Începând cu "era Pițurcã", trebuie sa recunosc cã nu au fost deloc multe partidele în care sã-mi placã ce a jucat Steaua. ªi încã de la bun început, trebuie sã facem distincție între rezultatele obținute (pentru cã Steaua chiar a obținut niște performanțe în acești 8 ani de zile) și jocul practicat. Vorbesc aici despre un joc de fotbal care, ca simplu privitor de fotbal, sã mã facã sã mã bucur cã am ieșit din casã. Altfel, ca suporter stelist, normal cã vin oricum la meciuri și mã bucur la victoriile Stelei.
A fost, mi-aduc aminte, o primã reprizã nãucitoare într-o semifinalã de cupã cu Dinamo, în ªtefan cel Mare. În 2002, dacã nu mã înșel, dupã ce ei ne bãtuserã (istoric, pentru ei) în Ghencea cu 1-0. În retur, pânã la pauzã Steaua a jucat entuziasmant și dacã ar fi fost 3 sau 4-0 nimeni n-ar fi comentat nimic! A fost doar 1-0 (gol Neaga…sau Claudiu Rãducanu), iar în repriza a doua câinii ne-au dat trei goluri și ne-au trimis acasã.
Au trecut apoi mulți ani fãrã meciuri memorabile, dupã gustul meu. A fost meciul cu Lens, în care Steaua mi s-a pãrut din nou fenomenalã. Eram pur și simplu încântat cã vãd un joc de fotbal! Fotbal frumos și estetic - nu eroic și victorios (ca-n meciul cu Valencia), pur și simplu un fotbal bun.
Momente magice (poate nu jocuri) au fost și cu ocazia intrãrii lui Elton pe teren. Nu știu alții cum sunt, dar dincolo de tacticã și victorii, existã o bucurie primarã a suporterului de fotbal, de a vedea un cãlcâi, o întoarcere, o pasã printre, un dribling, o rupere de vitezã. Pânã la Elton, eu nu vãzusem de foarte mulți ani un jucãtor care sã le facã pe toate, sub tricoul Stelei. Repet, nu vorbesc de rezultate sau de faptul cã jucam cu Național sau Jiul. Ci pur și simplu de faptul cã atunci când Elton era în teren îmi bãtea inima de bucurie și mã gândeam "astãzi vedem fotbal!".
În trecutul foarte recent, o excepție luminoasã au reprezentat-o cele 60 de minute din meciul cu CFR Cluj. Am regãsit o Stea care a jucat…de nu se poate! Ce au putut sã facã sud-americanii ãia…erau veniți clar din alt fotbal. Când ajungea mingea la românii noștri, ãsta e adevãru!, jocul scãdea cu 2 viteze. Iar Dayro Moreno a avut cele douã faze ale meciului, cãlcâiul din tușã și "urechile" aplicate genial lui Tony. M-am bucurat ca un copil de cele 60 de minute ale Stelei.
Dar, pentru a da cezarului ce e al cezarului, trebuie sã revin la cele mai impresionante 45 de minute, tot în mandatul lui Protasov. Desigur, la prima reprizã din meciul cu Dinamo, acel 2-2 foarte nedrept fațã de ce a fost în teren. Pentru cã în teren, pânã la sud-americani, autohtonii Nicolițã, Iacob (da, Iacob!) sau Boștinã îngenuncheau marea rivalã. Din nou, dacã la pauzã ar fi fost 4-5 la 0, nimeni nu ar fi comentat nimic. Nu-mi venea sã cred.
Puțin, foarte puțin pentru 8 ani de zile, totuși. Iatã, le numãr pe degetele mâinilor.
În ciuda auspiciilor foarte bune sub care a pornit în retur (cele 60 de minute cu CFR), nici Steaua lui Lãcãtuș nu reușește sã farmece. ªi sã mã facã sã mã bucur ca iubitor de fotbal, nu ca suporter stelist. Sud-americanii au pornit în trombã și s-au stins unul câte unul (mai puțin Pepe, dar nu el era cel cu spectacolul). La meciul cu UTA, dar și cu Urziceni, vorbeam cu un prieten și ne miram amândoi(exasperați de stereotipia atacurilor Stelei): "sud-americanii ãștia, în loc sã-i molipseascã pe toți sã tragã la poartã, nu mai trag nici ei!..." Vã aduceți aminte amicalele din iarnã, golurile lui Pepe și Mendoza, din șuturi de la 25, 30 sau chiar 35 de metri! Ce s-a ales de ele?
Asta e întrebarea de fapt. De ce "sistemul" i-a înghițit pe sud-americani? De ce nu i-au obligat ei pe Dicã, Pleșan, Lovin (ei bine, da) sã joace mai repede, din prima și cu șuturi la poartã? Cum de i-au prostit ai noștri sã devinã leneși și sã se piardã în lipsa de idei generalã?
Lãcãtuș are rezultate de când antreneazã Steaua, incontestabil. Dar, cu regret, nici el nu reușește sã facã Steaua sã joace un fotbal plãcut. Un fotbal în care sã pierdem cu Urziceni având 15 șuturi la poartã și 4 ratãri singur cu portarul, în loc de aceleași centrãri plouate și un gol în minutul 85, dintr-o blestematã de "fazã fixã".
Rezultatele sunt piatra de moarã a oricãrui antrenor, admit, iar Lãcã nu face excepție. Sã ținem totuși cont cã prin alte pãrți doar nevoia de trofee și performanțã nu determinã o renunțare la spectacol. Iar uneori, din ani de zile de victorii chinuite, un iubitor de fotbal ajunge sã rãmânã doar cu câteva reprize disparate, de fotbal de calitate. Puțin!
Ovidiu
