Armata, câine de circ

de | aprilie 14, 2018

În anul Centenarului, ceremoniile militare au ajuns show-uri de pauza meciului

Permalink to Armata, câine de circ

Nu avem măsură. Ca popor, deţinem în buzunarul de la piept, lângă paşaport, scuzele istorice pentru această înclinare de a trece în viteză dintr-o extremă în cealaltă, fără a poposi vreodată la mijloc. Dar măcar unii dintre noi, de pildă, acele instituţii despre care se presupune că ar trebui să stea de pază la hotare, în caz că vin turcii cu TIR-urile, ar trebui să-şi păstreze capul limpede şi imun la variaţiile de presiune atmosferică.

Teatrul de operaţiuni din Pomponistan
Ei bine, tocmai Armata e prima care o apucă zburdând pe câmpii, ca iepurele de martie, de cum dă colţul ierbii pe Arena Naţională. La meciul de Liga a 4-a dintre CSA Steaua şi Academia Rapid vor fi aduşi militarii din Detașamentul Drill Team al Brigăzii 30 Gardă „Mihai Viteazul”. Soldaţii vor oferi „o demonstraţie de înaltă ţinută”, scrie comunicatul clubului MApN. „Va fi pentru prima oară când detaşamentul va prezenta un show la o partidă de fotbal”. Spre deosebire de Coreea de Nord, la noi nu se ţin prea des ceremonii militare pe stadioane, pentru că nu permite legea.

Dintre cele 28 de situaţii în care pot avea loc ceremoniile militare, prevăzute în regulamentul stabilit prin ordin de ministru, M.63/2013, niciuna nu se referă la un meci de fotbal. Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” este, conform legii, „structura special constituită, echipată şi instruită” pentru ceremonii. Ministerul Apărării o consideră, se pare, un fel de trupă de animatori sau de majorete mai gros îmbrăcate.

Legea imnului, de Mihai Fifor
„Înainte de începerea meciului, fanfara militară va intona imnul României”, anunţă CSA Steaua. Acum doi ani, actualul ministru al apărării, Mihai Fifor, îşi punea semnătura de parlamentar pe un proiect de modificare a Legii 75/1994. Propunerea lui Fifor şi a altor aleşi ai poporului – Liviu Dragnea, Gabriela Firea, Florin Iordache etc, etc – era ca imnul de stat să fie intonat la competiţiile sportive naţionale numai înaintea finalelor. Proiectul a fost promulgat de preşedintele Iohannis acum un an, în aprilie 2017.

Meciul dintre CSA Steaua şi Academia Rapid este un derby al amintirilor, dar nu este o finală. Prin urmare, „Deşteaptă-te, române!”, cu tobe şi alămuri, reprezintă încă o exagerare din partea organizatorilor din MApN. Un salt iepuresc peste cadrul legal.

Treceţi, batalioane, de centrul terenului!
În decembrie 2016, muzicieni din fanfara militară a Forţelor Navale s-au dus să-i cânte arhiepiscopului Teodosie, de ziua lui. Pentru că au cântat în curtea Arhiepiscopiei Tomisului, îmbrăcaţi în uniforme, au fost anchetaţi de superiori, scria adevărul.ro. Asta-i problema dacă eşti în Armată: nu poţi cânta oriunde, oricând, la nunţi, botezuri, onomastici, la metrou, în faţă la mall sau prin restaurante cu specific civil.
MApN decide unde-şi trimite instrumentiştii, fireşte. Dar există nişte regulamente interne care-i ghidează alegerile. După ce trimiţi fanfara militară pe stadion, nu mai e decât un pas până o pui să cânte sub balconul adversarilor în lupta pentru promovare, în grad sau în campionat.

Un spectacol jos bălăria!
Meciul dintre CSA Steaua şi Academia Rapid a stârnit interes în rândul publicului, s-au vândut biletele, s-au tipărit altele. Totuşi, interesul ăsta e legat de fotbal, nu de summit-ul NATO. Şi nu justifică nici încălcarea legii, nici intrarea MApN în showbiz. Dacă în Liga a 4-a aducem brigada de la „Mihai Viteazul” şi fanfara, ce facem în Liga 1? Aducem divizia de blindate? MIG-urile? Şi-atunci, de Ziua Naţională ce ne mai rămâne? Să-i punem pe şefii de Stat Major să înghită săbii şi să scuipe foc.

E posibil ca şefii CSA să fi intrat la griji că spectacolul din teren are nevoie de profesionişti, să aibă oamenii ce vedea, ce aplauda. Să nu cârtească uitându-se când la meci, când la preţul biletului. Să vină şi data viitoare, pentru entertainment, măcar. Şi să stea şi repriza a doua.

Tonul a fost dat. Echipa Armatei poate promova „en fanfare”, poate cheltui „en fanfare” pe salariile fotbaliştilor şi antrenorilor. Dar „en fanfare” nu e o valoare în sine. Şi, mai ales, nu o valoare militară. Iar dincolo de cupola circului regizat de şefii MApN se află bălăriile din Ghencea. Tot un spectacol. Dar unul pentru care nu va plăti nimeni.

MARIA ANDRIEŞ

Preluare de pe gsp.ro

24 de comentarii la „Armata, câine de circ

  1. Gosu

    Geambasu isi pune si el cenusa in cap : ‘Stai, tată, acasă!
    Am greşit atunci când am scris despre liga fotbalului de altădată prefaţând acest Steaua-Rapid 1-3. Ne-au lămurit huliganii din tribune. Asta este Liga României interlope’

    5
    1
  2. xray Autor articol

    PS. Lăsând gluma, eu am atenționat serios într-un comentariu:

    “Mai mult, pentru a umfla cota meciului, să se zică că un stadion plin a venit să vadă clona lui Talpan, CSA a dat peste 20.000 de bilete rapidiștilor, adică aproape 50%, procent fără precedent în România post decembristă. Mai ales la gradul de risc ridicat de cele două galerii. Inconștiență a CSA! Doamne ferește să se încaiere că va ieși un măcel!”

  3. killertits

    http://www.gsp.ro/fotbal/liga-4/se-dezice-csa-de-ultrasii-din-peluza-sud-declaratii-dure-dupa-incidentele-de-pe-arena-nationala-au-fost-instigatori-537301-galerie-foto-pic-895579.html

    Sugestiva imaginea asta, atat stiu, atat pot.
    Pacat de copilul ala prins in mijlocul turbatilor astia, cu siguranta nu va mai exista o “data viitoare” la un meci al CSA pentru majoritatea curiosilor veniti la T2, s-a vazut la final cati “adevarati” au ramas pe stadion…vreo 3k maxim.

    1. siegfried

      Jesepe-ul:
      Academia Rapid a câștigat derby-ul cu CSA Steaua de pe Arena Națională, scor 3-1, demonstrând că e favorită certă la promovarea în Liga 3-a. Pe stadion au fost 36.277 de oameni, conform crainicului arenei.
      Având în vedere că sub-podarii au fost clar majoritari, rezultă că arma n-a strâns mai mult de 16.000. Să te pregătești un an de zile pentru meciul ăsta, să vină fanfara la meci ca-n Coreea de Nord, să facă de digi propagandă neîncetat 2 săptămâni și tu să nu poți mai mult decât atât, trist frate, trist,.

  4. alexandru-h

    O chestie buna ar putea sa iasa din treaba asta. In loc sa angajezi o firma de constructii pentru a demola Ghencea in vederea reconstructiei pentru Euro2020, e suficient sa lipesti pe scaune afise cu mesajul “FCSB e Steaua” si sa-i lasi liberi pe cei din galeria CSA. In cateva ore nu mai ramane pic de stadion in picioare.

  5. alex-0101

    Ba, eu nu ii înțeleg pe ăștia de plâng după echipele de tradiție… Pai mai ziariștilor care ii ridicati in slavi pe ăștia de la man, mai, plm etc. cum sa mai existe echipe ca faru, sportul, Uta, craiova(cea adevărată), crapid, daca nu se găsește niciun fraier sa investească?
    Vrem nu vrem, berbecul a rămas singurul investitor în fotbalul romanesc pe locul doi cu un aport foarte foarte important fiind Hagi….
    Pai va dați seama că dablagii ăștia au făcut ceva pagube astăzi, de imagine, materiale, morale(acei copii gazati), pagube, pe care le suporta clubul…. Cum crezi tu ca un club susținut de primărie, bani publici ar avea puterea sa mai și plătească “tribut” pt manifestările mioritice ale ăstora. Pai berbecul a plătit și a fost m@@t la viata sa de aceste specimene de nenumărate ori, nu zic ca nu merita înjurăturile, nu ii sunt fan, nu îl consider din niciun punct de vedere un model, dar îl apreciez ca își tine business.ul în viata, pe profit și o face bine.
    M.am uitat le meci pe reprize, atâta propaganda pt un mare circ, armata romana în plin plan, au mai ales și garda de onoare, un spectacol mai mult decât grotesc, a lipsit sa mai tina un speech talpanel…. Ba omeni buni, vouă va place proiectul csa? Lăsând la o parte faptul ca e o clona etc., da’ voi dacă ați vrea să începeți sa susțineți o echipa, sa creșteți cu ea ați ale csa? Pai sa va spun sincer echipamentul e oribil…. Apai mai contribuie și cimpanzeii aia care te considera sămânțar dacă te duci la meci sa te uiți și nu începi și tu sa sari, dai cu petarde, va cânți, mai intervine și partea cu armata de nu știi dacă ești la fotbal sau la recrutari… Sa nu ii uit pe jucători, care asta seara au jucat extraordinar (lăsând la o parte faptul ca sunt amatori), pai nu ne spuneau adevărații ca nu sunt diferențe? Pai mai băieți cum sa va zic da de prin unii sare mingea numai în afara terenului de zici ca e lemn nu jucător de fotbal….. Dar, cine sunt eu sa vorbesc armata și echipa curata mai presus de toate de rău??? Ma limitez la ai mei băieți din liga 1, a echipei ce are în palmares o cupa europeana și luni va avea o deplasare grea la astra… Ca sa citez din clasici” Înainte STEAUA, ÎNAINTE FCSB”!

    7
    2
  6. Gosu

    Deci baetii s a suparat ca a aparut un baner cu fcsb si a gandit ei ca tre sa faca o descindere in forta la alti stelisti, nici macar rapidisti care oricum erau majoritari in tribune. Asta inseamna logica de peluzăr, pumnii mei minte nu are.
    Acum imi dau seama iarasi cat de bine e pe un stadion civilizat unde te duci de placere, fara turbati d astia. Si daca stau bine sa ma gandesc am impresia ca de cand au disparut din peisaj, cred ca nu am mai avut terenul suspendat nici macar o singura data.
    Iar in ceea ce priveste fotbalul in sine, diferenta intre L1 si L4 ca ritm de joc si executii e precum intre FCSB si Man City, oricat blamam noi liga 1. Puteai cu usurinta sa iei baieti din public sa i pui sa joace ca tot aia iesea.
    Dar repet cele 2 mari probleme : atentia si promovarea agresiva pe care au facut o media pe tema acestui circ ieftin si doi banii publici cheltuiti de Statul roman pe o jucaria politica.
    Restul a decurs exact cum ma asteptam. Au demonstrat inca o data diferenta de calitate umana si civilizatie intre liga satelor si suporterul care aspira la Europa.

    1. alex-0101

      @Gosu
      “Au demonstrat inca o data diferenta de calitate umana si civilizatie intre liga satelor si suporterul care aspira la Europa.”… Mi. A plăcut afirmația asta!
      Da ghici cine e de vina, fanii fc

  7. alex-0101

    @Gosu
    “Au demonstrat inca o data diferenta de calitate umana si civilizatie intre liga satelor si suporterul care aspira la Europa.”… Mi. A plăcut partea asta!
    Da ghici cine e de vina, fanii fcsb domle’…. Băieții ăștia au coșmaruri cu adevărata STEAUA, ei vor o clona, au afișat replici ale cupelor Europei și ei dețin palmaresul…. Cum ma sa te lauzi cu participare în semifinalele cupei UEFA???? :)))) La marele meci de play off ma aștept sa să pună în palmares și perioada reghe ca ei săracii nu prea vad decât în fata, le.a pus talpan ochelari de cal…oricum băieții au probleme mari cu perioadele, pai palmaresul csa.ului a (echipei armatei) e doar pana în 98!!!!!
    Despre nr de spectatori, scuzați crainicul, e prieten cu dancile și a citit 20 60 și a rectificat 30 60, e din armata baiatu’? Dacă da nu e bine, acolo trebuie precizie, onoare, datoria au făcut.o 🙂

Lasă un răspuns