Steaua Regală. Încă o glumă

de | mai 19, 2017

Proiectul CSA pare pe zi ce trece o întreprindere neserioasă. Dar poate aşa lucrează militarii strategic, să ne înşele vigilenţa

Permalink to Steaua Regală. Încă o glumă

Românii au încredere în Armată şi în Biserica Ortodoxă, aşa spun sondajele de opinie. Nu toţi românii au încredere în aceste instituţii seculare, dar majoritatea decide. Altfel, cu cele sfinte nu e bine să glumeşti, nici cu militarii. Dar dacă ei, militarii, glumesc cu noi? Dacă proiectul CSA Steaua este un banc prost?

Falii şi felii
O parte importantă a celor care ţin cu Steaua văd continuarea poveştii în Clubul Sportiv al Armatei. Se amestecă aici nostalgia şi neîncrederea. Nostalgia pentru performanţele inegalabile ale echipei lui Tudorel Stoica, Lăcătuş şi Duckadam. Neîncredere în întreprinderea lui Gigi Becali. Toate abuzurile patronului din Pipera au săpat falii în conştiinţa suporterilor stelişti. Mai ales a suporterilor de-o seamă cu Sevilla ’86. Declarativ, ei sunt cei cărora li se adresează în primul rând iniţiativa Ministerului Apărării. Numai că pe zi ce trece, devine tot mai puternică senzaţia că în spatele acestei acţiuni girate de oameni care au făcut istorie în tricoul roş-albastru se ascund alte interese decât cele sportive ale deţinătorilor puterii din ministerul tutelar. De exemplu, cum să-l tapăm de nişte bani pe fraierul de Gigi.

Joc la două capete?
De unde această bănuială? Din piese ale aceluiaşi mecanism puse cap la cap. Mai-marii ministerului i-au arătat pisica (era kaki?) juristului Florin Talpan după ce a reuşit să câştige bătălia în justiţie împotriva clubului patronat de Becali. Mesajul a fost ceva de genul „Insubordonare” ori „Ţi-ai depăşit prerogativele şi ai avut proasta inspiraţie să ieşi în faţă. Ba mai mult, ai avut şi tupeul să ne iei la întrebări.” Alt element care susţine teoria non-combatului MApN în demararea proiectului CSA Steaua a fost lipsa de apetit pentru organizarea sărbătorii de pe 7 mai, cei 31 de ani care au trecut de la câştigarea Cupei Campionilor Europeni fiind celebraţi la Hotel Intercontinental cu sprijinul nemijlocit al lui Victor Piţurcă. Ani la rând lumea l-a arătat cu degetul pe Becali pentru atitudinea jignitoare faţă de mulţi componenţi ai generaţiei Sevilla ’86, iar acum, când mişcarea de restauraţie părea să-şi fi găsit adepţi iluştri – Tudorel, Piţi, Lăcă -, onor domnii generali s-au făcut că dorm în front. Cu ce era ocupată sala de festivităţi a Cercului Militar Naţional, cu Expoziţia Grenadei Neexplodate?

Un dar Regal
Piesa lipsă din ansamblu este tocmai echipa. CSA Steaua Bucureşti. O construcţie minunată în spaţiul virtual-declarativ, dar inexistentă în banala realitate tridimensională. Marius Lăcătuş, numit pompos coordonatorul proiectului, a pozat un pic la conferinţa de prezentare, apoi s-a dat la fund. După altă perioadă de tăcere, veteranul Ion Ion a fost numit antrenorul fantomaticei echipe a ministerului. Alegere cel puţin ciudată. O formaţie care vrea să renască îşi pune antrenor un om trecut demult de prima tinereţe, fără trecut profesional. Iar acum, după alte săptămâni de absenţă, aflăm că Steaua militarilor ar vrea să cumpere ACS Regal Sport Ferdinand I, echipă clasată pe locul 2 în Liga a 4-a, cu şanse de promovare. Potrivit prosport.ro, oferta generalilor este ameţitoare: 30.000 de eruro pentru a achiziţiona clubul, lotul de jucători şi antrenorii. Şi asta ca să ce? Să dribleze un an de competiţie în eşalonul al patrulea.

Scriitorul Radu Cosaşu ne propune în editorialul de azi o terapie de râs pentru a supravieţui întregi la minte evenimentelor din fotbalul nostru. Mi se pare cel mai bun sfat, mai ales că surata vitregă a Stelei militarilor l-a numit antrenor principal pe Viorel Tănase, abia dat afară de la Cetate Deva, din Divizia C. În acte. În fapte, va fi Nicolae Dică. Am mai văzut filmul ăsta, cu alţi actori. Dar n-am râs.

Cristi Geambașu
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/geambasu

Nota Redacției: Redăm mai jos și editorialul  scriitorului Radu Cosaşu, la care face referire Geambașu

Aceste momente ilariante

Permalink to Aceste momente ilariante

Deci așa a fost, cum ne-o spune chiar stăpânul: Alibec e cel care a descoperit lacuna regulamentului cu care FCSB se duce la Lausanne ca să ceară dreptate. Nici dacă ar fi marcat în play-off cât Cristiano sau Cavani, Alibec nu atingea această eficacitate. El, cu mintea lui, a găsit calea spre titlu a echipei sale.
Niciun regulament nu-mi interzice ca, într-o situație atât de dramatică, aceea de a avea și a nu avea o campioană, să surâd, ba mai mult: să râd, adică să trăiesc un moment ilariant. Dicționarul zice că ilariant e ceea ce provoacă râsul – pentru noi, microbiștii, cu vocabularul nostru special, ilariant este ceea ce a comis Larie.

Îmi permit acest joc voios de cuvinte fiindcă de când (nu) s-a terminat campionatul, cu joaca și jocurile sale, trăim într-o atmosferă curat ilariantă, de o incontestabilă veselie. Chiar cuvintele râd: în fond, Dică sunt ultimele litere ale lui Șumudică, mă înțelegi? Trecând de cuvinte, Ideile (cu majusculă, cum se scrie azi inteligent) sunt și ele de mare anvergură.

MM Stoica poate declara cu tot seriosul: „Steaua este cea mai bună echipă din țară. Am demonstrat cel mai bun fotbal… Suntem mult prea buni față de ceilalți”. Se poate întreba: când? În care meciuri? În meciurile în care ați jucat cu oameni cumpărați de la campioana Astra? Mai simplu este să schimbăm un verb și o literă din fraza cu „mult prea buni”. Corect ar fi: avem prea mulți bani față de ceilalți. Ceea ce nu e un păcat, dar nici caz de laudă deșănțată.

De câteva zile, Hagi emite tot în superlative. El a părăsit strategia modestiei și a trecut la o ofensivă a propriei excelențe care aducea, în Gazetă, două titluri. Pe prima pagină: „Sunt la nivelul lui Conte și Guardiola”, iar pe paginile 8 și 9: „O să-i bat și pe cei mai buni, inclusiv pe Pep și Conte”.

Pe care să o alegem? Pe a doua? Oricum, nu pot să nu-i comunic ce a gândit un filosof chinez de demult: „Înțeleptul nu face paradă cu sine, de aceea strălucește… Nu se laudă pe sine, de aceea este merituos. Nu se mândrește cu sine, de aceea excelează” (e la fel de valabilă și pentru înțelepții care excelează în a-l face praf zilnic și metodic pe Hagi).

Ca să fiu drept, mie cea mai corectă afirmație a lui Hagi mi s-a părut că a fost aceasta: „Sunt mulțumit, ne-am luptat cu cele mai bune echipe din România”. Fără să fiu un sumbru eurosceptic în ce privește destinul Viitorului și al Stelei în cupele continentale, întreb doar atât: pe ce loc e România în clasamentul FIFA? Accept să mi se spună: pleacă de aici că nu mai ai niciun haz!

Radu Cosaşu
Preluare de pe blogsport.gsp.ro/cosasu

Image result for CS U Craiova - FC Steaua

65 de comentarii la „Steaua Regală. Încă o glumă

  1. answer

    Unora li se scot ochii cum ca, vezi Doamne, ce-si dau eu cu parerea de echipa FC FCSB pe site-ul suporterilor acesteia, dar care se considera stelisti, si in acelasi timp observ ca tot aceleasi persoane sint primele care sar cu comentarii la adresa echipei de fotbal Steaua Bucuresti si a ceea ce urmeaza sa faca, sau nu, conducatorii acesteia.
    Si tot noi, suporterii stelisti, sintem aia ipocriti!

      1. answer

        @Gosu. E vorba ca ati sarit toti sa dati in conducatorii Stelei, bag seama ca nu mai puteti de ce vor face cei de la CSA Steaua in privinta echipei de fotbal.
        Cind spune cineva ceva contra FC FCSB sariti toti ca arsi sa se duca sa-si vada de echipa lui, pe de alta parte comentati ce face sau nu face CSA in privinta echipei de fotbal.
        Daca tot nu mai puteti de grija altora, de ce nu comentati aici situatia de la dinamo, rapid, craiova, etc?

        1. Gosu

          @Answer, tu ai urmarit ce s-a discutat zilele astea despre managementul berbecului ? Eu n-am vazut vreun comentariu pe site-ul asta prin care sa li se ridice osanale conducerii FCSB-ului.
          Iar cu cei de la CSA, crede-ma mai mult ne amuzam de ridicolul situatiei. Chiar nu vad sa il injure cinrva pe Petrea.

          1. answer

            @Gosu. Nu urmaresc reactiile in ceea ce priveste managementul FCSB, nu ma intereseaza deloc aceasta echipa din punct de vedere sportiv. Problema mea este legata de faptul ca ei continua sa se prezinte drept Steaua Bucuresti, motiv pt. care mai si intru pe aici sa-mi spun parerea, pt. ca nu mi se pare normal si legal ce fac ei. Ca tu, ca suporter, sustii ca FCSB ar fi Steaua e dreptul tau, parerea ta, conteaza la fel de mult ca si a mea – adica deloc- in plan legal.

            Despre tovarasul Petrea nu pot spune decit ca eu unul am impresia ca s-a trezit cu un cartof fierbinte in mina si nu stie cum sa scape mai repede de el. La fel si despre ceilalti tovarasi din cadrul ministerului care au organizat un concurs de ocupare a postului ocupat momentan de Petrea si nu au spus nici pina acum macar data la care vor anunta rezultatele acelui concurs.

            Intr-adevar, situatia pare ridicola, dar la nivelul ligii a V-a sau a IV-a de unde va reincepe Steaua Bucuresti activitatea fotbalistica (anormal din punctul meu de vedere, dar aia e) cu 2 fotbalisti de calitate si 18 copii promovezi fara infringere in esalonul superior.

    1. fortuneteller

      Echipa de fitbal CSA Steaua nu exista, se va infiinta in Iunie 2017. Dar pt ca suntem stelisti, noi intelegem ca FCSB e Steaua la fotbal si CSA e Steaua la restul sporturilor (pana la privatizarea lor normala). Deci tot ce tine de Steaua (CSA si FCSB) e de interes pt noi stelistii.

  2. Lord Pepe

    Geambasu se cam contrazice. Întâi spune ca Becali a comis abuzuri, apoi se da afectat pentru ca puscariasul trebuie sa plătească pentru aceste abuzuri. Cam pe unde e logica aici?

  3. raducus

    Hai sa nu cautam nod in papura. Nu au aratat tot astia de la GSP ieri care e de fapt planul si ca nu e vorba despre nicio preluare a echipei respective?

    Acum vine articolul asta care probabil era scris dinainte si era pacat de efortul redactional sa nu fie publicat, asa-i?

    Si ca sa fie treaba treaba, il preluam si pe fcsteaua ca sa mai curga niste zeci de comentarii in care ne facem cu ou si cu otet

  4. bujold

    Tin cu Steaua din 1971. Am o multimedia de amici de-o varsta cu mine care tin cu aceasta echipa din anii saptezeci. Toti stim ca Steaua este echipa din prima liga. In rest sunt baliverne!

  5. wu1

    Daca s-ar schimba numele site-ului in fcfcsb.ro nu ar mai intra nimeni din partea csa steaua..faceti proba sa va convingeti. Cat despre preluarea nu stiu ce echipe de catre steaua sunt doar inventii, vezi cimunicatul oficial al stelei ! Restul e barfa

    1. fortuneteller

      NU e nevoie sa schimbam numele unui site, ci ideile rigide ale unora. Daca esti atasat numai de CSA, atunci de ce nu vizitezi site-ul CSA-ului? Apropos, o justitie stramba poate interzice numele unei echipe de fotbal, dar nu poate schimba adresa de website a unor suporteri. Iti recomand sa te adresezi lui Talpan, juristul minune pt o actiune impotriva fcsteaua.ro. Cine stie, poate va iese de 10% din veniturile site-ului.

        1. fortuneteller

          Trebuie oare sa-ti reaminstesc ca desenul ala atribuit CSA a fost desenat de catre altii? Sau ca nu e normal sa blochezi niste nume care contin „Steaua”? Adica e legal ca CSA Steaua sa blocheze FC Steaua 2006? Adica eu nun pot sa-mi fac cont Lord Pepe Cel Nou?

  6. wu1

    Mai fratilor, zici c- o sa intre cu tancurile in teren si cu soldatii la portile stadionului !! Care e problema daca csa steaua reintra in activitate ?!! De ce nu spuneti nimic de celelalte discipline csa, rugby, polo, handbal, basket, gimnastica , scrima etc, ce, sportivi legitimati la csa steaua sunt comunissti, n-au voie sa-si practice pasiunea doar ca e clubul armatei ?!!! Unde e peroblema ca nu inteleg ? !

      1. fortuneteller

        Problema „lor” e cu cine joaca in LC. Problema „voastra” e ca sunteti suporteri fara echipa, sperati la una noua cu nume vechi, si va veti multumi cu niste amatori fara palmares dar unde „voi” veti fi cei mai importanti (in afara de Talpan, bineinteles!). Ah, era sa uit, problema „voastra” cea mai mare e un oier, imbecilitatile care le debiteaza si faptul ca are FC Steaua in proprietate. Pardon, FCSB, ca a schimbat numele, dar aceeasi Marie cu alta palarie.

        1. answer

          @fortuneteller
          Te inseli cind spui fara palmares. Copii aia care vor juca pt. Steaua din toamna se vor mindri ca joaca la o fosta cistigatoare de C.C.E. si vor purta 2 stelute deasupra siglei.
          Si este alta Mărie, incearca el sa foloseasca aceeasi palarie!

    1. fortuneteller

      Pai una din probleme e finantarea. Adica tu crezi ca e normal ca un club sportiv (fie el de prestigiu) sa fie finantat din bani publici, din impozitele tuturor. Asta e normal in Cuba sau Coreea de Nord, era in regula pe vremea cizmarului, dar nu e normal in Romania anului 2017. Ii iubesc pe sportivii stelisti, de la polo, handbal, volei, scrima, etc, dar nu vad de ce un cetatean trebuie sa fie silit sa sustina financiar activitatea lor. Ah, daca militarii romani (si alti cetateni) platesc de buna voie din solda lor, perfect! Dar nu vreau ca tanti Floarea de la Baicoi sau nea Tase de la Feldioara sa-si lase banii pe mana lui Boroi, Petrea sau Talpan. Ar fi bine ca MAPN sa vanda tot clubul catre un Becali, sau un Piturca, Iordanescu, Lord Pepe sau answer, sau mai stiu eu care. Asa ar fi cinstit.

      1. answer

        Banuiesc ca la momentul cind ai scris rindurile astea stii despre existenta ordonantei de urgenta prin care orice primarie poate directiona 5% din buget catre sport. De ce as fi eu de acord sa plece o parte din impozitele pe care eu le achit catre farul constanta, fc brasov, sau universitatea cluj?

  7. wu1

    Problema […] este ca il credeti pe cuvant ca a „cumparat” steaua ! Unde sunt actele, unde este evaluarea clubului steaua ?! Peste tot in lume se face o evaluarea inainte de a vinde ceva! Ultimul exemplu cunoscut de toata lumea recent este cedarea milanului, unde lotul de jucatori plus echipa a doua si restu valorau 230 mil euro iar valoarea totala a tranzactiei a fost de 740 mil euro, pentru ce s-au platit restul de 500 mil euro ?! Pastrand proportiile, cat valora steaua in 2003, doar 9 mil de euro?!pai doar lotul valora atat(daca nu mai mult ) , brandul( cu tot ce inseamna el, imagine, vanzari, televizari, sponsorizari) locul in liga 1, unde sunt toate ?! Unde este evaluarea, unde ?

    1. fortuneteller

      Deci daca contesti cedarea echipei (nu vanzarea, mare diferenta), atunci de ce nu constesti asta in justitie? Sau de ce nu o face CSA? Adica marele jurist Talpan deschide actiuni pt orice in afara de cedarea frauduloasa a bunului public? Hmmm…

  8. wu1

    Vezi fount ca s-a sau se va da o lege care permite finantarea sportului din bani publici !
    Frate dar sportul face parte din societate, e un fenomen social, asa s-a inceput, cu ajutorul statului. De bine de rau parintii ne duceau la steaua, dinamo si toate celelalte cluburi din tara, nimeni nu zicea nimic atunci de ce se duc o parte din banii publici catre sport, fara acei bani nu ar fi existat nimic in sport..nici steaua nici nimeni.

    1. fortuneteller

      Tot din societate fac parte si drumurile nationale desfundate, autostrazile lipsa, spitalele si scolile utilate la nivelul anilor 80, si multe altele. Si sa nu uitam deficitul bugetar baban, si nici istoria recenta a bravului si lenesului popor grec. Dar ce conteaza, nu e treaba ta de unde vin banii, corect?

  9. piratu2191

    @fortuneteller CSM Bucuresti a castigat Liga Campionilor la handbal din banii tai, ai mei si ai tuturor, totodata te-ai bucurat si tu si eu si toata lumea. Daca tu crezi ca banii aceia iti ramaneau tie fara sa fie infiintata acea echipa, esti naiv. Daca ar fi cinstit sa „VANDA” CSA clubul, nu e clar ca ciobanul l-a „preluat” NEcinstit daca l-a luat fara bani ?

    1. fortuneteller

      Personal nu sunt de accord cu situatia CSM Buc. Sunt multe alte lucruri mai importante decat LC la handbal. Da, ne mandrim pt 3 zile si trebuie sa rupem masinile prin toate hartoapele pt 362 de zile. Mandria sportiva nu tine de foame si nici nu este o prioritate. Inca o data, genul asta sovietic de finantare nu e nici sustenabil, nici moral corect. In maxim 5 ani de zile CSM de va desfiinta, iar strazile Bucurestiului tot asa vor arata.

  10. Lord Pepe

    E super tare sa vezi cat de ingusti in gandire sunt unii.

    @fortuneteller, nu o sa mai iau de faptul ca becali e primul nume din lista ta de oameni carora sa le vanda MAPN clubul. Dar e si asta o chestie.

    Doar atat te intreb. De ce ar trebui statul sa vanda o afacere care produce bani, catre un privat?

    Cand vine vorba de Steaua sub conducerea armatei, urlati ca nu sunt bani. Dar nu aveti aceeasi atitudine si cand e vorba de becali. Nu, in acest caz va laudati cu banii pe care i-a facut ala din fotbal.

    Domnilor, statul de ce nu ar putea sa faca bani din fotbal? Va rog sa imi raspundeti la asta.

    In rest, e o imbecilitate sa spui ca becali a schimbat numele, dar e aceeasi marie cu alta palarie. Nu e. Pentru ca becali a fost fortat sa schimbe numele. Nu a facut-o de buna voie.Insa acest aspect v-a scapat.

    1. fortuneteller

      Personal nu sunt de accord cu situatia CSM Buc. Sunt multe alte lucruri mai importante decat LC la handbal. Da, ne mandrim pt 3 zile si trebuie sa rupem masinile prin toate hartoapele pt 362 de zile. Mandria sportiva nu tine de foame si nici nu este o prioritate. Inca o data, genul asta sovietic de finantare nu e nici sustenabil, nici moral corect. In maxim 5 ani de zile CSM de va desfiinta, iar strazile Bucurestiului tot asa vor arata.

      1. Lord Pepe

        Tu nu pricepi sau nu vrei sa pricepi ca nu asa functioneaza treaba. Daca nu primea CSM Bucuresti banii aia, nici drumurile sau scolile la care visezi tu nu-i primea.

        Tu nu ai de unde sa stii daca e sustenabil sau nu genul asta de finantare. Poate ca statul mai castiga si niste bani. Te-ai gandit la asta?

        1. fortuneteller

          Stai, nu te enerva asa, zau! Adica trebuei sa intelegem ca drumurile si scolile se repara numai daca CSM primeste bani mai intai? Referitor la stat si gestiunea bugetului, mai draga te-as invita sa citesti cifrele ametitoare care descriu deficitul bugetar al Romaniei. Mesteri mari managerii astia de la stat, fac niste afaceri fantastice! Si poate ai timp sa-ti arunci o privire si la situatia grecilor, unde au ajuns cu deficitul.

          1. Lord Pepe

            Nu, ma, prietene. Drumurile si scolile au bugetele lor, fixe, in fiecare an. Indiferent ca dai bani sau nu catre un club sportiv, bugetele acelea tot asa raman.

            Mai mult, cateva sute de mii sau chiar milioane de euro reprezinta o nimica toata pentru un stat.

            Daca tu vrei sa reduci deficitul, cere sa fie dati afara bugetarii, aia care stau deampana toata ziua, in spatele unor birouri, si care nu produc nimic, cere sa se taie ajutoarele sociale, sa scada somajul, etc. Ce nu trebuie sa ceri e scaderea investitiilor. Pentru ca finantarea unui club sportiv poate fi o investitie buna, daca respectivul club sportiv are succes si produce bani.

        2. alexutz2007

          @Lord statul nu castiga nimic din CSM. Primaria pompeaza bani si cma atat. Bine daca castigi Champions League e un trofeu pentru Romania, dar care nu e cine stie ce realizare.

    2. fortuneteller

      Mai Lord Pepe, unora democratia le repugna si atunci se ascund in scheme invechite. Dar viata evolueaza, poate si opiniile unora se vor schimba. Sau, daca nu, aia ar fi definitia pt „ingust la minte”.
      Becali nu ma intereseaza, putea sa fie Copos sau Nicolae, tot la fel. Era vorba de o ideea, concepul ala simplu ca o afacere (chiar si un club) trebuie sa fie proprietatea cuiva, care sa-si puna pielea la bataie pt ea. Bineinteles, tu pleci din start de la axioma draga stelistilor liberi, cum ca echipa de fotbal face bani. Ca de obicei, chestia asta nu o probeaza nimeni, toti cred ca esecurile trebute sunt numai din cauza sefilor de la vremea respectiva, nu ca ideea ar fi gresita. Treaba ta daca crezi in utopia asta, doar ca istoria arata numai esecuri manageriale dpv financiar, si asta e singura realitate. Urlam de bani la CSA? Nu urlam, ci doar aratam simplu ca schema de finantare propusa e puerila si bazata fie pe inselarea partenerilor de contract (nu platim, ca doar suntem statul si nu dam faliment), sau pe buget din impozite (sa plateasca cetateanu’, ca e bun public si prilej de mandrie). La Becali e simplu, sunt banii lui si e treaba lui cum isi conduce afacerile. Pe mine ca suporter nu ma intereseaza daca Becali face bani, ci daca echipa joaca fotbal.

      Lord Pepe. STATUL NU POATE FACE BANI DIN FOTBAL. Nu numai ca functionarii de stat sunt slab pregatiti ca lideri, basca coruptie, dar acesti indivizi nu sunt nici implicati total. Una e sa faci afaceri pe banii tai, alta e sa faci pe banii altora. Daca Petrea si Talpan erau buni manageri, deja aveau afaceri proprii, nu lucrau la stat in program 8-4.

      Lord Pepe, de ce e o imbecilitate sa spui ca Becali a schimbat numele, dar e aceeasi entitate? Mai citeste o data ce ai scris si o sa observi ca trebuie sa ai ceva inainte sa poti schimba numele. Daca ai vreo contestatie la adresa felului in care s-a cedat sectia de fotbal catre Becali, nu e problema, te rog adreseaza-te justitiei pt retrocedare. Te asigur ca toti fcsb-istii vor urma echipa inapoi la CSA, nimeni nu e alaturi de FCSB pt patron.

      1. Lord Pepe

        Pai ma, nu v-ati dat voi mari pe aici ca FC Fcsb sustine cu bani intreaga Liga 1? Deci se pot face bani din fotbal, ca altfel becali nu statea sa suga.

        De unde ai inteles tu ca Steaua vrea sa-si insele partenerii? Eu vad ca la baschet nu i-a inselat. De ce ar face-o la fotbal?

        Si de unde plm stii tu ca statul nu poate face bani din fotbal? O fi statul mai prost ca becali, nu? In curand o sa-l propui pe puscarias pentru functia de presedinte.

        Si nu am nici o contestatie la felul cum a fost cedata sectia de fotbal lui Becali. Pentru ca sectia de fotbal nu i-a fost cedata niciodata. Nu am ce contesta. FC Fcsb nu a fost si nu este Steaua.

  11. fortuneteller

    Uite o propunere constructiva (sic!): avand in vedere ca echipele de fotbal fac bani, propun ca toti romanii sa lucreze numai pt echipe de fotbal. Sa infiintam zeci de mii de echipe de fotbal, in felul asta acoperim deficitul national, vom trai mandri si prosperi, cu fericirea in suflet ca istoria nu ne a uita. Eventual putem exporta cateva echipe in Iran, Coreea de Nord si Cuba, pt schimburi bilaterale si crearea societii de tip nou, socialist. Ura!!!

  12. Gosu

    Trecem cu vederea ce spun „pirati” si altii pe-aci si merita remarcat doar atat. Acelasi discurs cu „da’ de ce sa nu faca dom’le statu’ sport, decat sa fure !?” il auzi la unii pensionari prin parc sau transportul public. Ok, oamenii au o scuza, e o nostalgie, e o anume mentalitate, dar de la persoane tinere…exact cum am mai spus, e dovada vie a faptului ca la aproape trei decenii de la revolutie ideologiile se mostenesc.
    Cativa poate o sa va intrebati dar de ce dom’le nu e ok ? Pai simplu, nu e ok fiindca regulile societatii cu economie de piata o dicteaza. Nu veti auzi despre echipa Royal Navy FC in UK , asa cum ne veti mai auzi nici de echipele armatei intr-o tara precum Polonia. Ultimii, stiti aia care au intrat in UE si NATO inaintea noastra, care o duc mai bine ca noi si care au privatizat INTREGUL (adica fotbal plus toate celalalte sporturi) CLUB LEGIA Varsovia(n.r. al armatei ) prin anul 2000.
    Cine nu a inteles nimic pana acum, n-are cum sa nu fie un bolsevic. Am spus-o si la alte articole , o repet si acum. Nu e nici un fel de rusine, din contra e o dovada de barbatie sa-ti recunosti public convingerile interne.
    Referitor la ceea ce am discutat cu answer, desi in linii mari sunt de acord cu ceea ce a spus in comentariul lui, consider ca problema identitatii tinde sa fie transata in favoarea FCSB-ului. De ce ? Din motive de logica elementara, caci de ar fi fost sa aiba dreptatea sportiva si legala de partea lor in momentul de fata CSA Steaua n-ar fi fost nevoita sa apeleze la Regal Sport sau la intemeierea / (re)infiintarea oricarei echipe in liga 5/4/3 -a . Pur si simplu erau indreptatiti sa preia activitatea curenta a FCSB-ului cu tot cu istoria scursa in timpul absentei lor din fotbal (adica din 1998).

    In ceea ce il priveste pe Lord Pepe a.k.a. Adrian, dumnealui continua sa demonstreze ca este un psihopat minicinos. Nu este o jignire, ci o realitate usor de dovedit. E amuzant doar sa privesti ultimul argument cu „CSA nu iti mananca bani publici”, in conditiile in care Petrea (comandatul clublui CSA Steaua) a spus foarte clar ca bugetul de 300.000 euro pentru fotbal, nu provine din surse proprii ci din alocarea bugetara anuala a MAPN, adica din bani publici.
    Fara sens sa mai discutam si despre discutia pe care a purtat-o cu proprietarul acestul site prin care si-a luat angajamentul sa-si aloce singur o pauza in contrapondere cu un mare ban.
    Cu ocazia asta poate s-au lamurit si cei din administratie ca e cazul ca acest individ sa ne paraseasca involuntar si definitiv !

  13. Lord Pepe

    Ca sa demonstram, uitati declaratia lui Petrea:

    „Pentru Liga a IV-a avem în vedere un buget de aproximativ 300.000 de euro care va fi susținut în totalitate din veniturile proprii ale CSA și nu din fonduri publice. Veniturile proprii sunt cele din sponsorizări, din valorificarea infrastructurii sportive, din transferuri de jucători și din bilete vândute la diferite competiții. Ne dorim să vină și un investitor, dar cel mai important este ca în Liga a IV-a să demonstrăm că ne ținem de cuvânt. Iar din Liga a III-a putem atrage investitori serioși, iar efortul clubului să fie diminuat și să putem promova în ligile superioare”, a spus Petrea.

    Venituri proprii, nu fonduri publice. Sa fii sanatos psihopat mincinos! Cu minciuna asta dovedesti cine merita cu adevarat banat.

  14. Lord Pepe

    @fortuneteller

    Tu pui problema gresit pentru ca ai inteles gresit cum stau treburile. Poate ca ar trebui sa nu mai tot asculti ce minte ciobanul. Judecatorii nu i-au dat Stelei drept exclusiv asupra cuvintelor Steaua sau Steaua Bucuresti. Ci doar i-a interzis FC Fcsbului sa le foloseasca.

    A facut asta pentru ca FC Fcsb se folosea de identitatea Stelei. Adica se dadea Steaua, chiar daca nu era.

    Daca Becali ii spunea echipei sale FC Steaua Berceni si explica oamenilor ca nu e aceeasi Steaua care a castigat CCE in 1986, niciun tribunal din lume nu l-ar fi putut obliga sa schimbe numele. Insa, din moment ce becali fura identitatea altcuiva, aceasta masura a fost necesara.

    Iti garantez ca tu, daca vrei sa-ti faci echipa, o poti numi acum FC Steaua Bucuresti Fortuneteller. Si o sa poti pastra acest nume atat timp cat nu pretinzi ca esti Steaua Bucuresti.

    Du-te si vorbeste cu orice avocat, ca exact aceeasi explicatie o sa-ti dea. Lasati ciobanul. Ascultati de oameni care chiar au creier in cap.

    1. alexutz2007

      @Lord asa te-au invatat baietii de la SLab. Eu pot sa ma dau si Stefan cel Mare tu trebuie sa-mi demonstrezi ca nu e asa. E o scuza patetica. Talpan din prima secunda dupa ce a castigat marca si-a dorit sa dispara echipa din Liga 1. CSA si MAPN au umblat ca hapsanii dupa bani. Intreaba-l pe Talpan de ce contesta FCSB, de ce vrea palmaresul din 2003-2017? Tu cred ca ne ei de prosti.

  15. wu1

    Nu gosule, raspunde la postul de mai sus te rog ” cazul ac milan, 740 mil euro, 240 tot lotul cu tot cu juniori etc, restul de 500 mil euro pentru ce au fost dati? Acum zic, tot clubul steaua cu tot ce inseamna lot ,marca, sponsorizari, televizari, loc liga 1, doar 9 mil euro ? Unde este evaluarea ? Unde este transparenta ? Trebuie sa stim nu, ca a apartinut statului !

  16. silenzio-stampa

    Din contra, din tonul discursului tau se citeste disperarea. Minți prea mult.. Auzi, omul considera ca problema identității trebuie transata in favoarea… FcFcsb-ului. Invoca bolsevicii, legia varsovia, asta cand s-a spus de n ori ca o sa se faca o asociatie, care sa nu fie controlata doar de un individ, care va prelua clubul. Nu i nimic, ai gresit. Dar sa spui ca Petrea a spus ca din bani publici se finanteaza echipa, cand ai declaratia lui peste tot, incep sa cred ca ai probleme gozulica.
    Referitor la regal sport, mi se pare o miscare buna, echipa in liga patra e aproape de promovare, iar Steaua trebuie sa promoveze in fiecare an.. A gandit o bine Laca.
    Hai ma baieti nu mai fiti asa tristi, voi aveti fcfcsb, aveti cea mai numeroasa galerie, aveti liga campeonilor.. Nu va bateti voi capul cu Steaua, ramaneti la fcfcsb.
    O zi buna sa aveti!

  17. Lord Pepe

    Chestia e ca nici măcar nu s-a bătut palma in cazul regal sport. E vorba doar de o oferta. Asta poate fi acceptata dar si refuzata. Si nu putem fi siguri ca e vorba de singura oferta de acest gen.

  18. mq-messi

    Trecand peste toate, diferenta este ca unii se pot bucura si la o promovare din liga a4-a, daca vad un proiect cu oameni seriosi si cu bun simt, pe cand ceilalti sunt sclavii rezultatelor. Si asta nu inseamna complacere, inseamna rabdarea de a reconstrui o echipa distrusa de peste un deceniu de un om mic care face o afacere. Eu am incredere in Lacatus ca poate forma o echipa care sa castige liga a4-a la pas. Nu trebuie sa stau sa-i comentez fiecare miscare.. pur si simplu, sunt sigur ca e capabil sa faca lucrul asta. La fel cum sunt sigur ca va promova an de an echipa pana in liga 1. Lacatus si cei de acolo vor face greseli. Nu asta e important ci daca le repeta si a2-a oara. Cum face becali de exemplu.
    Iar legat de banii de la buget.. pentru 300 de mii va agitati? Astia sunt bani de cafea pentru altii care dau tunuri peste tunuri in afacerile cu statul.

  19. Redondo

    messi, aia care sustin ca nu sunt suporteri de rezultat, sarbatoresc cu mare fast an de an momentul „7 Mai”, de fapt „cel mai mare rezultat” fotbalistic vorbind. Nimeni nu sarbatoreste de ex. vreun „22 noiembrie”, in care Steaua a jucat poate vreun meci printr-o deplasare dificila pe la Brasov, Craiova, Constanta, Cluj, Bacau etc, pe un teren noroios, sau tare, sau inghetat, sau cine mai stie ce aratura, cand stelistii isi rupeau genunchii bagand acolo alunecari, in anii in care Steaua se zbatea in mediocritate (1980-1984 ca ex.), un meci in care poate ca au batut, au facut egal sau au pierdut, dar au alergat ca niste ogari, au luptat ca niste lei etc, si poate ca apoi au fost si scuipati, si injurati, au facut dusuri cu apa rece etc….

    See my point?

  20. Lord Pepe

    Redondo, nu te supara, dar ai inteles gresit notiunea de „suporter de rezultat”. Suporterul de rezultat e interesat doar de rezultatele din prezent. Sigur, o sa se dea mare in fata prietenilor si cu alte rezultate, dar pentru el conteaza doar prezentul. Daca echipa nu castiga, daca trece printr-o serie lunga de rezultate negative sau daca retrogradeaza, ei migreaza catre alte echipe.

    Nu confunda suporterii de rezultat cu suporterii adevarati, care se mandresc cu realizarile echipei lor. E o diferenta enorma intre cele 2 grupe. Un suporter adevarat o sa se mandreasca intotdeauna cu echipa lui si va ramane langa ea chiar si atunci cand joaca in liga a patra, de exemplu. Suporterii de rezultat, insa, conditioneaza prezenta lor la echipa de prezenta echipei in cupe europene sau in prima liga.

  21. le-reseau-pansant

    Cine vorbeste de fidelitate fata de echipa, unul care a spus ca de cel putin 5-6 ani nu mai se intereseaza de echipa, ca nu a fost la meciuri etc si asta inainte de 2014.

    Oricum apreciez „verticalitatea si demnitatea” acum câtiva ani se porcaia in ultimul hal cu redondo de ajunsesera amândoi la coltul rusinii pe sait si acum sunt prieteni buni.

  22. Redondo

    LRP,

    In primul rand nu stiu daca Lord Pepe e Adrian (ca banuiesc ca la el te referi). Apoi, oamenii se mai maturizeaza, ai vazut aici „mari caractere” sucite nu doar o data.

    Pe de alta parte, mie imi plac discutiile fotbalistice, din cauza asta am si revenit. Si mie mi se pare logica ideea continuitatii sportive, dar nici nu pot sa ignor faptul pe care il ignora multi aici… anume ca pana acum justitia spune ca nu e asa. Ramane sa vedem cat de serios este proiectul CSA si daca poate sa fie continuat la nivel profesionist. Si mie mi-e greu sa cred ca statul poate juca rol de patron in 2017. As vrea sa stiu daca mai exista astfel de exemple in lume.

    N-ai cum sa negi, decat daca esti rau intentionat, ca situatia actuala este una confuza.

  23. Lord Pepe

    Eu sunt stelist. Tin cu Steaua Bucurest, nu FC Fcsb. Din sezonul urmator o sa fiu din nou in Ghencea. Nu stiu unde o sa fiti voi, dar sunt gata sa pun pariu ca nici la meciurile importante ale FC Fcsbului nu o sa mergeti.
    Si salut, Redondo. Nu stiam ca suntem asa buni prieteni. Daca o zice le-reseau-pansant, trebuie sa fie adevarat.

  24. Gosu

    @silenzio stampa.
    Greseala mea, era sa-l cred pe Petrea om onest 🙂
    Hai sa-ti dau un citat dintr-un act oficial al Consiliului General al Primariei Bucuresti, ca sa intelegi cum vine treaba aia cu „veniturile proprii” la CSA Steaua. :

    „In luna august 2013 a fost aprobat de catre C.G.M.B un protocol de colaborare intre C.S.M. Bucuresti, C.S.A. Steaua Bucuresti si C.S. Baschet Atletic Bucuresti care presupune din partea institutiei noastre cheltuieli cu sustinerea echipelor de baschet Steaua C.S.M din Liga Nationala si Liga 1 cu un buget in cuantum de 500.000 euro brut/anual.”

    Sursa : http://www4.pmb.ro/wwwt/institutii/CGMB/sedinte/ordinea_de_zi/db/03_20130926.pdf
    Sa-mi spui tu mie dragule ce fel de bani sunt astia ? Altfel te sfatuiesc sa ramai in silenzio stampa ca e pentru binele tuturor.

Lasă un răspuns