Ne punem singuri coarne, ne facem si ne ridicãm singuri statui, ne amãgim cu rezultate modeste ridicându-le si transformându-le la rang de realizãri nemaiîntâlnite, de performante extraordinare desi în fond sunt doar banalitãti. Zbierãm ca înfierati când cineva îndrãzneste sã ne scoatã din oceanul de metafore si laude în care ne scãldãm, catalogãm astfel imediat ca antistelist, javrã, cioarã, frânar pe oricine, îi rãspundem superficial cu niste rezultate din trecut, si urmãm neclintiti linia de premãrire si exaltare a echipei noastre fãrã a avea nici jumãtate de motiv, se pare cã panzerul stelist a apus de mult.
Nu am sã vã vorbesc despre o Stea triumfalistã si glorioasã, ci despre Steaua Bucuresti, despre o stea tuberculoasã care tipã isteric dupã ajutor dar refuzã categoric incizia si bisturiul pentru a se salva. Steaua de acum a devenit o echipã morbidã, aflatã într-o stare latentã de descompunere, carcterizatã de o culoare vânãtã si de emanatia unui miros de stârv.
Degeaba ducem în cârcã o istorie fabuloasã când jucãtorii pe teren nu fac altceva decât sã-i punã cruce si sã-si încruciseze jeturile de urinã peste tot ceea ce odatã însemna Steaua, de unde sã mai existe spirit de învingãtor, mentalitate puternicã si tãrie de caracter când anonimii nostri dupã ce câstigã un meci dau dumul la manele si joacã în vestiar mai rãu ca la nuntã.
Steaua noastrã nu e cea din povestirile domnului Ardeleanu, e cea din cronicile prosport si gsp, cea care are ca principal merit umplerea visteriei si trecerea pragului electoral si nicidecum crearea unui mediu concurential care sã aducã perfomantã, Steaua noastrã e cea care face prãjini de audientã, care poate fi terfelitã, cãlcatã în picioare, fãcutã cârpã de pantofi, flegmatã si umilitã de toti.
V-ati sãturat de egaluri cu ultima clasatã? de înfrângeri cu echipe care tot campionatul trag 10 suturi la poartã? de goluri înscrise în ultimul minut? de jocuri cu patru fundasi si doi închizãtori contra echipelor liliput? De rezultate 1-0 cu echipe care încaseazã basculante de goluri?, Da stiu si eu m-am sãturat, numai Steaua nu.
Spunem cã echipa e mai puternicã decât Wehrmachtul dar în Cupa tãrii nu am mai ajuns în optimi de secole, suntem an de an pregãtiti de CL dar mereu facem litanii si rugãciuni pentru Sf Petru si Dumnezeu sã ne dea cel mai slab adversar, avem întotdeauna ghinion la tragerea la sorti când picãm cu Real sau Bayern, asta dupã ce cu 3 zile înainte diferenta dintre noi si ei era una incomesurabilã în favoarea noastrã.
Ne trebuie ani luminã sã acomodãm batalioanele de jucãtori adusi de pe plantatii de cocainã sau din livezi de portocali dar niciodatã nu se pormoveazã de la juniori fotbalisti cu calitãti native. Facem din fiecare anonim de seria a doua o super vedetã doar cã vedem pe youtube 3 goluri si douã pase date în jumãtate de carierã, credem în fiecare jucãtor cã este noul lider si noua sperantã, cã de acum începe o nouã perioadã dar toate se dovedesc a fi doar vise rapid curmate de realitãti seci, de înfrângeri umilitoare, de jocuri apatice.
Nu mai avem în lot jucãtori normali, oameni simpli care se respectã pe ei prin meseria lor, toti sunt niste zei, super vedete si stelisti din nastere, toti joacã pentru culori si suporteri, dar când vine vorba de dãruire si muncã subit ceva se scurtcircuiteazã, arãtãm a echipã mare doar când geamantane de bani ne asteaptã în vestiar si când din tribune impresari ai marilor echipe belesc ochii la noi.
De mult terenul din Ghencea are aceiasi semnificatie ca santul din fata mahalalei, de cel putin un deceniu administratia Stelei este formatã din oameni pentru care streangul ar fi o binecuvântare si nu un supliciu, zeci de caractere patibulare se perindã fãtarnic prin Templu desi în afarã de perfidie si demagogie, hoiturile lor nu degajã nicio altã stare.
M-am sãturat de eructatiile canceroase în care se promite cu nemiluita si nu se realizeazã nimic, de cavaleri erijati în apãrãtori ai stelismului desi actiunile lor ascund cele mai veroase malversatiuni, de exhibãri ale milosteniei aflate la limita patologicului.
Da dragii mei, asta este Steaua de astãzi, o copie anemicã a unui nume pe care toti îl avem scris în suflet cu litere de aur, o echipã al cãrui puls sistolic este în fiecare dintre noi dar care din pãcate îsi urmeazã cu damnare destinul. Cred cã aceasta este adevãrata stare a lucrurilor, de aceea nu merge jocul echipei noastre, si nu din n motive pe care le tot inventãm, desi si acestea sunt acceptabile uneori, dar nu la infinit.
Le reseau pansant
