Roş-albaştrii au început cu un eşec campionatul, după o pauză de 10 ani. În 2008 erau învinşi de Vaslui, cu 1-0. Să nu facem înmormântare după o înfrângere cu Astra, unde Steaua s-a impus pe tabelă de puține ori, indiferent de loturi și antrenori. Ultima înfrângere a Astrei acasă i-a administrat-o tot Dică, cu 3-0! Să nu uităm asta.
După un început excelent, când Steaua a irosit 2-3 ocazii mari de gol, jocul vicecampioanei s-a stins ca un foc de paie. Toți parcă au tras caii pe dreapta. Mai mult, a luat din nou gol dintr-o fază fixă. Dacă au marcat și amatorii de la Colțea și Cornu, de ce nu ar fi făcut-o și Astra.
În repriza a doua steliștii au alergat după egalare, dar în seara asta nu le-a intrat nimic, deși au avut mari ocazii de a înscrie. Pe fondul acestei aruncări peste adversar, Astra a ratat și ea pe contraatac două ocazii bune de a majora scorul.
Din nefericire, Qaka se pare că a fost accidentat grav de ghiolbanul Laurențiu Buș și este posibil ca debutul lui la Steaua să coincidă cu o pauză mare în infirmerie.
În absența atacanților, Dică l-a trimis vărf pe Planic, care a și ratat o ocazie rarisimă. De fapt a scos miraculos portarul. Și Bălașa a avut golul egalării în gheată, dar mingea s-a scurs pe lângă poartă. Ne apărăm cu mijlocașii și atacăm cu fundașii. Vai de noi! Moruțan a creat și el o bijuterie de fază în care a driblat 3 adversari, dar șutul lui a trecut puțin pe lângă vinclul porții.
Cum tot am spus până acum, Steaua nu are lot complet de 4-2-3-1, darmite de 4-3-3, transformat aseară, pe alocuri într-un ilar 4-pauză-6. Construcția în loc să înceapă de la nivelul fundașilor centrali s-a transformat în lungă și pe a doua de la Bălgrădean spre Tănase.
Prima linie de 3 din 4-3-3 nu are viteză de reacție pe tranziție negativă, astfel că orice balon pierdut în terenul adversarului a fost un adevărat assist pentru giurgiuveni. Morais a fost făcut muci pe stânga și pentru că Florinel Coman e încă varză. Tandemul Morais – Coman nu a funcționat pe ambele faze, fiind breșa prin care Astra s-a scurș, uneori, ca o viitură peste Steaua.
Lotul Stelei este jalnic numeric. Cu Pintilii suspendat și Bizonul încă nepregătit 100%, Dică a fost nevoit să aducă pe bancă 2 juniori de 16, respectiv 17 ani . Dar și așa erau numai 6 rezerve în loc de 7!
Dacă nu se aduc atacanți, fundași, dar și un mijlocaș pasator chinurile echipei vor continua. Am spus „și mijlocaș pasator” pentru că niciunul dintre mijlocașii care au evoluat în seara asta nu sunt în stare să dinamizeze jocul și să paseze bine în profunzime. Nici măcar Teixeira.
Asta e! Așteptăm meciul cu slovenii, care sunt cam de nivelul valoric al Astrei.
Statistică
Astra – Steaua (FCSB) se va juca sâmbătă, 21 iulie, de la ora 21:00, pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu.
Astra-Steaua reprezintă derby-ul primei etape în noul sezon al Ligii 1 Betano, iar patronul giurgiuvenilor a impus din nou preţuri destul de mari la bilete, în special pentru un meci de primă divizie în România.
Astfel, un tichet la peluză şi la tribuna a II-a va costa 30 de lei, în timp ce la tribuna I preţurile variază între 40 sau 50 de lei. Biletele se pun în vânzare şi pe internet, dar vor fi disponibile şi la casele de bilete din Piaţa Centrală, Piaţa Unirii şi Piaţa Tineretului. Casele de bilete vor fi deschise între orele 11:00 – 19:00.
Nu este prima oară când oficialii celor de la Astra recurg la această metodă. Giurgiuvenii doresc prin impunerea unor preţuri prohibitive să se asigure fie că adversarii nu vor avea parte de susţinere, fie că vor reuşi o reţetă financiară importantă. Aceeaşi strategie a biletelor scumpe au făcut cei de la Astra şi în meciurile din sezonul precedent cu Steaua.
Astra-Steaua (FCSB). Conferință de presă Nicolae Dică
X Ray
Sper sa luam bataie prea rau de la fost campioana ! 🙂
:)) de unde atata negativism?? ai vazut ce rezultat „mare” a facut favorita cfr? cu toate transferurile lor rasunatoare a reusit sa scoata un egal cu botosani. si inca nu ai vazut totul, asteapta meciul cu malmo 🙂
@keyser-soze
Nu că m-ar interesa, dar sunt sigur că vor trece de Malmo.
@catalin
sa treaca de cine vor ei. Ma intrebam de ce atata negativism dupa cateva rezultate reusite in amicale. Nu ca ar conta prea mult amicalele dar sa asteptam meciurile oficiale sa vedem cum merge echipa in noua formula. Sper sa incepem cu o victorie in seara asta. Forza Steaua!
Le dam 3….man 2x, Coman!
man + coman + tanase = praf
mijlocul limitat
apararea ca de obicei slabuta
BALGRADEAN singurul de remarcat .
dica ce o cauta aici ?!!!
cioban retard
meme un idiot
Ei sunt FCSB .
Entuziasmul s a dus pe pula după primele 25 min, vrei sistem 4 3 3 și tu joci cu Nedelcu și Popescu la mijloc în plm…. De ce joaca moraies când marko e de 10000 ori mai bun? Și de ce plm nu l ții pe Man acolo în fata ca știe sa lovească cu capul de 1 mil ori mai bine ca Tănase, dacă după 45 min din noul sezon am nervii ăștia clar ca albesc pana la final
Dupa o repriza cu 5 minute promitatoare si 40 penibile, Steaua e condusa la Giurgiu, de Astra, dupa golul incasat in final de repriza. Defensiva a exhibat nesiguranta, mijlocul a fost (aproape) prabusit, iar arlechinii din fata au punctat doar la impresia … comica.
Belgradean 6 – o interventie utila, nevinovat la gol;
Benzar 5 – centrari ratate, evolutie suboptimala in aparare, replieri greoaie;
Planic 5 – nesigur;
Balasa 5 – greu in faza defensiva, a izbutit doua diagonale pentru Benzar, respectiv Man;
Morais 4 – ratare monumentala in debutul reprizei, gafa golosala in finalul ei; ar trebui substutuit cu Momcilovic;
Nedelcu 4 – firav, s-a lasat dominat in duelurile fizice, n-a construit la constructie;
Ov.Popescu 4 – in afara jocului, si nu a prima data;
Teixiera 6 – singurul jucator care a facut fata in duelurile directe cu adversarii;
Man 5 – fara vlaga, a jucat pagubos cele cateva baloane de care a beneficiat;
F.Tanase 4 – s-a antrenat cu ravna, vorba unui insider, dar a fost foarte usor anihiliat de fundasii adversi;
F.Coman 4 – inca o data ne-a oferit o evolutie slaba;
Din punctul meu de vedere, se impun schimbarile lui Morais si Nedelcu chiar la pauza. Momcilovic si Qaka ar fi, oricum, mai determinati. Iar prin minul 60, morutan i-ar puta lua locul lui Popescu. Desi fara varf … Sa speram la un egal, totusi !
„Nedelcu n-a construit la constructie” – am scris si eu precum au jucat elevii lui Dica. Prezint scuze …
Tanase e genul care ia in serios munca de umplere cu apa a unui ciur.
(inca) o mostra despre ceea ce inseamna Nedelcu fundas central (o alta fantezie inoculata de Meme), golul s-a dat de langa el … sansele de a mai accesa fondurile UEFA in acest sezon sunt zero virgula ceva…unul dintre artizanii acestui lot dezechilibrat pe posturi este Meme, cel care-i toarna in ureche ciobanului ca toti sunt zmei la antrenament si avem jucatori care exceleaza pe 2-3 pozitii, noi fiind faptic experti in repozitionari si improvizatii…un Jakolis in banda ar putea fi util, nu i-ar strica lui Man sa mai stea si pe banca si sa intre proaspat pe final
Nimic nou sub soare. Ma uit la in film din 93 cu Bruce Willis pe tv1000 😉
Sa sara optimistii sa ne explice de ce ramanerea lui dica a fost huna. Schimbarea de sistem si vanzarea playmakerului Budescu.
O sa vedeti voi ca o luam tot mai in jos. Nu faci treaba cu qaka si morutan si manjii lui haji. Urmeaza necalificare in grupele EL. Si gata si cu meleoanele.
Bai baieti, nu se mai poate asa ceva, Alibec trebuie sa zboare de la noi, strica toata echipa si mai pierdem un titlu. Saracii jucatori nu se gasesc pe teren, fiindca inca sunt sub influenta parazitului Denis 😀
Fiti fara griji, si azi am avut ghinion, Astra e o echipa puternica, iar Maldarasanu e antrenor mare.
Cum spuneam, blestemata ziua in care Dica s-a apucat de meseria de antrenor!
Bine macar ca scapam de Dica…
Dica, du-te Dica…
Am zis 3…3
Puncte am vrut sa spun pt adversari… Plm nu ma învăț minte, cum frate sa te bata maldarasanu? Pe bune? Stătea ca o pula în soare pe marginea terenului dar se pare ca e mai bun decât experimentatul Dica care are atâta experienta încât schimba sistemul și jucam fără atacant, unde pula mea e Benzar junior? Cum drăcu s au întâlnit ăștia nu știu… Doamne ajuta sa prinde play off ul la jocul asta de căcat…
cand Dicanul a semnat in vara trecuta, a spus ca va pleca singur daca va rata titlul…acum a fost dispus sa continue cu un lot si mai slab calitativ si numeric decat cel din sezonul trecut…sunt toate premisele unui sezon cu scandaluri, amenintari cu scaderea salariilor si stoparea investitiilor (care ?) si jucatori desfiintati in direct la tv
Sa vina banii la bajeti!!!
man coman si tanase au inceput campionatul direct obositi …. i-a obosit campionatul mondial …
Teixeira parca ar avea 22-25 ani …. fantastic …
Sa nu obtii tu o lovitura libera de la 20 -25 -30 m stanga dreapta sau central …. pfff .
cioban idiot
dica incapabil
meme retard
Astra – Steaua (FCSB) 1-0 (1-0), gol Llullaku; elevii lui Dica pierd in fata echipei de stransura a lui Maldarasanu. Defensiva a exhibat numai nesiguranta, mijlocul a construit lent si previzibil, iar oamenii din fata au probat numai neputinta. nu stiu daca Rudar Velenje e mai slaba decat Astra.
Belgradean 6 – meci decent, fara vina la gol;
Benzar 4 – slab in ambele faze ale jocului;
Planic 5 – nesigur in aparare, fara realizari in postura de varf, acolo unde l-a impins Dica, in ultimul sfert de ora;
Balasa 5 – modest;
Morais 4 – depasit de joc;
Nedelcu 5 – firav, inca nu e senior; va fi la 25 de ani, ca la bob;
Ov.Popescu 4 – limitat tehnic, nici macar nu a alergat cu vreun folos;
Teixeira 5 – a obosit in a doua parte si a comis destule greseli;
Man 4 – disparut din joc in partea secunda;
F.Tanase 4 – lipsit de mijloace pentru a putea evolua in avanposturi;
F.Coman 4 – asa cum ne-a obisnuit;
…………………………………………………………………………………………………………..
Qaka 5 – a intrat in joc nesigur, apoi s-a accidentat;
Morutan 5 – o actiune frumoase, in rest balet …;
Momcilovic – a jucat putin si nu pe postul pe care s-a consacrat.
A fost, oare, ultimul/ unul din ultimele meciuri ale lui Dica pe banca ros-albastrilor ?
Dacă luam bătaie sau facem egal cu rușinea campionatului ma abonez sa merg la meciuri în zona băncii tehnice sa l muiesc pe membru nick și berbec….
„Nik cel sasait”.
Foarte tare camasa si-a tras.
„Daca este asa, sa fie batjocura pana la capat. Coman si Tanase o sa-i vedeti pe banca, asta v-o promit eu.” – GgB
E primul lucru bun spus de cioban in ultimii 2 ani! Aleluia!!!
Se pricepe la atacanti ….
Ce idiot .
Nu înţeleg de ce nenorocitul ăla de Buş trebuia să facă intrarea aia
Modul cum s-a prezentat Steaua în prima etapă nu poate fi judecat doar prin prisma rezultatului, cât mai ales prin speranța pe care ne-o oferă sau nu pentru viitorul apropiat.
În calitate de suporter îmi doresc ca echipa mea de suflet să joace frumos și să aibă rezultate. Să aibă jucători foarte buni, care să lupte necondiționat pe teren. Sunt conștient că și conducerea Stelei își dorește așa ceva, dar cred că nu folosește cele mai bune metode de a obține succesul.
Sunt decizii, inclusiv din seara asta, care mă pun pe gânduri:
1) Am avut titulari în seara asta prea mulți jucători tineri (Man, F. Coman, Nedelcu). Toți au fost fragili și inconstanți. Lui Coman nu i-a ieșit nimic, Man s-a evidențiat doar prin câteva centrări bune din cornere, iar Nedelcu a avut puține momente când s-a descurcat în fața fundașilor centrali. Însă, în ansamblu, evoluția lor a fost departe de ce trebuia să fie. Spre catastrofală în cazul Coman.
Sunt sigur că Becali a vrut ca toți aceștia să fie titulari, să fie forțați în speranța unei explozii aducătoare de bani, mulți bani. E o abordare care poate avea succes, dar atunci trebuie să îți asumi posibilitatea probabilă că vei avea și înfrângeri, mult mai multe înfrângeri. Poate chiar să îți asumi un sezon de acumulări valorice / închegare de relații de joc, în perspectiva unor rezultate de top din primăvară. Mai ales că ai pregătit toată vara un nou sistem de joc.
2) Este inexplicabilă diferența dintre modul cum o serie de jucători s-au prezentat la meci și laudele apărute în presă cu privire la modul excepțional cum se pregătesc și performează la antrenamente. Poate așa o fi, nu știu, dar dacă este chiar așa, atunci este nevoie de psihologi la echipă, mulți psihologi. Care să-i planifice regulat la ședințe și pe George Becali, Mihai Stoica, Nicolae Dică, etc.
Eu înțeleg că reclama e sufletul comerțului de jucători, dar să nu se furăm singuri căciula.
3) Despre sistemul 4-3-3 se spune că asigură cea mai bună acoperire a terenului, poate așa o fi, dar ai noștri au înțeles sigur ce înseamnă asta? Le-a explicat domnul Dică ce trebuie să facă fiecare? Dacă fiecare a înțeles, de ce nu au și aplicat în practică?
Pentru că am constatat că avem aceleași mari probleme în dezvoltarea progresivă a fazelor, în a ieși din apărare când suntem presați. O echipă ca Astra ne-a pus mari probleme. Ne-a tamponat, ne-a presat și a plecat pe contraatac transformându-ne jucătorii în jaloane. Este incredibil cât de slabi am fost pe zona centrală, unde ar fi trebuit să avem superioritate numerică și valorică.
E un eșec care mă pune pe gânduri, nu atât din cauza punctelor pierdute, cât mai ales a lipsei de consistență a jocului nostru.
4) Perpetuarea problemelor apărute la faze fixe. Nu am înțeles modul cum s-au așezat jucătorii la cornerul din care Llullaku a marcat cu capul. O. Popescu s-a dus inutil în tușă, Coman stătea la o țigară la marginea careului, Man era observator în fața portarului și a ratat întâlnirea cu mingea, iar Morais l-a scăpat din marcaj pe autorul golului. A fost o fază tipică de paravan, pe care Morais nu putea să o rezolve singur, decât dacă era ajutat.
Oricât de supărat aș fi nu pot să nu văd și lucrurile bune:
– mi-a plăcut Benzar, a avut multe reușite în prima repriză când a reușit să creeze panică în apărarea Astrei (centrare excelentă pentru F. Tănase în min. 4; lansare pe flanc pentru O. Popescu în min. 28, alte situații în care a ajuns singur să centreze).
– Moruțan are calitate și ar putea fi înlocuitorul lui Budescu (pase filtrante, driblinguri, pierde greu mingea), însă evoluția sa spre jucătorul pe care îl întrevăd trebuie să fie făcută în mod pedagogic, fără a sări etape și fără presiuni suplimentare inutile.
Să avem răbdare, că Becali sigur nu are!
Nu sunt antrenor, dar cred că acest prim 11 ar face diferenţa la ce jucători avem în momentul de faţă:
Bălgrădean
R. Benzar
Bălaşa (că alţi fundaşi n-avem)
Planić
Momčilović
Pintilii
Teixeira
Moruţan (am auzit că el va fi noul decar)
Jakoliš
D. Benzar
Gnohéré
Ce sa facem domnilor…Budescu nu era bun ca facea gura la Dica. Boldrin nu a foat pe gustul nimanui. E mai bine cu Qaka. Ah si da Jakolis mi aduc aminte ca in finalul returului de acum 2 ani devenise singurul jucator de banda capabil sa centreze.
La faza cu ‘prea multi copii’, avand in vedere xa au venit din postura de campioni , au fost drastic umflati de presa si s au platit sume fabuloase pe ei, ar fi trebuit sa manance terenul. Nu tre sa va mirati de Coman ca nu joaca nimic , cand nici Tanase nu face nimic desi are deja mult timp de cand e la noi. S a ras mult de Dodel , dar asta la varsta lui Tanase mic chiar avea ceva realizari in teren.
In rest, ramane cum am zis, Dica nu a reusit cu o echipa mai buna, n are sanse cu lotul asta.
P.S. din ciclul sa radem cu mm si dica din ce da becali pe goarna : „Trebuie să luăm un vârf, nu o să las lucrurile așa! Asta a fost problema?Păi, dacă Dică s-a plâns că nu are vârf, nu trebuia să-l lase pe Gnohere în afara lotului pentru un kilogram. Au făcut el și MM o regulă. Și Andrei Vlad are 400 de grame în plus și de asta a fost în afara lotului și el”, a zis Gigi Becali la TV Digi Sport.
Gosule, cu cine te certi? :))). Nu uita, toti tinem cu Steaua si cu totii ne dorim victorii. Chiar daca unii din noi au alte pareri asta nu inseamna cu nu trebuie sa ne respectam. Da, eu am fost unul dintre cei care m-a bucurat plecarea lui Budescu. Avea multe calitati dar doar pentru campionatul nostru. Foarte pertinenta analiza lui Dang. As pune infrangerea asta pe seama lui Dica. Suntem o echipa rupta in doua, la mijloc suntem foarte fragili si gresim multe pase simple. Unii dintre jucatori mi s-au parut foarte relaxati, altii si-au pierdut suflul dupa 30 de minute. Asa cum a spus si Dang, poate nu a stiut Dica sa le le explice cum sa se aseze in noul sistem de joc. Vine meciul cu dinamo si trebuie sa strangem randurile, Bratu mi se pare un antrenor rezonabil. Vine si Europa…… 🙁
@Keyser
Primul mesaj era cu apreciere la mesajele scrise inainte. Ultimele erau ironice la adresa conducerii. Budescu nu trebuia lasat sa plece asa usor, chiar daca avea o oferta financiara mai buna. Sunt convins ca in decizia de a pleca au contat si clinciurile cu becali si dica.
Nu cred ca se pune problema de jigniri, dar admit ca ma enerveaza de multe ori reactiile exagerate fie oprimiste, fie pesimiste la inceput de sezon.
Acum referitor la a fi echipa rupta in doua si randamentul lui Budescu din sezonul trecut are o legatura. Noi nu avem mijlocasi creativi si nu de acum ci de multa vreme.
Ultimul a fost Boldrin, pe care ilustrul reghe l a folosit in spatele varfului de multe ori prosteste. Teixeira nu poate face travaliu si oricum provine din banda. Sezonul trecut Budescu a foat omul cu pasele si partial cu golul fiindca nedelcu, pintilii, popescu, filip, etc. Nu erau capabili sa scoata adversari din joc macar prin pase daca nu prin dribling si viteza. Si in atare conditii Budescu, de altfel un fel de Rusescu mai tehnic era nevoit sa isi asume rolul de playmaker si sa be faca dependenti de pasele , centrarile si loviturile lui libere. La Astra lucrurile ersu total diferite, avandu l pe Boldrin in spate isi putea kentine atributiile de al doilea varf in spatele lui Alibec.
Ce se intampla acum ? Mai rau , fata de anul trecut. Sistemul 4-3-3 este foarte pretentios in ceea ce priveste mijlocasii. Atat centralul cat si cei doi interi trebuie sa fie capabili sa faca foarte bine ambele faze si nu degeaba nu e prea des utilizat decat in tari care au traditie in a crea astfel de mijlocasi (Olanda).
Practic pentru noi chestia asta va fi sinucidere curata. Cand nu ai cu ce nu joci un sistem care nu ti se potriveste. Dupa cateva etape becali o sa isi dea seama ce prostie a facut si o sa ordone schimbarea in ceva defensiv gen 5-3-2.
Iar anul asta nu conteaza catusi de putin cum se va misca CFR. Oricand se poate ridica o alta echipa din pluton la cat de nivelat e fotbalul romanesc, care ne fa depasi fiindca nu ne facem punctele.
Singura mea speranta e sa avem noroc in cupele europene de adversari mai facili, sa patrundem in EL si sa avem in continuare stabilitate financiara si sa vedem ce putem repara in continuare.
In toate cazurile eu personal mi am dat seama ca MM este depasit complet de tot ce mai inseamba fotbalul si nu mai are vreo motivatie sa faca treaba.
Vad ca lumea stelista s-a impacientat, sorry fcsb-ista, adica nu clona talpanista din lIga a 4-a de amatori! De ce oare?! Intre noi si CuFufuRisti nu e decat un punct, adica doua la adevar ptr. noi! Si, n-a trecut decat o etapa! 🙂
situatia nu e dramatica, dar trebuie intervenit rapid. revenirea la 4 2 3 1 si aducerea „ieri” a unui nr 9. nu avem jucatori de 4 3 3. nu e neurochirurgie sa vezi ca teixiera se sufoca in centru si ca in afara de morutan nu avem nimic creativ pt acest modul. a fost o aventura ratata, dar bine ca s-a intamplat acum. daca bateam ne minteam pana ne trezeam cu tot sezonul compromis. in 4 2 3 1 ar fi asa, de la mijloc in sus:
pintili-popescu
man-morutan-teixeira
gnohere.
sau varianta doi:
nedelcu-qaka
jakolis-tanase-coman.
si de aici te poti juca. daca vrei mai ofensiv poti juca in centru cu pintili-morutan si mij. ofensivi tanase-teixeira-man. ori, echilibrat cu pintili-qaka(nedelcu) iar mijlocasi ofensivi man-morutan-teixeira(tanase).
ideea e ca sunt solutii, dar trebuie adus un varf si revenit la ce stim noi, 4 2 3 1.
suntem mult mai echilibrati in modulul asta.
Exact. Ca sa luam din nou locul 2 trebuie sa revenim la vechea tactica.
Eu pe Ovidiu Popescu l as tine în lot asa ca a 3 a rezerva, e un jucător limitat din orice punct de vedere, aseară a luat un galben stupid și în marele sistem gândit de nik oricând putea comite al doilea fault de galben, implicit eliminare….in Nedelcu aveam speranțe dar au murit repede, omului ii e frica de minge, de atac, de accidentate, pizda ma sii, 7n mijlocaș trebuie sa fie mai cu sânge în instalație, mai o întrare la sacrificiu adică tu ești interfață dintre apărare și atac dacă tu pierzi mingea acolo când întâlnești o echipa din Europa 50%” e gol….
Planic aseară a fost bezmetic în schimb mi a plăcut Bălașa, ușor ușor își revine după accidentarea avuta…
Acum dam vina pe Coman, Man, Tănase dar aseară steaua a fost rupta n doua, nu a existat mijloc, deloc, Teixeira nu poate singur, poate cu un Pintili în teren altfel erau treburile și câștigăm jocul dar vorba unui coleg de mai sus, mai mult ne mintea e bn ca s a întâmplat asa… Nu știu de ce se vorbește asa mult de Qaka, mie personal mi a plăcut și la Iași și în amicale și cât a jucat aseară la ce mijlocași avem, e bun asta:))
Cât despre 4 3 2 1, m am saturat de formula asta, frate nu putem juca un banal 4 4 2? Sau 4 2 2 2?
Cu Pintili- Qaka/Filip
Tănase-Morutan
Bizonul – Man/Coman/Benzar jr.
Toată lumea se plânge ca nu avem jucători, da pentru mămăliga 1 eu cred ca avem „super” jucători, dar nu stau bine în teren, nick e catastrofa, voi ați văzut aseară ca pe faza de recuperare la un moment dat erau 4 jucători în acea zona? Pai ce te faci când joci prin turul 3 sau play off ul Europei când dai de un adversar bun? Scoate mingea de acolo „pac pac” gol….
‘om trai și vedea totodată ce se va întâmpla cu nick, repet dacă ne bate rușinea campionatului ii muiesc pe toți de fiecare data când am ocazia, mm nick & ciobanul….
4-2-2-2 ar da superioritate pe zona centrala ca oricum aripile nu centrează. Ar fi o soluție, dar jj încă nu a auzit. Peste vreo 4 ani va fi implementat și sistemul asta 🙂
4-4-2 e un sistem optim pentru orice echipa, care isi propune un fotbal simplu si destul de universal. E categoric mult mai usor decat 4-3-3, dar garantat in momentul de fata nu avem cum sa fim o echipa inchegata in niciun sistem. Cum am zis mai sus in momentul de fata nu avem playmaker si nici jucator capabil sa suplineasca rolul asta. Judecand dupa calitati Morutan si Teixeira ar fi putut sa o fac, doar ca unul e necopt si altul e prea copt. In al doilea rand avem un sibgur atacant pur sange Gnohere si o corcitura Man. Restul nu au treaba cu poarta. Nici pe defensiva nu stam mai bine cu bezmetici gen Qaka (l am urmarit si eu cand era la Iasi), Ov Popescu sau Filip nu stii cand echipa o pune de-un rosu. La nivelul fundasilor ar fi foat singurul loc unde ar fi fost totul in regula, daca Balasa si Planic ar fi avut si dubluri pe masura. Si atentie mare si la Balgradean, caci omul are probleme serioase cu priza cand e incercat de la distanta.
4-4-2 e un pic depășit în timpurile noastre. Cei 2 mijlocași centrali sunt copelisti numeric dacă adversarul joaca 4-2-3-1, 4-3-3, 3-5-2 sau 3-4-3. Un atu c-un flăcările dublate de fundașii și mijlocașii laterali, dar la fel e în cazul 4-2-3-1. Cei doi atacanți trebuie sa fie foarte buni, ceea ce la Steaua nu e cazul (aici exista doar 1 atacant în tot lotul). Schemele utilizate cu 3 fundași sunt greu de implementat și e nevoie de jucători buni cu anumite calități. 4-2-3-1 e mai ușor de înțeles și de implementat. Maj naționalelor de la mondial utilizau acest sistem. Asa ca jjica înapoi la 4-2-3-1 doar ca fara improvizații cu Tănase atacant central
Atata timp cat jucam 9 contra 13 (ii socotesc pe cei 2 Florinei la adversari), slabe sanse.