie mobilã din România nu s-a îngreunat, pentru cã asta se întâmpla și înainte de momentul 20 ianuarie 2009.
Si acum, ca și înainte, aceste informații stocate ajutã la demonstrarea veridicitãții sumelor facturate. Sunt "chitanțele" operatorului, în cazul în care un control al Gãrzii Financiare impune acest lucru, explicã directorul AOMR. Companiile de telefonie mobilã puteau sã dea aceste informații și înainte de a exista prevederea legalã, însã în baza Codului de procedurã penalã. Dar legea trebuia sã existe și formal, pentru cã suntem stat membru al Uniunii Europene. "Actuala lege restrânge paleta de infracțiuni pentru care se pot cere aceste date", este de pãrere oficialul AOMR.
"Pe de altã parte, o mare parte a datelor în discuție reprezintã însuși modul în care funcționeazã telefonia mobilã", mai spune Liviu Popescu. De exemplu, în momentul în care o persoanã formeazã un numãr, din punct de vedere tehnic, apelul primește un așa-numit identificator, adicã o cerere de autorizare în rețea pe baza unei parole. Un alt identificator este asociat apelului primit. Aceste informații, dar și stocarea lor prin intermediul unei tehnologii specifice aratã, pânã la urmã, modul în care funcționeazã o rețea de telefonie mobilã, conchide directorul executiv al AOMR. Aceasta înseamnã cã niciunul dintre cei patru operatori în discuție nu a pregãtit o tehnologie anume pentru a putea pune în practicã prevederea legalã de stocare. "Tehnologia exista și existã, pentru cã așa funcționeazã telefonia GSM, indiferent cã o cere sau nu o lege", conchide Popescu.
În ultimele zile, s-au auzit nu puține voci care atrãgeau atenția asupra riscului înregistrãrii conținutului convorbirilor și sms-urilor, precum și stocarea lor. Reprezentantul operatorilor mobili spune cã acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic. "Admițând prin absurd cã ar fi lege, nu s-ar putea pune în practicã. Nici nu vreau sã mã gândesc cât ar costa o asemenea tehnologie", spune Liviu Popescu.
Nici operatorii de telefonie fixã din România nu funcționau dupã reguli diferite. Romtelecom, principalul operator de telefonie fixã din România, "stoca și înainte datele necesare întocmirii facturilor telefonice ale clienților, pentru o perioadã de câteva luni", ne-a declarat Cristina Popescu, directorul de relații publice al Romtelecom. Spre exemplu, clienții își pot verifica online factura telefonicã detaliatã pe o perioadã de șase luni de zile.
http://www.gandul.info/actualitatea/operatorii-tineau-datele-apelurilor-mai-mult-decat-cere-legea-interceptarilor-video.html?3927;3782035
Staniciule, pana acum de ce n-ai tipat ca iti sunt incalcate drepturile? Dupa cum vezi, practica stocarii acestor date e mult mai veche.