Ultima partidă a zilei de sâmbătă, 3 octombrie 2015, din Liga 1 le-a adus faţă în faţă pe CSMS Iaşi şi FC Steaua București. În ultima etapă a turului, Campioana României a reuşit să se impună pe stadionul „Emil Alexandrescu” din Iași cu scorul de 2 – 1, după golurile marcate de Chipciu (min. 48) şi Tahar (min. 78). Golul de onoare al ieșenilor a fost marcat de Vasile Gheorghe, în penultimul minut al prelungilor (90+2).
Steaua a dominat jocul încă din în prima repriză, însă fără a-și crea ocazii periculoase la poarta lui Caparco, exceptie făcând:
- Ocazia lui Adi Popa, lansat excelent de Chipciu, dar a tras foarte slab, iar Caparco a prins uşor. (min. 12)
- Stanciu a luat o acţiune pe cont propriu, pe partea stângă, şi a tras la colţul scurt, dar nu suficient de bine pentru a-l bate pe Caparco. (min. 28)
- Un penalty acordat steliştilor de către Cristi Balaj, însă după o consultare cu unul dintre asistenţi decizia a fost întoarsă şi s-a acordat offside, corect. (min. 32)
- Șutul lui Stanciu din minutul 42, când mingea a trecut milimetric de cadrul portii.
Repriza secundă a început fulminant, dar cea mai mare ocazie au avut-o ieșenii. Centrare Viveiros, Kharja sare pe sub minge, care ajunge la Bole, însă sutul său e slab si balonul trece paralel cu poarta lui Niţă.
Ocazia lui Bole a fost răzbunată rapid de Alex Chipciu, care a înscris spectaculos cu capul la o centrare de manual venită de la Kharja, în minutul 48. Astfel „șeptarul” a ajuns golgheterul Stelei cu 5 goluri și la al treilea meci consecutiv cu gol marcat. Totodată, Chipciu a urcat și pe poziția a 2-a în topul marcatorilor din Ligii 1, la un gol distanță de locul 1.
Kharja a bifat și el al 4-lea assist. Traseul Kharja-Chipciu a fost refăcut în minutul 69, însă şeptarul „ros-albaştrilor” nu a mai fost la fel de inspirat la finalizare.
Noii intraţi Piccioni şi Boiciuc au irosit o şansă imensă de a egala în minutul 77, iar un minut mai târziu Tahar a înscris pentru 2-0, după o pasă venită de la Nicuşor Stanciu. Astfel, „hulitul” Tahar realizează a doua reușită pentru Steaua, după golul calificării din Cupa României, și a treia de când joacă în Liga 1, februarie 2012.
Pe fondul unei relaxări premature, CSMS Iaşi a profitat în minutele de prelungiri şi a reuşit să înscrie prin Vasile Gheorghe.
Succesul din „Copou” este al treilea consecutiv în Liga 1 pentru deţinătoare titlului de campioană, iar asta pare să i se datoreze sistemului 4-3-3, cu Chipciu „vârf”, și lui Kharja, care a adus assist-ul magic în jocul roș-albaștrilor și mai multă siguranță la mijlocul terenului.
- Echipele de start:
CSMS Iași: Caparco – I. Voicu, Mihalache, Frăsinescu, Ciucă – Mitici, Enescu (Piccioni ’56) – Viveiros (Boiciuc ’77), Grigorie (V. Gheorghe ’56), Bole – Golubovici
Rezerve: Grahovac, Bădic, Crețu, Dantas
FC Steaua Steaua București: Niță – Rîpă, Varela (cpt), Toșca, Guilherme – Kharja, Filip, Stanciu (Sulley ’88) – Popa (Onțel 90+2), Chipciu, Enceanu (Tahar ’20)
Rezerve: Cojocaru – Carp, Tade, Mihalcea
- Borne
Căpitanul Stelei, Fernando Varela a bifat la Iaşi meciul cu numărul 100 în Liga 1. Aceeaşi cifră 100 a atins-o şi algerianul Aymen Tahar, pe care a „celebrat-o” și cu un gol. Onţel, puştiul de 17 ani, a debutat într-un meci oficial în tricoul Stelei.
- Statistică
- Rezumat
- Declarații după meci
Aymen Tahar: „ Am jucat pe alta pozitie, acolo mi-a cerut antrenorul să stau. Sunt fericit ca am ajutat azi echipa. La inceput ne-am concentrat pe Europa, dar acum ne putem concentra doar la campionat si la Cupe. Suntem in stare sa luam titlul.
Sunt bucuros ca pot sa muncesc si ca sunt in continuare jucatorul Stelei. Muncesc, vreau sa demonstrez ca am calitate. Am vorbit cu Mirel, a fost bun cu mine, mi-a explicat situatia. La Kharja se vede calitatea si experienta, a jucat foarte multe meciuri la nationala. E un jucator de care avem nevoie„.
Nicolae Dică: „Am schimbat sistemul, băieții au răspuns bine și avem rezultate. Nu e important că nu a jucat Tade sau că Tudorie nu a prins lotul. Importante sunt rezultatele. Nu contează cine joacă. Nu trebuie să joace jucătorii care au salarii mai mari. Trebuie să joace cei care sunt în formă.
Noi ne dorim să fim pe primul loc, ăsta e obiectivul nostru. E bine că am câștigat acest meci și suntem aproape de Astra, la două puncte”.
- Din ciclul ” Răzbunarea cea mai cruntă este când dușmanul tău, e silit a recunoaște că ești bun … „. Florin Prunea: „Se vede că Steaua este o echipă în creştere, iar rezultatele le dau încredere. Au jucători de calitate şi de o certă valoare şi chiar dacă au momente mai proaste, Steaua rămâne Steaua. Cred că e mai puternică decât anul trecut„.
Concluzii
Campioana României este lidera morală a turului din sezonul regulat, dar ocupă locul 2 cu 25 puncte. În cel mai slab sezon din ultimii 3 ani, roș-albaștrii ar fi fost lideri cu 28 de puncte, dacă Sebastian Colțescu nu le „fura” victoria în partida cu Astra, anulând campioanei 3 goluri perfect valabile!!! Falsul lider Astra, ar fi avut doar 24 puncte și nu 27 câte are acum. În loc să fie Steaua cu 4 puncte în fața Astrei, Colțescu, cu un arbitraj unicat în istoria fotbalistică a României, a făcut dintr-un 2-3 un 2-0 și a adus campioana la 2 puncte în urma giurgiuvenilor.
It’s history…
Steaua va reveni la Bucuresti în noaptea de sambătă spre duminică, iar staff-ul condus de Mirel Radoi a decis să le ofere două zile libere jucătorilor. Cei mai mulți vor reveni la pregătiri în cursul zilei de marți, în timp ce 11 dintre ei au fost convocați la echipele naționale, după cum urmează:
- Alexandru Chipciu, Adrian Popa, Paul Papp (Romania)
- Alexandru Tudorie, Rares Enceanu, Valentin Cojocaru (Romania SUB 21)
- Vlad Mihalcea, Ionut Poiana (Romania SUB18)
- Jean-Sony Alcenat (Haiti), Catalin Carp (Republica Moldova), Houssine Kharja (Maroc).
Felicitări băieților pentru victorie! Succes la naționale și în retur!
FORZA STEAUA!
XRay
Comentariu 1 al lui saramago, 2015/10/03 at 22:01:
Iasi – Steaua 0-0 (pauza). Au fost 45 de minute in care elevii lui Radoi au intrat in jocul propus de antrenorul Napoli, un epigon al binecunoscutului Florin Halagian. Pasele au curs lent, combinatiile celor din fata nu i-au surprins pe adversari, iar la fazele fixe fie a lipsit pasatorul, fie n-a stiut nimeni sa se desprinda din marcaj.
Nita 6 – destul de sigur, a fost insa putin solicitat;
Rapa 5 – lipsit de stralucire, ca de atatea ori, cu aport ofensiv neinsemnat;
Varela 6 – sigur, n-a urcat pentru a-i sustine pe cei din fata;
Tosca 6 – acceptabil, a jucat simplu atunci cand a fost pus sub presiune de Golubovic;
Guilherme 4 – plasament gresit in cateva faze, deposedari ratate, centrari inutilizabile (cu o exceptie);
Filip 4 – rudimentar, a pierdut multe dueluri la mijloc, n-a legat combinatii cu colegii;
Kharja 6 – tehnic, influent in joc, fara sa ofere assist-uri stralucitoare;
Stanciu 5 – un sut modest din unghi, inca unul bun de la distanta, multe mingi pierdute si multa lipsa de imaginatie;
Chipciu 4 – inca o data a evoluat pagubos, ca sa ma exprim elegant;
Popa 4 – a amintit de cele mai slabe meciuri ale lui Florentin Dumitru (au fost si din acestea); driblinguri multe, dar fara a scoate adversarul din joc;
Enceanu – a iesit accidentat dupa nici 20 de minute;
Tahar 4 – a intrat in locul lui Enceanu, a preferat solutii complicate si, desigur, lipsite de eficienta.
In fata unui adversar slab, STEAUA n-a izbutit sa isi impuna jocul. Poate va fi mai bine in repriza a doua. Altfel, e primul meci al stelistilor pe care il urmaresc cu acel 0-3 cu Rosenborg. Se pare ca n-am pierdut mare lucru …
Comentariu 2 al lui saramago, 2015/10/03 at 23:11:
Iasi – Steaua 1-2 (0-0), victorie fara glorie a baietilor lui Radoi. Assist-urile lui Kharja si Stanciu le-au permis lui Chipciu si Tahar sa inscrie doua goluri frumoase.
Nita 6 – cateva interventii bune, fara vina la gol, destul de nesigur la ocazia lui Boiciuc;
Rapa 6 – ceva mai hotarat in interventii in repriza a doua;
Varela 5 – nesigur in unele momente din repriza a doua;
Tosca 6 – a jucat simplu si, in general, s-a achitat de obligatiile de stoper;
Guilherme 5 – inca un meci in care a comis erori de plasament si a interpretat fazele de joc surprinzator pentru colegi;
Filip 4 – joc slab, multe mingi pierdute, chiar golul iesenilor din prelungiri a plecat de la eroarea sa;
Kharja 6 – a gresit in debut de repriza, dar s-a revansat imediat cu assist-ul pentru Chipciu; a scazut in randament in ultimele minute;
Stanciu 6 – a abuzat deseori de driblinguri, are insa meritul de a fi pasat decisiv pentru reusita lui Tahar;
Popa 5 – un pic mai bun dupa pauza;
Chipciu 6 – are meritul de a fi deschis scorul;
Tahar 6 – la fel, are meritul de a fi inscris un gol important;
Muniru – a jucat putin, dar a avut timp sa se faca de ras cu un luft de generic;
Ontel (sper sa nu-i fi gresit numele) – e bine ca a debutat
Dupa un tur cenusiu, STEAUA este a doua in ierarhie. Playoff-ul e greu de ratat, insa jocul nu ii recomanda pe stelisti ca principali favoriti la titlu.
Încet, încet lucrurile se îndreaptă la echipă. Niţă apără foarte bine, cuplul Varela- Toşca s-a sudat, Breeveled, Cojocaru şi Papp nu mai prind echipa. În atac s-a renunţat la ideea falimentară a unui vârf masiv (Tade, Tudorie sau Ţucudean) care să joace rol de pivot pentru cei din linia a 2-a şi atacăm poarta acum cu Chipciu vârf fals ajutat de Popa, Stanciu, Hamroun (în seara asta Tahar) plus Kharja care vine excelent din spate de multe ori şi surprindem astfel adversarul. Nu mai avem talie deloc, dar avem mobilitate şi tehnică în plus.
Sigur probleme mari încă sunt. Popa şi Râpă îşi dau nişte pase în duşmănie ceva de speriat. Parcă n-ar fi colegi de 3 ani la Steaua.
Remarcabil!!!
Prosport titrează apocaliptic: „La două puncte distanţă de Astra, la ani lumină de un fotbal bun.”
Răspunsul unui cititor e fabulos:
Cum e sa pui articole singur si tot tu sa ai 3 comentarii din cele 4 ? Nu ti se pare nimic ciudat ? Sunt curios ce trafic mai are acest site de cand a schimbat macazul radical. Si nu asta e problema ci ca s a schimbat intr un asa hal incat si site ul oficial al clubului are mai mult bun simt.
Nici in cele mai frumoase vise ale lui Meme nu credea ca o sa vada schimbarea asta. Asta da cadou de eliberare.