Privind la jocul facut de Vasilache in aceasta seara si comparandu-l cu "solutiile" steliste Nicolita si Surdu m-a apucat jalea. Dica inlocuit de Banel. Nici nu incepuse meciul si o prosta dispozitie s-a instalat doar la auzul acestei stiri.
Este ingrijorator faptul ca Steaua nu reuseste sa fie periculoasa in atac cu exceptia fazelor fixe. Parca nu mai scapam de acest blestem desi antrenorii si jucatorii s-au tot schimbat la echipa noastra. De asemenea, greu de inteles este de ce baietii nostri nu reusesc sa faca pressing in jumatatea adversa. Cate mingi a recuperat Steaua in terenul adversarilor in aceasta seara? Nu-mi amintesc exact dar cred ca zero. Faptul ca nu reusim sa sutam la poarta periculos, ca nu incercam sa punem mingile la firul ierbii cu pase rapide ar trebui sa dea de gandit.
Cand l-am vazut pe Radoi in minutul 20 impunandu-le coechipierilor sa urce in careul advers la o lovitura libera de la aproximativ 40 de metri de poarta adversa m-a apucat disperarea. Parca era capitanul unei echipe conduse pe tabela de marcaj in ultimul minut al unei partide decisive. DUMNEZEULE, jucam cu echipa de pe ultimul loc. Aceasta este Steaua Bucuresti?
Degeaba aduci sud americani la echipa daca nu incerci sa implementezi un stil adecvat jocului rapid si tehnic. In aceasta situatie consider ca mai degraba ai reusit sa le strici prestatia pentru ca stilul de joc a ramas acelasi ca si sub comanda lui Oli sau Hagi. Putem spune mai degraba ca acesti fotbalisti si-au adoptat stilul existent incercand sa se adapteze decat l-au imbunatatit aducandu-i schimbare si prospetime.
Sa fie clar, daca sistemul de joc va ramane neschimbat, e greu de crezut ca Steaua va mai castiga o editie de campionat in viitorul apropiat. Daca acum doi ani mi-am zis ca Dinamo a beneficiat de o conjunctura favorabila castigand atat de detasat, acum imi dau seama ca liderul CFR Cluj reprezinta in fapt certitudinea ca echipa noastra este incapabila sa practice un fotbal constant bun in competitia interna bazat pe un stil ofensiv. De aici rezulta si lipsa de consistenta in joc dar si diferenta din clasament. Imi pare rau s-o afirm, dar e mai bine sa o fac in cazul unei victorii decat dupa un esec. Jocul sufera, fotbalisti fara valoare sunt inca promovati (Surdu) desi altii care si-au facut datoria nici macar nu sunt retinuti in lot.
In plus, declaratiile absolut prostesti ale domnului Becali ne zgarie in permanenta urechile. "Spectacol", "4 goluri diferenta", "mergem ca la teatru". Rezultatul? Victorii chinuite, goluri marcate in urma fazelor fixe, de preferinta cu suturi de la un metru de linia portii, mingi bubuite in fata doar doar vom avea noroc chior. Peste tot si peste toate o caruta de cartonase galbene plus trageri de timp jenante ca o confirmare a neputiintei si a lipsei de idei.
Este inutil sa faci o analiza complexa a jocului prestat odata ce toata echipa a avut o prestatie slaba. Ghionea si Radoi sunt departe de ceea ce am numi maximum de forma, iar acest aspect s-a vazut si la partida anterioara, Emegara a fost ezitant in aceasta seara, iar atacul s-a bazat pe lansarile in adancime ale lui Goian si Petre. In singurele situatii cand Dayro Moreno a primit mingi in pozitie avantajoasa (prima repriza) acesta a reusit doua lansari foarte bune catre colegii din atac. In afara de aceste doua situatii, columbianul s-a zbatut inutil asteptand lansarile colegilor, fiind integrat intr-un joc de angajament care nu-i este convenabil. In aceeasi situatie s-au aflat Pepe Moreno si Mendoza. Prinsi ca intr-un cleste in mijlocul apararii adverse, acestia nu au beneficiat de mingi "prelucrabile". Supriza placuta a acestui meci a fost Habibou. Francezul a aratat atitudine, curaj, a incercat sa faca pressing, a incercat sa dribleze adversarii fara a se precipita. In plus, golul marcat ca pe maidan de Ovidiu Petre a venit ca urmare a insistentei in atac a lui Habbib.
Una peste alta o victorie muncita, norocoasa. Dupa final imi persista in minte declaratia cel putin nefericita a lui Andrei Vochin. In urma unei incercari a lui Habibou de a crea o faza de mare finete la poarta adversa, soldata cu o executie nefericita, domnul comentator a declarat "daca i-ar fi iesit, acum n-ar mai fi fost la Steaua ci in Italia sau Spania". Ii amintesc domnului analist faptul ca Steaua Bucuresti nu reprezinta o scoala de corijare a fotbalului european si nici un depozit al caracudelor. Si la echipa noastra pot juca fotbalisti de mare valoare, iar istoria acesteia reprezinta un argument solid. Important este sa acorzi atentie acestui trecut si sa nuantezi discursul. Nu de alta, dar si asa arati cat de roman esti.
