Nu știu cine dintre suporterii Stelei poate nega cã meciurile cu Rapid au fost mereu unele cu pulsul ridicat pentru noi, cel puțin în ultimii ani. Pe lângã faptul cã adversarii noștri de joi au reușit sã intre (și, se pare, sã se menținã) în elita fotbalului românesc, devenind an de an o echipã de temut pentru Steaua și Dinamo, tensiunea a fost întreținutã prin diverse alte metode din afara terenului de joc.
-Voi n-aveți palmares! -Voi n-aveți tradiție!
Din punctul nostru de vedere, Rapid e un club fãrã prea multe realizãri cu care sã se mândreascã. La cele 3 titluri (4, conform fanilor giuleșteni cei mai înfocați) se adaugã niște peripeții rãzlețe prin Europa și multe Cupe ale României. Un singur lucru nu poate fi negat, fãrã a-i exagera importanța: Rapid câștiga trofee atunci când Steaua încã nu exista și participa inclusiv la o competiție europeanã (Cupa Micã a Europei Centrale), în finala nedisputatã a cãreia s-a calificat cu chiu-cu vai.
Rapidiștii rãspund (în stilul caracteristic, am putea spune), cu o scuzã pentru istoria mai sãracã în trofee a clubului feroviar: cã Steaua ar fi fost favorizatã înainte de Revoluție din postura sa de "echipã comunistã". Se vorbește și de implicarea lui Valentin Ceaușescu, fiul dictatorului. Trebuie sã le aducem aminte rivalilor noștri cã toate echipele care au fost înscrise în campionat în acea perioadã au fost comuniste, aparținând într-un fel sau altul statului român. Inclusiv Rapid. E un lucru la mintea cocoșului. Cât despre presupusa "rezistențã" împotriva regimului, în noiembrie 1946 CFR București purta pe tricouri însemnele formațiunii politice a comuniștilor, fãcând astfel campanie electoralã noii puteri.
Se amintește de presupusa scandare "Noi vi-l dãm pe Damaschin, voi ni-l dați pe Valentin", dar se trece prea ușor peste "Rapid CFR clasa muncitoare e" și "Ceaușescu - PCR, Pãunescu - CFR". Sunt lucruri care nu trebuie date uitãrii și pe care noi, suporterii steliști, avem datoria sã le cunoaștem indiferent de vârsta pe care o avem.
Ospitalitate
Sincer, atunci când mã gândesc la felul în care se face accesul suporterilor oaspeți pe ambele stadioane, mã ia durerea de cap. Ei trebuie sã intre "pe la sere" din Strada Brașov, pe o tarla neamenajatã. Drumul pânã la peluzã e printr-un câmp deschis. Noi trebuie sã trecem pe sub Podul Grant (de unde pânã de curând venea invariabila ploaie de pietre) și sã intrãm prin ultimul hal de mocirle pe niște porți de acces desprinse parcã din altã lume. Sau cel puțin asta se întâmpla când primeam bilete la peluza de la Teatrul Giulești, pentru cã mai nou suntem "cazați" într-o tribunã pe punctul de a se dãrâma.
Atunci când se vorbește de sentimentele existente între steliști și rapidiști, se gândește oare cineva la modul în care ele sunt amplificate prin astfel de tratamente? Indiferent de rivalitate și orgoliile existente, ar trebui sã avem un minim de decențã la nivelul conducerilor de cluburi pentru a le oferi celorlalți niște condiții peste pragul general acceptat al civilizației.
Ruta Ghencea - Giulești
Lãsând obișnuitele exagerãri ale presei la o parte, în zilele din jurul meciurilor Steaua - Rapid și Rapid - Steaua, Bucureștiul capãtã accente de teatru de rãzboi. Puncte critice existã în aproape fiecare cartier, dar focarul e conform cu amplasarea geograficã a stadioanelor și urmãrește linia tramvaiului 41, prin Militari. E imposibil sã lipseascã de data asta de la știri exemple de diverse "vitejii" între grupuri izolate de fani.
Galeria Stelei (ca sã folosim acest termen colectiv pentru cele douã peluze), a luat de multã vreme hotãrârea de a împinge lucrurile mai aproape de o stare de normalitate. Se știe cã nu poți evita orice conflict, dar când rapidiștii se plimbã pe stradã în numere mici sunt lãsați de obicei în pace. Din pãcate, rãspunsul nu a fost unul pe mãsurã. Dupã toate meciurile Stelei, suporteri care nu fac parte din grupuri sunt atacați în diverse pãrți ale orașului, de multe ori cu bâte sau alte obiecte contondente.
Oricât de mult ne-ar plãcea o altã situație, trebuie sã vã atragem atenția cã lucrurile nu pot sta decât la fel sau mai rãu în zilele premergãtoare meciului. Dacã știți cã aveți drum prin zonele �mixte�, purtați însemnele clubului (vã încurajãm sã faceți asta), dar preferabil nu atunci când sunteți singuri, pentru cã onoarea nu existã în vocabularul tuturor și urmãrile pot fi destul de grave.
Încã puțin
Meciul se apropie și cred cã nimeni nu poate nega cã îl așteptãm mai nerãbdãtori decât dacã am întâlni un club oarecare. Ultimii ani au transformat Steaua-Rapid într-o disputã pe muchie de cuțit, și Bucureștiul așteaptã cu nerãbdare ziua confruntãrii.
Nu e chiar derby-ul, dar nici meci obișnuit nu-i putem zice!
