Ca in fiecare an, ne propunem castigarea unui nou titlu. Au trecut mai bine de 2 ani de cand am celebrat ultima victorie de acest gen. Si la cum s-au intarit contracandidatele noastre in aceasta vara, pot spune ca lupta va fi deosebit de acerba.
Cele mai periculoase trupe din Liga 1 imi par a fi Rapidul si CFR-ul. Care se situeaza, de altfel, pe primele locuri dupa prima etapa a campionatului. Mai avem insa de jucat si noi, la Vaslui. Meci greu, dar nu despre asta vorbim aici.
Rapidul pare sa-si fi adus un antrenor capabil, sau care cel putin este adeptul fotbalului spectaculos. Si eficient, dupa 3 goluri in prima etapa.
CFR-ul, cum spun unii, a ajuns intr-acolo incat si cand nu joaca bine, castiga. Insa nici n-a avut un adversar pe masura, CS Otopeni nefiind o echipa cu pretentii.
Dinamo, doar 1-1 la Targu Jiu, parca n-a rupt gura targului. Si, personal, nu prea le acord sanse la titlu, cu tot cu intoarcerea lui Rednic. La urma urmei, nu el joaca in teren.
Timisoara, Unirea Urziceni si eventual Vasluiul se vor lupta pentru locuri in UEFA. Cu tot cu declaratiile belicoase ale conducatorilor proprii si respectuoase ale adversarilor lor, nu pot emite pretentii la titlu.
Asadar, propun acest topic despre discutii, stiri si barfe cu si despre echipele cu care ne luptam pentru suprematie in sezonul 2008-2009.
