eu beau bere inainte de meci. sunt ultras adica ? 
.legat de chow-chow neputinta lor de atatia ani se resimte astfel e de inteles reactia lor (nu neaparat de acceptat ). dar nici cu olandezii nu mi-e rusine 
Ajax, feyenoord ,FC eindhoven , psv(implicatie religioasa). inca ceva ( mai tare doare pulanu decat cureaua ).de parca aia de la nec sunt niste mironosite
cronica ultra de la nec-Dinamo :biggrin:
Un reportaj pe cît de dramatic, pe atît de amuzant despre coșmarul trãit de un suporter dinamovist la Nijmegen
Unul dintre suporterii "cîinilor" care a fãcut deplasarea în Olanda povestește evenimentele care ar putea-o exclude pe Dinamo din Europa. "Hai, bãããã, cã pleacã avionul!!!", mi-a țipat în telefon unul dintre prietenii cu care plecam și ajunsese, alãturi de alți doi amici la aeroport. Cu o orã înainte de decolare, eu și Ursu eram blocați pe podul Bãneasa de un trafic cum rar vezi pînã și în București. Rectific. Cum des vezi!
Am calculat repede ce e mai grav: sã pierd avionul sau sã rãmîn o lunã fãrã permis. Am ales varianta B. Ca atare, am urmat calea contrasensului. În 10 minute eram la aeroport, iar dupã alte 20, în avionul care ne ducea la Bruxelles. La 13:00 am ajuns în Bruxelles, iar la 16:00 în Amsterdam, unde aveam rezervare la hotel. Muzeul Madame Tussaud, Amsterdam Arena, Redlight District, Coffee shop-uri. Așa ne-am petrecut ziua de miercuri, ziua dinaintea meciului.
"Succes" în limba românã
Joi, la 16:30, am plecat cu ceilalți patru prieteni din Amsterdam spre Nijmegen, cu trenul. Galeria venea cu autocarele din Bruxelles. La 18:00 era în fața gãrii din Nijmegen. Citisem pe Internet cã stadionul este la cinci minute de mers pe jos. Ei bine, nu vã luați dupã tot ce scrie pe net. Am întrebat oamenii de ordine cum sã ajungem, ne-au arãtat direcția, însã ne-au avertizat cã e departe. Ajunsesem destul de devreme, așa cã am luat-o la pas. Interesant mi s-a pãrut cã toți polițiștii din Nijmegen pe care i-am întrebat cîte ceva, dupã ce ne dãdeau informația, încheiau urîndu-ne succes. ªi nu în olandezã sau englezã, ci în românã!
Așadar, îmbrãcați în alb și roșu, cu goarne, steaguri și fulare, am plecat pe jos spre stadion. "Nu ne-or perpeli ãștia p-aici, mã, dacã ne vãd cã sîntem cu Dinamo?", întreabã Chioru. "Ce-ai, mã, ești nebun? Ãștia se bat cu ãia de la Ajax, Feyenoord...Ce treabã au cu noi?", rãspunde ªarpe liniștit.
Într-adevãr, nu dupã mult timp ne ajunge din urmã un grup de fani al celor de la NEC Nijmegen. La fel ca noi: goarne, steaguri, fulare, numai cã alte culori. "Good luck, boys!", ne-au urat zîmbitori și ne-au arãtat calea spre stadion. Le-am urmat indicațiile, dar, la un moment dat, am ajuns într-o intersecție unde ne-am blocat.
Cum stãteam și ne uitam peste copaci, poate-poate vedem stîlpii de nocturnã, dintr-o mașinș care aștepta la semafor coboarã un polițist. "Salut, bãieți! Nu o luați înainte, cã, la urmãtoarea intersecție e punctul de întîlnire al celor de la NEC și cred cã e mai bine sã vã evitați. Mergeți în dreapta și, cînd ajungeți la secția de poliție, faceți stînga. Succes!", ne spune cu un zîmbet de parcã eram amicii lui de-o viațã. "Aaa, la noi e interzis sã bei alcool pe stradã", îi atrage atenția prietenului nostru Ovidiu, care, pe lîngã însemnele lui Dinamo, cãra dupã el și o cutie de bere.
Prima fumigenã
Am ajuns la stadion în timp util. Ne-am așezat în peluzã și am început sã cîntãm. "Bã, dacã nici p-ãștia nu-i batem…", se aude Chioru' în pauza dintre douã scandãri. Eram cam 150 de suporteri cînd a început meciul, dar mai era un autocar cu fani pe drum. "Unii sînt cu Elias, fostul lider, alții cu Barbã, actualul. Au venit separat", se aud voci prin peluzã. "Aoleu! Poate se iau ãștia la bãtaie între ei", mã gîndesc din perspectiva omului neutru.
"Dinamo! Luptã, Dinamo!". Sîntem peste fanii lui NEC, dar NEC este peste noi în careu. Prin minutul 25 apar și ceilalți suporteri. Parcã se aude și mai tare: "Haaaaaaaide, Dinamo București! Luptã dacã ne iubești!". Dar Dinamo nu ne iubea deloc. La un moment dat, toate capetele din fața mea s-au îndreptat spre stînga.
Mã uit și eu și, deși nu a fost cel mai înspãimîntãtor lucru pe care l-am vãzut în viața mea, am simțit fiori reci. Se aprinsese o fumigenã. "De ce, mãi bãieți?", întreabã retoric un om mai în vîrstã din dreapta mea. Din fericire, prima fumigenã s-a aprins, a ars și s-a stins la noi în peluzã. Nu și urmãtoarele. Încã una a aterizat printre suporterii lui NEC, iar cea care a declanșat rãzboiul, pe teren, lîngã un jucãtor al gazdelor.
Începe mãcelul
Deja îmi venea sã-mi trag palme cã am strãbãtut atîtea mii de kilometri, sã pierdem (între timp se fãcuse 1-0 pentru NEC, dar nu mã mai uitam pe teren) și sã mai las și cîțiva dinți prin Olanda! Începe un fel de tenis cu fumigene, cu suporterii dinamoviști la serviciu. Noi le aruncam la ei, ei la noi și tot așa, pînã se stingeau.
"Ãștia n-au, frate, poliție?", întreabã Ursu cu chipul împietrit de spaimã. Eu deja mã gîndeam sã ies, dar era imposibil. ªi nu, poliție nu era. Erau doar cîțiva stewarzi care nu se pregãtiserã pentru așa ceva. ªi-a-nceput cafteala! Vreo 20 de olandezi au ajuns lîngã paravanul de sticlã ce îi despãrțea de noi. "Dacã trec ãștia la noi iese mãcel", spune suporterul mai în vîrstã de lîngã mine, în timp ce îndepãrteazã spre un loc mai sigur. "Da, mamã, sînt bine. Nu, exagereazã ãștia la televizor", încearcã ªarpe sã o linișteascã pe maicã-sa, care îl sunase din țarã. Dinamo tot nu reușea sã egaleze, dar era ultima mea grijã.
Vjjjjjjjj…..poooc! O bucatã de fier de vreo jumãtate de kil a cãzut la cîteva scaune de mine. A fost momentul cînd am început cu adevãrat sã mã tem cã nu voi pleca întreg acasã. Mi-am pus geaca în cap, mi-am fãcut cruce cu limba și mã gîndeam la ce va urma. Între timp, ai noștri cu ai lor se cãsãpeau pe garduri. Un dinamovist se urcase pe gard, își scosese cureaua și altoia olandezi. Scaunele zburau dintr-o parte în alta, iar o baterie de telefon lansatã din partea olandezã a peluzei a lovit în cap o femeie, angajatã a clubului Dinamo.
Poliția apare tîrziu
Inima apãsase de mult accelerația și înghițeam nod dupã nod. Mi-era atît de fricã, încît am luat în calcul varianta sã sar în teren dacã ãia intrã peste noi. "Ce-ați fãcut, mã nenorociților, iar ne-ați fãcut de rîs afarã? Vedeți cã vã așteaptã poliția afarã sã vã încingã", îmi spune la telefon un prieten din țarã. De parcã nu eram eu deja înghesuit de fricã, acum mã și vedeam trecînd printr-o pãdure de bastoane.
Polițiștii au intrat în miezul luptei, la abia vreun sfert de orã dupã ce a început. Mã uit pe teren și vãd cã se terminase meciul. Privesc tabela. Tot 1-0. Localnicii care pãrãseau stadionul ne arãtau, cu ajutorul degetului mare plimbat pe gît, cã ne omoarã afarã.
Gîndindu-mã cã mãcar cîțiva nu glumesc, am paralizat de fricã. Uram Olanda, voiam acasã. "Cum ajungem noi la garã, mã?", ne întreabã Ovidiu. "Eu nu plec de aici. Dorm în stadion pînã dimineațã", îi zic. Îmi doream din toatã inima (și am observat cã era o dorințã comunã) sã ne ia poliția și sã ne ținã la secție. Am stat în curtea din spatele peluzei o orã jumate, timp în care am fãcut scenarii cît pentru zece filme. "Bã, cum ne luãm noi mașinile de aici?", vorbeau niște bãieți care parcaserã lîngã stadion.
"Cum ajungem la garã?"
Momentul cînd spaima mi s-a transformat în fricã turbatã a fost cînd la gardul stadionului au apãrut vreo zece olandezi. Nu aruncau cu nimic, nu urlau. ªi asta m-a speriat. Aveau figurile reci ale unor ucigași plãtiți. "Ãștia sînt trimiși momealã. Mai sînt 200 în spatele lor", se aude vocea tremurîndã a lui Chioru, care se ascunde dupã un autobuz: "Stau dracu' aici, poate au pistoale". Eu mã gîndeam doar cum sã-i conving sã ne batã mai puțin. Bãieții erau însã de la poliție, îmbrãcați civil. Suporterii care veniserã cu autocarele erau mai puțin panicați, dar nouã, care trebuia sã mergem o juma' de orã pînã la garã, ne tremura carnea de fricã. A venit într-un final și escorta poliției. Nici dacã îl vedeam pe Dumnezeu nu mã bucuram atît. Au ieșit și jucãtorii și oficialii lui Dinamo. S-au uitat la noi ca la niște proscriși și au urcat în autocar. Erau trei autocare de suporteri, cel al jucãtorilor și cîțiva fani pe jos, în spatele lor. Noi eram unii dintre ei.
Stadionul era în mijlocul unui parc imens, motiv în plus de spaimã. Parcã auzeam foșnete în pãdure, parcã vedeam ochii fanilor lui NEC pîndind de dupã boscheți și așteptînd sã scãpãm de escortã. Vedeam pixelat de fricã și stãteam în spatele unei dube de poliție, care îmi dãdea oarece siguranțã. Numai cã, ieșind de pe aleile parcului și ajungînd la șosea, autocarele au accelerat și au dispãrut în noapte, cu tot cu escortã. "Pînã aici ne-a fost!", strigã Ursu', punîndu-și mîinile în cap. Rãmãsesem cîțiva suporteri români pe o stradã cu pãdure de-o parte și de alta. "Cum sã joci, mã, cu Boștinã", se aude Chioru' la un moment dat, în timp ce noi pornisem într-o cãlãtorie kamikaze spre garã.
Taxiul speranței
Nu l-a bãgat nimeni în seamã. Aveam atitudinea oamenilor resemnați cu gîndul cã și-o vor lua. Capul parcã mi-era pus pe rulmenți. Mã uitam cînd în stînga, cînd în dreapta și pregãtisem deja eschivele. Am fãcut schimb de haine între noi, în așa fel încît sã nu se vadã la nici unul însemnele dinamoviste. Chioru' și-a aruncat pînã și goarna de care era atît de mîndru. Orice om de pe stradã mi se pãrea dubios și îl vedeam împotriva noastrã. "Uite, bã, poliția! Hai la ei!", zice Ovidiu. Pentru a nu știu cîta oarã în acea searã m-am bucurat sã vãd poliție.
"Puteți sã ne ajutați sã gãsim 2 taxiuri pînã la garã. Ne e fricã sã mergem pe jos", i-am rugat pe polițiști, explicîndu-le situația. "Stați liniștiți, bãieți, nu vã lãsãm aici", spune unul din ei. O promisiune care mi-a luat una din numeroasele pietre de pe inimã. Într-adevãr, nu ne-au lãsat. Taxiul în care m-am suit era cea mai frumoasã mașinã pe care am vãzut-o vreodatã, iar șoferul, cel mai bun om din istorie. La garã, eu deja scãpasem de griji. "Dacã ne așteaptã ãștia aici, frãțiorule?", ne întreabã Chioru', omul cu scenariile cele mai pesimiste. "Au camere în garã, nu cred cã ne atacã aici", îi rãspund, mai mult încurajîndu-mã pe mine.
Trenul îl pierduserãm, însã am luat unul cãtre Hertogenbosch. De aici trebuia sã prindem o legãturã cãtre Utrecht, de unde era tren spre Amsterdam. Am pierdut legãtura, așa cã am luat un autobuz condus de un șofer care, nu exagerez, cred cã avea 75 de ani. "Tataie, te rugãm!", îi strigã ªarpe, dupã care se îndeasã în scaun și adoarme. La fel am fãcut și noi pînã la Uttrecht, de unde am luat trenul spre Amsterdam. Dupã cinci ore de mers cu trenul și cu autobuzul, timp în care am vãzut mai multe gãri ca un ceferist în prag de pensie, am ajuns de dimineațã la Amsterdam fãrã configurația corpului schimbatã, parcã încîntați cã am trãit la limitã experiența de la Nijmegen. "Dacã ne duceam la meci, ne uitam, veneam și ne culcam, ce mai povesteam noi acasã, Chiorule?", se aude ªarpe, în timp ce ne tîram spre hotel.
de subliniat ca sunt trairile unui "cetatean" dinamovist...sunt si pe la noi destule personaje de aceeasi speta si calitate...
Numai cã, ieșind de pe aleile parcului și ajungînd la șosea, autocarele au accelerat și au dispãrut în noapte, cu tot cu escortã. "Pînã aici ne-a fost!", strigã Ursu', punîndu-și mîinile în cap
hahaha,de vreo 20 min rad incontinuu,deci nu mai pot =)))
ce imi pare rau este ca acesti catei nu au venit din olanda in pungi de cate 3 kg fiecare...Dumnezeu nu doarme...sper sa isi aduca aminte ce au facut cu triada si desant....si sper sa li se mai intample de 10000x mai rau.
gluma ca gluma... dar se pare ca nu se tine cont de niste lucruri ff importante.. acesti cetateni,gornisti,mancatori de seminte,au batut atata drum,mii de km,bani cheltuiti,nopti nedormite si riscul de a nu mai ajunge intregi acasa.. eu sincer,prefer niste cetateni de genu asta decat un "ultras" gen "hai ba,vii in deplasare fara sa f** sau sa tragi ceva?" sau un "huligan" care in timp ce unii incearca sa spele imaginea fenomenului, scuipa in camera in timp ce e vazut de milioane de oameni..
de subliniat ca sunt trairile unui "cetatean" dinamovist...sunt si pe la noi destule personaje de aceeasi speta si calitate...
cetatean sau nu, important este ca "ultrasii" au inceput scandalul si i-au lasat pe aia singuri sa suporte represaliile.
nu prea e corect asa, nu ?
Nu credeti ce scrie presa! E clar ca e scris de un jurnalist articolul... puyol tu vrei ca presa sa ajute la spalarea imaginii fenomenului? :noexpression:
eu unul cred ca articolul ala ar putea fi scris de un dinamovist... mi se parea destul de funny,de-aia l-am pus aici
Poate ca miezul e scris de un cetatean dinamovist, dar sunt multe pasaje inflorite in stilul atat de drag al jurnalistilor. Oricum, astept sa vad daca se intampla ceva in urma "incidentelor" din Olanda. Si astept noi detalii de la Turcu despre cum le platea cainilor deplasarile 
Eu astept altceva...
eu cred ca doar cativa patrupezi aveau statut privilegiat si deplasarile era servite de gunoaiele din conducere !
Nu cred ca o sa-i suspende din competitiile europene...ma astept la o amenda si cam atat !
Mai schimbam si noi meniul sau pe topicul asta discutam de vitejiile spurcatilor ?
S-ar putea sa ramanem ontopic 
aseara tiganii au fost asteptati la gara de "niste unii".au practicat acelasi 100 de m garduri...stie cineva ceva in plus?
Se pare ca aseara a fost activitate intensa...
Se pare ca aseara a fost activitate intensa...
sunt sigur ca era doar un steag personal 
cainii trateaza chestia asta cum s-a tratat la noi faza cu casuals...
