Privind meciurile Romaniei la Euro, am avut o revelatie. Nu aceea ca Victor Piturca este un mare antrenor, ci ca un jucator traieste o drama. Nu este vorba de Ciprian Marica sau de Mirel Radoi, ci este vorba de tiganul nostru de serviciu, Banel Nicolita. Ca Banel este un personaj, nu mai este demult un secret. Pana la urma, cati fotbalisti romani au ajuns subiect de folclor? Dar nu despre asta e vorba.
Vazandu-l cum alearga in meciurile impotriva Frantei si Italiei, am realizat ca acest jucator este de fapt cel mai constant jucator al Stelei din ultimii ani. Din pacate, aceasta constatare a fost una trista. De ce? Pentru ca Banel a iesit in evidenta prin aportul sau defensiv, prin devotament si prin kilometrii alergati. Care e problema? Pai nu e nicio problema, daca joci la o echipa precum Gloria Bistrita sau o nationala care nu-si va propune niciodata sa domine marile forte ale Europei. Insa, cand joci la Steaua si doar rostirea numelui echipei iti cere sa joci fotbal ofensiv, aceste caracteristici( unicele, din pacate), devin mai degraba inutile. Adaugand la asta si lipsa orientarii tactice precum si precaritatea tehnica, rezulta un jucator mediocru, un muncitor pe care il folosesti doar cand te aperi, presat de " greii" continentului. Daca vrei sa presezi cu el, risti sa retraiesti un final de meci cu centrari in zidul de 1,74 cm format dintr-un Gabriel Torje.
Iar daca la toate aceste adaugi sacrificarea altor jucatori ( vezi cazul Szekely, care va juca pe stanga) pentru a-i face loc lui Banel, se naste o adevarata aberatie fotbalistica, in care un fotbalist care isi da viata pe teren, timp de 90 de minute, facand ceea ce stie el mai bine, este huiduit la scena deschisa, pentru ca este fortat sa faca ceea ce nu stie si n-a stiut niciodata.
Asta nu este un comentariu anti-Banel. Nu am folosit termenul "tigan" in sens peiorativ, ci pentru ca asta e. Din pacate pentru el, capacitatea lui de efort, iesita din comun, este si dar si blestem. Daca e insotita de inteligenta tactica, ajungi precum Gennaro Gattuso si castigi campionate mondiale si Ligi ale Campionilor, daca e doar alergatura inainte si inapoi, indiferent daca trebuie sau nu, se numeste munca in zadar si asa ajungi sa marchezi autogoluri spectaculoase, cand tu nu stii sa centrezi din alergare fara adversar...
Sincer, imi este mila de el. Nu va ajunge vreodata la vreo mare echipa, decat poate pe la un team de mijlocul clasamentului in Rusia, Ucraina sau un alt campionat unde calitatile fizice sunt apreciate mai mult decat o pasa sau un sut decent din alergare. Din pacate pentru el si pentru noi, suntem blestemati cu un antrenor care in cautarea oarba a gloriei de altadata, sacrifica pe oricine si orice, indiferent de consecinte. Imi doresc din toata inima sa ma insel, dar privind inapoi, cele mai bune meciuri ale sale au fost cele in care a jucat rolul unui aparator harnic, dar nu fundas( nu v-ati intrebat de ce nu joaca niciodata fundas dreapta?) in slujba unui sistem care distruge jocul adversarului: vezi meciul cu Betis, cu Rapid.
Cand a fost pus sa atace, sa centreze, sa suteze, rareori a iesit aplaudat... Traieste drama de a sti mereu ca da totul, dar ca niciodata nu va fi de ajuns pentru a reusi la o echipa care prefera atacul. Care domina, nu se vrea dominata. Cu alte cuvinte, la o echipa mare.
In orice caz, orice s-ar intampla, eu nu-l voi mai injura vreodata, voi sti ca mereu, va da 110%. Ca va fi de folos Stelei sau nu, ramane de vazut, pana atunci: curaj Banele! Hai Romania!
Mihai Somanescu
