M-am gandit de multe ori dintre toate, dar absolut toate deplasarile care este cea mai draga si cea mai apropiata in suflet.
Mi se pare ca au trecut 100 de ani de atunci , ma bucur doar ca imaginile au ramas color, nu alb-negru si mirosul de gazon udat de ploaie inca persista undeva in strafundul sufletului.
Tocmai fiindca vine acest Dinamo-Steaua incarcat de atatea conotatii m-am gandit sa spun de ceea ce este pentru mine cel mai frumos meci vazut de pe un stadion strain. Nu este de departe cel mai frumos meci facut de Steaua, dar este tipul de meci care te face sa mori sa invii, sa te simti in primul rand intodeauna superior.
Asadar semifinala cupei Romaniei, anul 1999. Mansa 1 Dinamo-Steaua in groapa - NETELEVIZAT!. Nu-mi aduc aminte cand vreun alt derby sa nu fie transmis la televizor dar stiu sigur ca atunci meciul asta a crescut audienta radioului public. S-a plecat de la Ghencea, Jean tocmai isi trasese un BMW negru cu numere de italia, si a decis ca trebuie sa-l foloseasca la meciul asta in detrimentul celebrului cielo visiniu. tin minte ca am vrut sa plecam toti condusi de bmw-ul negru ca oastea tarii dupa voda calare, dar am fost imediat incercuiti si bagati in celebrul cordon de jandarmi. Era perioada bomberelor cu mesada portocalie, asa ca nu am ezitat sa-l folosesc desi soarele ardea nefiresc pentru o zi de primavara. am luat-o la pas, strazile se scurgeau cu repeziciune, insa toata lumea nu se gandea decat la meci. Era melodia acea "carnaval de paris" care fost imediat transformata, "ale, ale, ale, noi sintem Armata ultra si dam m...e la catei". Din bmw-ul lui jean iesea un mare steag cu glatasaray si noi il urmam cantand din toti rarunchii.
Era o imagine superba, parca scandarile noastre atrageau ca un magnet, la fiecare intersectie mare, un alt grup de stelisti ni se altura, si jandarmii mai largeau cordonul.
Au fost niste vociferari legate de faptul ca ruta aleasa a fost pe sub pasajul victoria de teama unei entifade din partea cainilor, dar nu a fost cazul, iar sunetul intregii galerii cu ecou asa cum rasuna prin pasaj este unic nu poate fi asemuit cu nimic, nici la pationoar la marile derbyuri nu am avut acceasi traire. erau parca 2 - 3 ecouri si ritmul indracit "scoateti cutite, scoateti topoare...", iti faceau pielea de gaina.
La perla coloana a fost oprita si din dreapta au inceput sa se reverse mai multi scutieri in alergare se auzeau vuiete, harmalaie pocnitori, intai din stanga intersectiei apoi din dreapta.
Jandarmii au format repede doua bariere de fiecare parte a bulevardului cu un zid impresionant din scutieri si in scurt timp ambele parti au fost inundate de suporteri. Dinspre Piata romana era o alta coloana insemnata de stelisti, mai mult ca sigur un grup de circa 200-300 ce fusese la interventie, aveau multe trofee, chiar si un steag de la o brigada, mi s-a parut a fi nucleo, nu sunt sigur , si nici nu-mi aduc aminte exact, nu vreau sa dezinformez. In stanga erau dinamovisti care incercau sa ajunga spre noi aruncau cu role cu pietre.
Tensiunea era la cote maxime. S-au urcat pe restaurantul de la perla, aparusera ca niste ciuperci de peste tot, strigau catre noi, incercau sa ne impresioneze. Si de la noi au zburat ceva proiectile, citeva pocnitori verzi , apoi am inceput sa ne miscam incet spre discobol. eram practic inconjurati: la balcoane, in scarile de blocuri, peste tot in jurul nostru erau caini care latrau dar caravana noastra se scurgea incet-incet spre stadion si nu se mai oprea. Nu stiu daca pana atunci am mai fost atat de multi in groapa, sau daca dupa, am egalat vreodata numarul asta. Am stat initial in dreapta eu am intrat printre primii, insa pe masura ce timpul trecea tot ocupam, si ocupam spatiul iar la poarta de sus inca era o imbulzeala de nedescris cu jean calare pe o poarta de fier si vociferand ba la suporteri , ba la jandarmi.
Am ocupat intai portiunea din dreapta ne-am intins pana la tunel, apoi incet-incet s-au ocupat scarile, si mai apoi sectorul din stanga. cu toate astea mai eram la porti si am inceput sa ne strangem intre noi ca sa le facem loc si celor ramasi. Am ajuns sa stam 2 pe un scaun unii in spatele celorlati, pe culoare, pe unde apucam, dar atmosfera, eu unul n-o pot descrie in cuvinte... toata lumea canta simte, spera si crede, nu mai conteaza nimic decat sa-ti incurajezi echipa. am luat un moment de respiro sa vad stadionul, sa "iau pulsul". Nu eram singurii care fortasem la maxim limitele stadionului, caiini erau peste tot: prin pomi, prin spital pe acoperisuri ocupasera terenul pe sectorul unde s-a inchis acum peluza, erau calare si pe masinile de pompieri si salvare, mi-am revenit insa din reverie pentru ca incepuse deja clasicul conflict cu jandamii care nu lasau baietii sa puna bannerele pe garduri.
Am avut castig de cauza, si spiritele s-au potolit aparent pentru ca peste tot se simtea presiunea. Vremea s-a stricat rapid in locul soarelui au venit niste nori negrii, care au intunecat tot, cred ca daca poataile ar fi avut nocturna atunci ar fi aprins-o, pentru ca vizibilitatea scazuse mult.
Odata cu meciul a inceput si ploaia, si asta n-a facut decat sa ne intarate, desi aveam geaca pe mine am dat-o jos din spirit de fronda cu cei de langa mine, mi-am bagat si tricoul in ea si le-am bagat sub un scaun ca sa fie ferite de ploaie. oricum desi ploaia era rece , aerul parea de nerespirat, ieseau aburi din noi, mirosea a iarba proaspata si noi nu incetam sa cantam, "ale, ale, ale, noi sintem Armata ultra le dam m...e la catei". caiinii au jucat mult mai bine erau peste noi ne inghesuisera la maxim, ratau ocazie dupa ocazie, mi-aduc aminte ca mihalcea a fost campion la chifle, dar asta ne intarata si mai tare decat ploaia, cantam ca disperatii si desi nu mai aveam pic de voce incercam sa scot tot din gatlej, simteam ca-mi explodeaza capul de pe umeri de cata presiune puneam pe el in incercarea de a scoate din piept tot ce simteam. conform jocului javrele au dat gol stadionul a izbucnit, dar vuietul a venit si din sectorul nostru pentru ca zbieram mai rau ca oricand "Steaua, Steaua". ploaia a stat, odata cu ea a iesit si soarele tarziu gata sa apuna ce ne privea chiar in fata, si atunci s-a produs miracolul: din noianul de ratari dinamoviste au venit doua goluri care ne-au aruncat in aer... ne miscam parca fara noima, intr-un fel de pogo pe 2 cm patrati, steagul cu galatasaray flutura printre fularele noastre, soarele ne usca pielea si sufletele nostre erau la cer in timp ce caiinii faceau ce stiu eu mai bine, paraseau stadionul. noi jubilam...
Intodeauna superiori... abia atunci cand privesti adversarul umilit pe teren propriu, ucis cu propriile arme, cand esti impotriva sortii, a firii si a logicii, cand imparti cu ai tai succesul, si simti din toti rarunchii ca victoria nu e a celor din teren ci in primul rand a ta, nimic nu pare sa mai conteze...
Alex
