Vuvuzela de serviciu (3)

de | martie 5, 2016

Sub titlul “Dovada că Becali minte şi Armata n-a acceptat niciodată pierderea echipei de fotbal.”, avocatul lui Talpan, gazetarul Matei Udrea, dezgroapă morții cu un interviu dat de fostul Comandant CSA Steaua, colonelul Laurenţiu Roşu, pentru ProSport, în anul 2001.

În drumul spre adevăr, să o luam pe documentele oficiale emise de MApN, nu ca avocatul-jurnalist Udrea.

Cine este col. Laurenţiu Roşu și ce a făcut la CSA?

Colonelul Laurenţiu Roşu a fost numit Comandant CSA în 01.04.2000 și demis în 01.08. 2003 pentru abuz de funcție. Deci, în anul 2001,  data la care a dat interviu în Prosport și folosit acum de Udrea, echipa de fotbal Steaua se afla la Asociația FC Steaua condusă de Păunescu, nu la SC FC Steaua SA înființată în 2003, condusă de Becali. Roșu nu a fost nici în 1998 când secția de fotbal CSA a trecut la asociația FC, ci Gațu și apoi generalul Cernat. Până în 2000 nu a fost nici la CSA, ci la Academia de Educatiei Fizica și Sport.

Numirea
“Colonelul Laurentiu Rosu a fost prezentat ieri de generalul Viorel Burloiu, reprezentantul Marelui Stat Major al Armatei, ca noul comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua Bucuresti, in urma trecerii in rezerva a generalului Gheorghe Cernat. Numirea lui Rosu in aceasta functie a fost hotarita de generalul de divizie Mircea Chelaru, seful Statului Major General.  Acesta a precizat ca, de la 1 aprilie, colonelul Rosu va avea drept de semnatura in calitate de comandant al CSA Steaua. Colonelul Laurentiu Rosu, in virsta de 51 de ani, este seful Sectiei Militare din cadrul Academiei de Educatiei Fizica si Sport din Bucuresti. Rosu a evoluat, in anii ’70-’80, pe postul de pivot, la formatia de handbal Steaua, cu care a reusit sa devina si campion national.”

Demiterea

În data de 17 iulie 2003, ora 11:00, la sediul CSA a avut loc o Conferinţă de presă la MApN. Au participat:

  • Colonel Laurenţiu Roşu, Comandantul clubului „Steaua” Bucureşti.
  • Colonel Cătălin Zisu, Locţiitorul şefului Direcţiei Administrative şi Servicii MApN.

Tema conferinţei:  Licitaţia organizată de MApN pentru închirierea stadionului de fotbal Ghencea şi a spaţiilor aferente.
Motiv: La prima ședință de licitație SC FCSB SA (Becali) a refuzat să se prezinte și MApN a amânat licitația.

Astăzi, Udrea ne spune că Laurenţiu Roşu ar fi declarat în 2001 „N-au nicio legătură cu Steaua“. Trecem peste faptul că din ce citează Udrea nu rezultă concluzia de sus, și să demontăm minciuna gazetarului: Armata n-a acceptat niciodată pierderea echipei de fotbal”, cu documente oficiale MApN din 2003. În conferință din 2003, MApN vorbește oficial, cu subiect și predicat: “echipa de fotbal Steaua este reprezentată de o societate cu caracter privat respectiv Societatea Comercială Fotbal Steaua SA.” 

  • “După cum ştiţi activitatea de închiriere a Stadionului Steaua se bazează pe prevederile hotărârii Guvernului nr.373 din 2003, prin care MApN este împuternicit să închirieze în condiţiile legii Stadionul Ghencea Licitaţia se impune şi prin faptul că echipa de fotbal Steaua este reprezentată de o societate cu caracter privat respectiv Societatea Comercială Fotbal Steaua SA.” 

Deci pentru MApN, fotbal Steaua este reprezentată de SC FCSB SA!

Nu mai intru in detalii. Stenograma completă a Conferinței este pe site-ul MApN. Interesanta conferință va fi prezentată într-un articol separat. Cert este că la câteva zile după această Conferință MApN, colonelul Laurenţiu Roşu este demis de MApN pentru “depășirea de atribuțiuni”.

Sursa:  Site MApN

De ce a fost demis de fapt în 2003 Colonelul Laurenţiu Roşu?

Ne spune chiar MApN în alt Comunicat: “Motivul acestei decizii l-a constituit depasirea unor atributii functionale, prin semnarea unui act aditional cu S.C. F.C. “Steaua” S.A., care prevedea un alt termen de utilizare a Stadionului “Ghencea” decat cel convenit in cadrul discutiilor anterioare;”


Sursa: site MApN

Ce spunea în  2014 (nu în 2001!) colonelul Laurenţiu Roşu,  la o zi după ce ÎCCJ a decis asupra mărcii?

Fostul comandant al CSA a explicat, în exclusivitate pentru Sportnews.ro, în 4 dec. 2014, ce s-ar putea întâmpla de acum înainte cu clubul de fotbal şi de ce s-a declanşat din nou războiul între cele două tabere.

“Ştiu de ce m-aţi sunat! Pentru procesul dintre CSA Steaua şi Gigi Becali. Am auzit şi eu care este decizia instanţei. Părerea mea e că Ministerul Apărării a intentat acest proces pentru a-l determina pe Gigi Becali să scoată mai mulţi bani din buzunar. E clar că Ministerul nu-şi permite să ţină din punct de vedere financiar o echipă de fotbal cum este Steaua. Ar avea nevoie de mulţi sponsori. Prin această decizie a instanţei Gigi va fi nevoit acum să plătească mai mulţi bani. Sigur vor fi negocieri pe tema asta. Va fi însă o mare problemă dacă Gigi nu va dori să negocieze. Nu ştiu ce s-ar putea întâmpla. Acolo sunt multe litigii legate de instalaţia de nocturnă, de tribuna l. Nu va fi uşor”, ne-a declarat Laurenţiu Roşu.

Fostul comandant al clubului militar din perioada anilor 2000-2004 exclude varianta ca sigla şi numele Stelei să fie vândute de către Ministerul Apărării Naţionale unei terţe persoane. “Pentru a face acest lucru ar trebui scoasă o hotărâre de Guvern şi făcută o licitaţie publică. Nu e aşa simplu. Plus că, repet, trebuie rezolvate toate problemele litigioase de acolo, care sunt foarte multe, a adăugat Roşu. Fostul şef din Ghencea întrevede însă varianta ca MApN să concesioneze numele, sigle şi stadionul echipei de fotbal unei teţe persoane. Dar, şi în această variantă, litigiile existente trebuie rezolvate, a conchis Roşu.

Generalul Laurenţiu Roşu şi-a amintit în 2014 că în 2003, pe când se afla la comanda clubului,  reprezentanţii MApN au refuzat până în ultimul moment să dea semnătură pentru ca echipa de fotbal să poată să joace în Europa. Eu mi-am dat acordul, clubul având personalitate juridică. Am cerut atunci să fie plătite chiria stadionului şi toate celelalte utilităţi. Fricţiunile dintre Gigi Becali şi conducerea Ministerului Apărării Naţionale erau încă din acea perioadă. La un moment dat, Becali voia să finanţeze trei secţii de jocuri de la CSA Steaua, dar şi această variantă a fost respinsă, a explicat Roşu, care acum este profesor universitar.

Concluzia

Tot ce v-am prezentat până acum au o strânsă legătură între ele și ne dau imaginea de ansamblu din evenimente și succesiunea lor. De fapt, pentru acest “Eu mi-am dat acordul, clubul având personalitate juridică” a fost și demis Laurenţiu Roşu.  A semnat o convenție temporară de închiriere a stadionului (în absența licitației), pentru ca Steaua să poată poata disputa meciurile din UEFA în Ghencea. Concret, SC FCSB SA trebuia să transmită la LPF, FR și UEFA stadionul pe care va evolua și documentele legate de arenă.

Acest lucru este specificat de MApN în Conferința de presă menționată la început:

“Pe 2003 şi ţinând cont de perioada scurtă rămasă până la începerea returului campionatului  naţional de fotbal al diviziei A şi pentru a nu împiedica activitatea competiţională a echipei asociaţiei Fotbal Club Steaua Bucureşti s-a impus încheierea la data de 28.02.2003 a unei conveţii provizorii între Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti şi Asociaţia Fotbal Club Steaua Bucureşti. Convenţia a avut ca obiect punerea la dispoziţie a Stadionului Ghencea de către Clubul Sportiv al Armatei Steaua, spre folosinţă temporară pe perioada returului campionatului de fotbal divizia A 2002-2003, asociaţiei Fotbal Club Steaua Bucureşti. 

De asemenea, s-a avut în vedere încheierea convenţiei ca în acestă perioadă de timp să demareze procedurile în vederea încheierii unui contract ferm de închiriere a stadionului Ghencea. Având în vedere că echipa a trecut  la SCA al cărui patron domnul Gigi Becali este începând de la data 14. 05. 2003, s-a încheiat o nouă convenţie provizorie între Societatea FC Steaua Bucureşti şi noi. Aceasta a avut ca scop sprijinirea echipei de fotbal în noul campionat 2003 – 2004 şi pentru înscrierea echipei în Cupa UEFA, tocmai datorită faptului că acest stadion este omologat de UEFA. Conducerea Clubului Steaua şi domnul Gigi Becali, pentru al ajuta să poată înscrie echipa la UEFA, deci după cum bine vedeţi MApN a venit tot timpul în sprijinul acestei acţiuni. S-au bucurat de toate condiţiile oferite acolo şi asta nu mai datorită înţelegerii noastre.”

Asta însemna “semnătură pentru ca echipa de fotbal să poată să joace în Europa“! Nimic legat de siglă, marcă etc. Oficial, pentru MApN și CSA, continuatoarea “Steaua fotbal” era SC FCSB SA încă de la înființare (2003). Vom vedea și în articolul cu Conferința MApN din 2003.

Notă: Având acea convenție semnată în mână, Becali nu s-a prezentat la licitație acuzând prețul de pornire prea mare. Oficialii MApN au luat foc și după conferința de presă explicativă, l-au demis pe Laurențiu Roșu, semnatarul convenției. Toate astea reies din Conferința de presă sus-amintită și Comunicatele MApN prezentate în acest articol. Bălăcăreala din 2003 va fi si pentru inchirierea mărcii din 2014. De fapt a început de acum câteva luni, exact ca un copy/ paste din acele vremuri.

Din ciclul Vuvuzela:

XRay

 

6 comentarii la „Vuvuzela de serviciu (3)

        1. xray Autor articol

          @Joseph

          Sincer, nu am nimic personal sau impersonal cu Talpan, ci cu colonelul jurist MApN în uniformă militară. Am mai spus asta de câteva ori, chiar în articole.

          În loc să-și vadă de procese și să tranșeze în tribunal problema, iese ca lelea din capul satului și-și dea calde, direct și prin Udrea, cu un cioban, care culmea, oficial nici nu este parte în procese, ne mai având nici o acțiune la FC Steaua. În schimb juristul, repet juristul, Talpan îi tot dă la TV cu “domnul Becali în sus, domnul Becali în jos, echipa domnului Becali…” când vorbește de spețele pe care le instrumentează cu SC FCSB SA.

          O uniformă împune o onorabilitate, nu te tragi de șireturi cu toți, nu întri seara în direct să te facă muci Mironică și să dai în bâlbâială, nu îl alegi pe Matei Udrea sfetnicul de taină care să-ți trâmbițeze mesajul, tu colonel al Armatei române!

          De la revoluție încoace, ai mai văzut vreun militar de carieră în postura de păcălici TV ca Talpan??? Din punctul ăsta de vedere Boroi, de exemplu, are prestanță de militar, frate, și nici nu-l vezi în bâlciuri TV. Despre asta-i vorba!

          1. joseph

            @xray
            ai dreptate, n-am cum sa te contrazic…. nici mie nu imi plac iesitile lui. s-ar putea sa aiba unele motive sa mai iasa in presa, dar discursul cam lasa de dorit. in acelasi timp, in domeniul lui de activitate probabil ca nu e slab, din moment ce a castigat pana acum in instanta.

            legat de ultimul paragraf, poate ca ai dreptate, dar la fel de importanta pentru un militar cred ca este si onoarea si la capitolul asta nu stiu care sta mai bine.

          2. xray Autor articol

            @ joseph
            Pai aici este problema. Onoarea militară ți-e simbolizată și de uniforma și de comportamentul tău îmbrăcat în ea. Nu te apuci să te “țigănești” prin presa scrisă și TV cu oameni fără onoare, că ți-o pierzi în ochii lumii și tu pe a ta. El nu e judecător, procuror sau avocat să discute și cu borfași. Pur și simplu îi ignora, pentru ca drumul lui Talpan și al lui Becali sau Mironică, Udrea… nu avea unde să se intersecțeze pe planeta asta. Însă le-a intersectat însuși Talpan la TV, și cu drept la replică apoi. 🙂

            Cât privește discursul, când spui că ai făcut evaluare profesionistă: “Evaluatorul ANEVAR a fost selectat în urma unei proceduri de achiziție publică, la care au participat trei ofertanți. Evaluarea brandului Steaua s-a făcut la standardele internaționale 4S pentru activele necorporale”, dar toată lumea știe din presă că ai făcut-o cu o firmă de apartament din satul Roșu, comuna Chiajna, te faci de râsul curcilor. E vorba de Steaua, nu de un butic!

            Mai bine tăcea, că nu l-a scos nimeni la raport pe sticlă. După ce termina, CSA dătea un comunicat oficial că se ține licitație publică pentru licența marcii și cu asta basta!
            Asa, la ce s-a ajuns? La bășcălie generală cu covrigi și altele…

Lasă un răspuns