O nouă grupare, „Asociația Steliștilor 1947”, a somat Liga Profesionistă de Fotbal să nu mai folosească denumirea de ”Steaua București” atunci când vorbeşte despre FCSB. În acest sens, a fost trimisă o scrisoare deschisă către LPF prin care se solicită tratarea cu respect a clubului CSA Steaua și aplicarea hotărârii judecătorești.
”Asociația Steliștilor 1947, care dorește să reprezinte vocea tuturor suporterilor steliști, atrage atenția asupra situațiilor repetate, prin care oficialii Ligii Profesioniste de Fotbal au numit clubul de fotbal FC FCSB drept ”Steaua București”. Amintim că LPF are obligația de a conduce corect competiția pe care o organizează și de a nu induce în eroare iubitorii fotbalului românesc.
Prin comportamentul său, LPF dovedește o lipsă de respect față de clubul Steaua și față de Justiția din România, menținând vie o stare de confuzie, care astăzi nu ar mai trebui să existe. Pe această cale, atragem atenția cum, conform hotărârii numărul 989/2016, din dosarul cu numărul 31705/3/2015, clubul Fotbal Club Fcsb SA nu are voie să folosească, fără consimțământul CSA Steaua București următoarele: ”semnele Steaua, Steaua București sau a unor semne similare în activitatea comercială, inclusiv în cuprinsul denumirii comerciale și în special în competițiile sportive, pe documente, pe bilete de acces, pentru publicitate sub orice formă, în înscrierile în asociațiile și federațiile sportive”.
Această decizie a fost dată de către Curtea de Apel, în data de 21 decembrie 2016. Întrucât au trecut șapte luni de atunci și subiectul a fost îndelung discutat în presa din România, este deja cunoscut în întreaga țară, astfel încât nu mai există scuza neinformării. Drept urmare, solicităm către LPF îndreptarea situației și distincția între cele două entități. Remarcăm, în ultima perioadă, două derapaje de acest fel din partea oficialilor LPF :
- Menționarea numelui de Steaua, în loc de FC FCSB, la tragerea la sorți a programului Ligii I, din data 07.07.2017;
- Înlocuirea pe site-ul oficial al instituției a numelui de Steaua cu FCSB și pentru perioada de dinaintea hotărârii judecătorești, menținând confuzia că FCSB este continuatoarea de drept a clubului Steaua București. Mai exact, toate campionatele câștigate în perioada anilor ’80-’90 figurează pe site-ul LPF fiind câstigate de FCSB, în loc de Steaua București.
Clubul Sportiv al Armatei Steaua București este una dintre cele mai importante entități sportive din România. În cei 70 de ani de existență, acesta a cucerit numeroase titluri, cupe și medalii, aducând cinste României și poporului român. Astfel, solicităm tratarea clubului cu respect și aplicarea hotărârii judecătorești. Imaginea Stelei trebuie protejată și nu trebuie transformată într-o sursă de câștig de orice fel pentru indivizi sau organizații care nu au nicio legatură cu acest club.
Considerăm toate aceste aspecte foarte importante pentru informarea corectă a iubitorilor fotbalului românesc, mai ales în contextul în care CSA Steaua București a reînființat, în acest an, secția de fotbal, urmând a reîncepe activitatea sportivă sub numele de ”Steaua București”.
Cerem astfel, în numele tuturor suporterilor steliști, clarificări din partea LPF în ceea ce privește folosirea numelui ”Steaua” pentru a descrie FC FCSB, echipă căreia îi este interzisă prin lege folosirea acestui nume”, se arată în scrisoarea trimisă de către Asociația Steliștilor 1947 către Liga Profesionistă de Fotbal.
”Asociația Steliștilor 1947 a fost înființată în anul 2017 cu scopul de a susține clubul sportiv Steaua București și are personalitate juridică fără scop patrimonial. AS47 își dorește să apere interesele și imaginea suporterilor steliști, promovând valorile și performanța clubului Steaua București”, mai arată în scrisoarea trimisă de aceștia către Ligă.
Replica unui stelist de dinainte de 1989, care a văzut finala Sevilla ’86 în direct, nu din videoclipuri!
Așa este în România: în loc să-ți vezi de capra ta, mai bine „să moară capra vecinului”!
În condiții normale nu aș fi avut nicio reacție, dar când se atacă în modul ăsta echipa FCSB (FC Steaua), cea care este oficial recunoscută de forurile supreme în fotbal FRF, LPF și UEFA, ca fiind continuatoarea „Steaua” în fotbal și deținătoarea palmaresului 1947-2017, iar potrivit sondajelor „FCSB” este susținută de peste 80% dintre steliști, nu am putut să nu iau o poziție.
În primul rând, acest grup este el însuși „mai impostor decât prevedea legea” atunci când se autopretinde public că „reprezintă vocea tuturor suporterilor steliști„. O așa enormitate nu s-a mai auzit de la cruciade încoace.
Auzi la ei, „Asociația Steliștilor 1947”, înființată în 2017, este din senin „vocea tuturor steliștilor„!!?? Ca și echipa CSA Steaua 2017 de fotbal amator, care pretinde prin vocea lui Talpan că a intrat în „hibernare” din 1998, până în august 2017 (atunci se va oficializa noua echipă la AMFB prin înscrierea în liga4/5 de amatori ), când se va translata imaginar, prin magia verbală a juristului, din fotbalul profesionist direct la amatori. O fi avut Talpan suficientă gheață în cei 19 ani? Dar membri Asociației Steliștilor 1947, ei unde au hibernat ei timp 70 de ani, până în 2017. Sau măcar din 1998 până acum? Tot în sertarul lui Talpan alături de Steaua lui fotbalistică? Evident, sunt întrebări retorice.
Ce să mai zică atunci CS Dinamo, echipa de fotbal amator, înființată în 2015?
În al doilea rând, Curtea de Apel a luat dreptul societății SC FCSB SA să mai folosească oficial sintagma „Steaua București” în nume etc., însă nu a luat și dreptul celor 22 de milioane de români, și mai ales suporterilor steliști, să îi zică „Stelei din Liga 1” cum vor mușchii lor: „FCSB„, „Steaua” sau „Steaua București„. Nici o justiție de pe planetă nu poate închide gura suporterilor! Nici măcar dictatura lui Ceaușescu nu a reușit!
În al treilea rând, nici ÎCCJ în 2014, nici Curtea de Apel în 2017, în sentințele lor nu au luat palmaresul de la SC FCSB SA și l-au dat la CSA. Sunt executorii numai cele scrise în sentințe, nu poveștile interpretate de Talpan & Co. din motivări. Nu mai intru în detalii juridice. A fost dezbătute pe fcsteaua.ro în zeci de articole și mii de comentarii.
În al patrulea rând, MApN și CSA sunt sate fără câini? Nu știu să-și ceară legal drepturile dacă le sunt încălcate de SC FCSB SA sau LPF? Ba da, dar ce și-a zis „Asociația 1947”, reprezentând vreo 0,0001% din suporterii steliști ai planetei, hai să ne băgăm și noi civic în seamă cu capra vecinului, printr-un demers care oricum are efectul unei frecții la piciorul de lemn. O știu și ei foarte bine. Le ia caii de la trotinetă LPF-ului și FCSB-ului. Scrisoarea aia nu va mai ajunge nici măcar până la un shredder, înainte de sfârși brusc în Recycle Bin.
Hai să nu mai moară capra vecinului! E loc sub soare pentru toți, copii!
X Ray
P.S. Ce avem noi aici? Cum, și în 1979 Steaua e tot „FCSB” și la UEFA?
Ce scrie UEFA la CLUB RECORD IN UEFA COMPETITIONS? Ca la LPF!
Deci, la cine e istoria oficial? La FCSB!
Q.E.D. Restul e cancan.
O sa aflati mai multe despre asociatie, nu fiti nerabdatori. In rest, fiecare e liber sa-i spuna lui ef si es bi cum vrea, dar finul lui argaseala, in calitate de secretar general al lpf (organizatoare competitie) este obligat sa foloseasca denumirea din acte, mai ales ca era o actiune oficiala a lpf.
Oricum a ajuns cam plictisitor acest conflict. Ideea e ca se creeaza confuzie. Steaua e acum in Ghencea, se pregateste sa o ia de jos. Confuzia exista, chit ca fc fcsb are palmaresul sau nu.
E mai bine pentru toata lumea sa va conformati si sa imbratisati noua denumire. La urma urmei, nu e vina nimanui ca „patronul” a ales un nume penibil, pe care iti e si greu sa-l pronunti. Atat de sigur a fost ca o sa-l urmeze [lumea], ca a ales primele 3 tampenii care i-au venit in cap: Fotbal Club FCSB:))
e greu sa-l pronunti, esti [cu capul]?
da, bai, o sa aflam adevarata fata a asociatiei si o sa se cutremure pamantul :)) .un amarat cu aplicatia FB pe telefon a pus-o de o asociatie.
cat despre decizia CA, ea nu-i este opozabila LPF, deci ei pot numi steaua cum vor. asta pt asociatia celor cu usor retard.
Păi da. CCA se pronunța mult mai ușor decât FCSB. :))
Însă Ceaușescu a fost mai deștept decât cioban și a ales numele „Steaua”.
formularea corecta ar fi : „…. se pregateste sa o ia jos …..” ….. asta ca o gluma ….. in rest a vorbi despre NIMIC nu este ceva care sa starneasca prea mult apetenta!
Succes CSA Steaua. Hai FC Steaua!
Fiecare e liber sa tina cu, cine vrea, iar fiecare Stelist e liber sa-si ceara drepturile asa cum fiecare Stelist e liber sa aleaga ce echipa sa sustina sau sa le sustina pe amandoua.
Intr-adevar si eu sunt in cumpana si ma intreb daca era necesar acest articol din moment ce tu spui ca e loc pt toti sub soare..
Eu spun sa ne concentram energia pe ceva mai pozitiv si pe echipa pe care noi o sustinem.
Important este ca Steaua sa mearga inainte.
@naiyba
Degeaba știu doar unii că e loc pentru toți și alții nu. Trebuie să le spună cineva, altfel ies cu „epistole despuiate” (scrisori deschise) care au darul numai să învrăjbeasă. Atunci când cineva cere în mod ostentativ și public „să-ți moară capra”, reacția vine instant și natural. Vezi pe mediile online. Dacă demersul ar fi fost făcut de CSA ar fi fost ok. Nu avea nimeni treabă cum își apără interesul pt. că vorbea în numele său.
Apoi, site-ul fcsteaua (fcs), de exemplu, este înființat de peste 15 ani, dar niciodată nu s-a împăunat că reprezintă vocea tuturor suporterilor steliști!
A spus doar că este deschis tuturor suporterilor steliști, cărora le oferă un mediu civilizat online de exprimare și socializare.
Adică, site-ul fcsteaua este al tuturor steliștilor, dar nu se reprezință decât pe sine, la modul impersonal, ca pasiunea pentru Steaua încadrată în valorile stelismului.
Pe site, fiecare stelist se reprezintă singur sau în grup. Eu, de exemplu, deși sunt redactor fcs, scriu în nume propriu, dar țin cont de conduita morală a site-ului.
PS – Grosier și numai ca un ordin de mărime informativ, de pe Facebook
„FCSB” (FC Steaua) are 1.911.768 persoane care o apreciază și 1.861.158 persoane urmăresc (primesc info la fiecare postare nouă).
„Asociatia Stelistilor 1947” are doar 3.937, adică 0,2 % față de fanii FCSB „online”.
Ray nu ai ce sa le ceri. Stiu ca si Peluza Ros-Albastra este asociatie si poate deschide un proces de toata frumusetea. Nici aceasta asociatie si nici cea a Peluzei RA nu pot pretinde ca reprezinta toti suporterii stelisti. Asta inseamna sa te bagi ca musca-n lapte.
Iar ai sters un mesaj fara motiv, asa esti tu, ce sa.ti cer !
Cosmine vorbesti vorbe, faza cu procesu nici tu n.o crezi.
Sunteti ipocriti!
Atunci cand ai un sentiment puternic si adevarat, de exemplu dragostea, poti sa „spui” ca vorbesti si actionezi in numele dragostei, si pentru toti cei care au acelasi sentiment! nu este nimic iesit din comun sau infatuare etc, e o traire, e un adevar, iar daca tu ca superter nu te regasesti in trairile lor e problema ta !ei n.au cersit nimic, au luat atitudine, ceea ce voi nu faceti bre, nu va dati seama ca voi doar scrieti si nu aduceti niciun aport fenomenului!? Dar in schimb ii criticati pe cei care fac ! […]
[…]
Nu cred ca Asociatia i-a tras la raspundere pe suporterii care folosesc numele Steaua cand vorbesc de Fcsb. De fapt, asta se si vede in comunicat. I-a tras la raspundere pe cei care folosesc numele acesta in mod oficial, incalcand decizia Curtii de Apel. Pe pagina sa de facebook, fcsb incalca in mod grosolan aceasta decizie. Pacat ca Talpan nu e atent.
….. sigur …. pacat ca nu este atent ….. face laba!
Pentru necunoscatori:
Interdictia de a mai folosi sintagma „Steaua Bucurest” se refera exclusiv la Societatea Comerciala care administreaza echipa de fotbal patronata de Becali. Ca urmare societatea si-a schimbat numele in fcsb si a facut modificarea corespunzatoare de nume in registrele oficiale ale Comertului, FRF, LPF, UEFA, FIFA etc.
Insa, NIMENI nu poate interzice altcuiva sa foloseasca ce nume doreste cand se refera la aceasta echipa de fotbal. Nici macar oficialilor de la institutiile mentionate, nici macar jurnalistilor. Numai ca, intr-un exces de zel izvorat din necunoastere, jurnalisti si oficiali se grabesc sa se conformeze unei decizii judecatoresti care NU-I PRIVESTE CA PERSOANE INDIVIDUALE. Orice persoana, indiferent de domeniul in care activeaza, poate folosi, vechea denumire de Steaua daca considera ca a avut loc o simpla schimbare de nume, echipa fiind aceeasi care participa neintrerupt in competitiile nationale de prima liga si europene, din 1947 si pana in prezent…
Corect! Exact asta la asta m-am referit pe scurt cu „Curtea de Apel a luat dreptul societății SC FCSB SA să mai folosească oficial sintagma „Steaua București” în nume etc., însă nu a luat și dreptul celor 22 de milioane de români, și mai ales suporterilor steliști, să îi zică „Stelei din Liga 1” cum vor mușchii lor: „FCSB„, „Steaua” sau „Steaua București„.”
Obisnuiti va ca in numele stelistilor vor vorbi mereu stelistii. Nu fcsb istii. A platit meme niste articole prin presa, dar degeaba, nu poti sa impingi prea mult un cal mort precum peluza nutline… pardon ros albastra.
Cand ajung abonamentele, va pun o poza aici. Nu de alta, dar saracii, n ati mai vazut unul de nu stiu cand. Stati si pierdeti timpul la case sau dati bani pe curier. Asa e cand esti aservit conducerii: taci si inghiti in sec:))
Abonamente unde? La terenul 6? Sau 5… Sau la ala de zgura?
Nu fă pe interesantul.
Este ok sa vorbesti in numele stelistilor de aceeași opinie cu tine, că nu poate să deranjeze pe cineva, chiar dacă ar avea opinii diferite!
Dar este o impostură să pretinzi că vorbești în numele tuturor steliștilor!
PS
Obișnuiește-te cu idea că Steaua nu însemnă numai fotbal. Așa că nu mai bate apa-n piuă cu „steliști” și „”fecesebiști”!
„Pentru mine, FCSB e Steaua! Dacă s-ar întâlni în meci direct cu CSA, aş ţine cu FCSB”-Ilie Dumitrescu. Să nu-mi spui că tu și nefericitul ăla de wu „întâiul” sunteți mai steliști decât „fecesebistul” Ilie Dumitrescu că văd râd și curcile. :))
@mq-messi
Obisnuiti-va cu realitatea ca o echipa aflata azi in chinurile facerii pe undeva prin Ligile 4 sau 5 nu poate fi Steaua din 1947. Numai cineva cu probleme grave de judecata poate crede asta!…..-:)
dar poate sa fie FCSB? de ce? pentru ca nu mai poate folosi numele si emblema? pentru ca nu mai are nicio treaba cu Ghencea? pentru ca e un club plin de puscariasi si bufoni si e sustinut in mare parte de acelasi gen de oameni? ma refer la cei „hardcore” ca n-am nimic cu cei de la tv care se uita la meci ca la teatru. ei au nevoie de piesa lor saptamanala si discutiile cu vecinii si colegii… nu ii intereseaza alte aspecte, asa ca nu am nici pretentii.
sau pentru tine FCSB e ce trebuie pentru ca a transferat un lot de jucatori si in rest i-a durut in cot de ce inseamna Steaua? acum aproape au transferat o echipa de la Astra… va adaugati si palmaresul lor?
si vedeti ca oricat incercati sa ne puneti noua in carca asta, Steaua asa cum o stiam cu totii a fost distrusa de Becali, in cardasie cu oameni din MAPN, LPF si FRF si cu ajutorul suporterilor ca voi, care sunt gata sa inchida ochii si sa tolereze orice derapaj.
din partea noastra s-au facut foarte multe compromisuri si s-au tras ani de zile semnale ca ne indreptam catre aceasta despartire, dar v-a durut in cot si acum nu intelegeti ce se intampla?
@joseph
Este evident pentru orice om cu judecata normala ca FCSB=Steaua, adica echipa care participa in competitii nationale si europene, neintrerupt din 1947 si pana in prezent.
Nu poti sa zici ca dai la altul un Mercedes, dar fara „steluta” (marca) pe care o pastrezi pentru a o pune pe un Trabant si cu care incepi sa concurezi prin coclaurile ligii a 5-a, zicand ca e Mercedes.. Numai in Romanica se poate asa ceva!…-:)
ca sa pastrez comparatia ta… eu as zice ca lucrurile stau putin altfel
mercedesul nu era al cuiva de dat, pentru ca era al statului si fara o evaluare nu poti sa il vinzi. ce s-a intamplat e ca un samsar de… masini in cazul nostru, a venit cu un trabant si l-a parcat langa mertan.
fiind destul de smecher, poate venit chiar la pont, omul s-a inteles cu gestionarii parcarii si l-a luat la o tura cativa ani si lumea a crezut ca este al lui, cat timp nici astia si nici paznicii n-au spus nimic. mai apareau din cand in cand niste nebuni, fanatici mercedes, care ziceau ca omul se da cam tare cu masina si nu prea ii pasa de ea, dar majoritatea erau orbiti de performantele masinii in proba de drag, unde oricum nu prea conteaza anduranta
mai departe, in ciuda tuturor avertismentelor si pentru ca nu i-a pasat niciodata sa intre in legalitate, omul a facut accident si n-a avut cum sa scape de politie si sa prezinte bani in loc de acte, pentru ca a dat peste un alt nebun care cica nu accepta mita sau vorbe goale
sub pretextul ca a tunat masina intre timp si a bagat benzina ca sa mearga cu ea si sa produca bani din curse, nu considera ca trebuie sa o mai inapoieze, dar realitatea este ca incepe fortat sa dea masina inapoi, chiar si daca pe bucati
si ca sa incheiem intr-un mod optimist… sa avem incredere in masina nemteasca ca o sa mearga si mai bine, odata reasamblata, dar trebuie sa avem mai multa grija la mecanici si soferi de acum incolo 🙂
bine iosife ….. haide ia si un pa …. si un pussy!
Iar ne lovim de aceasta neintelegere. Pentru multi dintre noi, actualii fcsb isti nu sunt stelisti. Stai linistit ca nu vorbeste nimeni in numele fanilor fc fcsb. E vorba doar de stelisti, care s-au unit sub aceasta asociatie.
E stupid sa spui ca esti stelist, dar tii cu fcsb. Asta in conditile in care Steaua are echipa. Si voi pe smecheria ciobanului, doar schimbam numele la frf si la osim, in rest e totul la fel. Nu prea merge.. si au cam inceput si astia din presa sa faca diferente. Fie ca vreti sau nu, acolo se indreapta lucrurile.. o separare clara a Stelei de fc fcsb. Si mai repet o data, poate nu am fost clar: n-are nicio legatura palmaresul cu confuzie pe care vreti sa o provocati.
@mq-mesi
” Fie ca vreti sau nu, acolo se indreapta lucrurile.. o separare clara a Stelei de fc fcsb”
Ups, tot incercam sa ne obisnuim de aproape 28 de anisori…proprietatea statului nu prea are nici in gura nici in capusa cu performanta…cei de la FIFA si de la UEFA au inteles asta de ceva vreme…. faptul ca un judecator/complet de judecatori din Romania da/dau o decizie nu este echivalent ca respectiva hotarire are legatura 100% cu principiul dreptatii …suntem clienti la TAS asa cum suntem si la CEDO….
Gresit: „…..Pentru multi dintre noi, actualii fcsb isti nu sunt stelisti…..”
Corect: „….. Pentru cei foarte putini ca noi, actualii fcsb isti nu sunt stelisti…..”
mai scutiti-ne de tot felul de diatribe sferto-docte …… marti Steaua joaca cu plzen si o sa vina 40,000 …. povestea merge mai departe!
Prietene, daca parintii tai se hotarasc sa te dea in judecata pentru ca le folosesti numele pe gratis si ai unele trasaturi fizice ale lor, iar instanta le da dreptate si te obliga sa-ti schimbi numele si sa-ti faci operatie estetica, tu te trenaformi automat in cu totul alt om?
E o comparatie fortata, dar cam asa stau lucrurile.
@mq-messi.
Stupidă poate fi doar îngustimea minții care nu pricepe chestii elementare nici după desen:
1) Steaua nu însemnă numai fotbal!
2) “Pentru mine, FCSB e Steaua! Dacă s-ar întâlni în meci direct cu CSA, aş ţine cu FCSB”-Ilie Dumitrescu.
Tu, nefericitul de wu “întâiul” și toți „adevărații” sunteți mai steliști decât “fecesebistul” Ilie Dumitrescu? WTF? :))
3) Oficial, continuatoarea Stelei în fotbal este FCSB, așa cum și Steaua a fost continuatoarea CCA-ului sub alt nume în divizia A!
Când oficial FCSB nu va mai avea palmaresul Stelei, abia atunci nu va mai fi „Steaua”! Logic!
„Ei nu au minte şi mă distrez când îi văd. În primul rând, să zicem că o să ajungă în Liga 3. Atunci când o să ajungă acolo, eu îi ţin în Liga 3 cinci ani doar ca să mă distrez cu ei! Doar aşa îi ţin, o să vedeţi. O fac doar ca să mă distrez cu ei. În loc să cumpere camioane pentru armată, ei dau bani la fotbal şi o fac degeaba, pentru că n-o să iasă nimic.
E greu să ajungă în Liga 1, dar să zicem că ajung. Conform legii sportului nu au voie în Liga 1, iar acum se face ligă şi nu o să aibă voie nici în a doua”, a spus Becali.
Ce spuneati de capra vecinului? Gibonul asta din pipera cred ca nu-si imagineaza cat e de usor sa arunci cu banane sau sa afisezi mesaje rasiste la meciurile fcsb din europa:))
De la cioban nu mai are vreo pretenție nici măcar nevasta-sa.
Are momente când zici că l-a tâmpit complet pârnaia. Nu realizează că și-a pierdut ratingul și trecerea de pe la TV-uri, și tot mucește fasolea să pară jiji duru.
Dar asta nu are nicio legatura cu suporterii echipei.
voi nu intelegeti nimic din fenomenul fotbal, cu atat mai putin din „fotbalul vorbit”. la voi totul este incrancenare, amenintare, fete acoperite ……. si fum!
@mq-messi
Alo, fii atent ce scrii! Becali vorbeste numai de o „razbunare/distractie” prin intrecerea sportiva care ar putea avea loc inevitabil intre echipa a 2-a a fcsb si CSA Steaua, daca ultima ar promova pana la acel nivel. Ori tu inciti la acte huliganice/sabotaje „la meciurile fcsb din europa” care nu au nimic de-a face cu competitia sportiva, ci cu Codul penal”. Numai niste hateri, frustrati congenital, cu tare grave de comportament ar proceda asa. Retracteaza urgent si cere scuze, altfel rog pe responabilul acestui site sa raporteze celor in drept incitarea ta grava la infractiuni pe terenul de sport!….
Comportament tipic al unui peluzar din sud caruia echipa de fotbal Steaua ii „datoreaza” suspendarile si amenzile drastice primite din partea UEFA de-a lungul vremurilor.
P.S.
Aia cu „În loc să cumpere camioane pentru armată, ei dau bani la fotbal şi o fac degeaba, pentru că n-o să iasă nimic”, n-ai retinut-o?!….
‘Doamna invatatoare messi a zis urat. Va rog chemati organele sa ia masuri’
Esti vai de tine
gresit: „…..Doamna invatatoare messi a zis urat. …..”
corect: „…..Doamna invatatoare messi este urat. …..”
sunteti ridicoli in suficienta voastra!
Bai x , te contazici singur, le dai dreptate dar le.o si iei in acelasi timp :
„Este ok sa vorbesti in numele stelistilor de aceeași opinie cu tine, că nu poate să deranjeze pe cineva, chiar dacă ar avea opinii diferite!
Dar este o impostură să pretinzi că vorbești în numele tuturor steliștilor *(aceia care simt ce simt si ei)*!”
Pai asta fac ei prietene x, vorbesc in numele stelistilor, chiar daca nu te regasesti tu x rau sau y bland printre sentimentele lor !…dar iti place can.canu asa cum le place alora de la nesport punct !
@wu1
Băi, wu-ule, tu ești chior sau nu mai știi să citești românește? Ori faci logică de cartier p’acilea sa te bagi si tu in seama?
Au scris „vocea tuturor steliștilor”, nu a „steliștilor”, nu a „tuturor steliștilor care simt ca noi” cum bați câmpii tu.
Messi si atunci tu de ce mai scrii pe aici? Site-ul e dedicat suporterilor care considera ca FCSB este Steaua. Daca tu nu simti ca FCSB este Steaua mai bine ai urmari steaualibera. Ei iti impartasesc aceleasi conceptii.Poti citi saptamanal cum becali este spurcat ca nu a salvat brasov, ca nu a mai facut afaceri cu mapn, ca unu care a fost un rebut in liga 1 nu o considera pe FCSB ca fiind Steaua etc.
Cat despre becali daca si-ar pune mintea aia de cioban la cati bani are v-ar pune multe bete in roate si o sa vedeti liga 1 la TV pana crapa el si conducerea CSA este constienta de asta. Cu 1 mil de € nu promovati niciodata(daca intelegi ce spun).
Cum adica de ce scrie aici bai baietica?! Site-ul asta nu este dedicat suporterilor care considera FCSB Steaua!!! Este pentru toti cei care se simt STELISTI. In primul rand a fost creat inaintea deciziei (si inainte chiar sa existi tu pe acest site). In al 2lea rand cum a spus si XRAY: „A spus doar că este deschis tuturor suporterilor steliști, cărora le oferă un mediu civilizat online de exprimare și socializare.” Multi din cei care postau si scriau pe acest site, numai sunt demult pe aici (cam de cand cu decizia).
Cosmine sa imi zici si mie ce emblema ai pe FULARELE de acasa cu STEAUA ?! deci repet FULARE , ESARFE. Nu postari pe facebook sau mini stegulete trase la xerox cu emblema simpson:).
PS: Cand se batea cu Astra la titlu berbecul si ai lui suporteri radeau de alibec si budescu, erau numiti grasuti, sarmalute etc. iar alibec si budi (sic!) cantau in cor cu mongoloidul sumudica „cine tine cu steaua…etc”acum ca sunt sub comanta marelui oier sunt ridicati in slavi de unii suporteri, cei mai buni jucatori sunt numiti etc.:))… Cum bate vantul se schimba unii. Sau „ca pisatul boului” mai era o vorba.
scriu aici si aiurea tot felul de habarnauti pe probleme de steaua in primul rand ptr ca sunt frustrati pana la cer si apoi ptr ca tot romanul crede ca tupeul onanistic tine loc de educatie si cunoastere….. fals ….. tupeul onanistic este tot o forma de laba trista!
[…]
V-am spus de mult ca trebuie sa ne hotaram cam toti de aici care cu cine tinem ….. la fotbal .
Ori FCSB ori CSA …
[…]
Site-ul trebuie sa se hotarasca ce si cum …..
Rivalitatea FCSB – CSA o va depasi pe cea dintre STEAUA si dinamo.
nu ….. rivalitatea fcsb (steaua) – csa nu exista decat in capetele unor „las fierbinti” …. altfel noi ceilalti facem caterinca si servim umor …..
@robert ,
Cadru civilizat de discutie nu inseamna sa improsti cu rahat in FCSB si in restul suporterilor care sunt MAJORITARI.
Cadru civilizat nu inseamna sa atasezi un -sud la spatele numelui si sa te consideri etalon de masurat stelismul si atasamentul fata de echipa , mai ales cand prezinta mai mult interes cum erau tratati alibec si budi cand erau la Astra, decat ce face superjucatorul Junior „do brasil” Macris sub comanda lui nea Ion.
Multi din dementii care postau si imprastiau prostii prin intermediul site-ului asta si-au luat zborul pe steaualibera cu mult timp inainte de ilustra „decizie”.
Iar cu sigla, foarte frumos , avem fulare , esarfe si ce articole vrei tu cu Steaua / FCSB.
Aveti tot dreptul si tot timpul din lume sa terfeliti acum sigla asta noua a CSA-ului prin noroiul ligilor de fotbal amator, noi o sa ne multumim cu „simpson” si palmaresul recunoscut de UEFA, FRF si LPF.
In rest , cum ti-a zis si „baieticul” ala , de ce sa intrii intr-un loc unde ai discutii contrare , cand steaualibera iti ofera cadrul perfect de pareri unanime care corespund cu ceea ce va doriti voi.
Eu voi tine cu ambele echipe. Steaua nu mai este doar intr-un singur loc si e ok. Nu va mai injurati intre voi ca nu are rost, nu va mai concentrati pe ce ne separa, concentrati-va ce avem in comun. Eu nu inteleg care este problema lui Messi daca cineva se considera stelist si merge la meciurile FCSB. Asta este mentalitatea de cult, „noi avem singurul adevar si restul sunt tradatori.”
Stima Gosu,iata un comentariu care te unge la suflet. Doresc succes noii echipe infiintate, dar neinscrisa nicaieri CSA Steaua (fara palmares dar cu sigla )desi ii prevăd un viitor sumbru .In ziua de azi daca nu ai bani multi nu poti supravietui in fotbal,performanta sportiva se face cu foarte multi bani investiți si de aceea nu vad ca un club departamental sa poata face fata. RESPECT!! ILIE DUMITRESCU
Important este sa ramanem uniti!
Pt ca este clar ca unora le-ar conveni sa fim dezbinati, asa ca sa nu-i ajutam si sa incepem sa ne etichetam intre noi, in opinia mea suntem toti Stelisti iar numele nu trebuie niciodata separat de istorie, pt ca nu se poate una fara alta. Tre sa spargi oua ca sa faci omleta.
Bulangii astia sa lase razboaiele financiare si sa se inteleaga pt ca din ce vad eu pe site-ul lpf si uefa, istoria o scriem noi de aici inainte.
ramanem „huniti”!
Se pare ca se trece cu vederea de catre unii ce am scris eu mai sus. Nu-i nimic, mai scriu 🙂
Sunt curios cati dintre peluzării prezenti la antrenamentul csa au fost cel putin o data pe saptamana la antrenamentele Stelei in anii 90? Mai ales in anii tulburi de dupa seria de 6titluri consecutive. Defapt, cati dintre ei tineau cu Steaua, sau aveau treaba cu fotbalul inainte de 2000? Ca sa nu zic 2005 🙂 Aici nu ma refer la cei peste 40, ca or fi fost cativa pe acolo. Ma refer la cei precum baiatul ala cu palarie de pescar amator care se extazia grozav pe langa lacatus, cand fiara a salutat galeria 🙂
exact sikander. stii care e drama ? ca majoritatea disidentilor :)) au devenit stelisti pt ca…FCSB. adica victoriile cu valencia, standard, galatasaray a nascut generatii care acum spun ca fcsb nu e steaua :)))
Poate e un motiv pentru care nu esti bagat in seama.
Da. Nu aveti contra argumente 😉
In 2005 de ex am cunoscut o gramada de pusti fiorosi prin brigazile peluzare care tineau cu Steaua de maxim 1-2ani si au ajunsi s-o arda ultrasi anturandu-se pe langa vecini sau colegi mai in varsta din liceu.
E drept ca stiu si baieti (ex in fostul Ultras) care tin cu Steaua de cand se stiu, iar cu cel putin unul dintre ei am mers la meciuri din clasele mici. Dar cred ca sunt foarte putin.
hai, hai……. vezi la tupeul onanistic……
Wu-ule , nu stiu daca el e „praf”, cat sunt altii psihopati. Ceva imi spune ca Sikander l-a mirosit foarte bine pe mq_lassie, de exemplu 😉
Cu ce anume? Asta ar fi culmea, sa ma atac ca am avut ghinionul sa prind era becali in floarea varstei. (daca asta a vrut sa exprime specimenul de mai sus)
domnu’ messi,
ti-o spun fara suparare si subiectivism: dpdv al subiectului „steaua: cum, cine, cand si de ce?” esti un incult absolut!
de aceea, incercarea dumitale constanta de a intra in tot feluri de calambururi comunicationale este de-a dreptul o frauda intelectuala ….. te rog opreste-te!
Ce avem noi aici? Cum, în 1979 Steaua e tot „FCSB” și la UEFA?
Talpane, pune-ți Asociația să scrie repede o „epistolă despuiată” (scrisoare deschisa) și la UEFA!
Ce scrie UEFA? Ca LPF!
La cine e istoria oficial? La FCSB! :))
Q.E.D. Restul e cancan.
http://www.uefa.com/teamsandplayers/teams/club=50065/profile/index.html
„CLUB RECORD IN UEFA COMPETITIONS
Biggest win:
18/09/2014, FCSB 6-0 AaB, Bucharest
03/10/1979, FCSB 6-0 Young Boys, Bucharest
Biggest defeat:
16/08/2016, FCSB 0-5 Man. City, Bucharest
20/10/2011, M. Haifa 5-0 FCSB, Haifa
27/08/1997, Paris 5-0 FCSB, Paris
24/10/1990, Montpellier 5-0 FCSB, Montpellier”
https://image.prntscr.com/image/dObdnycqSzOKNlvk-fhRcg.png
Este de-a dreptul straniu sa vezi ca, in secolul 21, intr-o tara democratica, europeana, membra NATO, niste oameni tineri, cu pretentii intelectuale, sustin existenta SINGUREI ECHIPE DEPARTAMENTALE (sustinuta material si moral de un Minister) din fotbalul romanesc.
Rapid s-a “modernizat”, trece de la “centru” la “local”, ca asa vor locuitorii Bucurestiului (oare?!…), iar Dinamo este (inca) a lui Neputinta, ministreasa neputand inca sa nationalizeze echipa/marca. Numai “Steaua” a revenit la Stat, sub acoperamantul unor “glorii nostalgice” aflate in “insolventa personala”, din vina lor (deh, nu ne mai da Partidul loc de munca, diplome, case si masini..): Laca, Iovan, John-John, vesnic tanarul Aelenei, Bumbi-colonelu’…, sustinuti de haterii de serviciu, Piti, Stoica, Barbulea…
Sunt curios, oare cati dintre cetatenii Romaniei care contribuie la Bugetul de Stat (nu local, si aici e o discutie..) dorec ca din banii lor sa fie sustinuta o echipa de fotbal a Armatei pe care o injura cand joaca cu echipa din orasul lor!
Asta cred eu ca este un subiect demn de acest site!
Ray :))). AH a explicat foarte clar cum sta situatia si multi altii.
CSA va fi vazuta ca o echipa nou infiintata(ceea ce si este) la fel ca si CSKA. Marca o poti franciza. Sau facem 100 de Steaua care detin fiecare o cupa de UCL? E absurd.
Pana la urma UEFA organizeaza si tot ea poate scoate din competitie o echipa chiar si daca o instanta se impotriveste.
sunt curios cat de convinsi ar mai sustine multi dintre fanii fcsb argumentele de acum, daca prin absurd cineva le-ar putea garanta ca peste 5 ani, CSA Steaua, dupa cum ii spuneti voi, va juca pe un nou stadion in Ghencea si se va lupta pentru titlu
e doar un exercitiu de imaginatie, pentru ca vad ca va tot legati de diferentele de nivel sportiv din momentul de fata
bine …. asta este…. suntem multi ….. altfel te anunt ca nu veti juca niciunde …. de ce? ptr ca aveti buzunarele cusute! sunteti niste laberi care atarnati la banu’ public …. ceea ce este o rusine!
@joseph
Am o singura intrebare. Daca CSA-ul poate juca in Liga I, asa cum sustineti voi, Lacatus, Talpan, Petrea, de ce naiba a renuntat la echipa in 1998, aducand ca argument o adresa UEFA pe care nici pana in ziua de azi nu am gasit-o? E deja nesimtire sa-i acuzi pe altii de furt cand tabara dumitale s-a sters pe maini de fotbal timp de 19 ani, fara macar sa explice fanilor mai slabi de ingeri si grupati in jurul lui lowq-messi de ce totusi au stat gheneralii burtosi in fund, privind la altii cum duc mai departe spiritul fotbalistic stelist.
Pentru ca una din doua e adevarata, nu pot fi ambele. Ori nu aveti voie sa evoluati in esaloanele profesioniste ale fotbalului, asa cum s-a convenit in 1998 prin acea adresa, deci nu puteti urca mai sus de Liga a IV (primele 3 ligi sunt afiliate LPF si FRF); ori puteti juca fara probleme in Liga I, deci in 1998 CSA-ul a produs un abuz renuntand la echipa folosind un motiv inventat. Ar fi mai simplu sa incercati sa va faceti ordine in ograda decat sa dati lectii de palmares celor de la UEFA sau LPF (adica e de rasul curcilor ca managerul unei echipe de amatori sa se astepte ca va merge la UEFA ca sa ii arate cum greseste in cazul Steaua).
din punctul meu de vedere lucrurile sunt simple. nu am luat niciodata CSA-ul in brate ca si conducere, am sustinut clubul in sine si ce reprezinta pentru mine cand am strigat CSA, iar nume din conducere(si e alta oricum) nu cred ca am auzit sa fie scandate vreodata. Talpan este sustinut de PS nu pentru ca ne-a vrajit cu personalitatea carismatica, ci pentru ca cel putin pare ca vrea sa faca ceva corect, sa apare interesele clubului sportiv si incearca sa lamureasca situatia.
legat de 1998 si faimoasa adresa, nu stiu mai multe decat tine. acum depinde cum interpreteaza fiecare, dar eu nu pot sa vad situatia altfel decat ca o complicitate a tuturor celor implicati… si ca sa parem chiar dusi cu pluta mai adaugam si LPF si FRF pe lista. UEFA nu cred ca are vreo vina aici, ei sunt mafioti din alte motive 🙂
lasand gluma, cert este ca Steaua Bucuresti si suporterii ei au avut de pierdut si pare greu de crezut ca este vorba doar despre incompetenta daca asta ma intrebai.
cat despre ligile in care putem sau nu sa jucam… ce sa spun, momentan o sa ma bucur de orice liga si ma declar cam depasit de intrebare. pe parcurs sunt convins ca se gasesc solutii, pentru ca la fel ca si voi, si noi vedem legatura dintre Steaua si performanta foarte importanta si cred ca si CSA la fel, asa ca nu cred ca se gandeste nimeni ca actuala forma de organizare este si cea finala.
ce o sa ne fereasca de un nou caz Becali pe viitor in conditiile astea? nu exista garantii, dar de data asta avem un precedent de care stim ca trebuie sa ne ferim si ce sa zic… poate am mai evoluat si noi ca societate in general si putem sa gasim solutii destepte si corecte, ba chiar sa si facem niste acte care sa ateste asta. si ma mai gandesc la modul putin idealist ca acum poate au inteles toate partile implicate ca stelistii nu se joaca cand vine vorba despre principiile si valorile lor si vor face o treaba mult mai profesionista in general
@joesph: „nu exista garantii, dar de data asta avem un precedent de care stim ca trebuie sa ne ferim”
Vezi, exact aici e problema. Nu suporterii stiu sau trebuie sa stie cum sa se fereasca, ci proprietarul. Degeaba suporterii incearca sa-si aroge dreptul moral de proprietar spiritual, e egal cu zero. Fie ca e MAPN, fie ca e un Becali, proprietarul este singurul in masura sa ia decizii. Si de aceea numai proprietarul trebuie sa stie cum sa se fereasca de probleme. Deci indiferent de ce crede PS, tot MAPN prin anumite persoane va lua decizii. Deci sansele ca situatia din 1998 sa se repete sunt cam 98%, pt ca si mentalitatea e neschimbata, si oamenii de acolo sunt cam aceeasi chiar daca poarta nume diferite.
nu contest ce spui, dar cred ca si ei vor sa se fereasca de precedentul asta. chiar si pornind de la ideea ta ca sunt acelasi tip de oameni, cred ca atat cei din CSA/MAPN, cat si posibilii sponsori si investitori stiu la ce se baga si ca toata lumea o sa fie cu ochii pe ei de data asta
@joseph: Pai cum sa se fereasca daca situatia e aceeasi? Echipa armatei tot nu are loc in liga profesionistilor, iar banii privati nu se arunca pt ca niste gusati din armata sa conduca pt ei. Deci mai devreme sau mai tarziu CSA va renunta la echipa din nou, Alt proprietar, aceeasi dorinta sa-si controleze echipa cum crede de cuviinta, la fel ca Becali. E greu sa gasesti un caracter la fel de grobian precum Becali, dar restul ramane la fel. Ideea ca PS sau alti suporteri vor controla deciziile echipei de fotbal e o iluzie, numai niste copii pot crede asa ceva.
senzational …… auzi inceput de fraza: ” …… din punctul meu de vedere …..” ce sa mai zic …. este nemaivazut si nemaiauzit ….. iosif are punct propriu de vedere ….. am intrat direct in suprarealism!
@ nea Emanuel al treilea
hai mai plimba ursul, ca deja ai devenit plictisitor. nu cred ca tine nimeni sa iti vada rectiile atat de elocvente si pline de inteligenta
Mai vreti un argument pentru care FCSB = Steaua?
Mircea Basescu, Dan Voiculescu..2 nume care in ultimele 2 zile au parasit sfanta institutie a inchisorii pentru ca justitia a hotarat asta. Sunteti de acord cu asta? EU NU!
Eu vin si intreb: justitia detine adevarul absolut? NU!
Justitia da niste deciziii care trebuie respectate, dar asta nu certifica ca este si adevarul!
Ultima decizie privind interzicere utilizarii numelui Steaua, de catre actuala echipa de fotbal este o ANOMALIE!
Eu de aia consider ca FCSB este Steaua(la fotbal) si nu consider CSA = Steaua.
Ultima egalitate este doar la celelalte sectii sportive, nu si fotbal.
@alexandru-h
Raspunsul e simplu si-l stie toata lumea! CSA „a renuntat la echipa in 1998” pentru ca era inacceptabil pentru o tara cu veleitati europene sa finanteze din banii cu care cetatenii ei sustin armata, sa se duca si la o echipa de fotbal profesionist. Nicaieri in lumea civilizata nu se poate deturna banul public in asa hal!…-:)
@alexandru-h
Dar furt a fost. Din moment ce lipsesc actele care sa arate un transfer clar de proprietate, atunci nu putem vorbi despre altceva. Ori furt, ori inselatorie. Dar tot ilegal.
De vina pentru situatia de azi sunt politicienii din 98 si oamenii de la care au luat spaga, adica Paunescu si gasca. Pentru ca astia au vrut sa puna mana pe Steaua. Din fericire, nu le-a iesit. Ca poate azi nu mai aveam echipa, daca le mergea. Si stati calmi, ca ciobanul nu punea mana pe ea, daca i-ar fi apartinut lui Paunescu. Chelnarul ala e hot si batran, dar mai prost ca Becali nu e. Paunescu s-a dat la o parte atunci tocmai pentru ca stia ca nu pierde nimic. Altfel, Becali si-o lua peste bot. Sau ce, credeti ca doar ciobanul are bodyguarzi?
@sikander
Daca ar sti xray cine e baiatul ala pe care-l iei tu la misto, cel cu „palarie de pescar amator”, ti-ar sterge postarea instant :)))
Fara istorie, proiectul armatei pica.
Voi urmari cu atentie acest subiect pt ca dupa parerea mea cine are istoria are si „cartea mai buna”.
Stelele acelea din pieptul lui Lacatus au o insemnatate numai cand sunt purtate la pieptul lui si al celor care au pus umarul la atingerea acelor rezultate. In rest nu sunt decat niste francize. Pe cand cele de pe cea mai urata emblema care a existat vreodata in toata istoria mondiala a fotbalului, de zici ca-i capsa de la geaca de blugi din anii 90, asa urata cum sunt ele sunt pline de istorie, nu o spun numai eu, o spun atat cei de la LPF cat si cei de la uefa.
Eu le voi sustine pe amandoua pt ca sunt EI acolo, altfel…
Ba baieţi, Steaua este in Ghencea, lăsați aberațiile, ca oricum va depasesc. Vine aluxutzH si ne spune de circulare, cum ne spunea si de marca si nume, ba chiar a scris si ceva articole. Pai tu vi sa ne explici de circulare uefa, dupa ce te-ai facut de *****?
Fece Fcsb, nu fecesebe, nu mai are nimic in comun cu Steaua si nici nu o sa mai aibă vreodata, din fericire.
Balint,Lacatus,Stoica,Iovan,Panduru,Prodan si multi altii au sustinut sau sustin Steaua. Pentru mine e de ajuns, iar daca majoritatea sustine fcfcsb, ma refer la spectatori, inseamna ca drumul ales este cel corect.
Steaua nu are milioane de fani, are cateva zeci de mii, majoritatea din Bucuresti, care isi sustin echipa indiferent de liga sau rezultate. Nu sunt mulți, dar se implica activ in viata echipei, de multe ori cu eforturi financiare si sunt prezenti oriunde si oricand.
Restul… stati cu fcsb ca stati bine.
sigur …. csa steaua (adica junior macris et co.) este in ghencea ….. si se pregateste sa plece in cantonament la tarlungeni….. o realitate extrem de prozaica, demna de un sitcom!
in acest timp, fcsb – steaua (adica alibeg, pintilii, budescu, morais, haarlem …..) tropaie pe drumuri europene …. adica chiar joaca fotbal profesionist!
dincolo de comentarii si ironii ….. faptele vorbeste! astia cu csa-ul va tot bagati in seama la categoria profesionisti, cand in fapt voi sunteti de la grupa mica: teatru satesc si sport de masa …. voi comentati cu rapizii, cu metaloglobus, cu frizerii de la national …… ce treaba aveti cu fotbalul mare?!
Halal stelist, e fericit cand sunt mai putini sustinatori. Cum poate fi echivalent sentimentul personal de auto-multumire pt participarea la cantecele peluzei cu obiectul admiratiei (echipa)? O abordare simplista si profund egocentrica, in care nu echipa in sine e importanta, ci activitatea grupului de baieti. Nu conteaza nici performanta sportiva, nici sanatatea financiara a echipei, ci baietii din peluza! Avand in vedere cat de hilara si naiva e pretentia de implicare „activa” la echipa, mai bine se intalneste grupul respectiv chiar si fara prezenta unei echipe, numai cu scopul declarat de a canta si flutura esarfe. Poate am imbatranit, dar in alte timpuri se canta la meciuri pt echipa, fara sa conteze cine e in grupul tau sau cine sta in peluza opusa.
In alte vremuri nu veneau toti magrebienii si toti ciobanii la stadion. Iar la implicare, ma refeream și la abonamente, eventual cotizatii, sa cumperi un tricou, un fularetc. Bine… La fcfcsb e altceva, ca acolo intra banii in buzunarele „la fete”.
Aici m-ai prins, prefer mai putini spectatori si mai multi suporteri, bine ca am scapat de ciobani.
Ai scris mult si prost.
@lazialule , pai parca la codu’ ultras romanesc zice ca baetii’ tre sa faca steaguri de mana cu materiale „aftermarket”, sa se imbrace la tricou negru imprimat „la comanda” cu logo-ul „SUD/NORD” si cu banii bagati in contul clubului…mai rarut ca-i mai dragut.
Diferenta de mentalitate dintre tine (un balcanic egocentric care refuza sa recunoasca ca nu reprezinta nimic in viata unui club de fotbal care a existat si si va exista inainte si dupa el) si un suporter de fotbal din Vest, e ca ala baga bani masiv in echipa, consuma si mananca fotbal pe paine. Golania, campionatul de smardoiala si smecherie merge pana la o varsta si doar in anumite parti ale lumii, de regula alea subdezvoltate. E un fenomen in extinctie exact ca la dinozauri.
Nu ne mai ajutati sa trecem strada, nu este necesar. Nu ne pasioneaza directia voastra, rolul vostru autoproclamat de jandarm „moral” si „aparatori de valori”. Invatati sa acceptati opiniile diferite, insignifianta individului in raport cu societatea si mai ales lasati-va de imperative date de pe un tron al stelismului pe care nu v-a asezat nimeni. Multumesc ! Succes in noul proiect !
Da si suporterii normali care vor sa vada un meci cu familia spun si ei la fel: „bine ca am scapat de problemele facute de galerie”.
Parerea mea ca ambele parti gresesc, indiferent ca unii sustin CSA sau/si FCSB in fond cu totii suntem stelisti.
Pot sa vorbesc din punct de vedere personal ura si fanatismul nu duc decat la diviziune si la mai multa ura. Lucrurile nu sunt albe si negre. Exista si middle ground.
… Vorba amicului de mai sus cainii cred ca au o satisfactie enorma sa ne vada asa.
care vremuri mestere ….. ati ajuns acum si specialisti in istoria si vremurile ros-albastre ….. sunteti niste caraghiosi care ati auzit ca Steaua a castigat CCE, vi s-a spus, dar nu ati vazut! vorbesti asa cu o emfaza de impostor sadea ….. sunteti niste NIMENI! nu existati si asta va deranjeaza teribil ……
Alexandru-h , esti imposibil . Hai stai jos sa iti explic nitica istorie romaneasca.Intrebi de ce MAPN a facut Maradona cu circulara aia de la UEFA ca sa cedeze clubul ? Gandeste-te cate privatizari ciudate s-au facut in anii 90 si 2000 pana la aderearea la UE. A fost japca pe fata cu orice. Petrom , producea bani grei , transformata peste noapte in companie cu pierderi si cedata in mizerie celor de la OMV . E cam simplu : Niste baieti din MAPN tovarasi cu niste mafioti din Romania au facut o schema frumoasa cu acest club . Cadru legal nu au avut si au tinut-o asa la modul :Lasa ba ca nu intreaba nimeni. Nimeni nu contesta ca MAPN e la fel de responsabila ptr tot ce se intampla acum ca si gigi sau Paunescu. Dar generatiile se schimba , e ca si cum eu in firma in care lucrez sunt vinovat ptr ce a facut unul acum 20 de ani . Daca cei de acum s-au trezit sa ceara dreptatea bravo lor. Voi judecati acum un grup de oameni ce scot la iveala chestiile astea , pe ce au facut altii acum 20 de ani si nu e ok. Talpan si altii au facut ceva , de 4-5 ani . Scuza ma dar gigi numai rau a facut de 14 ani . Si ce e pacat ca el a devenit un etalon in conducerea unui club si in gandirea suporterilor. Voi judecati si ganditi ca el. Banu e ban ( dar la el buzunar) dar tu ca suporter esti egal cu zero . Minim de consideratie nu exista. Ironie: Sa vinzi bilete , dar sa nu faci un ban din materiale promotionale fiindca toate standurile sunt de fapt a lu’ Giani sau Gilbert si aia baga banu’ in buzunar si clubul nimic. A si mai era un destept mai sus de are ceva cu BAETII . Bo$$ule vezi ca baietii platesc bilete , actiuni caritabile , deplasari chestii dastea . Nu fac scheme de Oltenita ca tine : Varamiu e la Bigies si ma baga la meci ca jmekeru ce sunt . Fiti suporteri tata , nu doar pe site-ul asta. E ieftin sa postezi pe fcsteaua.ro si sa fii bombardier acasa sau la munca cu ideea de cat de stelist esti .
@recoba: Vorbesti de japca? Ai probe in privinta echipei de fotbal Steaua? Daca da, atunci te invit sa deschizi actiune in justitie pt repunerea in dreptul de proprietar a MAPN. Dar nu ai facut asta de 14 ani, si nici Talpan nu a facut-o. Cum e posibil ca Talpan sa fie atat de bun profesional, atatia stelisti sa aiba dovezi indubitabile, si totusi sa nu se deschida proces de retrocedare? Dar e mai simplu sa faci o echipa noua si s-o vopsesti cu bani bugetari in ros-albastru. Esti plin de opinii fara suport obiectiv pe baza de acte oficiale, dar si incapabil sa le intelegi pe alte altora. Crezi ca ti-ai luat diploma de stelist prin examene de implicare la galerie si de asta poti da lectii de stelism. Bineinteles, pt ca tu esti cu PS, inseamna ca numai PS e Steaua. Daca altii sunt cu alte grupuri, atunci nu sunt stelisti – ca asa ai definit tu axioma asta. Iar daca altii se bucura de Steaua in afara galeriei, atunci nu sunt sustinatori. I-ai rezolvat pe toti dusmanii poporului. In fine, chestia cu etalonul Gigi e ce mai hilara. Etalon la ce? Ai invatat un cuvant nou si stii unde sa-l folosesti? Sau l-ai adaugat pt ca rimeaza cu pantalon si batalion?
@ fortuneteller
Din păcate, din punct de vedere juridic lucrurile sunt extrem de tulburi şi ăsta este motivul pentru care nu ar fi trebuit să ajungem niciodată aici. Dar dacă tot am ajuns, cred că în acest moment actuala dispută ar putea fi tranşată printr-o acţiune în constatare pe tema identităţii sportive/palmaresului, demarată fie de CSA, fie de Becali (asumând că un astfel de litigiu ar putea fi soluţionat de o instanţă civilă). Atâta vreme cât părţile în dispută îşi revendică, una celeilalte, palmaresul/o parte din el, nu poţi continua la nesfârşit cu incertitudinea asta sportivă, trebuie să separi apele.
Am senzaţia însă că ambele părţi se tem de un eşec catastrofal pe subiect şi preferă o abordare prudentă, într-un status quo confuz, care nu face decât să ne separe şi mai mult, ca suporteri.
recoba:
nu ai inteles nimic, nada….: noi nu judecam un grup de oameni care cer dreptate ….. noi radem de ei ….. si incercam sa ne ferim caci prostia este respingatoare!
iar talpan coada de ciocan nu a facut nimic, doar a distrus! un bou notoriu, un ins care a trecut nilu’ ….. sau in jargon: un stramb ideal!
in rest numai povesti rasuflate si lozinci din stirpea „pretul corect”! sunteti paraleli la subiectul STEAUA ….. niste fatarnici apatrizi dpdv sportiv! voi dati lectii de stelism unora care au vazut in viu peste 1000 de victorii ale Stelei ?! noaptea mintii……
O groaza de similitudini fortate se fac pe-aici si o groaza de argumente false se arunca. Desi, cu cativa dintre useri chiar s-ar putea discuta rational.
Personalele mele (care arata degradarea spiritului stelist) – sunt alea cu performanta si alea cu Ghencea. Ghencea e simplu – Steaua nu s-a nascut in Ghencea si nu scrie nicaieri in ADN-ul echipei ca va muri in Ghencea. Contrafactual, daca CSA-ul ar fi facut echipa de azi si ar fi jucat pe un alt stadion (din varii motive – de ex, ca Ghencea nu ar mai fi fost disponibil) – credeti ca suporterii care tin azi cu CSA s-ar fi sucit? Eu zic ca nu, ar fi descoperit brusc ca ce conteaza e doar Armata, nu si Ghencea si etc si samd.
Cu performanta e chiar mai dureros: multi copii intoxicati de steaualibera au ajuns sa creada ca e ceva rusinos in a-ti dori sa faci performanta! Brusc, faptul de a face performanta e cah!, doar suporterii „de rezultat” se bucura la rezultate. Poate cei mai vechi din Sud le povestesc copiilor astora cate injuraturi si-au luat fotbalistii Stelei de la ei prin anii 90 sau 2000 fix pe argumentul suprem „aici e Steaua, baaah!”, cand isi luau cate-o bataie si ajungeau pe un dezonorant loc 3 sau 4… Cat timp are sens sa pierzi explicand de ce e aberant ca Steaua (Steaua!!!) sa-si faca un titlu de glorie din lipsa performantelor?…
Unii din suporterii de azi ai Stelei FCSB tin cu Steaua IN CIUDA lui Becali, pentru ca inteleg ca Steaua e Steaua si cu Becali si fara si va fi si daca maine da masina peste Becali. Si au fost mai multi in pozitia asta, nu mai mult de acum 7-8-10 ani, cand eram impreuna pe baricade.
Circula o poza pe net care spunea ceva de genul „pe vremea noastra, nu aruncam lucrurile care se strica, ci le reparam”. E de gandit la treaba asta, mai ales pentru cei care au impresia ca nasterea unei noi Stele e justificata doar din motive de Becali. Nu a fost mereu asa, nici macar la majoritatea celor care azi tin cu Steaua CSA.
Daca intra vreun suporter dinamovist aici cred ca se cocoseaza de ras. Nu pun aici in discutie pe cei care se dau sudisti si sunt caini de fapt.
Adevarul e ca, pe vremea cand eram mai tanar, si eu intram pe siteurile cainilor (dinamomania, dol) si ma cocosam de ras la marile lor esecuri…
Si la fel de adevarat e ca nu am vazut injuraturi si spurcari la adresa noastra de la caini sau tigani cum se pot vedea azi pe steaualibera la adresa unor stelisti
@SSK
Da’ măscările lu’ Siegfried and comp. la adresa peluzei din care ai făcut parte le-ai văzut?
Da si suporterii normali care vor sa vada un meci cu familia spun si ei la fel: „bine ca am scapat de problemele facute de galerie”.
Parerea mea ca ambele parti gresesc, indiferent ca unii sustin CSA sau/si FCSB in fond cu totii suntem stelisti.
Pot sa vorbesc din punct de vedere personal ura si fanatismul nu duc decat la diviziune si la mai multa ura. Lucrurile nu sunt albe si negre. Exista si middle ground.
… Vorba amicului de mai sus cainii cred ca au o satisfactie enorma sa ne vada asa.
Am postat de 2 ori xray daca vrei sa stergi mesajul de mai sus.
@ssk
Da! „Suporterii de rezultat” si “Ghencea” si sunt doar inventii propagandistice clamate fals emotional din arsenalul “adevaratilor” anti-Becali, iar acum se pedaleaza la greu cu ele pentru a legitima noua echipa de fotbal, in opinia publica, drept continuatoarea si a decredibiliza sustinatorii adevaratei Steaua, actuala FCSB.
La fel este si cu sigla aia, pe care a purtat-o numai SC FC Steaua Bucuresti SA, dar acum cei autoproclamati „adevaratii” au facut din ea icoana CSA.:))))) Culmea ipocriziei, o folosesc ca simbol pentru a arata adevarata Steaua din 1947!!! :))
Sumarizam elementele folosite in propaganda.
1) Numele de „Steaua” este doar din 1961
2) Stadionul Steaua din Ghencea este din 1974
3) Sigla aia este a CSA doar din 2014 ! Ea a fost conceputa si folosita prima data in 2003 de FC Steaua, niciodata de CSA!
@ray
Bietii de ei, nu realizeaza ca in frunte cu mentorul lor Talpan au facut din „Steaua” o biata echipa de cartier sustinuta de 400-500 de „oameni in negru”, marionetele „ofiterilor de popota”, care nu vor sa dea din mana „Gaina cu oua de aur”, domeniul funciar din Ghencea…..Adevarata Steaua e a suporterilor din toata tara si este certificata de UEFA. FCSB = Steaua
De ce stergi mesajele fara jigniri ?!
@ wu1
Aşa e Xray, „imparţial”.
@piece-of-mind.
Ai vazut mesajul? Nu mai pune repede botul la ce habar nu ai, doar ca e hater „de-al tau”.
@ Xray
Eu nu sunt hater şi nici Wu1 nu cred că e. Noi suntem doar stelişti, de rit radical. Iubim Steaua mai mult decât îl urâm pe Becali, ăsta e motivul pentru care o vrem ce-a fost…şi mai mult decât atât!
@piece-of-mind.
E mai putina agresivitate pe site-ul asta, in mod cert – 1-2 exceptii doar confirma regula.
@ SSK
Eu te întrebam cum percepi ca cei alături de care ai stat atâţia ani să fie luaţi la miştă de tot soiul de internauţi care probabil că au văzut Ghencea doar la TV.
Sincer, deşi n-am avut cu PS relaţia pe care ai avut-o tu, când am văzut cum sunt luaţi la mişto băieţii de la Paris, care l-au încoronat pe „Împăratul Dormeo”, am văzut roşu în faţa ochilor. Numai câinii spurcaţi s-ar putea preta la asemenea mizerii.
@piece-of-mind
Peluza Sud e pe aratura de vreo 2 ani, merita critici cat cuprinde (nu injuraturi, da’ critici). Chestiile cu Dormeo si etc sunt secundare, nu inseamna ca merita respect din partea stelistilor – mai ales cata vreme la rastimpuri apar inclusiv amenintari la adresa suporterilor stelisti din partea PS.
lasa ca-mi mai sterge si mie postari si nu ma vait ….. va plangeti ca niste babe…….
@wu1.
Cand le vei scrie într-adevăr fara jigniri vor ramane.
Apropo, vezi sa nu-ti iei tu, tot „taraneste”,”o tesla-n … oaie”, sa ramai „prost”… „cu partea dura in gura”, cum ai zis in mesajele sterse!
Stai chill!
SSK a zis bine „multi au ajuns sa creada ca e ceva rusinos in a-ti dori sa faci performanta!” … de fapt daca e sa tragem o paralela lupta asta se da intre comunism vs capitalism. Pe o parte ai oameni care cred intr-o utopie suna bine si frumos hai sa fim toti o familie fericita, am mai auzit povestea asta. Pe alta parte ai capitalistul corupt care vrea sa faca bani…dar capitalistul corupt este mai aproape de realitate dupa parerea mea.
Se poate si undeva la mijloc uitati-va la Leicester City capitalisti au facut bani dar si trateaza lumea cu respect. Cam aici ar trebui sa ajungem … dar acolo nivelul de trai este ridicat si lumea este civilizata.
Wu1 lasa frustrarile.
Toti cei care nu va regasiti in Steaua din Liga 1 ar fi frumos sa incercati sa fiti mai civilizati.
Ssk felicitari pentru replici.
Am vazut mai nou jigniri la adresa legendarului portar din 86 si e pacat pentru ca fara el Steaua nu ar fi avut niciodata in vitrina o cupa de Champions League. Finala apartine tuturor legendelor insa cupa se datoreaza in procent de 90% lui Ducka.
Am impresia ca voi cei care sustineti CSA credeati ca vom intoarce spatele echipei din Liga 1, vom urma orbeste P.S. si vom uita cele 11 calificari europene.
Sincer imi pare rau ca CSA nu joaca direct in Liga 1. Voiam sa va vad cu gurile inchise pe toti astia care credeti ca echipa aia va mai fi ca in 98. Cand vor incepe ,, salvatorii” sa-si bage ghiarele in CSA fotbal o sa va rugati sa mai cada din cer un Becali.
Succes.
@fortuneteller
Nu e vorba de nicio japca. Ciobanul si-a constituit firma corect, in 2003. Doar ca i-a dat un nume pe care nu avea voie sa il foloseasca. Apoi a inscris-o ilegal in prima liga. De furat, nu a furat nimic de la stat. Doar a folosit marca si numele Steaua fara voie. Nu poate fi tras la raspundere pentru locul din prima liga, fiindca FRF si LPF sunt private, deci nu trebuie sa dea nicio explicatie in ceea ce priveste pe cine primesc in campionatul lor.
Dar nici ei nu au voie sa foloseasca imaginea Stelei. De fapt, aici se si vede ca fcsb nu e Steaua. Daca liga si federatia ar fi avut macar cel mai micut act care sa spuna ca Fcsb detine palmaresul Stelei, ar fi dat comunicat oficial. Dar ei nu fac nimic oficial, doar neoficial. Nimeni nu vrea sa isi asume nimic. Voua chiar nu vi se pare deloc suspect?
FRF, LPF si Fcsb incearca sa prelungeasca ceva ce s-a cam terminat. Si nu stiu cat de mult o vor mai putea prelungi. Nu prea mult. O sa fie tristete mare pe unii de aici, in momentul in care se sparge totul.
@micutul: Tot n-ai raspuns la intrebarea cheie: de ce isi face MAPN echipa noua? N-am spus eu de japca, ci amicul tau, recoba. Lui ii rapsundeam, nu tie. Acum iti raspund insa tie: ciobanul nu a constituit o firma din senin, ci a preluat una cedata anterior de MAPN. Ca d-aia nu mai avea MAPN echipa pana in 2017. Si mai fain e cand spui intr-un paragraf ca LPF si FRF sunt private si nu trebuie sa dea socoteala, pt ca in urmatorul sa le ceri comunicate oficiale, ca asa vrei tu. Vezi, tu nu esti parte in aceasta afacere, asa ca numai poate MAPN ar putea cere. Dar ei nu cer asta, ci doar ca FRF/LPF sa nu accepte FCSB in structurile lor. Oare de ce?
Fix invers. Ciobanul nu a preluat nimic. A avut doar jucatorii, pe care i-a primit in contul banilor imprumutati si i-a mutat pe societatea noua, infiintata fix in 2003, conform certificatului sau de identitate sportiva. Astea nu le inventez eu, astea sunt fapte consemnate.
Eu cer comunicate oficiale pentru binele lor. Ca ei se fac de cacat, nu eu. Competitia lor e tarata intr-un scandal pe care il pot evita daca spun ca, conform actelor pe care le au iei, fcsb e Steaua chiar daca nu are voie sa fie numita asa. E doar vorba de imagine aici. Insa ei nu dau un astfel de comunicat, pentru ca nu vor sa poata fi trasi la raspundere.
Tot nu am inteles cum de puteti avea incredere in cioban. Mi-ar placea daca cineva mi-ar explica si mie de ce e ala atat de incredere in ochii vostri.
Ba le interpretezi cum iti convine tie (ma rog, CSA-ului). E adevarat ca si Becali interpreteaza cum vrea el, dar macar ala arata clar niste documente. Oare de ce CSA / MAPN niciodata nu arata aceleasi documente? Daca Becali a luat doar jucatorii, cum de a fost primit in Liga 1 si UEFA? Daca a pierdut doar jucatorii, nu si echipa, atunci de ce CSA Steaua a incetat brusc sa existe? De ce situatia s-a intamplat exact in acelasi moment cu aparitia FCSB? De ce nimeni nu a contestat in instanta pierderea echipei? Chiar daca era falimentara, sectia de fotbal a CSA ar fi putut activa in Liga 2 sau 3, dar totusi a disparut. Ok, o sa spui ca erau corupti conducatorii CSA din epoca respectiva. Bine, dar chiar si corupti tot conducatori erau. Deci daca au cedat echipa (nu vandut, asa cum insista unii), atunci actele lor sunt tot valabile, chiar daca poate nu tocmai corect dpv al legii. Iar daca legea a fost incalcata, de ce urmatorii conducatori ai CSA nu actioneaza in justitie pt repunerea in calitatea de proprietar al echipei de fotbal? De ce fac alta echipa, peste care plesnesc o emblema creata pe vremea FCSB? In fine, de ce tot insistati cu ideea ca suporterii FCSB sunt ahtiati dupa Becali? Cand si cu ce ocazie a fost facut un sondaj de opinie printre acestia, pt a vedea ce cred ei despre Becali? Multe intrebari, probabil putine raspunsuri de la tine si stelistii liberi. In schimb vreti ca restul lumii sa accepte opiniile voastre la pret de axioma.
Doar pentru ca ciobanul a fluturat o hartie in fata la TV nu inseamna ca hartia aia e pe bune. Chiar ma surprinde cat de mult sunteti dispusi sa inchideti ochii pentru un puscarias deja faimos pentru hotiile lui. @fortuneteller, mi se pare o dovada de imaturitate sa vii cu intrebari gen „de ce l-a primit FRF”. Pai cum de ce? Pentru ca FRF e o asociatie corupta pana in maduva oaselor. Tu nu traiesti in Romania? Nu ii vezi pe astia ce fac?
Nimeni nu a contestat inchiderea sectiei de fotbal pentru ca Becali a dat spaga la club. Cum a dat si mai tarziu, cand Boroi a impiedicat reactivarea sectiei de fotbal. E destul de evident ca hotiile comise de el au fost comise cu ajutor din interiorul Stelei. Altfel nu ar fi reusit.
Si vad ca folosesti tot felul de informatii gresite. Sectia de fotbal nu a fost niciodata falimentara. In 98 castiga foarte multi bani. Datoriile au fost facute de asociatia lui Paunescu, cu intentia de a scadea valoarea echipei si de a pune mana pe ea. Pentru ca legal nu putea. Pentru ca Steaua nu a fost niciodata vanduta. De aia nu au cei de la club acte ca sa iti arate tie. Nu pot avea acte pentru ceva ce nu s-a intamplat niciodata.
Intrebi de ce crede lumea ca suporterii fcsbului sunt fanii lui Becali. Uite de aia, pentru ca voi ignorati cu voiosie toate dovezile care arata ca ciobanul minte si ii ridicati minciunile la rang de adevar absolut.
Tu nici chiar acum nu esti dispus sa iti pui o intrebare simpla. De ce e trecut 2003 ca anul infiintarii SC Fotbal Club Fcsb SA, daca echipa asta e Steaua si daca Becali a preluat-o(fie de la AFC sau MAPN, nu conteaza)? Si nu imi spune ca e vorba de societatea comerciala, ca anul ala e trecut pe certificatul de identitate sportiva, act care e dat unui club sportiv, nu unei societati comerciale.
@fortuneteller nu te obosi cu el. Nu vezi ca omul vrea comunicat oficial:))).
Burleanu a zis destul de clar ca FCSB detine intreg palmaresul, Mitran a zis la fel, au modificat.pe site, UEFA a facut la fel. Un comunicat mai clar de atat nu cred ca ar exista:)).
Fabian numele avea voie sa-l dea. Dar tu cum ai IQ mic nu intelegi de ce judecatorii au interzis ca echipa din Liga 1 sa mai foloseasca numele de Steaua.
@ alexutz2007
Vezi că are IQ-ul mult mai mare decât îl ai tu. Al lui e cu trei cifre.
Si IQ-ul e tot axioma, ca toate ideile care guverneaza existenta stelistilor liberi?
@piece-of-mind
Nu a contestat nimeni stelismul tau, dar numai un hater reactioneaza instinctual din ura si fara ratiune, ca Griveiul lui Pavlov la becul aprins.
La acuza nefondata a amicului tău, fara sa te lămurești despre ce e vorba, ai dat în mod reflex verdictul: „x ray vinovat!”. În logica ta, fiind vorba de wu, un stelist „adevarat” impotriva unui „fecesebist becaliot”, adevărul nu putea fi decât de partea „adevaratului”, pentru că un prozelit a lui Talpan întotdeauna are dreptate și nu jignește niciodată! Nu?:)))
PS
Apropo, ție, cel care ești fan SUD, CSA, Talpan, anti becali, FCSB, fecesebiști… etc., ca wu1, câte mesaje ți-au fost șterse?
Îți spun eu: niciunul! De ce? Pentru că tu niciodată nu ai jignit grosier vreun user!
Măcar la logica asta elementară puteai apela, pentru ca aveai toate datele certe!
Xray, cine e stelistul de dinainte de 89 care a dat replica? Tu? Sau altcineva?
haha, conform articolului de fata, FCSB inseama FC Steaua, de asemenea in presa „serioasa” sportiva de la noi, se vehicula un alt nume, FC FCSB 🙂
deci continuand pe aceiasi logica, FC FCSB inseamna defapt FC FC Steaua? 🙂
cred ca s-a balbait ciobanul cand a inscris noul nume, sau argaseala cu lutu probabil…
„cum sa-i spunem nea jiji?”
„pai fc… fcsb, nu?”
Mai incearca. Esti aproape, aproape coerent. Deocamdata sigur i-ai batut la puncte pe Lutu si cioban, maine poate treci si de Mache !!
joseph, ,fabian, recoba, piece-of-mind… felicitari pt comentarii ! Din pacate, discutam degeaba, unii nu inteleg/nu vor sa inteleaga.
Da mai, sunt rai si nu vor sa asculte comanda de la PS! Serios acum, fiecare e intepenit in opiniile sale. Deja s-a discutat subiectul de nenumarate ori, fiecare a vazut si a auzit ce era de vazut si auzit. Ce nu inteleg eu este de ce incercati sa ne convingeti, daca oricum declarati ca nu aveti nevoie de noi? Daca sunteti fericiti intr-un grup mai restrans si cu o echipa fara performante (cel putin pt o perioada), atunci de ce atata energie risipita pt ca noi sa „intelegem”?
sigur ….. asa suntem noi stelistii …. neintelegatori si alergici la manipulare!
…de ce nu aveti rabdare, nu va amintiti acum cateva sapt cand lacatus i.a inchis gura cu lu mironica cand la intrebat ” : ca de ce pe lpf si uefa fcsb are in palmares cce si se” iar raspunsul a fost scurt si direct : se lucreaza la documente si dosare pentru a le inainta spre aceste doua institutii !! Rabdare…nu mai scrieti mesaje cu ce presupuneti ca se va intampla in viitor, pentru ca nu stiti…invatati din trecut, ca toate procesele fcsb le.a pierdut in timp ce voi le dadeati ca si castigate !!!
Fortuneteller, multe din mesajele voastre de aici sunt izvorate din frustrare, gen : steaua e fiantata de mapn( cand petrea a spus ca sunt fonduri proprii ale clubului sportiv, din sponsorizari)..sau ca proiectul nu va dura mai mult de doi ani(de unde stiti voi asta ?)…sau ca steaua vrea sa sara peste liga 5 direct in liga 4, si ca nu.i corect, defapt nici nu poate sa se inscrie in liga 4 ca sunt minciuni ( uitate pe amfb la inscrieri liga 4 ca sa vezi negru pe alb)..sau ca steaua ar trebui de fapt sa se numeasca regal sport nu stiu cum…s.a dovedit ca steaua doar a transferat un grup de 14 jucatori bazandu.se pe omogenitate, din care doar o parte va juca pentru echipa mare , restul vor ramane la juniori; care e problema aici !!?… sau ca va juca pe camp(desi e ghencea, unde candva au calcat cu entuziasm ) si ca vor avea destul timp sa.si terfeleasca stema in noroi cu fotbalul amator…etc, e doar rautate si frustrare exact ce a demonstrat si gb la conferinta : „o sa.i tin lin liga 3 o mie de ani, o sa le bag bete in roate !!declaratia lui reflecta perfect frustrarea lui si a celor de pe acest site!! Adios
@wu1.
Cred ca voi aveti o mare problema de judecata. Ceea ce face ca un club sa fie cu adevarat puternic este in primul rand istotia, ma refer aici la echipe din Anglia, Germania, Spania. Ori voi
fix asta vreti sa distrugeti: istoria. Vreti sa stergeti 15 ani de istorie doar ca vi s-a sculat voua. Doar ca sunteti din Bucuresti si ati avut bani sa mergeti la 2 meciuri. Nu cocosei, nu in asta se masoara stelismul. Faptul ca ati crescut unii la 10 minute de stadion nu va face mai stelisti. Stelisti sunt aia ( ca si mine) care faceau eforturi uriase sa vina la un meci ( si financiare si de toate felurile). Revin la ideea initiala: de ce un club ca Barcelona sau Manchester e mare? Pentru ca are milioane de fani in toate colturile lumii: din Asia pana in America si Australia. Voi sunteti 1000 maxim maxim mai baieti. Si dintre astia sunt multi care nici n ati prins Steaua de dinainte de 2003. Lasati toata vrajeala asta ieftina cu ciobanul si principiile voastre de 2 lei: am vazut cum vorbiti de Duckadam spre exemplu. Si potoliti va o data cu stelistii adevarati. Voi astia 1000 nu sunteti stelisti adevarati, nu sunteti nici macar stelisti. Lasati si povestile cu iq-ul ca nu poate fi vorba la voi de asa ceva. Sunteti doar niste plictisiti care vor sa se pise contra vantului. Terminati va odata, Steaua nu e a voastra la 1000 de oameni maxim, asa cum nu e nici a lui Becali, nici a mea nici a lui Duckadam. Steaua e a tuturor care apara acest club si istoria ei nu a celor care vor sa o distruga. Logica voastra e sub logica maimutelor. Nu va convine Becali hai sa rupem 15 ani. Peste 20 de ani poate nu o sa va convina altul.. ce facem mai taiem 20 de ani? Ca sunteti voi stelisti? Astia 500? Sustinuti frenetic de caini si de ciori. Nu baieti, nu se va intampla asta.
Stimabile Forchuneteler , ai inteles total altceva din ce am scris mai sus si ma simt dator sa ma explic inca odata.
1. Japca : Daca nu era nici cea mai mica urma de ilegalitate nu am mai fi fost in situatia asta. Daca si dupa 8 luni de PSD , partidul lu’ nasu’ si fina , nu au rezolvat situatia ptr el inseamna ca ceva e . Inca odata , cei de atunci din armata sunt la fel de vinovati ca si gigi.
2. Nu am diploma de stelist , sunt un suporter , ca noi toti de altfel. Dar nu exista echipa ,fotbal sau competitie fara fani . Joaca cu stadionul gol si ai sa vezi ca si Digi nu o sa iti mai ofere 30 de mil pe an . Trebuie sa fie cineva pe stadion . Sincer cei ce se duc acum la meciuri sunt cu adevarat suporteri ai FCSB-ului si palaria jos . De ce ? Familie din Giurgiu , benzina dus intors , bilete la meci , mai ii cumperi un joben copilului , un suc , un popcorn. Omul e platitor , deci ajuta clubul . Felicitari! Tu stai acasa la meci , postezi pe aici in timpul meciului. Cum facem ? Macar cumpara si tu un produs ce il vezi in reclamele de la pauza sa ajuti produsul ce plateste reclama catre televiziunea ce plateste emiterea meciului. Asta e capitalismul. Fiecare contribuie cu ceva. Cei ce se duc pe stadion au o contributie in viata echipei .
3. Etalon : Explic inca odata , chiar daca e un cuvant nou si ptr mine si ptr tine 🙂 Inainte sa fie gigi auzeai de patroni ce se bagau la echipa ? A incercat odata Pinalti pe la Ceahlaul prin 99 si i-a ars Hizo un pumn in gat . gigi a schimbat totul , si a devenit exemplu (etalon) .Mititelu ,Penescu , Negoita si multi altii au gasit un exemplu in gigi si uite asa totul a plecat la vale. In privinta suporterilor , ei l-au ridicat la rang de exemplu.Ai bani faci ce vrei esti patron. Desi in viata cotidiana te sparge sefu la munca. Dar visezi sa fii cineva , cam ca gigi asa . Din cauza asta a castigat popularitate. Si aici toti suntem vinovati .
Eu zic sa fim calmi si mai buni , vor veni vremuri mai bune ptr toti. Inclusiv pentru voi. Stelismul e o stare de spirit , fara ranchiuna si ura . Stelistii nu se bat intre ei. Peste ani sper sa ne revedem toti in Ghencea. Mai buni si mai intelepti.
Oricum repet pentru a 10 a oara cred. Daca sustineti alte echipe Dinamo, Rapid, CSA Steaua, Steaua Eximbank mergeti pe steaualibera, pe dinamomania pe ce vreti. Nu stiu ce ati fumat sau ce fantezii aveti, dar in momentul asta in Liga 1 exista o echipa FCSB, care in trecut s-a mai numit Steaua si CSA si care pe parcursul istoriei a avut diferite embleme. Aceasta echipa are tot palmaresul din 1947 asa cum este creditata pe toate site urile de specialitate de la lpf, transfermarkt, uefa. Oricum nu ca ar contat in definitoriu decat unul dintre acestea: uefa.com. Ce scrie acolo aia e adevarat, restul e fantezia voastra. Puteti sa va mai faceti 14 site uri sa ziceti ca aveti nu o cupa a campionilor, ci 16 sa i intreceti pe Real Madrid, 100 de campionate nu stiu ce fantezii mai aveti. Dar as prefera pe site ul asta sa vad stiri despre jucatorii actualei echipe, transferuri, statistici si nu poluarile voastre. In momentul cand pe site ul uefa o sa apara atunci o sa va dau dreptate si eu si altii ca mine si o sa recunosc ca eu am trait intr o lume paralela. Pana atunci eu si toti ceilalti oameni normali ca mine de aici, suntem satuli de povesti cu daca si parca si fantezii si speculatii. Pana la proba contrarie e adevarat si irefutabil ce am scris la inceput.
Stai usor, nu te mai agita atat. Inainte sa poftesti tu lumea afara, cauta ce a fost site-ul asta acum ceva vreme.
Te vad asa frustrat ca vor 500 de oameni, care fac 10 minute pana la stadion, sa-ti fure tie painea. Tu stelistul suprem, care ai facut atatea sacrificii, vin nemernicii astia care nu fac nimic, sa pretinda ca ei sunt Steaua!?!?!! Nu se poate, domnule! Inadmisibil! Lasand gluma la o parte, ce te asteptai? Hai ca sunt om bun si incerc sa te scap de aceasta frustrare cu un mic exemplu: esti casatorit si ai cea mai frumoasa sotie (Steaua in cazul de fata). Dar, tu muncesti undeva departe si vii acasa de 2 ori pe an. Ce crezi ca se intampla cu sotia ta?
Sper ca va dati seama ce inseamna Steaua. A uitat lumea de „marele meci” si se vorbeaste doar de echipa aia de liga a 5-a. E corect?:))
Tu chiar ai probleme mari. Te provoc personal sa ti pui diploma de bacalaureat cu nota daca ai asa ceva. Dar tu chiar esti trol. In adevaratul sens al cuvantului. Asta nu e nebunie e dementa. Am si zis mai sus ca Steaua nu e a mea, a ta a lui Gigel sau Ionel e a tuturor oamenilor care iubesc aceasta echipa si fac un sacrificiu asa cum pot pentru ea sau nu ( ca mergi intr o deplasare, iei un tricou sau orice). Dar tu chiar esti trol si meriti ban pentru ca si un copil de 5 ani cred ca e capabil sa inteleaga 10 randuri cat am scris care ti le repet inca o data: steaua nu e a lui jiji, a lui talpan a mea , a ta. Poate maine da masina peste mine. Ca individ nu contez. Conteaza o idee, ce inseamna echipa asta, dar in momentul asta sincer eu ma consider si chiar sunt prost pentru ca incerc sa port o discutie cu tine. Ar fi mai util sa ma cert cu un zid.
Observ ca in vocabularul oricarui tarus, a intrat obsesiv cuvantul „trol”.
In caz ca nu intelegi ce am vrut sa spun cu postul meu: „Stelisti sunt aia ( ca si mine) care faceau eforturi uriase sa vina la un meci ( si financiare si de toate felurile)”
Daca tu imi spui ca stelistii sunt aia care fac sacrificii sa vina la un meci, 2 pe sezon, nu ca bucurestenii care ajung in 10 min.. esti frustrat! Eu nu zic ca nu sunt stelisti si aia, doar ca sunt cantitate neglijabila. Nu te-am pus eu sa tii cu Steaua de la 800km distanta.
Scuteste-ma cu diplome si etc. ca nu e cazul pe un site de fotbal. Fara suparare, dar nici acolo nu cred ca stai mai bine. Ai „grije” ce vesta pui pe tine marti!
Stau mai bine decat adunat tot neamul tau de la urangutan incoace. Daca tu crezi ca asta e stelism sa stai la 10 minute de stadion sa vii de multe ori mort de beat sau de fumat si sa ai bani de la mami si tati de deplasari chiar trebuie sa i dau dreptate ciobanului: ma bucur ca acest club a scapat de niste specimene ca tine motiv pentru care te rog inca o data sa parasesti acest site pentru ca fara rautate nu i vad rostul. Opiniile tale si ale a inca 2-3 persoane sunt in totala antiteza cu opiniile celorlalti. Pare ca noi nu o sa va convingem ca 1+1=2; noi avem ceva creier sa nu luam de bune lozincile voastre… deci te intreb sincer de ce sa continuam???
Oare se va termina vreodată acest circ mizerabil ???
Nu…pentru ca lumea nu vrea sa inteleaga ca identitatea fcsb.ului este pe o fundatie subreda…mai sunt procese pe rol care inca nu s.au terminat si poate vor mai aparea altele noi,plus alte dosate ce vor fii scoase la iveala, abea dupa toate astea ve.ti putea spune negru pe alb ce are si ce nu are fcsb.ul, pana atunci rabdare si moderare !
Totul in tara asta e pe o fundatie subreda. Nu doar fotbalul si nu doar Steaua. Tot sportul romanesc e la pamant, anul trecut am avut cea mai catastrofala participare la jocurile olimpice din 1950. Toate celelalte echipe de fotbal o duc cu mult mai rau. Dar asta nu inseamna ca trebuie sa distrugem o istorie. Iti dau un exemplu idiot, dar il dau: daca ai un copil si vezi ca face nasoale, nu stiu se imbata se bate, faci ceva ptr el incerci o rezolvare sa l aduci pe calea cea dreapta. Nu l arunci in mare si zici … e are 15 ani aia e facem altul!!!!!!! Nu poti sa distrugi o echipa pentru un oier. Iti mai zic ceva, alt exemplu idiot: sa zicem ca totul ar fi ca pe roate la Steaua ar fi un club cum il vrem toti si ai vedea ca ceva similar se intampla la Dinamo nu te-ai bucura?? Nu ai crede ca e gata ca si au distrus totul. Nu incerca sa ma pacalesti/ sa te pacalesti zicand ca nu pentru ca nu e asa. Oricum am facut fix ce nu voiam m am lasat tarat in teorii cu daca si parca pentru ca iar ai inceput cu „poate” o fi o pati ; oricum ptr mine e ireal asa ceva. Nu cred logic ca cineva ar putea gandi ca voi: singura explicatie careia reusesc sa i dau o minima minima credibilitate e fie ca sunteti suporteri rivali fie ca aveti potential ceva de castigat din asta ( nu stiu ce)
Voi sunteti in cei „atacati” in instanta, voi(fcsb.ul) trebuie sa va demonstrati identitatea,dreptatea, VOI ! pana acum n.ati avut succes (oare de ce!?) , vedem de.acum incolo ce va rezerva viitorul !
Ps : cum e posibil ca pe aite.ul lpf sa apara inca adresa.din ghencea cu nr de telefon si fax, tot ! Si pe siteu.ul steauafc.ro la fel, staionul ghencea, cand ei nu mai joaca pe ghencea de atata timp !!
Ar trebui sa va puna pe ganduri lucrurile astea !
Cred ca te prefaci acum serios, dialogurile astea sunt imposibil de purtat de asta am si zis ca e mai bine sa mergeti pe alt site. Nu a fost si nici nu este nici un proces pe rol care sa aiba obiectul preluarea ilegala a clubului!!!! Intelegi asta? E simplu?? Daca e sa luam cea mai fantezista teorie vis de al vostru: o sa castige talpan 2-3 milioane pentru folosirea numelui Steaua. Dar asta nu are nici o legatura legala cu palmaresul echipei, NICI UNA. Cat despre partea morala ma pufneste si rasul. O tot dati cu un club corect mai presus de toate s.a.m.d dar practic sustineti niste hoti care nu au facut altceva decat sa aproape falimenteze echipa in anii 90, sa semneze contracte
Cu hotul si apoi sa dea in judecata hotul. Deci pe bune moralitatea asta e sub a unei rame sau a unei vierme.
Mane, treci granita mai departe si nu ramane blocat pe steaua libera!!! Nu inseamna ca daca tin cu steaua sunt si fanul unei anumite pagini de facebook ! Da de ce nu raspunzi la ce am zis mai sus de site.urile lpf sau fcsteaua in legatura cu adresa si stadionul clubului !??
Nu vad legatura. Ce conteaza ca scrie ghencea, mogosoaia sau orice. Va legati de asta in urma cu cateva luni cand ziceati ca de la vara o sa se schimbe pe site ul lpf, uefa ca nu sunt informati de ultimele decizii. Acum au luat la cunostinta si a ramas tot FCSB. Nu trolez acum, dar chiar nu vad ce legatura are o adresa neactualizata si un nr de telefon cu esenta a ceea ce am povestit eu.
Are coae pentru ca denota gradul mic de moralitate si gradul mare de vinovatie pe care il au oficialii fcsb !
Nu am spus niciodata ca jiji n a facut nenorociri. Chiar pe site ul asta. Dar asta e irelevant. Am inceput sa tin cu steaua inainte sa fie becali si probabil o sa tin si dupa el considerand ca sunt cu vreo 30 de ani mai mic. Dar chiar si asa daca o dam in eterna discutie de moralitate, magariile facute de armata si generali sunt cu mult mai mari decat ale lui Becali. Sunt escrocherii pe banii nostri ( ai mei sigur ai tai nu stiu). Nu stiu de ce aveti voi impresia ca toti cei care au ramas cu fcsb sunt fani jiji. Da ok sunt din astia care il idolatrizeaza pe jiji (e o tara cu 20 milioane oameni dintre care foarte multi neededucati), dar e stupid sa pui egalitate intre toti fanii de acum ai echipei si fanii lui nea jiji.
…si faptul ca nu pot demonstra ca detin marca , numele , siglele tot, e acelasi lucru cu preluate ilegala, logic nu !?? Altfel n
Ar fii pierdut nimic in instanta !
Aici deja e trolaj ce faci. Stii si tu foarte bine ca in 2003 becali a crezut ca a preluat tot, la fel ca toti suporterii si toata tara. Timp de 10 ani armata a semnat contracte cu Fc Steaua Bucuresti, deci cu hotul!!!! Doar in momentul in care nu le a mai platit chiria pentru stadion au inceput sa atace chichite cum ar fi prostia ciobanului de a nu inregistra din nou sigla, de a folosi avocati pe fata lui Argaseala samd. Dar strict vorbind legal si moral ( te asigur inca o data ca nu sunt fan jiji ci fan steaua) parerea mea e ca Becali a fost cel pacalit iar cei din armata niste sarlatani care s au folosit de prostia ciobanului ( asa cum si cu echipa si a batut joc ani la rand ca si acum neaducand un fundas spre exemplu) acelasi lucru l a facut si privind intocmirea si betonarea actelor in asa fel incat sa nu existe nici o discutie: adica s a considerat mai destept ca toti, i a subestimat pe toti lasand in felul asta niste chichite atacabile.
Nu e frate irelevant pentru ca este inca o „afacere” marfrere..
si cand am spus de vinovatie si moralitate m.am referit strict la cazul steaua !
In mes de mai sus era scris „afacere” marca gb…
Bun…mane, dula 10 ani a iesit la iveala totul !!! Nu s.au trezit ei dupa 10 ani ca gb a preluat echipa ilegal !e un detaliu important, aaa, ca tu vrei sa crezi altceva e problema ta, dar sa stii, primul proces dateaza de prin 2005 .si e legat de inregistrarea siglei la osim cu rea credinta adica fara acceptul csa, clubul mama si proprietar de drept !
Mane (wu1), nu te mai ascunde si da arama pe fata.
Ati sarit in barca cu sarlatanii de la Stat, pentru ca becali. Altfel , daca era vorba de un alt privat, 99.9% acum protestati impotriva CSA-ului.
Ti s-a mai spus si vi s-a mai spus, nu exista in clipa de fata nici un fel de disputa pe preluarea „ilegala”, fiindca burtosii fie nu vor , fie nu pot (nu exista o preluare ilegala). In ambele cazuri chestia asta ii face niste escroci de speta mai joasa decat becali.
Restul sunt povesti caraghioase, desen, nume, stadion si mai ales echipa de amatori pentru pacalit fraierii.
Trracus iti raspund aici:
In afara de generalizari, nu prea ai aratat multe. Bagi o generalizare, iese repede o concluzie… mama ce destept esti. Ia-te de mana cu alexutz2007 care si el e doxa de carte. Doar a lipsit la orele de limba romana, ca el este un om foarte destept si cult. A facut si dreptul! Va faceti impreuna clubul aristocratic fc fcsb.
Continua sa arati cat esti de prost.
mq_lassie, tu esti cel mai destept fiindca ai reusit sa-l faci pe ala prost. Tare !
Ce legatura are, gaozule? S-a facut singur, prin miile de cuvinte pe care le arunca pe aici.
Sau iti aduci aminte ca si tu aruncai cu generalizari atacand omul si nu ideea? Pastreaza-ti ironiile ieftine pentru alexuti, cosmini si restul faunei care populeaza site-ul.
@mq_lassie, stii cum e „prosti dar multi”.
Ia sa-i vezi cateva zeci de mii cu Plzen 😉
Eu deja mi-am pregatit banutii pentru pufuleti , suc, benzina dus-intors si joben pentru ala micu’.
Foarte bine gaozule. Dar nu vad de ce m-ar interesa pe mine. Distractie placuta:))
Te provoc la un test de iq poti sa ti iei si 10 ajutoare din peluza iuda. Hai sa vedem cine e prostul. E incredibil cum asa specimen involuat si fara scoala mai are si tupeul fantastic sa numeasca pe cineva prost.
Iti dai seama cat te duce mintea daca provoci oamenii la „teste de iq” pe fcsteaua.ro? M-ai facut sa rad
Putem continua la nesfarsit, e relativa treaba…fiecare cu pizda.masii
e degradant ca s-a ajuns la atacuri la persoana si caracterizari inutile din spatele unor nick-uri , faptul ca avem opinii diferite trebuie sa ne transforme in dusmani ?
Dragi sustinatori ai proiectului CSA , nu ne intereseaza si nu dam un ban pe omul becali , daca inca nu ati inteles ca nu sustinem actuala FCSB pentru becali , intrati degeaba pe acest site. Cereti si obtineti retrocedarea bunului ‘furat’ de becali , Steaua in ultimul esalon , la amatori , nu poate fi istorica Steaua , ori e in Liga I profesionista , ori nu e Steaua .
Intre timp , vedeti ca a mai aparut unul nărăvaș , ia serviti-i si astuia o portie de injuraturi pentru ca a sarit gardul :
Dan Petrescu : „Eu am crescut la Steaua de la 9 ani până la 22 de ani. Chiar n-am vrut niciodată să intru în polemică, nici cu unii, nici cu alții. Pentru mine există o singură Steaua, e cea care joacă în Liga 1 acum. N-am înțeles cum de-a apărut între timp o alta, dar sunt alte probleme”, a spus ”Bursucul”, în conferința de presă ce precedează meciul cu Viitorul.
….asta nu se pune, ca a pupat steagul tiganilor. Ce se baga el in seama? Talpan il face la stelism la orice ora.
Lasa ca se pune duckadam care pupa mataniile crestinului gheorghe in fiecare zi. Si el e mai stelist decat lutu si decat talpan la un loc
Talpan la ce sectie a jucat ? Echipa de scapete mixt la datul cu parerea nu ?
Fix la echipa la care a jucat si berbecul sef
@recoba: Stimabile recioba, hai sa-ti raspund de ce explicatiile tale sunt fara subiect si predicat, doar o culegere de sentimente de frustrare personala fata de situatia actuala.
1. Nasu si fina nu sunt prieteni de familie cu oierul, si nici branza n-au luat de la el. Poate il confunzi cu Negoita. Deci sentimentul ala nedefinit de frustrare ca exista japca in Romania nu il poti explica concret, e doar innuendo. Daca ai acte, te rog pofteste direct la judecatorie, poate CSA isi recupereaza sectia de fotbal, nu ar mai fi nevoie de una noua.
2. Zici ca n-ai diploma de stelist, incepi duios cu vorbe smerite, bine masurate. Dar bineinteles ca smerenia nu dureaza decat 2 propozitii, dupa care stelistul auto-didact si orgolios din tine iese urgent la suprafata si decreteaza ca ala de pe stadion e mai special, si stii tu sigur cine sta acasa si cine nu. Ce se intampla daca la meciul asta vine ala din Giurgiu, dar la urmatorul vine unul din Iasi? Care e mai stelist acum? Aha, nici unul, ca n-au venit la fiecare meci! Nu mai zic ca e confuzie mare intre tine si prietenii tai: acum popcornul si ajuta clubul, cateva mesaje mai sus, acelasi popcorn ajuta oierul sa-si doteze fetele. Idem, acum ai nevoie de „semintari”, dar prietenii tai liberi si-au facut un motto din „mai bine sa fim numai noi pe stadion” si „fara tarani din provincie”.
3. Bine, inteleg ca Becali sa baga la echipa, dar tu intelegi ca la urma urmei e proprietatea lui? Bineinteles ca e tampit, fiindca isi saboteaza afacerea, dar asta e altceva. Doare sa vedem FC Steaua in mana lui? Categoric! Doar ca totusi afacerea rezista, chiar mai bine decat altele similare (Rapid, Dinamo, Craiova, Ploiesti, Timisoara, Constanta, Sportul, Progresul, etc), deci ceva bun se face totusi la FC Steaua. Nu cred ca Becali e responsabil pt toate partile bune, si nici pt toate relele. Nu in ultimul rand, afirmatia ca Becali e sursa de inspiratie pt Mititelu sau Negoita e gluma zilei.
Altfel, subscriu in totalitate la indemnul tau sa fim calmi si mai buni, sper ca vor veni vremuri mai bune si pt fotbalul de la CSA si stelistii liberi. Si eu sper ca ranchiuna si ura sa dispara dintre CSA si FCSB. Nu stiu daca peste ani ne vom revedea toti in Ghencea, pt ca prapastia dintre CSA si FCSB e cam mare.