Un mare gânditor din secolul al XIX-lea a afirmat cã "este înțelept lucru sã fie noroi pe lume". Greu sã ne îndoim de veridicitatea acestei maxime, așa cum ne este și mai greu, ca suporteri care iubesc dezinteresat fotbalul în general și Steaua în special, sã ne pãstrãm cumpãtul prin glodul exalat de mai toatã presa.
Nu am apucat sã ne bucurãm nici mãcar o zi de absența soarelui cel creț al jurnaliștilor de pe hârtiile de pe tarabe și de pe ecrane, cã sordizii scribi au fãcut ca un personaj de doar 1,50 metri sã devinã cel mai greu comentator al fotbalului autohton.
Se pare cã cel mai important principiu al presei actuale este: "Dacã nu avem un Becali, de preferat de tip Gigi, sã-l inventãm!" Este adevãrat cã, peste tot în lume, una dintre cele mai importante ocupații ale jurnaliștilor este sã obținã declarații. Dar, de regulã, acele poziții oficiale au rolul de a elucida anumite chestiuni.
La noi, presa sportivã parcã este gazda sinistrã a unui atelier de creație: un nerod debiteazã ceva, gazda hãhãie încurajator cãtre un alt involuat, respectivul adoptã poziția "gogoașa înfuriatã" atât comportamental, cât și verbal, scuipã o sãlbãticie, iar aceastã țigãnie pare unica realitate a fotbalului nostru, singura beCale de urmat pentru oficialii cluburilor noastre. Telefonul fãrã fir, fãrã sens, fãrã nimic omenesc.
Astfel, nici nu este de mirare faptul cã cei mai vocali sunt reprezentanții celei mai penibile echipe românești care ne-a reprezentat vreodatã în Europa dupã 1989, cu excepția sezonului 2006/2007. Jocul echipei este unul mai mult decât modest, în care nu se remarcã decât o apãrare supraaglomeratã, preocupatã sã bubuie toate mingile cãtre vârfurile de atac, acestea din urmã fiind singurul lor punct forte. Sã nu uitãm cã au avut emoții serioase cu toate - fãrã excepție! - echipele bune ale Ligii I.
Pentru ei, cel mai mare succes a fost remiza cu Steaua, meci dupã care Rednic a fost ridicat la rangul de Mourinho. Același Jose care a fost acuzat cu dinți încleștați, dupã jocurile penibile cu Rapid și CFR, cã nu va putea face performanțã în acest sezon. Lumea e la fel de plinã de genii neînțelese, pe cât de plinã e Groapa de oficiali corecți, inteligenți și modești. ªi acesta este doar un exemplu, doar tot fotbalul românesc este plin de heruvimi. Amuzant de evident de falși!
Ceea ce ar fi trebuit sã fie binecuvântata liniște a absenței unui becal, a devenit hãrmãlaia frãției becaliote: avem în fața noastrã oameni perfect incapabili sã facã observații pertinente mãcar asupra unui meci de curtea școlii, dar care își acuzã dușmanii de azi (care sunt, în acelați timp, prietenii de ieri și mâine) de toate pãcatele pãmântului. Convorbiri în oglindã: cei care se țigãnesc (pe ei înșiși sau cu alții) în ultimul hal sunt, de fapt, ei înșiși.
Personal, nu cred cã Gigi Becali a lansat un model comportamental (este incredibil însã cã a reușit crearea unui model... sã-i zicem investițional!), așa cum nu cred cã Ion Luca Caragiale a fost un profet. Eu am convingerea cã cei care hãhãie la imbecilitãțile crețului sunt exact ca el, ar face aceleași lucruri pe care le face și el, s-ar comporta la fel. Așa cum și Turcu, Borcea, Copos, Zotta și așa mai departe (cât mai departe și cât mai curând, sperãm!) sunt oameni la fel de minusculi precum Becali. Același Becali, cu altã oaie.
Geniul lui Caragiale a fost unul literar. Noi, ca nație, nu am evoluat, nu a fost el un profet. Deși am avut formidabila șansã, în perioada interbelicã, de a ne depãși condiția de țarã în curs de civilizare. În prezent, România este o națiune în care majoritatea, hipnotizatã de modelul becaliot, nu-și meritã minoritatea.
Lari
