7 Mai 1986, după 40 de ani

de | mai 7, 2026

Patru decenii de la cea mai mare performanță a fotbalului românesc, obținută pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, în data de 7 mai 1986.

Pe 7 mai 1986, Steaua a învins-o pe Barcelona la loviturile de departajare, la Sevilla, și a cucerit Cupa Campionilor Europeni, devenind prima echipă din estul Europei care a câștigat cel mai important trofeu european.

După 40 ani, suflarea stelistă e în ton cu țara. Un clivaj uriaș între două tabere, fiecare clamând cu ce a asimilat din înțelepciunea unei democrații! Indiferent de beligeranța taberelor, aparent ireconciliabilă, evenimentul trebuie cinstit cum se cuvine.

Realizarea excepțională este un bun al României și nu al unui grup. Steaua din 1986 era în proprietatea statului și finanțată din banii întregului popor.

Mesajele celor două cluburi roș-albastre.

Clubul Sportiv al Armatei Steaua București: Și au trecut… 40 de ani! În noaptea magică de la Sevilla, pe 7 mai 1986, timpul parcă s-a oprit în loc. Sub cerul cald al Spaniei, pe gazonul masă de biliard, s-a scris o poveste pe care niciun român nu o va uita vreodată.

Finala Cupei Campionilor Europeni 1986 nu a fost doar un meci. A fost momentul în care niște oameni au devenit simboluri, în care o echipă a devenit legendă. Helmuth Duckadam, cu mâinile lui, cu privirea fixă și destinul scris în palme, a făcut imposibilul posibil. Patru penalty-uri apărate. Patru bătăi de inimă care au ținut o țară întreagă în viață.

Atunci, în acea noapte, Europa nu doar că ne-a văzut, dar a auzit pentru prima dată numele Steaua București rostit cu respect, cu admirație. Eroii nu s-au născut atunci, dar atunci au fost recunoscuți. Și au devenit ai noștri pentru totdeauna. Eroii de la Sevilla”.

Mesajul scris de FCSB: ”Patru decenii de la clipa în care timpul s-a oprit în loc, iar Europa a privit cu uimire spre o echipă venită de la Bucureşti. Pe 7 mai 1986, stadionul Ramon Sanchez Pizjuan din Sevilla a devenit pământ românesc, locul unde visul a devenit realitate. ​

Această aniversare nu este doar despre cel mai râvnit trofeu, ci despre mândria naţională care a unit o întreagă generaţie. A fost momentul în care Steaua Bucureşti a devenit prima echipă din Estul Europei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni.

Dincolo de controversele actuale privind identitatea sau palmaresul, istoria scrisă pe gazon rămâne sacră. Din păcate, această ediție jubiliară este marcată de absența celor doi protagoniști ai acelui succes, Emeric Ienei și Helmut Duckadam.

​Indiferent de taberele în care s-au împărțit fanii sau de interpretările juridice ale numelui, Spiritul Stelei 1986 aparține tuturor românilor, este patrimoniu național.

Astăzi, la 40 de ani distanță, nu sărbătorim doar o dată în calendar, ci o stare de spirit care ne amintește că am fost cei mai buni din Europa. Glorie eternă campionilor din 1986!”

FORZA STEAUA!

Un comentariu la „7 Mai 1986, după 40 de ani

  1. FortuneTeller_revived

    La multi ani! Din pacate momentul e marcat de insusirea frauduloasa a imaginii de campioni de catre insi fara nicio treaba cu performanta in sine. Vorbim de politicieni, apevisti, Talpan intr-o categorie separata. Cei de pe teren nu au vreo recompensa speciala, dar astia de mai sus au timp sa prelungeasca situatia absurda creata de sovietici. CSA Steaua era ok in timpurile comuniste, si o mandrie nationala, CSA Steaua, CS Dinamo, CS Rapid sunt in contradictie cu timpul prezent si organizarea sociala actuala.

Lasă un răspuns