Steaua a terminat cu capul ușor plecat și privirea nițel împãienjenitã de lacrimi acest sezon. Dupã ce titlul devenise o himerã la începutul returului și dupã ce tot el devenise o cvasicertitudine cu 2 etape înainte de final (în fond, aveam nevoie de 4 puncte...), asearã ne-am gãsit în postura de a fi pe locul 2. Dupã ce douã ediții (2005 și 2006) le-am servit altora rețeta eșecului în ultima rundã, ieri a venit și rândul nostru sã simțim gustul acesta mai degrabã sãlciu, decât amar.
A fost un final trist și o atmosferã tristã în Ghencea, de meci fãrã mizã. Cred cã marea majoritate a celor prezenți nu au crezut în titlu ieri, iar eu mã numãr printre ei. Fotbalistic vorbind, șansele ca ultima clasatã a Ligii sã încurce o echipã totuși puternicã a CFR-ului (din cât fotbal știu, nimeni nu mã va convinge cã CFR nu are o echipã puternicã la nivel intern - sincopele din ultima vreme nu-mi anihileazã pãrerea, orice echipã puternicã calcã strâmb) erau foarte, foarte mici.
Tristã și în același timp certã a fost și convingerea generalã cã titlul nu s-a pierdut nicãieri altundeva decât în Derby, în fața celor cãrora n-am fi vrut niciodatã sã le acordãm aceastã satisfacție. Nu la Buzãu, nu acasã cu Poli, nu în tur - ci în ªtefan cel Mare am pierdut acest titlu, care ne venise totuși la îndemânã. Surclasați la capitolul motivație, ocoliți de șansã și ciupiți nițel de arbitraj, am clacat într-un meci în care aveam nevoie doar de 1 punct pentru a fi campioni. Trebuia sã fim atât de puternici încât sã putem scoate 1 punct în Derby și întrucât n-am fãcut-o, trebuie sã acceptãm cu demnitate și realism cã nu meritam acest titlu.
A mai fost trist cã s-ar putea sã fi fost ultimul meci al cãpitanului Rãdoi în Ghencea. Dupã ce anii vor trece și cu toții ne vom trezi din acest coșmar numit Becali, vom accepta și recunoaște poate mai ușor cât de mult a însemnat Rãdoi pentru Steaua în acest deceniu. ªi doar dupã ce va pleca vom simți lipsa determinãrii și agresivitãții sale. Cu toate acestea, cred cã Rãdoi trebuie și meritã sã plece! Acest jucãtor meritã sã scape de sub tutela nefastã a Nașului și sã-și canalizeze ambițiile și talentul strict cãtre fotbal. ªi-a fãcut datoria fațã de acest club, iar acum Steaua ar trebui sã-și facã datoria fațã de el și sã nu-i rãpeascã șansa unui final de carierã mai bun. Mulțumesc, Mirel Rãdoi!
A fost trist cã a trebuit sã vinã acest meci fãrã mizã pentru a vedea goluri multe și din acțiune la Steaua. Sã nu ne amãgim: ieri am asistat la o serbare câmpeneascã, nici mãcar la un antrenament! Gloria nici mãcar nu a încercat sã ne punã probleme, gestul ei de a se preda fiind o adevãratã ruletã ruseascã în condițiile în care la Craiova scorul evolua halucinant și se încheia cu un autogol în minutul 85 care salva Buzãul de matineu.
ªi a fost trist cã un tânãr jucãtor ca numãrul 17 de la Gloria Buzãu (nu-i știu numele și nici nu mã intereseazã sã-l aflu) și-a bãtut joc de profesia lui de fotbalist, ratând penibil, jenant, rușinos când s-a trezit fațã în fațã cu Zapata, la scorul de 1-0. Se pare cã "lecția Bunicã" s-a învãțat la Buzãu, iar numãrul 17 n-a vrut sã devinã un nou paria al orașului. Jucãtorii noștri n-au nicio vinã (dimpotrivã, mã bucur cã i-au umplut de goluri), vina e a caracterelor mici din Crâng și mai presus de toate a celor care au corupt acești fotbaliști, care aveau ieri toate motivele sã joace fotbal și sã încerce sã scoatã puncte. Au preferat sã nu supere pe nimeni și sã stea la mâna altora, în loc sã ia fotbalul în piept și sã încerce sã se scape singuri. Au preferat sã trãiascã în genunchi, decât sã moarã în picioare.
ªi tocmai de aceea a fost trist cã, în ciuda potopului de goluri, n-am reușit sã retrogradãm Buzãul. Bine mãcar cã a cãzut Ceahlãul, o altã "tristețe" a fotbalului nostru...
În fine, trist este cã, așa cum au spus-o și alții, Steaua începe sã fie urâtã prin țarã. Eu zic cã n-ar trebui sã ne culcãm pe-o ureche și sã ne amãgim cã e bine ca Steaua sã aibã parte de rivalitãți pe unde merge. ªi nici n-ar trebui sã ne amãgim cu explicații de tip "suporterii adevãrați oricum ne rãmân alãturi". Steaua a început sã fie urâtã nu de cãtre fanii lui Becali (care oricum sunt fanii lui și nu ai Stelei), ci de cãtre microbiștii români care au ajuns exasperați de felul în care acest personaj trateazã fotbalul. De disprețul la vedere cu care acest om încalcã orice regulã. Pentru cã de fapt, despre asta e vorba: în timp ce mulți calcã strâmb și încalcã regulile, doar al nostru proclamã încãlcarea drept virtute și sfideazã pe oricine, știind cã nu va pãți nimic. Iar pentru asta, lumea a început sã se bucure cã Steaua nu ia campionatul! Ceea ce este foarte trist. Sã ne aducem aminte cã în 2006 lumea ne aclama pe toate stadioanele și saluta victoria noastrã în duelul cu Rapid - s-ar putea ca acea stare de spirit sã rãmânã doar o amintire.
ªi ca sã închei, trist e cã inclusiv suporterii noștri, în spețã cei de la tribuna I, s-au bucurat ca nãtângii de salvarea Buzãului. Probabil își doresc o Steluțã în Liga I...
Hai Steaua!
Ovidiu
