În Piaţa Universităţii, câţiva tineri au purtat o pancartă mare, pe care scria: „18.000 de biserici, 425 de spitale, și stăm şi ne uităm la fraţii noştri cum mor pe trotuare…”. „Vrem spitale, nu catedrale” este alt mesaj afişat duminică de oamenii care au mărşăluit în tăcere pe străzile din centrul Bucureştiului.
Peste flori şi lumânări, domneşte liniştea asurzitoare a indignării. 30 de morți și o realitate pe care vrem să o descoperim numai când se întâmplă o tragedie colectivă. În rest, parcă suntem orbi, surzi și muți, trecând absenți pe lângă o realitate strigătoare la cer.
O ţară care preferă să se roage pentru Raiul din Viața de Apoi, ignorând „iadul” din real life. O Românie în care, în 2014, numărul bisericilor şi catedralelor este oficial de 16.287. De 40 de ori mai mare decât al spitalelor. O Românie în care avem doar 13.521 medici în spitale, însă 14.933 preoţi şi diaconi bugetari în lăcașuri de cult. Nu bisericile sunt prea multe, spitale sunt prea puține!
22 de milioane de români sunt tratați în doar 425 de spitale și peste 260.000 îngropați pe an în 11.795 cimitire bisericeşti și alte câteva mii private și prospere. Moartea a devenit mai profitabilă decât viața! „Mens sana în corpore sano” e doar o vorbă de epatare culturală. Educația și sănătatea sunt cenusăreșele societății cu complicitatea tacită a celor cu drept de vot.
Trebuie să vină o tragedie în seara de Halloween, la un concert în care se cânta, ca o ironie a sorții, „The Day We Die”, pentru a ne redescoperi propriile capcane puse între viață și moarte. Din nefericire, ca de fiecare dată, va fi o minune de trei zile. Trei zile de doliu național și apoi se va așterne din nou uitarea până la următoarea.
Ce pune societatea la dispoziția doctorilor? Incompetență și nepăsare. După 15 ani de investiții și 7 luni de la inaugare, ”UNITATEA MODERNĂ PENTRU ARȘI” de la Floreasca nu a fost folosită până acum. Spitalul este proiectat pentru ”operaţii în caz de calamităţi cu arși şi accidente colective”. Nici un pacient nu a ajuns acolo de 7 luni. Nici măcar răniții de la ”Colectiv” pentru că la scurt timp după inaugurarea festivă, probleme tehnice au împiedicat-o să devină operațională.
„Fotbalul românesc nu s-a oprit în zilele de doliu naţional. Chiar dacă se oprea, era greu să prindă loc în primul rînd, la jelit, lângă bocitoarele alese prin vot direct„, descrie cinic o altă realitate, Maria Andrieș. Realitatea fățărniciei a celor care meritau să fie trași în țeapă printre miile de lumânări. Ei sunt vinovații morali ai tragediei, care nu ar fi fost posibilă fără largul concurs al lor când au închis ochii din fruntea instituţiilor de stat.
Cât îi privește pe capii prea fericiți ai Bisericii Ortodoxe Române, din reacția la tragedii și implicarea în asistența socială, din 1990-2015, au dovedit că sunt mai mult capitaliști-ortodocși decât creștini. Astfel, Patriarhia Română a raportat la Ministerul de Finanțe profituri totale de aproape 7,5 milioane de euro pe 2014. Evident, profitul din banii „prostimii” dați pe taxele pentru Lumea de Apoi, însă cheltuiți de episcopi şi mitropoliți pe lumea asta în 2015. Biserica Ortodoxă Română e doar o institutie ca toate celelalte, doar că ea se bazează pe increderea populației în proportie de 80%…
Dacă nu ne trezim, ne ducem dracului, cu Dumnezeu înainte!
Și „mie imi pasa de ingerii mei”!
XRay
Ma asteptam de la xray sa dea vina pe satanisti ca ne-a jiji si sa ceara mai multe biserici, cred ca asta este primul articol in care sunt de acord cu el.
Locuiesc in Germania intr-un „sat” cu 10000 de oameni unde spitalul local este mai mare si detine aparatura mai performanta decat cele mai mari 2-3 spitale din Romania la un loc(si nu reprezinta decat un spital „local” al Germaniei care serveste cele 10000-15000 de persoane).
E o rusine ce se intampla cu medicina si educatia in romania, dar e mai usor sa dai vina pe patronii de cluburi decat pe adevarata problema. Ii bagam pe aia in puscarie, inchidem 2-3 cluburi,mai isi da demisia un ministru si problem solved…. not!
nemilosul
Frate sunt de acord cu tine dar Germania este cu o suta de ani inaintea Romaniei deci despre ce vorbim… Romania se va trezi poate peste cateva secole. De ce? Pentru ca ne-a tinut Ceasca pe loc.
Dizgratios titlul si în general tipul asta de mentalitate, în care Biserica este responsabila pentru dezastrul din sistemul medical românesc. Te apuca voma cand auzi „18.000 de biserici si 430 de spitale”, insinuându-se ideea ca se construiesc bisericii cu banii din care trebuiau sa se faca spitale, sau ca banii sanatatii si educatiei sunt dati la biserici. Dezgustator!
Nu am auzit pe nimeni sa spuna „2.500 mari întreprinderi distruse, 10.000 discoteci”, nimeni nu afiseaza „4 milioane ha irigate furate”, „5000 CAP-uri furate 1 milion de masini straine” si lista e lunga. Pe scurt s-au distrus peste 3.5 milioane de ha cu sistem de irigatie,
peste 285 de vase comerciale si mineraliere constituind al cincilea tonaj al lumii, s-au distrus spre 2500 întreprinderi având peste 3 milioane de anhajati, toate fiind lichidate si vândute la fier vechi, câti „indignati” spun astfel de adevaruri.
Nimeni nu vorbeste de miile de cabinete medicale particulare, de sutele si miile de clinici/policlinici spitale private, de miile de farmaci. Fratilor, nu preotii si Biserica dau afara medicii din tara, nu se iau banii facultatii de medicina pentru a se da la teologie, nu se ia nicio centima pentru Biserica. Nu preotii stabilesc salariile personalului medical si profesoral, preotii nu isi stabilesc nici lor salariile.
ïn Bucuresti sunt 15 malluri, peste 20 de hypermarketuri în oras, toate pe fostul loc al fabricilor care au fost distruse si vândute pe nimic, rezultatul? Mii de someri, inflatie galopanta a chiriilor si numai marfuri straine. Voi credeti ca Patriarhul a vândut pe nimic acele terenuri?
De ce nu s-au construit cel putin 2 spitale pe acele terenuri, de ce nu s-au facut scoli, biblioteci, academii, scoli profesionale si de meserii? S-au construit cele mai hidoase buncare supraterane, în niciun stil arhitectural unde marfurile românesti sunt inexistente. In niciun mall nu vezi vreun produs românesc, în hypermarketuri toate din import abia jumatate sa fie produse în tara.
E trist când toti sunt orbiti de ura si zapaciti de manipulare mincinoasa. Bine ca sunt laudati Vodafone ca au donat 300.000€ pentru un spital desi ei scot profituri de pe urma românilor de sute de milioane anual, ce mare dar au facut când recupereaza acea suma într-un an numai de la 3000 de abonati.
Biserica cel putin a construit, a facut un lucru care va ramâne ROMANILOR si generatiilor viitoare, Biserica niciodata nu a construit sau facut ceva ilegal în Romania, când a fost construita ilegal vreo biserica în tara, niciodata. Dar asupra câtor cladiri/localuri sunt urme de îndoiala, câte au fost construite pe spaga, autorizatii false date pe furis.
Nu Biserica a distrus învatamântul din România, nu BOR batjocoreste profesorii cu salarii umilitoare, nu preotii au distrus Justitia cu spagile si influenta lor. Câti preoti au fost implicati în afaceri de coruptie/jaf/distrugere/mita? si câti oameni din alte domenii, când a fost prins un preot mituind un judecator sau administrator pentru avantaje? Chiar daca sunt si preoti numarul lor este extrem de redus.
Nu BOR a introdus incompetenta generalizata în administratie, tot BOR angajeaza functionari incompetenti, spagari, necorespunzatori posturilor lor, tot BOR face legile în tara, tot Biserica se ocupa cu implementarea si respectarea lor.
Nebunule, pai tocmai credinta asta oarba in Supranatural ne-a distrus ca natie. Desigur, la fel ca si lipsa de educatie.
@LRP
Da’ nu iti crapa obrazu’ de popa sa mai ceri iar bani si alti bani pentru alte contructii, pentru clopotnita, pentru pictura, pentru orice pentru biserica atunci cand vezi ca sunt alte probleme mai grave? De unde bani pentru zecile de mii de biserici daca nu de la stat? Daca romanii ar fi atat de evlaviosi ar dona toti banii necesari, si atunci nu as mai avea nici o problema cu popii si cu statul roman.
Bravo Reseau, excelenta analiza!
ba da biserica cu b mic e de vina pentru multe lucruri gresite din tara asta. Mai tineti minte anul trecut cum popii ii invitau pe enoriasi sa il voteze pe candidatul „ortodox”, cum an de an zeci de mii de oameni stau ca pizdele la coada sa pupe oase. De ce ? pentru ca biserica.
Incetati cu dezinformarea ca nu se construiesc biserici din banii statului. Numai in 2014 guvernul a dat 12 milioane de euro pentru „catedrala mantuirii banului”.
http://www.gandul.info/stiri/statul-pusculita-bor-cati-bani-au-dat-autoritatile-la-catedrala-mantuirii-neamului-si-la-biserici-in-2014-13989682
Se dau bani pe salarii, tocmai le-au marit pe cele ale personalului bisericesc, nu se iau taxe cum se iau de la altii si se dau tot felul de facilitati. Totul pentru niste umflati cu lanturi de aur la gat si durere in posterior fata de romani si tara.
Intrebarea mea e: au bisericile autorizatie de la ISU pentru organizarea slujbei de Paste? Vorbim de o masa de oameni stransa intr-un spatiu compact, cu o singura iesire iar toti acei oameni poarta in maini lumanari aprinse.
Iar daca tot cautam vionvati si bagam in puscarie, as incepe cu toate jigodiile din presa care si-au lasat masinile in mijlocul drumului incurcand pompierii si salvarile. Mizeriile care in loc sa ajute s-au multumit sa „filmeze in tandem” si sa puna intrebari retardate gen „de la ce a pornit” oamenilor care tocmai au trecut prin iad.
Retardata natie suntem ….
18000 de biserici si 425 spitale
18000 cluburi si carciumi si tot 425 spitale
mii de case de pariuri si sali de pacanele si tot 425 spitale ….
unde e problema ?
La noi in Romania mii de meciuri cu mii de huligani si derbedei , cu mii de torte si petarde , cu mii de bastoane si pumni si picioare luati de la jandarmi ….. dar in nici un caz zeci de morti si raniti grav ….
Deci, la aer curat clubberilor …. o bere fara alcool si ceva cantece de peluza mai sanatoase decat noptile de clubbing ….
Ce bine de unii ca au Urgenta aproape …. la ce le foloseste ?!! Vezi Dinamu – Viitoru de acum cateva minute …. 1 – 5 ….. si aici o fi cumparat hagi meciul ? Sau o fi vandut puriu ceva sa mai scoata si el un ban ?!
@LRP
Cred că nu m-am făcut înteles pentru tine. Joga Bonito a sintetizat excelent!
Punctual:
1) Titlul este un citat de pe o pancartă a tinerilor din Piaţa Universităţii.
2) Nu biserica e de vină și nici nu am insinuat undeva că se construiesc biserici cu banii pentru spitale. Am spus clar: „Nu bisericile sunt prea multe, spitale sunt prea puține!„.
Deci, asa cum am construit biserici pentru „suflet și spirit”, trebuia să construim și spitale, scoli pentru trup și minte! Vrem să fim o națiune sănătoasă, care asigură continuitatea neamului pe Pământ, nu doar să alimentăm raiul Cerului. Nu trăim doar ca să „murim” frumos și „veșnici” în împarăția cerului! Trăim să lăsăm ceva în urma noastră pe pământ. Continuitatea în progres și siguranță!
3) Nu am scris eu de Vodafone etc., pentru că nu contează. Nu sunt instituții publice bugetare cu impact social în formarea unei națiuni ca Educația, Sănătatea și Biserica.
4) E scris româneste. Unde am scris că Biserica a construit ilegal???? Unde am scris că Biserica a distrus invătământul????
De secole, cu Biblia in mana, Biserica a fost o forma eficientă de civilizare si educare a omului, responsabilizându-l față de un supranatural!
A fost! Dar după 1990, prin capii ei, biserica română s-a implicat în educație doar cât să-și vadă sacii în căruță și religia ca obiect de studiu în Învățământ.
5) De tot ce se intâmplă rău sau bun numai NOI suntem vinovați, nu alții, nu extratereștrii. NOI facem cârciumile, păcănele, scolile, spitalele și bisericile. Noi i-am votat, tolerat, plătit și aplaudat pe ce cei dintre NOI care au furat și vândut avuția, au pus pe butuci invățământul, sănătatea și autoritatea instituțiilor… etc. De fapt asta e spus clar în articol.
Și această tragedie poate nu exista dacă eram un stat de drept în care legile nu doar le scriem, dar le și respectăm. În primul rând de cei aleși, de cei pe care i-am pus prin vot să decidă, să autorizeze și să controleze în locul nostru.
PS
Ce reproșez eu capilor bisericii ortodoxe este absenta bisericii din viata sociala. Diferenta dintre biserica noastra de acum si alte biserici este subtantiala.
A noastra a devenit o industrie prestatoare de servicii. Ia numai bani, fara sa mai educe decat în mod formal.
– Preotul a devenit un fel de colector de taxe pe cele sfinte, nu un mentor spiritual. Este la ani lumină de preotul de odinioară, care împreună cu invătătorul, doctorul și primarul formau stâlpii comunității.
-Asistenta sociala a bisericii, care sa imbine educatia religioasa cu mila creștină, e nesemnificativa. Nu am auzit de lacasuri de adapost, de burse de studiu etc. Biserica ia bani de la toți, dar nu mai întoarce din ei la cei nevoiași sau năpăstuiți de soartă, pentru că Biserica ar trebui să-i știe inaintea statului, ONG-uilor etc. Nu la popă ne spovedim și ne deschidem sufletul???
După 1990 biserica e bântuită de un capitalist de tip Hagi Tudose, „fără mama, fără tată”. Biserica îi taxează și pe cei săraci ca pe cei bogați. Nici măcar o slujbă de înmormântare nu face fără bani. Nu mai intru in amănunte, dar e clar că prin ceea ce a facut în ultimii 20 de ani, nu a promovat un spirit creștin, ci unul mercantil.
Așa cum există diferență între CSA și cei care il conduc, și cele spuse de mine despre Biserică Ortodoxă Română vizează numai conducători ei, cei care îi dau tonul azi, nu biserica în sensul ei istoric.
@xray, nu prea are importanta numarul spitalelor pe cap de locuitor. Tendinta actuala preluata de la americani e sa se reduca numarul de spitale si sa se comaseze in spitale regionale pentru o mai buna colaborare intre sectii. Nu mai pierzi timpul aiurea cu transportul pacientilor si eficientizezi mai bine resursele. Desigur, una e sa ai un spital-hotel ultramodern de dimensiunea Casei Poporului in Suedia si alta e sa ai 5 spitale construite acum 100 de ani in Bucuresti care de abia asigura o functionare decenta a actului medical.
Noi avem cel mai slab sistem medical din Europa, incepand de la finantare si terminand cu pregatirea cadrelor medicale. Punct! Nu mi-e jena sa recunosc. Cine declara contrariul e tampit. Totul porneste de la lipsa banilor si din cauza credintei, educatiei si a prioritatilor cetatenilor.
Joga, tocmai am explicat in alt răspuns dat lui LRP.
Un mesaj cretin scris de niste cretini si preluat de alti cretini.
Bisericile, nu sunt construite din bugetul de stat, spitalele – da. Poate ar trebui strinse cu usa autoritatile care au tolerat coruptia in sistem unde orice autorizatie are pretul ei?
Poate ar trebui sa numaram si circiumele si „cluburile” in care intri si nu stii daca iesi?
Bă, tu habar n-ai despre ce vorbești… Bineinteles ca bisericile sunt construite din banii publici… Iar exemplu tău cu carciumile e la fel de idiot… Alea nu se fac din bani publici si nu sangereaza bugetul de stat deloc din cauza lor, ba dimpotrivă… Bisericile nu plătesc impozit, dar beneficiaza de toate serviciile publice: infrastructura, sanatate, educatie etc.
Interesant articolul din Gandul
MARIA BÎRNAURE scrie, printre altele:
„Cu toţii aprind candele şi le pun cu grijă pe asfalt. Îşi fac semnul crucii, şoptesc o rugăciune. Da, am auzit oameni rugându-se pentru sufletele celor plecaţi şi mi-am dat seama că lipseşte ceva din locul acela: BISERICA.
Nu sunt habotnică şi nu pot să spun că am încredere în biserică şi în preoţi, însă azi am simţit nevoia să văd acolo măcar un preot care să spună o rugăciune pentru tinerii morţi în flăcări în Colectiv. Nu era nimeni nici azi, n-a fost nimeni nici în zilele trecute.
Credinţa a fost prezentă acolo prin oamenii care-au venit cu ea în suflet şi au închinat o rugăciune celor dispăruţi. Credinţa a fost prezentă prin cele două femei pe care le-am văzut cum împărţeau covrigi, pâine şi mere pentru sufletele celor adormiţi, rugându-i pe cei care le primeau să spună „Bogdaproste! ”.
Unde sunt cei care spun că răspândesc credinţa? Unde sunt cei în care românii declară că au cea mai mare încredere? Spuneţi-mi, de câte ori aţi auzit copotele bătând în aceste zile? De ce n-a apărut Patriarhul Daniel la locul tragediei? De ce n-a apărut măcar un reprezentant al Patriarhiei, care să poarte acolo imaginea acestei instituţii?
….
Poate că era timpul ca Patriarhul să coboare din maşina scumpă, să lase deoparte coloana oficială şi să meargă printre oameni. Pare prea mult pentru Înalt Prea Sfinţia Sa, care s-a scuzat, spunând că nu „a umblat după imagine”. Acum nu mai conta imaginea, contau doar gestul, ajutorul şi implicarea.
Era vremea ca cei din biserici să arate că le pasă de oamenii care au încredere în ei. Nu au făcut-o.
E trist. A FOST DOLIU NAŢIONAL şi BISERICA A DORMIT. Măcar noi, cei simpli, să ne trezim… ”
Despre asta-i vorba și in răspunsul dat lui LRP! De neimplicarea socială pe măsura increderii de 80%!
Refuz sa cred ca exista oameni care chiar cred ca sunt bisericile de vina pt tragedia asta. Cat despe x biserici si y spitale, asta e un sablon folosit de anumite persoane frustrate si rau intentionate. Orice om normal la cap isi da seama ca nu exista nici o legatura intre cele doua.
@Joga, daca nu era Biserica cu a sa credinta „supranaturala” Romania nu ar fi existat. Romanii rezista si au rezistat doar cu ajutorul Bisericii, care a fost si este un stalp al romanilor.
@Azzido
– Nu cred ca exista un roman care a dat vina pe Biserica pentru aceasta tragedie. Ar fi o ineptie!
– Multi nu inteleg de ce este asocierea „biserica-spital”, deși cunosc expresia trup și suflet.
Biserica se ingrijeste de suflet, iar spitalul de trupul omului! Biserica iți vindecă sufletul, spitalul îți vindecă trupul.
Pe Pamant, nu exista suflet fara trup si invers! De aceea sunt interdependente și numai NOI le contruim pe amândouă. Și bisericile și spitalele.
Deci ambele, trupul și sufletul, trebuie tratate cu aceeasi grija si dotare. Despre asta este vorba in lozinca acelor tineri!
Biserici avem, deci să construim mai multe spitale, vor să spună acele mesaje!
Biserica a fost un stalp al romanilor in vreme de razboi si ne-a ajutat sa ne pastram indentitatea in fata invadatorilor. Foarte de acord! Dar astazi, in vremurile moderne, Biserica nu ne lasa sa ne dezvoltam. Suntem practic cu 100 de ani in urma Occidentului. Am cazut majoritatea in patima icoanelor, moastelor si catedralelor aurite.
A fost pe dracu un stâlp, a fost o povară, o gaura fără fund… Cand vei fi bolnav la pochi sa te duci sa te faca bine, nu la spital… Doamne, cata prostie! Cică nu mai exista poporul român de nu erau barbosii ăstia nespalati îmbrăcati in sutane si putind a tamaie.
Bai fratilor voi sunteti realmente de groaza.
Stiai xray ca România asa cum o presinta este pe locul 17 în lume la numarul de paturi/persoana, spre exemplu Germania, SUA, Suedia sunt dupa locul 30.
Stiai ca Sanatatea si ïnvatamântul primesc anual cam 10% din PIB? stii cât a avut Biserica bani de la buget în 2013? fix 60 milioane de euro, cauta la Ministerul Culturii.
Sa acuzi Biserica de relele din tara este absurd si anti românesc (în fapt asta este si mesajul acelui slogan sa se inoculeze ideea ca românii o duc rau din cauza Bisericii). Banii dati la biserica (si la culte în gerenal) reprezinta sub 0.5% din bugetul de stat.
In învatamânt s-au pompat bani, rezultatul abandon, lipsa de interes, dezastru la BAC, oameni semi-analfabeti, cine este de vina pentru acest fapt? tot Biserica? preotii? Patriarhul?
La sanatate la fel, spitale nu s-au construit, aparatura si echipamente moderne nu s-au cumparat, medicii nu au salarii, medicamente nu sunt, atunci ce s-au facut? tot preotii sunt de vina?
Sanatatea a primit anul trecut 4% din PIB, iar Educatia 2,5%. Nu mai dezinforma! De exemplu, in Germania se aloca 11% din PIB pentru Sanatate si cam tot atat pentru Educatie.
Ok, dar realistic vorbind, Sanatatea sau Educatia primesc atat de putin nu din cauza finantarii cultelor religioase. Chiar daca ai lua toti banii care sunt dati cultelor religioase si i-ai adauga Sanatatii, suma totala care o primeste aceasta institutie tot ar fi una foarte modesta, deci problema e in alta parte. Eu m-as uita mai degraba la autostrazi facute la suprapret, contracte dubioase si investitii inutile, vezi cardul de sanatate.
@LRP
LRP, știi foarte bine că bolnavul nu se vindeca cu patul! Oricine a fost la un spital de stat știe despre ce „paturi” este vorba.
Să mai spun de dotări?
Să mai spun că România are cel mai mic număr de medici din Uniunea Europeană raportat la mia de locuitori?
Cât privește % din PIB sănătate:
– În 2015, România pe ultimele locuri în Europa la alocarea procentuală din PIB sănătăţii: 4% în condiţiile unei medii europene de 6,5%.
– La capitolul cheltuielilor cu medicamentele, consumul per capita exprimat în PPP (Parity Purchase Price) este de 216 EUR, raportat la o medie europeană de 350 EUR PPP, ”ca să nu mai vorbim de accesul extrem de limitat al pacienţilor la medicamente inovatoare”.
– În România, rata mortalităţii evitabile este cu 36% mai mare decât media europeană, iar mortalitatea infantilă este de două ori mai mare prin comparaţie cu media UE.
Nu există termen de comparație logic. Biserica nu primește bani doar de la buget (de fapt salariile). Grosul vine de la populație, din servicii prestate și din donații. Sanatatea și învătământul nu prea. Cheltuielile din sănătate și învătământ sunt incomparabil mai mari decât cele de funcționare ale Bisericii. Nu bugetul alocat cultelor a sărăcit țara, spitalele și scolile. E o prostie!
Noi toți românii ne-am sărăcit-o! Direct sau indirect prin vot.
Anul asta poate sa fie bugetele mentionate de tine, dar s-a marit în acelasi timp si bugetul armatei. Ceea ce vreau sa spun este ca din anii 2004/5 si pâna prin 2013 Sanatatea avea constant în jur de 5% din pib (stiu infinit mai putin decât necesarul) dar a primit bani importanti.
Problema în România nu sunt bani ci gestiunea/dramuirea lor, aici e jalea. Ca toti fura, nimeni nu are grija de bani sa ii distribuie corespunzator, iar rau voitorii acuza Biserica, desi ea nu este implicata în niciun fel.
Poti compara 1.15miliarde de euro cu 60milioane? atâti bani au primit de la buget cele doua institutii.
>Noi toți românii ne-am sărăcit-o! Direct sau indirect prin vot.<
Si atunci te întreb eu, de ce nu ai pus titlul "588 de alesi, mii de corupti, 425 de spitale 32 de moriti".
@LRP
Pentru ca articolul a plecat din durerea exprimata de acei tineri carora le pasa si se manifesta! Titlul este al lor!!!
De acolo a plecat articolul, nu de a face eu o filipica la adresa statului sau bisericii pe marginera acestei tragedii! De la atitudinea lor civica de a spune ceva, ca ceva nu e in regula, nu doar a jelii in tacere victimele!
Sincer, imi creste inima cand vad tineri responsabili carora le pasa de ceea ce se intampla in Romania. Nu a fost nimic de fațadă! Eu i-am crezut! Mai mult, le-am și inteles corect mesajul civic.
PS
Mergând pe sugestia ta, titlul trebuia sa sune asa: „Noi vinovații, 18 milioane de majori cu drept de vot!”.
Tinerii care au scris acel mesaj sunt niste timpiti care nu pot analiza o problema in care sa gaseasca cauza si efectul. Ar trebui sa te sperie ca in Romania secolului XXI cu internetul si deschiderea fata de lume, sunt unii tineri care gindesc cu clisee.
Intr-adevar internetul e plin semidocti. Noroc cu cei care nu reusesc sa citeasca printre randurile unui mesaj simplu…
% din PIB este un indicator sintetic inselator. Romania este pe ultimele locuri in Europa la PIB.
Este una 4% din PIB-ul Romaniei (199,9 miliarde euro, )= 7,9 miliarde, alta este 4% din PIB-ul un tari cu PIB-ul dublu sau triplu. Deci e fals să compară % noastre cu ale Germaniei, Franței etc.
Cel mai corect este PIB pe cap de locuitor. Acela arata cat reprezinta in valoare absoluta acel % din PIB pentru fiecare dintre noi. Căt plătim pentru sănătate în comparatie cu alții!
Uite cum stăteam în 2013:
I. Poti sa-l schimbi acum, acel titlu este unul minicinos si manipulator.
II. Si datele din tabelul tau merita discutate, un medic specialist din primele 2 coloane câstiga poate 4000€/luna, la noi poate 600€, anual acelasi medic costa 6000€ la noi si 40.000 la altii, desi fac ambii aceeasi treaba.
Ideea este ca se încearca inocularea faptului ca biserica si BOR sunt responsabile pentru neajunsurile din Sanatate sau alte domenii, desi ele nu au nici cea mai mica implicare în acele domenii.
LRP, repet. Nimic din articol si din comentariile mele nu are legatura cu ce spui tu in final. Nu vad ce imi reprosezi mie!?
Ati transformat discutia in ceva ce nu are nici cea mai mica legatura cu titlul. Toata lumea e constienta ca bisericile nu se construiesc din banii statului, dar ceea ce vad ca unii refuza sa admita e ca se construiesc din banii cetatenilor romani. Mai exact din banii enoriasilor, din donatii si „taxe”.
Hai sa facem asa o mica introspectie romanilor. Cati ar da un leut pentru constructia unui spital, unei maternitati, unei si cati pentru aurirea cupolei unei biserici ?
Nimeni nu neaga importanta Bisericii de-a lungul istoriei, dar nu traim totusi in trecut. Toate sondajele au relevat ca romanii, ca mental colectiv au ramas cel mult la nivelul secolului XIX : „In ce instiutii aveti cea mai mare incredere ? Biserica si Armata”. Comparativ cu noi nemtii au cea mai mare incredere in Sanatate si Justitie.
Asta dovedeste clar ca influenta pe care o poate exercita un preot asupra unei mase de oameni este foarte mare. Si-atunci, cand acestia pun de-o colecta, e oare atat de greu sa donezi pentru un orfelinat, spital sau scoala ? Sa incerci sa-ti determini si sa-ti cultivi enoriasii sa doneze pentru o cauza cu adevarat nobila si practica ?
Despre asta e vorba oameni buni, despre romani despre indiferenta si despre lipsa de cultura. Despre faptul ca mergem sa donam sange doar la tragedii, ca nu dam un leut pentru campaniile care privesc construirea/renovarea/modernizarea de scoli, spitale, dar donam pentru poleirea bisericilor cu aur si dotarea acestora cu aer conditionat….
Romanii platesc cite 2400 de euro in mediu pe an statului. Cred ca din banii astia s-ar putea construi mai multe spitale decit dar fiecare roman ar da doar cite 1 leu.
Problema este ca din banii pe care ii dau romanii la stat se construieste o National Arena la care gazonul se schimba de citeva ori pe an si in care ii ploua pe spectatori sau se fac sosele care costa mai scump ca la vecini si lista continua.
Tot la capitolul risipa mai poti mentiona faptul ca, dupa ce cheltuie zeci de mii de euro cu educare unui medic, statul roman isi bate joc de investitie si ii da unui rezident un salariu de deriticator impunindu-l sa isi ia bagajele si sa plece.
Coruptia si risipa tine Romania in sec XX, nu biserica.
Tocmai am aratat mai sus ca Biserica inca are foarte multa influenta in societatea romaneasca. Prin educatie si exemplu, reprezentantii acestei institutii pot schimba multe.
Pe langa risipa si coruptia Statului exista si o risipa si o corupere sociala. Atat material cat si intelectual. Iar Biserica nu doar ca nu face nimic, dar incurajeaza aceasta activitate.
PS la LPR
Referitor la titlu, e opinia ta. În opinia mea nu este nici mininos, nici manipulator. Este o metaforă a realității.
„18.000 de biserici, 425 de spitale, şi stăm şi ne uităm la fraţii noştri cum mor pe trotuare”
– Sunt 18.000 de lăcașe de cult? Sunt!
– Sunt 425 de spitale? Sunt!
– Au murit pe trotuare sub privirile ingrozite ale celor prezenți? Da!
Unde-i minciuna?
Biserica și spitalul sunt și pentru vii și pentru morți, nu trotuarele. Până și în filme la căpătâiul unui muribund stă doctorul și preotul. Unul să-i salveze viața și altul sufletul.
Acolo pe trotuare erau prea puțini doctori și nici un preot! Nici atunci, nici după!
Despre asta-i vorba!
Titlul este mincinos întrucât duce la ideea ca nu se construiesc spitale din cauza Bisericii care le deturneaza fondurile, si ca sunt prea putine spitale.
De ce nu s-a spus 20.000 de cârciumi 50% picati la BAC!
E mincinos si manipulator pentru ca implica Biserica desi ea nu are nicio treaba în faptul asta. Cele „18.000” de biserici sunt mentionate doar pentru a pune într-o lumina negativa cele 425 de spitale unde ar fi putut tratati bolnavii.
Spui: „duce la ideea ca nu se construiesc spitale din cauza Bisericii care le deturneaza fondurile.”
Cu tot respectul, dar asta este numai interpretarea ta și nu știu de unde le scoți? Nu e așa ceva nici în articol, nici nu am văzut în comentarii.
Pentru restul, recitește atent, te rog, ce am scris la „PS la LPR„.
PS
Am o întrebare pt tine.
Ție ți se pare normal că Biserica aproape că a ignorat această tragedie cu 31 de morți, că nici măcar un preot nu a dat pe acolo?
Uite ce scrie și presa, ProTV: „Dupa ce timp de 4 zile a fost declarat „disparut” de credinciosii care si-ar fi dorit mai multa solidaritate din partea bisericii, Patriarhul Daniel a participat la slujba de inmormantare a uneia dintre victime.” ( link )
@LRP, Si nu e o „deturnare” intr-o maniera indirecta ? Ca sunt sate aflate in zone cu risc de inundatii care au mini-catedrale, dar n-au diguri de aparare ? Ca sunt 18.000 de biserici la nivel national si in mediul rural (si nu numai) inca se mai nasc copii in papusoi ?
De unde si pana unde e o regula ca doar Statul trebuie sa faca. Fratilor, trebuie sa mai facem si noi, sa ne gospodarim. Unde nu exista cultura, invatatul satului, preotul, alaturi de primar sa indemne lumea sa faca lucrurile astea, sa fie practici. Nu sa se trezeasca cu vreo calamitate si sa spuna „…Eh…asa a vrut Dumnezeu ?!”, pe bune ? „Cum ramane cu Dumnezeu iti da dar nu-ti baga si-n traista” ?
Stii care e diferenta cu cele 20.000 de carciumi, pe-aia lumea nu-i priveste nimeni ca formatori de opinie, pe cand Biserica poate face o mare, mare diferenta. Sa vezi un carciumar ca doneaza 10.000 de lei pentru o cauza nobila e fix pix, sa vezi un preot ca doneaza 1.000 de lei, cu siguranta il vor urma inca 10, 20, 100 de enoriasi….ASTA ESTE DIFERENTA !
Si daca tot pretinzi Statului sa faca, atunci hai sa plateasca si BOR taxe ca restul muritorilor, sa avem mai multe fonduri ( ca doar au cifra de afaceri demna de o multinationala) . Ca-i vor fura politicienii, dar ceva..ceva tot o mai ramane. Ce zici e ok asa ?
@LRP
Te respect ca om si iti respect opiniile dar de data asta nu ai dreptate. Bisericile se construiesc SI din banii contribuabililor. Pai cand a dat Ponta jde milioane pentru catedrala aia nu l-am auzit pe maritul Daniel sa-i refuze. Dar cand BOR si restul au scutire de taxe cum este ? Despre asta de ce nu vorbim ??? Pai sa-mi dea si mie scutirile pe care le are Biserica. Vreau sa stiu si eu cu ce este mai buna biserica decat mine sau altul ca mine de primeste scutiri de taxe. Sa discutam si despre cum variaza pretul unei casatorii sau al unui botez in functie de popa. Sau cum iti cere la botez 300 RON daca e fata si 400 RON daca e baiat pentru care nu vezi nici o chitanta ?
N-am nimic impotriva ca biserica (ortodoxa, catolica, musulmana) sa incaseze ce si cat vrea ea de la credinciosi. Dar sa fie impozitata ca restul muritorilor ca multi dintre preoti sunt mai jigodii decat cei mai pacatosi dintre noi.
Era sa uit. Pentru ce se face catedrala aia, ca sa se dea unii sau altii mari si sa se umfle in pene? Parca mandria era unul dintre cele 7 pacate capitale. Dar eu nu sunt popa, poate ma insel.
bine zis !!!
Bisericile n-au nicio legatura. Din pacate, face parte din cultura underground si din inconstienta varstei sa mergi in astfel de locuri. Uitati-va la acest videoclip:
https://www.youtube.com/watch?v=OOzfq9Egxeo
Exista cateva similaritati, nu ?
Ca ateu, bisericile mi se par ceva inutil (nu dezvolt ca n-are sens aici), dar chiar si in lipsa lor, astfel de tragedii se pot intampla, pentru ca n-au legatura cu existenta sau inexistenta bisericii, ci cu existenta unui stat corupt pana in maduva oaselor si a unor cetateni invatati sa inchida ochii la absolut orice fel de neregula. Doar norocul face ca in Romania astfel de chestii sa nu se intample mai des. Mergeti in orice astfel de hruba de prin Bucuresti, gen Club A si altele asemenea, nu este nicio diferenta.
Cat despre solidaritate, degeaba apare doar in astfel de cazuri si nu atunci cand este mai important: solidaritatea impotriva coruptiei si (mai specific) a mersului in astfel e locuri in care chiar si bunul simt ar trebui sa-ti spuna ca sunt foarte periculoase.
Sa-mi scuzi agresivitatea, ca n-am nimic personal cu tine, dar esti total pe langa discutie.
Mesajul voia sa arate indiferenta SOCIALA. Citeste inca o data mesajul, nu intereseaza pe nimeni cate biserici sunt, nimeni nu blameaza Biserica pentru tragedia asta, dar putem sa ne blamam pe noi ca societate. Statul este oglinda societatii din care si tu faci parte, intelegi ?
Daca societatea este incapabila sa se educe, sa devina responsabila, ea trebuie ajustata de polii puterii, Stat si Biserica, deopotriva.
Iar treaba asta cu „inconstienta varstei”, e total irelevanta. Eu nu frecventez hrubele, fiindca nu-mi place, dar nu inseamna ca n-am facut-o niciodata si ca nu o voi mai face. Si ma indoiesc ca tu intr-o vineri sau sambata seara, fie si la insistentele prietenilor, te duci la Liturghie, iar nu intr-o bomba.
Mi-e scarba de comentarii d-astea pline de ipocrizie. Dar daca ardea un lacas de cult (cum de altfel s-a intamplat si se intampla destul de des), tot teribilism era ?
chiar nu vad de ce e atat de greu de inteles mesajul?! nu e vorba despre numar, cat despre lipsa totala de implicare a bisericii in cazul asta si in societate in general.
LRP, tu poti accepta un raspuns de genul „nu mergem neinvitati” atat timp cat atunci cand au un interes financiar in spate dispare conditia asta?
oricum, nu cred ca realizezi cat de mult s-au indepartat de oameni reprezentatii bisericii!? sunt putini cei care sunt impotriva institutiei in sine… problemele pleaca de la reprezentantii lor si poate ca n-ar strica o reforma si in randurile lor
Ar fi un moment bun sa iasa in strada in cadru organizat si o parte din peluze. Daca nu acum, atunci cand?? Am fost la cateva proteste in ultima vreme, in special anti mizerabilul de Oprea si au fost anemice rau de tot.
Protestele incep in seara asta la 18.00 la Universitate si vor continua in fiecare zi.
Lista finală de cereri va fi realizată împreună cu toți cei care vor veni la protest. Ce vrem?
1. Vrem anchetă rapidă, corectă şi transparentă în investigarea tragediei! Vrem să li se comunice cetățenilor rezultatul anchetei.
2. Vrem demisii ACUM! Vrem demisia Primarului Sectorului 4, Cristian Popescu „Piedone” şi a Vicepremierului Gabriel Oprea! Vrem demisia Ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu! Vrem demisia şefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență!
3. Vrem ca toți cei care au participat la operațiunile de salvare să poată vorbi liber, fără să fie amenințați!
4. Vrem revizuirea de urgență a planurilor de intervenție pentru situații de urgență, pentru incendii și pentru cutremure, care în București ar putea produce zeci de mii de victime! Activitățile comerciale în clădiri neconsolidate și care prezintă risc de prăbușire trebuie interzise!
5. Vrem ca toate cluburile, pub-urile, restaurantele din țară care găzduiesc evenimente similare să fie verificate în regim de urgență pentru a se asigura că dețin infrastructura necesară în caz de incendiu. Vrem ca utilizarea materialelor fono- și termoizolante care nu sunt ignifuge să fie interzisă!
6. Vrem minim 10% din PIB pentru sănătate, acest procent fiind media europeană a finanţării pentru acest domeniu!
7. Vrem să nu se mai închidă spitale, ci, dimpotrivă, să se construiască altele noi! Vrem ca personalul să fie bine remunerat și instruit, atât medicii cât și auxiliarii! Vrem demisii la vârful Ministerului Sănătății pentru amânarea dării în folosință a Unității Moderne pentru Arși de la Spitalul Floreasca!
8. Vrem echipament modern pentru pompieri și pentru toți cei care lucrează DIRECT pentru salvarea oamenilor! Vrem ca salariile lor să crească, iar condițiile lor de lucru să le fie îmbunătăţite.
9. Vrem introducerea în programa școlară obligatorie, clasele I-XII, a Educaţiei Comunitare, care să cuprindă instrucție de prim ajutor, exerciții pentru situații de urgență (cutremure, incendii, inundații), educație rutieră şi de prevenire a incendiilor!
10. Vrem simplificarea și clarificarea cadrului legislativ privind funcționarea spațiilor comerciale, în acest moment plin de lacune, neclarități și neconcordanțe. Responsabilitățile trebuie să fie clare, la fel și sancțiunile.
Vrem să nu mai fim minţiţi şi umiliţi de către cei care au putere politică şi administrativă.
Nimic nu va mai fi la fel. Ne vedem în stradă!
Subscriu 100% la cele 10 puncte. Sunt realiste și de bun simț!
„Eu vreau tehnocrație, adică să se dea concurs pentru posturi. Vreau lefuri uriașe în educatie si sănătate și vreau schimbarea manualelor școlare. Vreau impozitarea averilor bisericești și pedeapsa cu moartea pentru pedofili. Vreau să primească alocație doar copiii amărâți și vreau încetarea discriminării pozitive a locuitorilor de la bloc față de cei de la case prin subvențioarea agentului termic. Vreau ca fiecare comerciant de salmonella să facă măcar o săptămână de pușcărie și vreau ca Protecția Consumatorului să aibă 100.000 de angajați. Vreau salariul minim pe economie pentru parlamentari. Vreau oprirea programului Prima Mașină și finanțarea programului Prima Baie. Vreau disparitia taxei de mediu si un impozit pe masina calculat in functie de cat poluez efectiv. Vreau o mie de lei amenda pentru cine-si scoate cainele sa se cace pe strada si garantie ca la Altex, la asfaltari si constructii facute din bani publici.” De pe blogul lui Bogdan Stoica
În sfârșit un semn de normalitate, de stat de drept democratic. Totodată este o premieră în istoria României post 1990.
Protest ferm, dar civilizat și pașnic, urmat de demisia de onoare a guvernului.
Sincere felicitări protestanților!
„Raspunderea juridica va fi stabilita de catre justitie si am vazut ca a inceput acest lucru. Sper doar sa nu fie vorba de razbunare, ci doar de responsabilitate juridica. Si, sa nu ne pacalim, principalii vinovati sunt lacomia si iresponsabilitatea. Daca pedepsim pe altcineva, si nu lacomia si iresponsabilitatea, vom repeta aceste tragedii.
Am obligatia sa constat supararea legitima care exista in cadrul societatii si dorinta de a avea responsabilitati mai mari decat ale patronilor clubului. Oamenii simt nevoia de mai mult si ar fi o greseala sa ignor. Nu cred ca e corect sa las aceasta responsabilitate pe seama ministrilor. Sunt gata sa fac eu acest gest pe care o parte importanta din societate il asteapta. Imi depun mandatul de prim-ministru, implicit al Guvernului Romaniei„, a declarat Victor Ponta.
Ponta si-a motivat gestul, adaugand ca, de-a lungul anilor, ca politician, a dovedit ca rezista la orice batalie cu adversarii politici.
„Rezist la orice batalie cu adversarii politici. Niciodata nu ma bat cu oamenii. Cred ca ar avea toti de suferit. Suferinta legitima oamenilor nu trebuie sa degenereze in jocuri de putere cu efecte negative imposibil de anticipat„, a mai spus Victor Ponta.
Un manifest dincolo de moarte, a lui Adrian Rugina. Autorul lui s-a ales cu o decoratie. Postmortem.
Este scris in noiembrie 2014, inainte de alegeri.
Am fost mereu de parere ca orice exercitiu democratic incepe cu stampila de vot si se termina cu bata in mana. Mai pe romaneste, te duci si votezi, chiar daca, dupa 25 de ani, esti scarbit mereu de a vota fara incredere, doar raul cel mai mic. Apoi stai si speri ca raul cel mai mic nu e asa de rau. Si apoi, daca vezi ca ai gresit, iesi in strada, protestezi, strigi, te lupti, pana ceva se schimba cu adevarat. Si apoi o iei de la capat. Revolutiile nu se intampla pe Facebook, rezultatele nu se obtin la o bere, schimbarea e dura si cere sange, si nu cred ca suntem pregatiti pentru asta.
Tara asta ar trebui sa traiasca minunat doar din agricultura si turism. Stiu ca mitul cu “Granarul Europei Interbelice” e, probabil, mai mult conjunctural, dar asta chiar si asa, potentialul e enorm. Cu mici exceptii strategice, industria in Romania ar fi putut fi doar un hobby dedicat sutelor de minti luminate care parasesc anual tara pentru proiecte de cercetare prin alte tari, dispuse sa investeasca in inteligenta. Pentru ca, de 25 de ani, toti cei care ne-au condus, indiferent de nume sau de culoare politica, au investit exclusiv in prostie. In prostire si in prostime. Pentru ca o tara de oameni inculti, datori si bolnavi, se conduce usor, nu-I asa? Cand la parterele de bloc vom avea si altceva decat shaormerii, farmacii si sedii de banci, atunci inseamna ca, poate, suntem pe calea cea buna. Pana atunci, educatia e ca si inexistenta, sistemul medical e la pamant, si se mai tarasc doar pentru ca, ici colo, mai exista un profesor care nu-si bate joc de meserie sau un doctor pentru care bunul simt si juramantul lui Hipocrate mai au inca o semnificatie. Sistemul de asigurari sociale nu e altceva decat o gluma proasta, si ma intreb inca, si probabil o sa ma tot intreb, daca peste 25 de ani o sa aiba cineva sa-mi plateasca si mie o pensie. SI raspunsul momentan e ca nu. Pentru ca grosul de oameni care vin din urma, viseaza la un BMW, la mana a 6-a, inmatriculat in Bulgaria. Si apoi, stau si scuipa seminte sprijiniti de vechitura fara benzina in rezervor.
In mod normal, intr-o tara normala, n-ar trebui sa-mi fac griji pentru pensie. O mica afacere, condusa corect, ar trebui sa produca suficient, sa-mi permita sa pun deoparte fie si un minim care sa nu-mi dea depresii cu 25 de ani inainte sa am nevoie de el. Ei bine, nu e tocmai asa. Statul roman nu stie sa-si sustina decat propriul buzunar. In rest, te ingesuie cu zeci de controale, popriri nesimtite, suprataxare, birocratie, lipsa de interes. In paralel, statul si-ai lui reprezentanti, pe care i-am votat si apoi i-am lasat sa-si faca de cap, sau pe care nu i-am votat pentru ca ne era scarba sa mergem la vot, si-au batut joc de orice0. Au furat tot ce era de furat, au dat tunuri peste tunuri. Lucrurile au transpirat intotdeauna, dar nimeni n-a luat atitudine. Stirile au aparut in presa, noi am dat de doua ori Share pe Facebook, ultragiati nevoie-mare intre doua cafele, si povestea a trecut. Nesimtirea a proliferat an de an, pe fondul unei prese controlate, directionate, care in cea mai mare parte ai ei (incerc cu greu sa nu generalizez), n-a facut decat sa distribuie rahat prin toate canalele, in orce forma, totul orientat catre intoxicare, prostire, dezinformare.
Ce se va intampla cu dosarele existente, cu anchetele mai vechi si mai noi, cu cei appx 250 de politicieni care urmeaza a fi anchetati in dosarele care urmeaza sa fie deschise, sau daca asta se va mai intampla vreodata, depinde de noi. Nu depinde de ei. Dar stiu ca, in primul rand, aceasta caracatita monstruoasa, pusa pe furt si imbuibare, numita PSD (si in toate formele de la FSN incoace) trebuie sa moara. Trebuie distrusa si spulberata. Asta nu inseamna ca toti ceilalati, cu Basescu sau Constantinescu, cu Boc sau Antonescu, si tot neamul lor, sunt mai presus. Istoria n-o sa-i consemneze vreodata pe nici unul dintre ei ca vreun sfant, vreun erou sau patriot. Avem doar 25 de ani de minciuni, furt si proliferare sistematica a bataii de joc. Nici unul dintre ei nu merita sa se spuna despre el ca “a fost mai bun decat celalalt”, ca “ a facut”, ca “a incercat”. Romania trebuie schimbata sistemic. Total, la scara mare.
Toate problemele de mai sus nu se vor rezolva doar cu alegerea unui presedinte, dat fiind rolul constitutional al acestuia, fie el si cel mai frumos si mai intelept dintre toti. Dar e un prim pas, care trebuie facut atent si urmarit si mai atent, fie si doar pentru ca taica Putin si-a mobilizat niste multe tancuri la o aruncatura de bat de urnele noastre de vot. Din pacate, mi-e teama ca, in doua saptamani de acum, Facebook-ul va fi din nou plin de poze cu pisici. Dupa cea mai scarboasa campanie electorala din istorie, cu cel mai urat dintre candidatii pe care i-am avut vreodata, care a reusit sa atraga o ura si un dezgust fara precedent, oamenii se vor relaxa. Vor avea nevoie sa schimbe subiectul, indiferent de cine castiga. Si usor-usor, lucrurile se vor raci, poporul va incepe sa uite, televiziunile vor difuza de doua ori mai multe mega-productii de doi bani, ca sa ne “ajute”.
Cam atat. Acum ma duc la vot. Dupa care imi scot bata din dulap si o pun frumos langa usa.
Imi doresc din tot sufletul ca raul cel mai mic sa fie chiar un bine. Sper, ca de fiecare data, sa nu ma insel. Pana acum, m-am inselat de fiecare data. Sau ei mi-au inselat asteptarile.
Daca se intampla din nou, povestea aia cu plecatul din tara nu e, la modul realist, o optiune. Cel putin, nu pe scara larga. Multi dintre noi vor alege, constient sau nu, sa ramana aici.
Daca tot ramanem aici, n-a fi indicat sa ne creasca si noua niste coaie? Sa ne obisnuim ca trebuie luata atitudine?
A te obisnui sa fii calcat in picioare e usor. Ba chiar poti sa ai impresia ca duci o viata buna, amagindu-te pana cand mizeria te loveste iar si iar si nu mai poti s-o ignori.
A impune bunul simt, e mult mai greu. Dar trebuie!”
COLECTIV (Music & Lyrics: Claudia Ligia Suteu)
Videoclipul
Text: „Pentru chipurile lor ce nu vor fi uitate, Pentru cei ce au suflete desfigurate, Pentru cei ce pana ieri erau mama si tata Dar azi privesc in gol o cruce si data Pentru ca nu vreau s-aud din nou de artificii, De oameni ce vorbesc de Halloween, alcool si vicii, Pentru suflete de ingeri fara nume, Care au intrat in flacari far’a se gandi la sume, Pentru cei ce cred si le pasa, Asistente, doctori ce-au fugit ca arsi de-acasa, Pentru cei ce au salvat plangand si vor mai plange, Toti ce-au platit o greseala cu sange…Sa facem sa conteze “a fi” nu “a avea”Si sa conteze “a face” nu doar “a vrea”,Sa n-asteptam intruna un motiv Cand totul e cenusa e timpul sa fim noi un COLECTIV.Si nu pentru un club, o cladire, o institutie Ci pentru milioane aflate-n prag de revolutie, Si nu pentru toti medicii ce-asteapta numai mite Ci pentru toti cei care in noptile nedormite Banii n-au contat si-au fost atatia tineri, Care si-au dat examenul la medicina vineri, Pentru cei ce au platit un concert cu viata Din cauza unora care n-au inimi ci au gheata, Pentru visatori ce-au murit pe scena Si cei carora muzica le curgea prin vena, Pentru-acei eroi ce nu s-au mai gandit la viata, Pentru cei cu rani pe corp, suflete si fata…Sa facem sa conteze “a fi” nu “a avea”Si sa conteze “a face” nu doar “a vrea”,Sa n-asteptam intruna un motiv Cand totul e cenusa e timpul sa fim noi un COLECTIV.Pentru cei ce nu-si mai pot tine copiii-n brate Condoleante…Pentru supravietuitori si pentru libertate, Pentru o schimbare si pentru dreptate.”
Tipic romanesc. Pe fondul unei tragedii (si Romania are parte de tragedii non-stop, mai mici sau mai mari) se ajunge la aceeasi concluzie intotdeauna: aratatul cu degetul. Adevarul e ca din fiecare situatie gen Colectiv de poate invata ceva care evite situatii similare in viitor. Din pacate zgomotul de fond omoara discutia concreta si ofera doar o vina colectiva si anonima. Categoric ceva trebuie invatat din aceasta tragedie, si asta nu e ca e vina BOR, a premierului sau a primarului. Un sistem de control si licentiere a spatilor inchise dedicate distractiei a esuat. Cine a inspectat, cine a controlat, cine a dat licenta – astea sunt intrebarile corecte. Si mai ales cum se poate schimba sistemul in asa fel incat o licenta sa nu poata fii masluita. E trist ca in loc sa ne uitam la tragedie cu pragmatism si sa luam invataturile de cuviinta, totul se transforma in circ si vanatoare de vrajitoare. Inapoierea Romaniei dpv economic este reala, dar nu e cauza acestei tragedii. Blamarea bugetului nu poate fi deci solutia. Inainte de a blama biserica, ar trebui sa blamam educatia in scoli si acasa, care produce „sclavi”, oameni dependenti de stat si jegurile politice. Aceasta forma de sclavie, de acceptare a situatiei si idolatrizare a unui „tatuc” politic e ceea ce ne omoara. Schimbam pe unul cu altul, la vot sau prin protest de strada, iar apoi asteptam ca noul „tatuc” sa aiba grija de noi si tot ce ne inconjoara.