În pauza asta competiționalã prilejuitã de meciurile naționalei mi-am tras puțin sufletul ca sã cuget la adresa unei chestii care mã roade de ceva vreme și problema tinde sã se acutizeze. Este vorba despre noi și Fenomenul Ultra. Unde suntem, unde ar trebui sa fim, ce se intamplã cu mișcarea ultra, cauze externe și interne. Simt cã aș putea scrie poate câteva zeci de pagini dar am sã încerc sã sintetizez cât mai bine ideile fãrã sã omit lucruri esențiale și puncte nevralgice.
Primo. O scurtã discuție despre fenomen în sine. Ce este la noi și ce ar trebui sã fie de fapt. Se știe ca bazele conceptului ultra și rãdãcinile îndepãrtate se trag tocmai de la revoluția Francezã, le gãsiți puse în paginile "Mizerabililor" de Victor Hugo: "a fi ultra înseamnã a depãși. A ataca sceptrul în numele tronului, a ataca mitra bisericeascã în numele altarului; a lovi trasura pe care o tragi; a da cu copita în ham; a cãuta pricinã rugului pentru dogoarea cu care sunt arși ereticii; a învinui pe idol cã nu are idolatrie; a batjocori din prea mult respect, a fi mai catolic decât Papa, mai regalist decât regele și a gãsi cã întunericul conține prea multã luminã; înseamnã a fi nemulțumit de alabastru de zãpadã de lebadã și de crin în numele albului; a ține la ceva pânã la dușmãnie, a ține atât de mult la un lucru încât sã poți sã fi împotriva lui"
În fond definiția reprezintã un protest la adresa sistemului un apel la individualitate, la ființa umanã reușind sã-și pãstreze identitatea fie cã este subjugatã și privatã de libertãți în cel mai despotic regim, fie cã trebuie sã se adapteze la o aparentã libertate, dictatura majoritãții - democrația. A fi ultra înseamnã sã te afli la o intersecție și sã poți sã o iei fie la stânga fie la dreapta fie înainte, în funcție de ce-ți dicteazã conștiința, neținând cont cã ai un semn de obligatoriu înainte, și neluând în seamã cã vei fi judecat și condamnat pentru ce tu știi în inima ta cã ai fãcut corect, dar ce contravine legii și moralei impuse de sistem. A fi ultra înseamnã sã te bucuri de fiecare rãsãrit de soare și de fiecare apus, de fiecare lucru fãcut cu sufletul, nu cu mintea, de fiecare exercitare a conștiinței, a personalitãții, a individului în sine.
Câteva considerații despre sistem. O adunãturã de reguli, de cutume pornite de la niște principii fundamentale corecte menite sã asigure binele general. Doar cã aceste reguli sunt alterate, abreviate și manipulate de diverse grupuri de interese ce urmãresc binele lor personal în dauna celui general. Pe scurt se urmãrește înãbușirea afirmãrii unor personalitãți ce nu corespund tiparelor. O masã umanã masivã fãrã personalitate, fãrã alte dorinte decât cele legate de societatea de consum, de dorințe false, induse, muncind și trãind în folosul celor puțini.
Din cele douã paragrafe rezultã clar cã mișcarea ultra și sistemul sunt antagonice, nu pot coexista și ca atare sunt în conflict. Politic, prin mișcãri extremiste îndreptate împotriva sistemului, promovând diverse valori, social, sau din punct de vedere al sistemului anti-social, prin proteste îndreptate împotriva tendințelor de uniformizare de globalizare de pierdere a identitãții.
Ultra și fotbal. Fotbalul este în sine un fenomen global, social etc. Ultra existã în fotbal așa cum existã și în societate pentru a protesta împotriva fotbalului modern (vãzut ca organism al societãții de consum: industrie, afacere, mediatizare, nivelare de personalitãți, nu sport) și pentru a promova la maxim valorile suținute. Definiția de mai sus se caleazã perfect: un ultras își iubește echipa într-atât încât poate face sacrificiul de a fi chiar împotriva ei, ține la ea pânã la dușmãnie cu cei care susțin alte culori. Cum se sprijinã o echipã, vocal coloristic, politic, diferã spre frumusețea fenomenului de la caz la caz.
Acum de la teorie la noi. Apãruți relativ în al unsprezecelea ceas din diverse cauze s-au recuperat, estimez eu, foarte bine anumiți pași, dar s-au creat în schimb și pierderi mari de fond. Mulți, mult prea mulți dintre cei ce se pretind a fi ultrași sunt doar niște zãmisliri absurde ale tranziției românești-occidentalizate. Avem ultrași de tastaturã, de hi5, analfabeți, bestii care refuleazã pe stadion, un amalgam de etnii și oameni pestriți care sub steagul fenomenului se pretind ceva ce nu sunt și nici nu vor fi in veci. De aici discrepanțe uluitoare între ceea ce pretinde ideatica acestui fenomen și crunta realitate. Unii vin la stadion pentru cã așa e moda, sunt niște fetițe de impresionat, sunt niște fitze de avut, alții pentru cã pot sã-și exercite nestingheriți sindromul tourette. Alții pentru a-și potoli setea de violențã, exemplele curg gârlã...
Câteva probleme spinoase care se ridicã: Numãrul incidentelor sângeroase din ultima vreme, modul în care sunt regizate și duse la capãt. Aici nu încape discuție, cine a dat tonul, cine a dus la extrem rivalitatea, ce intervenții s-au fãcut, ci care ne sunt limitele. Pânã unde ar trebui sã se meargã, unde ar trebui sã se punã punct, ce este lucrul care trece dincolo.
O altã problemã gravã este legea neconstituționalã care existã împotriva soporterilor, precum și punerea ei în aplicare. Ce s-a întâmplat la Dinamo - Steaua acum 2 sezoane, ce a pãțit Craiova acum, culmea tot cu echipa MI reprezintã imagini ce vor deveni tot mai dese pe stadioane, cum se poate lupta direct împotriva sistemului?
Se pare cã ne indreptãm spre un moment critic al fenomenului în fotbal, se apropie ora unor schimbãri majore.
Întâi fenomenul trebuie sã existe dincolo de orice bariere. Se interzic torțele, se vor aduce steaguri, se vor interzice steagurile, se va veni in tricouri de aceeași culoare, așa cum se venea odatã cu gecile portocalii. Important este ca psihic sã localizãm adversarii și sã comunicãm. Comunicarea este esențialã și slavã Domnului existã mijloace din plin.
Secundo. Educția: Îndemn cãtre cei mai tineri- mai lãsați messengerul, cu bani puțini intrați într-un anticariat și cautați, cã sunt 4 lei kilogramul, cãrți multe de politologie, aflați câte ceva despre niște doctrine, afiliați-vã acolo unde simțiți cã vã potriviți și aprofundați tema respectivã. E un început. Omul este o ființã politicã. Puneți-vã ordine în gândire, dacã sunteți atrași de un curent naționalist (e un exemplu, nu un îndemn) asta parcã nu se pupã cu manelele, sau cu ochii fardați a la emo. Un lucru trebuie sã-l atragã pe celãlalt, și încet încet puteți ajunge acolo unde trebuie, timp este, campionatul începe în fiecare toamnã. Dupã ce aveți o linie, știți sigur încotro trebuie sã mergeți, doar atunci formați un grup. Numele, blazonul, tot trebuie sã fie o coeziune de idei și de acțiuni. Nu sunteți un grup cã așa e trandy, sã aveți haine la fel steag de gard și nume luat sau inspirat de pe la alte echipe de afarã, cã deh va afiliați lor. Puteți sã alegeți o combinație care sã nu vã împingã în ridicol și în derizoriu doar dacã aveți o linie. Având o linie puteți pretinde respect de la cei care au ceva vechime și sunt acolo, dacã respectul vã va fi pãtat îl puteți apãra așa cum credeți de cuviințã.
E timpul sã facem puținã ordine, sã se spunã niște lucruri, sã se ia niște acțiuni. Majoritatea peluzei este independentã, liberã, dar trebuie sã accepte sã fie unitã pentru un singur scop, acela de "a depãși", de a fi superiori oponenților. Timp de 2 ani voi absenta aproape total de pe stadion, dar la întoarcere mi-ar plãcea sã gãsesc unitatea care era odatã. Ieri mã uitam pe niște imagini vechi din 98. Era un meci Steaua - Astra Ploiești și Peluza Nord era plinã ochi, se cânta la unison cu forțã. Mi-e greu sã cred cã prezența unui simplu caracter puternic în fruntea masei a declanșat aceastã unitate și aceastã prezențã puternicã care era atunci galeria Stelei.
Discutia rãmâne și se vrea deschisã nu este un articol e dacã vreți ca un ciot Wikipedia ce trebuie dezvoltat pe toate pãrțile, ideal e sã aibã o finalitate, în realitate, acolo... în Templu
alex (keluboss)
, restul suntem toti suporteri de Peluza Nord, venim la toate meciurile, dar nu suntem ultra...si in niciun caz ultra asa cum e descrisa aici. Avem si simpatii politice, dar ele difera, avem stiluri de viata diferite...suntem suporteri uniti doar de aceasta mare dragoste, Steaua.