Ca Lacatus a fost un mare jucator, o stim cu totii. Asta daca prin "toti" ii intelegem pe cei care au capacitatea de a vedea dincolo de "cazul Vasile Ardeleanu" din 1999 sau de expresiile de odinioara gen "al dreaq tigan, ce bine stie sa cada".
Ca Lacatus inseamna jumatate din performantele si palmaresul Stelei, e o chestiune de statistica.
Ca Lacatus nu e un mare antrenor, e un lucru deranjant de vizibil: folosirea unor sisteme tactice uluitor de neinspirate (cum a fost cel de la Vaslui, de miercuri; nici cu Brasovul n-a rupt gura targului...), folosirea mai multor jucatori pe posturi cu care sunt putini obisnuiti...
Lista este, sunt convins, la fel de consistenta pe cat de inflacarati suntem fiecare in parte in a ne striga disperarea referitoare la situatia actuala a Stelei.
Si totusi... ce ne face, pe unii, sa ne cenzuram urletul "DEMISIA!!!", strigat care a stricat atatea seri unor tehnicieni precum Victor Piturca sau Cosmin Olaroiu?
Raspunsul pare simplu: "Lacatus este si va ramane o legenda prin tot ce a facut el pentru noi!"
Se naste o intrebare, cel putin in mintea mea: ce facem? Il punem la zid (n-am sa uit toata viata acel meci din Saptamana Mare, prin 2002 sau 2003, parca, atunci cand, pe Ghencea s-a strigat: "Piturca, de Sarbatori/Sa dea Dumnezeu sa mori!") sau inghitim cu noduri jocul plapand al echipei? Avem sau nu vreo datorie sau vreo obligatie morala catre "Fiara noastra draga"?
In opinia mea, o eventuala discutie nu poate incepe decat de la relatia dintre Marius si patronulitate.
Lucrurile par destul de confuze: Lacatus a clamat "Fiara este tot fiara, nu ma va imblanzi nimeni, iar Gigi nu a facut-o!", insa dupa ce acceptase "sugestia" cu Bogdan Stancu. Pe de alta parte, Becali spune cand "Nu ma bag la echipa", cand "Antrenorul este angajatul meu si trebuie sa faca ce-i zic eu!".
Totusi, performantele lui Lacatus in tricoul Stelei raman. Si datorita lui putem afirma "Intotdeauna superiori!", nu de alta, dar palmaresul nostru vorbeste de la sine.
Deci... avem sau nu vreo datorie sau vreo obligatie morala catre Marius Lacatus?
Sa avem sau nu rabdare cu el sa devina un antrenor mare? Sau, pentru cei mai aprigi dintre contestatari: sa avem sau nu rabdarea sa vedem daca va deveni sau nu un mare antrenor?
Daca nu avem rabdare cu Lacatus, cu cine mai putem avea?
Cum ne aratam atasamentul fata de fostele noastre mari glorii, indiferent de nume? Ne rezumam la bannere si la a le scanda numele? Mai ales atunci cand nu reprezinta Steaua sau cand o reprezinta dintr-un birou? Multumim pe data de 7 mai in fiecare an si atat?
Avem puterea sa-i scandam numele lui Lacatus cand jocul Stelei nu merge, iar el pare principalul vinovat? Sau macar putem avea rabdarea sa nu-l contestam cu vehementa, stiut fiind faptul ca a afirmat in repetate randuri ca "aceluia caruia-i place sa fie aplaudat, trebuie sa accepte si fluieraturile"?
Nu am inteles o groaza de lucruri pe care Laca le-a facut ca antrenor in Ghencea, asa cum sunt uluit cum de jocul in viteza, din cel mult doua atingeri, pe care l-a cerut inca din amicalele din iarna nu intra in reflexele jucatorilor.
Nu pot sa-l critic pe Lacatus cu vehementa altor suporteri nu mai putin atasati cauzei ros-albastre. Dar nu se pot trece cu vederea nici deficientele pe care le are in pregatirea unor jocuri.
Nu vad un raspuns multumitor la 3/4 din intrebarile de mai sus. Stiu doar ca atunci cand il vad pe Lacatus in trainingul Stelei, ma trec toti fiorii.
Mi se pare insa groaznica dilema in care ne aflam: sa vedem ca avem un lot excelent si un tehnician - FIARA DIN Ghencea - care sa nu-l poata puna in valoare asa cum ar trebui.
Si cate superlative nu inventaseram pana in toamna trecuta la adresa celui care pare sa nu fie capabil sa faca Steaua sa straluceasca asa cum ne-a obisnuit chiar el...
Laurentiu Nicolae - LARI
