Editorial: KO-Man

de | martie 9, 2020

Golul victoriei celor de la FCSB cu Hermannstadt în Cupă are frumusețea unui KO în ring

Mihai Mironică 05/03/2020
KO-Man

Ce diferență între tonul zeflemitor cu care Mihai Stoica decreta că e un trofeu al loserilor Cupa Romaniei si bucuria intensă, prelungită, izbăvitoare pe care Coman și ai lui au trăit-o la golul victoriei. Asta poate și pentru că Steaua s-a transformat in FCSB-“Loser”, așa cum era Rapid în epoca “UEFAntastică”, atunci când se afla mereu în umbra rivalilor din Ghencea și Cupa era o consolare.

Gol de antologia fotbalului românesc

Golul victoriei celor de la FCSB are frumusețea unui KO în ring după un un-doi nimicitor de upercut și directă. Au mai fost momente bune de-a lungul sezonului pentru Coman și Man, dar parcă acum s-a văzut pentru prima oară o sclipire de superclasă care să justifice cât de cât și estimările faraonice ale patronului în cazul celor doi tineri răsfățați. Golul este de antologia fotbalului românesc, merită să stea alături de secvențe memorabile cu perechi precum Dobrin-Dumitrache, Balaci-Cîrțu sau Hagi-Lăcătuș. Iar el a fost posibil și datorită suprafeței impecabile de joc de la Sibiu, cea mai bună din România.

Sigur, Man și Coman trebuie să confirme internațional, este condiția obligatorie pentru a fi cu adevărat niște jucători importanți pentru fotbalul nostru și pentru buzunarul patronului lor. Man cred că este bine poziționat pentru a câștiga locul de alternativă a lui Deac în națională, bănuind că Ianis Hagi va fi gândit totuși ca decar de Rădoi și nu ca șeptar de Gerrard. Iar Coman răspunde în acest meci ofensivei lui Mihăilă pentru acel flanc din naționala seniorilor.

Crețu a centrat de gol în sfârșit

Aș remarca și faptul că fundașul dreapta cu cele mai proaste centrări, Crețu, s-a dovedit în sfârșit util și în atac, dar, ce ironie, nici măcar când o minge de-a sa a adus un gol, centrarea nu a găsit vreun coechipier. În restul apărării, FCSB arată tradiționalele probleme din centrul defensivei și un Panțîru ruginit după lunile de pauză.

Adrian Petre, “ceva putred, din Danemarca”

Am anticipat că Adrian Petre este “ceva putred, din Danemarca” și s-a confirmat. Vârful de “un milion de euro” e ca din faimosul clip “Petre, Petre, mai ești cu noi, Petre?”. Sigur că se cere răbdare pentru el, dar vedem cum un Dungadzic luat pe nimic marchează 6 goluri în primele 5 partide și o trage pe Botoșani după el într-un play-off istoric. Sau adversarul din această partidă, Debeljuh, care vine tot cu 6 goluri înscrise în acest an după o “investiție zero” în el.

Nu e de subestimat acest succes obținut de FCSB la Sibiu. Nimeni nu câștigase acolo de la redeschiderea stadionului, inclusiv campioana CFR Cluj. FCSB se pregătește acum de înfruntarea cu sora sa geamănă, Craiova, un alt colos cu multă calitate în față, dar cu picioare defensive de lut.

Preluat de la www.wesport.ro

3 comentarii la „Editorial: KO-Man

  1. vasglo

    MM-ul traieste!…

    „Când i-am spus lui Bălgrădean că am aflat că a semnat cu CFR și l-am întrebat de ce nu ne-a informat, mi-a răspuns că i-a fost rușine de mine. Când l-am întrebat dacă de colegii din vestiar cărora le-a ascuns faptul că i-a trădat nu i-a fost rușine, a tăcut. Cei de la CFR au recunoscut că au încălcat regulamentul din motive strategice, neinformându-ne. E posibil să aibă succes cu strategii de acest gen, vom vedea. În opinia mea, succes nu e să te elimine Sevilla în 16-imi, ci să treci de Ajax în aceeași fază. De asemenea, succes reprezintă calificarea în grupele UCL. Poate Bălgrădean era veriga lipsă din drumul lor hotărât spre grupe. Sau poate nu”

    „Aveam mare nevoie de un arbitraj ca cel al lui Kovacs din prima repriză. El a dat semnalul mobilizării. Să-l vezi pe Olaru comoționat, cu semn vizibil pe față și să nu iei nicio decizie disciplinară, să-i dai galben imediat lui Ovidiu Popescu pentru un atac la minge, doar așa poți transmite un mesaj fără echivoc. Sau poate omul a intrat mai greu în meci. De la 3-1 a arbitrat perfect”.

    „Celor care calculează câte puncte face echipa cu mine prin preajmă și câte fără, încercând să inoculeze ideea că eu sunt responsabil de rezultate, le recomand cu blândețe să-mi analizeze CV-ul. Nu știu dacă am 6 sau 7 calificări în primăvara europeană”.

    (Mihai Stoica pe facebook)….

    Hai, unubatran, chiar nu merita sa fi trist! 🙂

Lasă un răspuns