Gigi Becali a anuntat ca Dorinel Munteanu a fost demis din functia de antrenor principal al Stelei. In locul sau, pe banca vicecampioanei va reveni Marius Lacatus, cel care si-a dat deja acordul.
"Marius Lacatus este noul antrenor al Stelei. Am vorbit cu impresarul lui Dorinel Munteanu si i-am transmis sa-i spuna lui Dorinel sa nu se mai intoarca din Germania. Va veni impresarul sa-i dau lui banii, sa ne despartim pe cale amiabila! Marius a acceptat si va antrena Steaua!", a declarat Gigi Becali la Special.
Gigi Becali considera ca Dorinel Munteanu nu trebuie sa aiba motive de suparare pentru ca a fost dat afara "Ce saracul Dorinel? El se bucura daca il dau afara ca primeste 200 de mii de euro", a explicat Becali.
Mai mult, Becali a dezvaluit ca jucatorii au fost cei care l-au vorbit de rau pe Dorinel Munteanu. "E vorba de ce a jucat echipa, nu ca nu a castigat. Mai vorbesc si eu cu jucatorii si imi spun si mie ca alearga 11 kilometri si mingea tot nu e la ei pentru ca nu stau bine in teren", a dezvaluit patronul Stelei.
Lacatus crede ca Becali nu se va mai baga peste el
Marius Lacatus a afirmat ca va avea o discutie cu Gigi Becali in care va incerca sa il convinga pe patron sa nu mai se implice la echipa.
"Cand a fost Lacatus antrenor la Steaua nu era bine, dar acum e bine? Tot timpul a fost o rautate impotriva Stelei. O sa ajung la un compromis cu Gigi Becali sa nu se mai intample ce s-a intamplat. Eu il inteleg pe patron, dar puneti-va si in situatia mea. Toata lumea vrea binele Stelei", a spus Lacatus.
Contract "beton" pentru Lacatus
Intr-o discutie telefonica pe care Gigi Becali a purtat-o cu Marius Lacatus, noul antrenor al Stelei i-a cerut patronului o marire salariala. "Gigi, ai gresit fata de mine, da? Atunci vreau un salariu mai mare", i-a spus Lacatus lui Becali.
Gigi Becali i-a transmis lui Marius Lacatus ca are dreptate si ii va oferi acestuia un salariu de 250 de mii de euro pe sezon, plus un bonus de 250 de mii de euro daca va lua campionatul sau 200 de mii de euro daca va califica in grupele Ligii Campionilor.
Becali a incercat sa "il scoata" pe Lacatus
Pentru a incerca sa ii creeze o imagine pozitiva lui Marius Lacatus, Gigi Becali a facut o propunere socanta. "Marius, daca vrei, spunem in presa ca m-am rugat de tine o ora si ai acceptat sa te intorci la echipa", a fost planul lui Becali.
Marius Lacatus nu a fost insa de acord, spunand ca "atunci cand este vorba de Steaua nu este loc de orgolii, de ce sa mintim?"
Dorinel Munteanu a preluat Steaua la sfarsitul lunii octombrie si a castigat un singur meci din cele opt in care a stat pe banca vicecampioanei, cu Unirea Urziceni. Cu Dorinel pe banca, Steaua a incheiat turul pe locul 4, la sase puncte in spatele liderului Dinamo si a fost eliminata din cupele europene, nereusind sa castige niciun meci in Liga Campionilor.
Onlinesport
