Steaua – Botoșani 0-0! „Magica” lui Reghe pierde 5 puncte, dar se distanțează la 4

de | noiembrie 27, 2016

Steaua a ratat șansa de a se distanța la șase puncte de a doua clasată și a obținut doar o remiză albă împotriva celor de la FC Botoșani, în partida contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1.

Ca un blestem, vicecampioana continua alternanța ciudată și sistematica la meciurile de acasă: unul „da”, următorul „ba”…

  • Steaua – CSMS Iași 1-1
    Steaua – Concordia Chiajna 1-0
    Steaua – Dinamo 1-1
    Steaua – Astra 1-0
    Steaua – CFR Cluj 1-2
    Steaua – CS U Craiova 2-1
    Steaua – Gaz Metan Mediaș 0-1
    Steaua – Viitorul 2-0.
    Steaua – Botoșani 1-1

După ce etapa trecută Chiajna a spart gheața cu prima victorie, a venit rândul Botoșaniului să smulgă Stelei primul egal din istorie. În ambele partide, aceeași tentativă de vârf de atac, Tudorie. Cred că e timpul să-l încerce Onțel ca U21 și să-l mai plimbe și pe „Ibrahimovici” prin pârloagele Ligii a 3-a.

Tudorie ca Tudorie, dar și Enache a fost de vis urât în prima repriză. Centrări ca la CS Făurei, echipa lui Bănel din Liga a IV-a Brăila. Ok, față de cei doi, cu puține excepții, nu au fost departe nici ceilalți, care s-au întrecut în pase greșite, unele care au pus moldovenii pe contraatac.

Când aproape întreaga echipă face atâtea greșeli copilărăști înseamnă că staff-ul are o problemă. Nu reușește să-i capaciteze și să-i concentreze astfel încât să intre determinați cu „outsiders”, nu pe vârfuri cu aer de „tiki-taka Barcelona”. Păi la altă echipă, pentru centrările lui Enache, prestația lui Tudorie, pasele greșite ale lui Bourceanu…  freci banca până rupi treningul în dos. Este adevărat, Steaua nu area cu cine să-i înlocuiască.

Dracul nu a fost atât de negru pe cât îl face scorul alb. Steaua a controlat jocul și a avut câteva ocazii imense, dar nici măcar brazilianul Bordrin nu a reușit să înscrie din poziție ideală. Din 6 șuturi pe poartă… nimic. Ar fi fost culmea să fi primit gol pe singurul șut pe poartă expediat de moldoveni.

Să bifez doar 4 din ocazii: la start, la mijloc și la final.

  • Prima acțiune de atac periculoasă în minutul 7. Pintilii și Achim au recuperat la mijlocul terenului, mingea a ajuns la Tudorie, în zonă centrală, după care atacantul a scos în margine la Enache. Acesta din urmă a înaintat, după care a centrat-șutat spre careu, dar mingea a trecut milimetric de bara din dreapta porții moldovenilor.
  • Roș-albaștrii  au ratat incredibil deschiderea scorului și în minutul 29, când Jakolis și Achim nu au reușit să-l învingă pe Iliev din doar 3 metri!
  • Boldrin a avut și el golul în bocanc în minutul 69, dar Iliev a respins cu un reflex de senzație torpila brazilianului, de la marginea careului.
  • În final, Tudorie a semnat ratarea sezonului, când nu a fost în stare să trimită în poartă din 2 metri (’90)!

Ocaziile

Paranteză. Toți spunem că avem un campionat slab, însă și Steaua și Astra, care au performat cât de cât în sezonul ăsta în Europa, au pierdut puncte cu echipe considerate „slabe” în Liga 1. Tot astăzi, Poli Timișoara i-a administrat lui Șumudică un sec 2-0, la trei zile după ce campioana en titre a răpus pe Rapid Viena chiar în fieful ei.

Dacă ne uităm la ce echipe a pierdut Steaua puncte,  trei dintre ele le vom găsi în coada clasamentului.

Nu mai puțin de 7 puncte au fost date de Steaua la „subsol”. Mai mult, Iași a învins echipa lui Mulțescu, cel care și-a trâmbițat intenția de a cuceri titlul cu CSU Craiova, vice-lidera.

Să revenim la meci…

Aproape 2.000 de suporteri au îndurat cele câteva grade pentru a susține Steaua spre o nouă victorie în meciul cu eterna sa învinsă. Însă Reghecampf ne-a surprins pe toți prin formula inedită de start, în care s-au găsit (aproape) 3 închizători (!): Bourceanu, Pintilii și Achim. Pintilii nu este la 100%, Achim rezervă nejucată, iar Bourceanu fie obosit, fie cu gândul în altă parte. De grija partidei cu Dinamo, Reghecampf i-a oferit oferit o şansă lui Leo Grozavu prin formula de start, părând că nu-i pasă prea mult de rezultatul din această etapă. Normal! Steaua nu mai bate de 2 etape, pierde 5 puncte, dar în clasament crește și se distanțează la 4 puncte.

  • FC Steaua: Stancioiu – Enache, Tamas, Moke, Alin Tosca – Pintilii (Adrian Popa 46′), Bourceanu – Jakolis (William de Amorim 55′), Achim, Aganovic (Boldrin 54′) – Tudorie.
    Antrenor: Laurenţiu Reghecampf.
  • FC Botosani: Iliev – Dimitrov, Burca, Miron, Musat – Cucu, Bordeianu – Astafei, Roman (Vasvari 80′), Popovici (Elek 73′) – Herghelegiu (Golofca 58′).
    Antrenor: Leo Grozavu.
  • Cartonase galbene: Tudorie 66′, De Amorim 84′ / Elek 75′, Dimitrov 82′, Vasvari 84′.
  • Arbitri: Adrian Comanescu (Ramnicu Valcea), Valentin Avram (Bucuresti), Ciprian Dansa (Oradea); rezerva: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin).

Începutul de meci a fost destul de echilibrat, pentru că moldovenii au făcut un pressing avansat agresiv, în fața unei echipe încropite de Reghe să împace și capra și varza. Treptat, roș-albaștrii au pus stăpânire pe joc, dar pasele greșite în zona de 30 de metri au stins câteva acțiuni promițătoare.

Prima ocazie importantă a Stelei a venit în minutul 7, apoi după 22 de minute, roș-albaștrii au ratat poate cea mai mare ocazie a meciului. Toșca a scos foarte bine un balon cu călcâiul spre Aganovic, acesta a centrat de pe stânga pe dreapta. Jakoliš a reluat foarte bine, Iliev a respins în lateral, după care Achim, din trei metri, nu a reușit să trimită în plasă, ci în spatele lui Burcă (’29). În minutul 35, Aganović a primit o pasă foarte bună, la marginea careului, din partea lui Jakoliš, a pivotat după care a șutat, însă pe lângă bara din stânga porții lui Iliev. Steaua a mai ratat o ocazie importantă de a deschide scorul cu cinci minute înainte de pauză, când Enache a șutat dintr-o poziție foarte bună, iar balonul a fost reținut de Iliev.

Prima repriza. Posesia 56-44% (statistică lpf.ro)

Nu fost o repriză spectaculoasă cum ne doream cu toții, dar nici nu putea fi. Să fim serioși, FC Botoșani nu este o echipă de jaloane, ci una solidă și disciplinată tactic, care a acoperit foarte bine spațiile, iar pe contraatac are o viteză mare de reacție cu scheme bine însușite la antrenament. Fără un pasator la mijloc și cu un vârf de mămăligă Steaua nu putea trece ușor de reduta avansată a lui Leo Grozavu și să zburde spre poartă.

În a doua repriză Steaua a început iureșul pe dreapta. Intrarea lui Adi Popa pe teren, a accentuat diferenţa dintre cele două echipe. Asediu total la poarta lui Iliev: șut, corner, şut, corner, şut, lovitură liberă, corner din nou, iar șut. Cu ceva șansă moldovenii s-au aflat mai mereu între şut şi plasa porții lor.

După 9 minute de la începutul reprizei secunde, Reghecampf și-a aruncat în luptă cavaleria braziliană, De Amorim şi Boldrin. Pe margine, Leo Grozavu a întrat în zona amintirilor din tur, când Popa, Stanciu și Hamrou, introduși după pauză au rezolvat imediat meciul. Dorinţa lui din prima repriză, când anti-fotbalul fusese la el acasă, părea să nu mai existe. Steliștii au crescut viteza pe aripi, numărul driblingurilor, au pus mai hotărât osul în duelurile 1-1 și părea că revedem repriza a doua din meciul cu Osmanlispor.

Toșca a ratat o primă ocazie importantă imediat după pauză. Fundașul a tras o rachetă din afara careului, dar Iliev a respins (’47). Peste 3 minute ocazie de autogol: Tamaș a centrat foarte bine de pe dreapta și Dimitrov a respins din fața lui Jakoliš, puțin pe lângă propria poartă (’50). Nu trece 1 minut și  altă ocazie: lovitură de colț a Stelei, Aganović a scos spre margine la Tamaș iar fundașul central a șutat în forță, pe colțul scurt, dar acolo a fost iar Iliev (’51).  Mai se scurg 3 minute și Steaua trece din nou pe lângă gol: Aganović nu a șutat din prima după o pasă a lui Popa, după care Jakoliš a șutat pe lângă poartă (’54).

Urmează intrarea în scenă a brazilienilor în locul lui Aganović și Jakoliš. Fără să pară că forțează, Boldrin şi Adi Popa au fost la un pas să înscrie în minutul 69, dar au ratat cu seninătate.

Surprinzător, Reghe a schimbat din mers ce părea că merge mai bine. Adi Popa a devenit din nou vârf de atac, iar Tudorie a fost trimis pe partea dreaptă. Moldovenii au răsuflat uşuraţi și au început să conteze şi ei din când în când, cât să treacă timpul. „Lungă și pe a doua”, vorba lui Hagi, cu Popa vârf,  era o cauză pierdută. În afară de a faulta fundașii centrali, motoreta nu a reușit în duelurile aeriene. Reghecampf s-a răzgândit și l-a adus pe Tudorie în centru lângă Popa, iar șarjele pe banda dreaptă le-a lăsat lui Enache și Tamaș. Presați de timp și scor, steliştii nu au mai avut luciditate de finalizare.

Tudorie putea să se spele de toate păcatele aducând victoria Stelei pe final, dar nu a reușit să finalizeze în plasă centrarea excelentă (de data asta!) expediată de Enache de pe partea dreaptă. Asta cred că l-a băgat în „păcat” până peste cap și e puțin probabil să mai rămână în lot la iarnă.

Repriza a doua. Posesia 56-44% (statistică lpf.ro)

Cu egalul de azi, Steaua mai pierde 2 puncte, dar se distanțează la 4 puncte de CS U Craiova și așteaptă derby-ul cu Dinamo, de miercuri.

Statistică

Rezumat incomplet (revenim)

https://youtu.be/UyHp3tPx8-U

Declarații

Reghecampf: „Sunt foarte supărat, am avut ocazii clare de a marca şi nu am reuşit să o facem nici măcar din doi metri. Din păcate, asta e situaţia în momentul de faţă. Aţi văzut că am încercat să dăm şansa astăzi unor jucători să demonstreze că merită să joace. În momentul în care nu reuşeşti să marchezi din doi metri, e clar că ai o problemă şi nu te poţi descătuşa (n.r. Achim a ratat ireal în prima repriză, iar trimiterea e evidentă). Dacă marcam, cred că ne făceam meciul mult mai uşor. Aşteptăm să revină şi cei accidentaţi astfel încât să putem juca fotbal.”

Pintilii:„Nu trecem printr-o perioada buna si acest lucru se vede. Suntem si noi constienti. Jocul nostru nu multumeste pe nimeni. Nu imi explic ce se intampla. Stam si ne gandim. Daca ati veni la antrenamente si ati vedea ce executii avem… Nu stiu… Nu pot sa imi explic. La antrenamente sunt niste faze incredibile, marcheaza toti, si atacantii, si mijlocasii, si uite ca vine meciul si nu marcam.

Nu jucam nimic, nu trebuie sa dam vina pe absolut nimic. Luptam pana in iarna, cand va veni Alibec, cred ca de el avem nevoie, de un marcator. Intervine disperarea in teren, vrei sa dai gol, stii cum este. Cand joci la Steaua, iti doresti sa inscrii si sa castigi. Publicul te injura, te fluiera…”

Aganović:„Nu suntem mulțumiți. Ne-am creat destule ocazii de a marca și din păcate nu am băgat mingea în poartă nici din doi metri. Am avut ocazii și eu, și Tudorie și au fost multe șuturi, dar nu am înscris și asta e ce ne-a lipsit: golul. Am avut ocazii foarte bune, cu poarta goală, dar, din păcate, nu avem noroc, nu știu de ce”

https://youtu.be/Fe43PazoiYM

Valeriu Iftime, finanțatorul FC Botoșani: ”E un pic dezoerientată, Steaua! Și ei ne-au luat foarte ușor, așa cred. Au considerat că poate suntem victima perfectă. Oricum, Steaua va bate pe Dinamo, Steaua nu are adversar în Liga 1, nu are… decât dacă cei de la Astra vor juca fotbal așa cum o fac în cupele europene.

Poate CFR ar fi fost lider, cu acele puncte, nu contrazic, dar nu mai pierdea Steaua puncte cu CFR în acel caz. Eu vă spun că Steaua bate acasă la CFR în retur. Nu are nicio șansă CFR în fața Stelei!

Steaua se distrează, nu vedeți! Accelerează când vrea. Ei fac în Liga 1 ce vor. Vor câștiga 100% campionatul. Când te uiți în spate și vezi Craiova și Mediaș nu te apucă râsul? Craiova și Mediaș să amenițe Steaua la câștigarea campionatului? Hai, dom’ne să fim serioși!”

Galerie foto (link)

Aștept pauza de iarnă și sezonul de mercato.

X Ray

Avancronica FC Steaua București – FC Botoșani

Partida FC Steaua – FC Botoşani, meci contând pentru etapa a 17-a a Ligii 1, va avea loc duminică, 27 noiembrie de la ora 20:30, pe Arena Națională, jocul urmând a fi transmis în direct de Digisport, Dolce Sport şi Look TV.

La meci va fi prezentă Peluza Roș-Albastră. Mesajul de pe pagina oficială de facebook:

Cele două echipe s-au întâlnit de șapte ori în Liga 1, iar de fiecare dată s-a impus Steaua.

  • Prima confruntare a avut loc pe 22 septembrie 2013, FC Botoşani – Steaua 1-2, marcatori Dinu, respectiv Szukala şi Piovaccari.
  • Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în returul stagiunii 2013-2014, pe 31 martie, FC Steaua – FC Botoşani 4-0 (goluri înscrise de Adi Popa, Piovaccari, Pîrvulescu, Cristi Tănase). După acel joc, au urmat alte trei victorii ale bucureştenilor la zero (2-0/2-0 în ediția 2014-2015 şi 1-0 la Botoşani pe 1 august 2015).
  • Cel mai spectaculooasă întâlnire s-a disputat pe 8 noiembrie 2015, pe arena din Gruia, acolo unde steliştii, din postura de gazde, s-au impus în faţa moldovenilor cu 5-3. Breeveld a deschis scorul (minutul 2), Dan Roman (minutul 26) şi Martinus (minutul 28) au întors rezultatul, dar Stanciu şi Tade (minutele 29 şi 30) au readus-o pe Steaua în avantaj. În partea secundă, Cabrera, Râpă şi acelaşi Stanciu şi-au trecut numele pe tabelă. Meciul din toamna anului trecut a fost şi jocul cu cele mai multe goluri marcate în stagiunea precedentă.
  • Ultimele două jocuri, ambele cu Botoşani gazdă, s-au terminat 2-0 pentru stelişti şi au avut loc în acest sezon competiţional, unul în Liga 1 Orange (12 august 2016), iar cel de-al doilea în sferturile Cupei Ligii (8 septembrie 2016).

FC Botoşani a bifat în 21 septembrie 2016  ultima victorie în deplasare, Concordia – FC Botoşani 0-2. După acel joc, au urmat trei înfrângeri consecutive în deplasare cu CS U Craiova (1-0), Pandurii (2-1) și CFR (1-0).

Referindu-se la ultimele două partide din campionat, cea din „Gruia”, cu CFR Cluj, şi cea de acasă cu FC Voluntari, ambele pierdute la limită cu 1-0, Leo Grozavu a spus că jocul etalat de elevii săi i-a arătat că echipa este pe drumul cel bun şi a pus cele două înfrângeri doar pe seama ghinionului și a exclus  că FC Botoșani este în criză. „Să nu uităm ce ne-am propus la începutul campionatului. Ne-am depăşit oarecum condiţia, iar acum suntem într-un moment de echilibru”.

Antrenorul a mai declarat că elevii săi pot stopa seria neagră împotriva Stelei în meciul de duminică: „De data asta, la acest meci, nu le spun nimic, pentru că motivaţia există la fiecare dintre ei. La orice meci trebuie să existe motivaţie, cu atât mai mult când joci cu echipa de pe primul loc. E greu de vorbit înaintea unui asemenea meci. Poate fi un avantaj pentru noi faptul că suntem consideraţi victime. Aşa însă cum arată istoria întâlnirilor directe e clar că am fost, atenţie, am fost, nu că suntem, victime. La un moment dat se va întâmpla să câştigăm şi noi împotriva lor. Noi sperăm cât mai curând. Asta rămâne de văzut. Tot ce îmi doresc eu este ca istoria confruntărilor dintre FC Botoşani şi Steaua să fie cât mai lungă”.

Absenţi din cauza unor probleme medicale, jucătorii Gabriel Vaşvari şi Deivydas Matulevičius au revenit. Atacantul lituanian s-a pregătit normal ieri, în timp ce Vaşvari va intra în programul normal de pregătire al echipei, ultimul cuvânt urmând a-l avea staff-ul medical. O altă veste bună pentru Leo Grozavu este starea medicală a lui Andrei Burcă. Accidentat în urma unui duel aerian cu coechipierul său Mihai Bordeianu în timpul jocului cu FC Voluntari şi transportat cu ambulanţa la UPU, Burcă s-a pregătit normal ieri. În aceste condiţii singura indisponibilitate din lotul botoşănean pentru jocul cu Steaua va fi cea a golgeterului echipei, István Fülöp. Acesta urmează un tratament de recuperare la Târgu-Mureş şi este de aşteptat să revină pe gazon cu ocazia jocului de miercuri, cu Gaz Metan Mediaş.

  • Echipa probabilă FC Botoşani: Iliev – Patache, A. Burcă, G. Miron, Muşat – Vaşvari, Bordeianu – Golofca, Willie, Astafei – Elek.

Leo Grozavu este fără victorie în faţa Stelei, atât ca antrenor, șase înfrângeri din șase, cât şi ca jucător, două remize şi șase partide pierdute.


FC Steaua
 a pierdut 10 puncte pe teren propriu în acest sezon, după ce a remizat cu Dinamo, CSM Poli Iaşi şi a pierdut surprinzător cu CFR şi Gaz Metan. Meciul cu medieşenii, scor 0-1, a fost singurul din ultimele 16 jucate acasă fără gol marcat.

Steaua poate mări distanța față de CSU Craiova, dacă se va impune în fața celor de la FC Botoșani. Însă, în actualul sezon, meciurile de acasă le-a creat mari bătăi de cap: unul „da”, altul „ba”, într-o stranie alternanță. Rezultatele Stelei, de pe propriul teren, din Liga 1, în actualul sezon:

  • Steaua – CSMS Iași 1-1
    Steaua – Concordia Chiajna 1-0
    Steaua – Dinamo 1-1
    Steaua – Astra 1-0
    Steaua – CFR Cluj 1-2
    Steaua – CS U Craiova 2-1
    Steaua – Gaz Metan Mediaș 0-1
    Steaua – Viitorul 2-0.

”Nu va fi un meci mai ușor, va fi mult mai greu. O să vedeți că vom avea un meci foarte dificil cu FC Botoșani, așa cum au fost toate meciurile împotriva lor, chiar dacă în ultimele întâlniri noi am reușit să câștigăm. Dacă noi vom începe bine și vom marca repede, atunci ne vom face meciul ușor. Dacă nu, vom avea un meci greu”, a spus Laurențiu Reghecampf.

Reghecampf nu-i are la dispoziție pe Tănase, Filip și Ovidiu Popescu, toți trei aflați în diferite stadii de recuperare după accidentări. Boldrin și Enache au deja 3 cartonașe galbene și trebuie să evite avertismentul în meciul cu FC Botoșani pentru a nu rata derby-ul cu Dinamo. Dinamo – Steaua se va juca miercuri, de la 20:30.

Steaua s-a pregătit sâmbătă in noua bază din Berceni, unde Reghea a primit o veste bună. La antrenamente s-a prezentat și Ovidiu Popescu după accidentarea suferită pe plasticul din Chiajna. Eroul partidei de joi, Tamaș, a oferit o imagine spartană. Deși afară erau doar 3⁰ C, Gabi Tamaș s-a antrenat în tricou cu mâneca scurtă, fiind singurul jucător din lotul lui Reghe care a sfidat frigul de afară.

  • Echipa probabilă a Stelei în partida cu FC Botoşani. Niță – Enache, Tamaș, Toșca, Momcilović – Sulley, Pintilii  – Popa, Boldrin, De Amorim – Man.

Roș-albaștrii au un moral bun după victoria din Europa League, însă Reghecampf trebuie să îi aducă cu picioarele pe pământ și cu motivația în realitatea Ligii 1. FC Botoșani este o echipă solidă, bine articulată și odihnită care poate pune probleme Stelei, mai ales că vicecampioana are încă multe carențe de lot și joc în toate compartimentele.  Fără jucători care pot face ușor diferența, Reghecampf trebuie să trimită în teren o echipă care formează, cât de cât,  un tot unitar ca exprimare tactică.

Le urăm succes roș-albaștrilor și vom fi cu sufletul alături de ei și la bine și la greu!

X Ray

16 comentarii la „Steaua – Botoșani 0-0! „Magica” lui Reghe pierde 5 puncte, dar se distanțează la 4

  1. kla2005

    Forza Steaua!

    Meciul cu turcii mi-a demonstrat ca jucatorii au o problema de mentalitate…probabil prea multe scandaluri in jurul procesului cu CSA si nebunia continua din presa.

    Sper ca revenirea la nivel mental sa continue si sa redevenim o echipa solida!

  2. sunchaser

    Nici urma de tactica, jucatorii parca sunt adunati ieri si pusi sa joace impreuna fara vreun antrenament. In stilul asta nu ar fi de mirare sa ne bata cateii. Problema cea mare mi se pare ca jucatorii par destul de impacati cu ce se intampla, Pintilii zicea ca asteapta iarna sa vina Denis…

  3. alexandru-h

    Pai pana acum asteptau sa revina Pintilii, ca se rezolva totul. A devenit Denis noul salvator?

    Evident ca ceea ce jucam acum nu poate fi imputat unui jucator sau lipsei lui din primul 11. Cand gresesti pase simple de 1 metru, cand pierzi mingea ca babalaul (a avut Bourceanu o faza de te doare mintea in a doua repriza), nu poti gasi ca vinovat decat pe cel care ii pune in teren, cel care se ocupa de jocul lor, cel care ii evalueaza si alege primul 11. Daca am putea rezolva problema jocului cu bani si transferuri, as fi linistit – dar ultimii ani au aratat ca nu suntem capabili sa cumparam valoare sau, mai curand, sa o conservam.

    1. bodanel

      @sikander

      Oribil e prea putin spus. Ala e mai static decat astia care merg la fotbal cu mine. Sa-mi bag piciorul am oameni care se agita si misca mai bine ca el la 40+. Ce plm cauta asta in liga I. Pe asta l-am alege ultimul doar ca sa fie la numar cand as face alegerile.

  4. bijoux

    Din nou penibili. Este al nici nu mai stiu catelea meci in care jocul lasa f. mult de dorit. De fapt, in afara partidelor cu cei de la Sparta, dar atunci ii aveam pe Stanciu si Hambroun, Botosani in deplasare, ceva, ceva cu Villarreal si o repriza cu Osmanlıspor, nu-i aduc aminte sa ma fi bucurat de jocul in sine.
    Ma tot intreb de ce jocam atat de slab. Daca actualii jucatori sau Reghe sunt cauza evolutiilor mai mult decat indecente ale echipei.
    La inceput am crezut ca achizitiile si lipsa de omogenitate sunt cauzele care fac ca jocul sa arate atat de neconvingator. Acum insa ma gandesc ca si Reghe are o ‘contributie’, si asta pt. ca nu cred ca CFR-ul, Craiova sau Mediasul sa aiba jucatori peste ceea ce este acum la Steaua, si, totusi, par mult mai bine articulate.
    Daca nici dupa vacanta de iarna, cand vor mai veni cativa jucatori, iar la cei care nu corespund se va renunta, Reghe nu reuseste sa asambleze echipa, atunci, cu toata parerea de rau, ar fi bine sa ne lase sau, stiu eu, sa-l aduca inapoi pe Neubert. Poate la el e cheia jocului bun pe care Steaua il facea in urma cu 3 ani.
    Sincer, cu astfel de evolutii nu cred ca vom realiza ceea ce ne-am propus – castigarea titlului.

  5. mikegr

    @bijoux

    Tu ai spus-o..i-am dat pe Stanciu, Hamroun chiar si Chipciu iar in locul lor au venit Tanase (accidentat) si De Amorim care mai mult trebuia sa fie o rezerva care intra prin minutul 60..iar..Boldrin nu e nr. 10, nu da randament in spatele varfului.
    Nu stiu cat de mult ar conta daca ar mai fi fost Neubert..e ca si cum echipa de acum 2-3 sezoane nu i-ar fi avut pe Rusescu ori Keseru si am fi jucat in atac doar cu Nikolic sau alt stalp de telegraf…Pe postul asta..prin mamaliga 1 il vad doar pe Budescu capabil sa ocupe locul si poate F. Tanase dupa accidentare dar asta probabil ca va duce la pastrarea lui De Amorim titular..
    In plus, ma enerveaza ca nu e folosit mai mult Jakolis desi centreaza cel mai bine din tot lotul..probabil ca va fi un nou caz Alcenat, samd

Lasă un răspuns