erori s-au facut mereu...Insa responsabil pt ca n ne-am klifikt mai departe este si Piturca.Pentru ca jucatori ca Ogararu,Marica sau ROSU meritau sa se afle in primul 11!Acum e prea tarziu,insa invatam din greseli,asa ca EURO ne-a pregatit pt CM
Faptul ca-s musulmani nu e deloc un punct slab. Asta n-ati inteles voi. Fireste ca fotbalistii nu-s nici pe departe fundamentalisti. Dar sunt totusi crescuti intr-un spirit sa zicem mai ... ofensiv decat restul europenilor. Sunt mai dispusi sa riste atunci cand le ajunge cutitul la os. Iar faptul ca marea majoritate a internationalilor turci joaca in campionatul national ii stimuleza atunci cand e vorba sa apere 'onoarea' nationalei.
Presupunand ca acceptam teza ca turcii ar fi mai "ofensivi" de felul lor, intrebarea naturala este: cine ne impiedica pe noi la nivel de echipa nationala de fotbal sa fim la fel de ofensivi?
Va atrag totusi atentia ca sistemul heirupist turcesc nu numai ca nu se potriveste cu mentalitatea romaneasca dar nici nu functioneaza intotdeauna.
Daca domnia ta asta (i.e. "sistem heirupist" si "bulan") a inteles din meciurile turcilor la acest CE inseamna ca e ceva in neregula. Cu referire exclusiva la partida Croatia-Turcia, iata o mica statistica:
(dupa prima repriza)
Suturi la poarta: 4-5
Suturi pe poarta: 1-1
Faulturi: 7-7
Cornere: 1-0
Posesie: 49% - 51%
(dupa a doua repriza)
Suturi la poarta: 14-7
Suturi pe poarta: 7-2
Faulturi: 16-18
Cornere: 7-2
Posesie: 51% - 49%
(dupa reprizele de prelungiri)
Suturi la poarta: 15-13
Suturi pe poarta: 7-6
Faulturi: 20-23
Cornere: 7-4
Posesie: 50% - 50%
Numerele vorbesc de la sine: dupa o prima repriza mai curand echilibrata, in repriza a doua turcii au scazut putin ritmul, insa si-au revenit semnificativ in prelungirile de departajare, reechilibrand situatia pe ansamblu. Si nu, statistica nu a fost heirupist umflata de actiunile desfasurate de turci dupa minutul 119.
Cat priveste "norocul" turcilor: ei au avut in primul rand ghinion ca portarul lor sa o ia pe urmele lui Nikopolidis taman cu trei minute inainte de finalul prelungirilor. Apoi au avut intr-adevar sansa ca la ultima faza de joc sa inscrie golul egalarii, insa ei s-au dus peste croati sa isi caute acea sansa, nu s-au predat, iar aici nu intra norocul ci determinarea, atitudinea si forta de caracter. De cealalta parte, putem vorbi si de croati care si-au facut-o cu mana (piciorul) lor: nu au stiut sa ii tina pe turci departe de propriul careu, sa "ofileasca" jocul, sa conserve rezultatul concentrati pana la finalul partidei (e greu probabil de retinut o informatie atat de banala precum "partida se termina atunci cand fluiera arbitrul"). Jocul de fotbal inseamna si aceasta, inseamna si ceea ce aminteam in cronica: jucatori turci tragandu-i inapoi in partida pe cei intinsi pe gazon, amintindu-le ca mai sunt de jucat doua minute, ca si in doua minute se poate inscrie, ca daca ataca mai exista o speranta insa daca cedeaza disperarii nu mai exista nici una. Si aici nu este vorba de noroc ci de esenta jocului.
(Terim: "You should never give up until the final whistle, that's what makes football interesting. [...] After Croatia scored, I saw players lying on the pitch and I told Arda to get the ball out of the goal and start again. I wasn't giving up. We could have lost but there were things we could do about it.")
Apoi, la finalul partidei, antrenorul croat n-a gasit nimic mai bun de facut decat sa se certe cu Mejuto Gonzalez pentru ca, vezi matale, nu a oprit jocul (in mod antisportiv) pentru a ii permite sa faca ultima inlocuire (nici nu era obligat sa o faca imediat) si pentru ca arbitrul nu a fluierat fix dupa 16 de minute scurse in a doua repriza a prelungirilor (partida se termina cand fluiera arbitrul, iar arbitrul pusese la socoteala si timpul pierdut dupa inscrierea golului croatilor), stand apoi cu mainile in cap si cainandu-si situatia. Evident, atitudinea este omeneste de inteles insa din punct de vedere sportiv a fost o tampenie: el ar fi trebuit sa fie calm, sa isi adune jucatorii precum a facut Terim si sa le spuna ca nu e nici o problema, au fost egalati insa tot ei se vor califica la loviturile de departajare pentru ca sunt mai puternici. Iar aici turcii au fost din nou cei care au stiut ce sa faca si cum sa se mobilizeze: aceasta face parte din sport si nu tine de noroc.
De ce-am insiruit aceste performante ale turcilor ? Pentru ca pur si simplu totul tine de noroc.
Norocul trebuie sa te duci sa ti-l cauti atunci cand partida realmente conteaza. O partida sau doua busite in preliminarii pot fi reparate in partidele succesive, insa la turneul final iti poti permite maxim o partida pierduta, si aceea in grupa. Este firesc sa te concentrezi mai mult la turneul final decat in grupele preliminare. Afirmatia cum ca "totul tine de noroc" este o aberatie. Putin noroc nu strica nimanui, insa din fotbal face parte sa faci tot ceea ce tine de tine pentru a mari probabilitatea survenirii evenimentelor favorabile propriei echipe: sa ataci, sa pui presiune pe adversar, sa il hartuiesti in permanenta, sa ramai concentrat, sa nu cedezi psihic.
In rest, observ ca doua dintre acele echipe "mici" criticate pentru ca luat-o pe coaja in prima lor intalnire din grupa, spre deosebire de noi, echipa sigura si defensiva care a obtinut un punct glorios de la vicecampioana mondiala (apoi un altul chiar de la campioana mondiala) au ajuns in semifinale desi au intalnit echipe pe hartie superioare la capitolul valoare individuala, in vreme ce noi ne-am intors acasa dupa ce ne-am sinucis tactic in ultimul meci. Cred ca o minima decenta impune sa recunoasteti ca angajamentul si atitudinea fata de joc pot intr-adevar suplini diferenta teoretica de valoare.
Reteta turceasca a succesului nu e aplicabila in orice conditii, nu da rezultate intotdeauna si nu cred ca s-ar fi putut aplica intr-o grupa cu Olanda, Itali si Franta + Spania in 'sferturi'.
Reteta turceasca a succesului nu este heirupismul. Reteta actualei lor performante consta in atitudine si determinare, componente binecunoscute ale jocului. Poate ca nu functioneaza mereu si cu orice adversar, insa este oricum mai buna decat reteta brevetata romaneasca a insuccesului.
Legat de articolul in sine: antrenorul poarta intotdeauna o parte mare a responsabilitatii pentru rezultatele echipei. Nu este el singurul responsabil, insa aceasta nu inseamna ca nu ii putem analiza prestatia si greselile evidente comise. La fel de evident este ca nu poti sa analizezi greselile (si lucrurile bune, ca tot suntem la acest capitol) inainte ca acestea sa existe: orice critica serioasa se face pe masura ce se acumuleaza fapte, altminteri nu ar fi decat croncanit de cobe sau trambitarea inutila a victoriei inainte de lupta. Iar in contextul de fata, afirmatiile de tipul "comentariile [...] admiteau necesitatea unui joc "la inchidere". Toata lumea admitea faptul ca s-a obtinut maximum din cele doua meciuri" sunt pur si simplu false. Se poate spune, cel mult, ca a existat o majoritate zgomotoasa ce sustinea ideile respective in virtutea spiritului de turma. Antrenorul Piturca a gresit flagrant, insa au gresit si jucatorii. Si, mai ales, a gresit FRF. Problema nu poate fi rezolvata prin schimbarea lui Piturca, trebuie schimbati in primul rand conducatorii FRF cu altii mai constienti de cum se face performanta, cu altii care sa elimine baltirea balcanica din mentalitate. Piturca nu este decat un pion, uns in functie de FRF, impins la inaintare si caruia i se poate cere traditional demisia, insa aceasta nu ar servi acum la nimic fiindca in locul lui ar veni un alt pion care ar face aceleasi lucruri cu dezavantajul de a fi stricat si bruma de continuitate de viziune in joc cat de cat existenta in cuprinsul mandatului actual. Ar fi bine ca Piturca sa traga niste concluzii din criticile aduse si sa schimbe ceva: de bine de rau, acum 22 de ani a fost si el pe teren la Sevilla, cu ceva tot trebuie sa fi ramas din acea perioada.
