Cãpitanul a încercat sã devinã, de la 19 pânã la 28 de ani, un mare fotbalist la Steaua, vârstã la care a preferat sã lase fotbalul în plan secund și sã încerce sã aranjeze viitorul familiei pentru vreo trei generații. A-l judeca din aceastã perspectivã, fãrã a lua în considerare faptul cã acest om și-a rupt oasele, în doar patru ani, cât poate au fãcut-o alți sportivi, indiferent de ramurã, într-o întreagã carierã, înseamnã a-l nedreptãți tocmai pe omul admirat pentru spiritul sãu de sacrificiu.
Cu alte cuvinte, ne-a plãcut cã te-ai sacrificat, dar când alegi sã faci ce vrei cu cariera ta, te dãm jos de pe piedestal, sacrificiile trec în plan secund, mai este doar un pas pânã la a te considera un simplu mercenar. Cât de dureros este sã te identifici pânã în ruptul picioarelor, mânilor și capului cu accidentãrile Cãpitanului, pentru ca apoi acesta sã aleagã un alt drum profesional...
Cea mai mare sursã a dezamãgirii este faptul cã îl considerãm pe Mirel Rãdoi reprezentatul nostru oriunde s-ar duce, oriunde s-ar afla, iar el a ales sã fie exponentul nostru într-un campionat și în niște competiții care nu înseamnã nimic nici pentru noi, nici pentru linia întâi a fotbalului mondial, adicã acolo unde l-am fi dorit.
Acestea sunt unele dintre cele mai dificile momente pentru suporteri: sã accepte realitatea cã visele lor și cele ale eroilor fotbalistici al cãror nume au rãsunat de-atâtea ori în Templu, pe arenele rivalelor sau în competițiile europene nu converg. Ca în atâtea alte situații din viațã, banii mutileazã idealurile celor care par atât de rupți de realitate.
Cine poate contesta însã faptul cã suporterii rãmân atașați de culorile clubului dintr-un idealism pur, iar jucãtorii și conducerea ar trebui sã fie doar aripile care poartã clubul spre stele? Este o cu totul altã discuție cã, la Steaua, jucãtorii, conducerea și, în opinia multora, antrenorul, sunt mai degrabã cuiele din coșciug, iar suporterii sunt tratați câteodatã ca niște scripeți pentru ridicarea audienței, câteodatã ca niște lopeți pentru acoperirea excrementelor, câteodatã chiar ca niște excremente necesare, totuși, pentru organismul cancerizat sã ofere dovada cã este viu și, chipurile, sãnãtos.
Mirel Rãdoi a devenit unul dintre stâlpii contemporani ai Templului nu numai pentru spiritul sãu de sacrificiu dus dincolo de limitele corpului sãu, ci și pentru legãtura sa, parcã de sânge, cu suporterii. Chiar dacã a avut opinii diferite, în diverse aspecte, fațã de cele ale tribunei, Mirel Rãdoi a fost întotdeauna cu sufletul alãturi de fani.
De aici durerea, sau, în cel mai bun caz, nedumerirea cã el a ales banii Arabiei Saudite în detrimentul unui transfer într-un campionat din Europa de Vest, care, este drept, ar fi putut sã nu mai vinã niciodatã. Despãrțirea de Mirel ne aduce aminte de debutul sãu fantastic din meciul cu FCM Bacãu, de gafele incredibile din ultimele douã înfrângeri din meciurile cu Dinamo, de modul în care ne-a condus spre victorii - ultimul exemplu este "dubla" cu Galatasaray - de incapacitatea sa de a-și electrocuta coechipierii pe Riverside, de atâtea meciuri în care ne-a cutremurat cu goluri venite în momente decisive, sau de uluitoarele gafe din deplasarea de la Rosenborg.
Acel meci reprezintã un tablou aproape ideal pentru ce reprezintã Rãdoi pentru Steaua: gafe, revenire spectaculoasã cu lacrimi în ochi și, în final, ratarea unui vis. Rãdoi s-a impus într-un timp relativ scurt la Steaua, a gafat de multe ori, a tras echipa dupã el - împlinindu-ne atât visul de a ne vedea jucând la nivel înalt în Europa, cât și acela de a juca în Liga Campionilor - și a preferat sã nu mai încerce sã devinã Fotbalist, pentru a fi jucãtor de fotbal în Arabia Sauditã, sub comanda celui de-al doilea lui tatã, Cosmin Olãroiu.
Suporterii vor rãmâne acolo unde le este locul, acolo unde au rãmas și la dramatica despãrțirea de Marius Lãcãtuș-jucãtorul, la ratarea teribilã a semifinalei de Cupa Cupelor din 1993, pe Ghencea, contra celor de la Antwerpen, la aspra perioadã a dominației pițurciene, la ratarea finalei Cupei UEFA, la țepoasa revenire a "Fiarei" pe banca tehnicã.
Mirel Rãdoi devine un vestigiu al perioadei 2000-2008, cu pãrțile sale dalbe, cu pãrțile sale negre, peticite. Steaua va merge înainte, iar suporterii vor continua munca de pãstrare a rezonanțelor Templului.
Succes, Mirel Rãdoi! Succes, Steaua!
Lari
