Patriotism
Sepsi – Steaua 0-4, Brașov, 2 octombrie 2017
La meci au fost prezenți aproximativ 2.000 de steliști (digisport.ro) din Peluza Roș-Albastră, grupați în zona alocată oaspeților. Pe stadion au fost și alți steliști, din Brașov și vecinătate, însă neorganizați, ci împrăștiați pe stadion, mai puțin în zona ultrașilor lui Sepsi, „Székely Légió” (Legiunea secuiască).
Roș-albaștrii au reacționat atunci când crainicul a anunțat echipele de start și în limba maghiară, huiduind copios momentul care se petrece la fiecare meci disputat de Sepsi pe teren propriu, deși nu este la Sf. Gheorghe, dominat de unguri (73,6% în 2011), ci la Brașov, unde ungurii (incluzând secui) sunt 7%. Municipiul Brașov are, potrivit recensământului din 2011, următoarea structura etnică: români (91,3%), maghiari (incluzând secui, 7,1%)…
Provocarea!
Provocarea maximă a fost când ultrașii secuilor de la Sepsi din „Székely Légió” au început prestația vocală cu cântecul naționalist Nélküled (Fără tine), pe care îl fredonează la fiecare meci, plus alte slogane tematice. Cântecul se referă la patria mama Ungaria.
- “… Ca și floarea pe moarte, fărâmițată/ Ca și cele cinci milioane de maghiari care nu au fost auzite de lume/ Ca și semințele căzute în praf care nu mai germinează/ Dacă nu ne veghezi peste noi, toți vom fi așa fără tine…” (Tradus cu google translator)
Videoclip cu ultrașii din „Székely Légió” cântând Nélküled (Fără tine)
În replică, românii Stelei din Peluza Roș-Albastră au cântat celebrul cântec militar „Treceți batalioane române Carpații”, afișând și un steag tricolor pe care era inscripționat „Aici e România”.
Videoclip cu fanii Stelei cântând „Treceți batalioane române Carpații”
Ulterior, roș-albaștrii au desfășurat mai multe bannere adresate celor de la Sepsi: „Pentru voi «acasă» nu e în România. Plecați”. Steliștii au răspuns astfel pentru prezentarea echipelor în limba maghiară și la strigătele suporterilor din Sf. Gheorghe în aceeași limbă.
Însă în minutul 17, ultrașii din „Székely Légió” au produs un moment extrem de tensionat pe stadionul Tineretului din Brașov, atunci când Peluza RA stelistă a scos acele bannere pe care scria „Pentru voi, acasa nu este Romania!”. „Székely Légió” a început să strige: „Ria-ria Ungaria! „. În traducere liberă „Hai Ungaria” („ria” nu inseamna nimic, sunt doar ultimele 3 litere din Hungaria). Auzind această scandare, restul spectatorilor aflați au inceput și ei să huiduie!
Steliștii au reacționat prompt și la unison cu “România! România!” Scandarea ungurilor a durat doar 10-15 secunde. Fie că au realizat la ce se expun, fie că au fost opriți de oficialii celor de la Sepsi au încetat brusc și nu au mai repetat niciodată.
Videoclip cu acel moment tensionat: bannere, “ria-ria Ungaria”, huiduieli, “România!România!”
Videoclip cu urletele “ria-ria Ungaria”
După acest moment lucrurile au continuat normal, cu scandări pentru cele 2 echipe din teren.
Comunicatul Peluzei Roș-Albastre la evenimentele de duminică, dat pe pagina de facebook
Atmosfera la Sepsi – Steaua 0-4
Video. Peluza Roș-Albastră a avut o cârtiță infiltrată
Video. Peluza Roș-Albastră la meciul cu Sepsi de la Brasov (1):” Steaua București!”
Video. Peluza Roș-Albastră la meciul cu Sepsi de la Brasov (2): “Steaua suntem noi!”
Video. Peluza Roș-Albastră, reactia la golul lui Tănase din penalty (1)
Video. Peluza Roș-Albastră, reacția la golul Bizonului din penalty (2)
Video. Peluza Roș-Albastră și jucătorii au sărbatorit victoria: “ Suntem mândri de voi”
Video. Meciul întreg Sepsi – Steaua, Liga 1, Etapa 13, 01.10.2017
Unicul Derby Steaua – Dinamo 1-0, 24 Septembrie 2017
La Unicul Derby, pe Arena Națională au fost prezenți peste 27.000 spectatori, din care 20.000 de steliști
Coregrafie Peluza Roș-Albastră la Unicul Deby, 24 septembrie 2017
Video. Atmosferă Peluza Roș-Albastră la Unicul Deby, 24 septembrie 2017
Video. Atmosfera la final de meci Steaua – Dinamo, 24 septembrie 2017
Video. Steaua – Dinamo 1-0, Liga 1, etapa 12, 24 septembrie 2017 [Meci întreg]
Champions League
Steaua – Sporting 1-5, Arena Națională, 23 august 2017
Aproape 50.000 de steliști au susținut echipa lui Dică pe Arena Națională în Play off-ul de Champions League!
Video. Peluza Roș-Albastră la Steaua – Sporting, 23 august 2017 (1)
Video. Peluza Roș-Albastră la Steaua – Sporting, 23 august 2017 (2)
Video. Peluza Roș-Albastră la Steaua – Sporting, 23 august 2017 (3)
Felicitări tuturor participanților la atmosfera și susținerea echipei FC Steaua (FCSB) din cele 3 ipostaze!
Felicitări Peluzei Roș-Albastre, care a crescut organizatoric, numeric și a devenit un grup semnificativ și reprezentativ al suporterilor roș-albaștri!
X Ray
Mai e si o a patra ipostaza, cea mai inaltatoare:
“Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi” (Luca 6)
http://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/galeria-fcsb-se-implica-in-cazul-suporterului-dinamovist-grav-bolnav-solidaritatea-nu-tine-de-simpatia-pentru-o-echipa-de-fotbal-522275.html
Precizare
Fără a cauționa în vreun fel bannerele,trebuie spus că Peluza Roș-Albastră (PRA) știa ce se va întâmpla acolo și le-a avut pregătite. Dar nu le-au pus de la început, fără motiv, și au așteptat ca secuii să se dea în stambă. Ceea ce s-a și întâmplat. Dacă erau la locul lor, suporteri cetățeni români, sigur nu ar mai fi apărut acele bannere.
1) PRA știa că pe stadion crainicul anunță echipele în limba maghiară la fiecare meci disputat de Sepsi pe “teren propriu”, deși nu este la Sf. Gheorghe, ci la Brașov. Ok, asta nu era o gaură în cer și nici motiv pentru acele bannere. Dovadă că nu au fost afișate atunci.
2) „Székely Légió” a început provocator cu cântecul naționalist Nélküled (Fără tine). Cântecul se referă la patria mama Ungaria. Asta a aprins spiritele. În replică, românii din Peluza Roș-Albastră au cântat „Treceți batalioane române Carpații”, afișând și un steag tricolor pe care era inscripționat „Aici e România”. Cum era de așteptat, „Székely Légió” a huiduit copios!
Abia apoi, min. 17, PRA a afișat bannerele alea, iar replica secuilor a fost cu “ria-ria Ungaria”. În acel moment PRA a început să scandeze, aproape simultan, “Romania, Romania!”. Totul a durat vreo 15 secunde, după care secuii au încetat brusc. Au încetat și steliștii și au retras bannerele. Una peste alta, după aceea nu am mai sesizat atacuri naționaliste. Mă rog, de la PRA, ca habar nu am ce-au mai zis secuii pe limba lor.
Un incident regretabil, însă să nu ne ascundem după deget. Covasna a devenit un butoi cu pulbere…
Altfel, cum am mai spus, mie mi-a părut de bun-simț intervenția lui László Diószegi la Digi Sport TV, înaintea partidei. Nimic arogant sau provocator în interviul lui, ci numai respect față de echipa FC Steaua!
ardealul romanesc, unguresc si secuiesc tine TOT cu Steaua!
Un om deosebit, László Diószegi ! Face unele dintre cele mai bune sortimente de paine! A ajuns cu ele in Europa. Vorbeste o limba romana perfecta, fata accent! Ruladele cu nuca si mac sunt delicii unguresti pe care le savureaza orice om, evident, fara prejudecati!…
Cred ca PRA a reactionat fiind dezamagita ca nu a mai avut parte de kurtos kolacs-ul promis de patronul lui Sepsi…-:)
http://www.sport.ro/liga-1/urtos-urias-pentru-stelisti-la-meciul-cu-sepsi-fara-imnuri-secuiesti-fara-anunturi-in-maghiara-raspunsu.html
Adevaru ca ultimele fraze sunt bomboana de pe coliva! Absolut geniale… :))))
Am văzut la știrile din sport că într-un anonimat total astăzi, la prânz, s-a jucat în Ghencea un meci dintr-un tur preliminar din cupa României. La final Măcriș și gașca de amatori au strigat că ei sunt Steaua :)))
Eu stiu ca in cupa Romaniei acum se joaca meciuri dintre echipele din liga a 3-a si a 2-a. Clona din Ghencea joaca intr-un soi de competitie de amatori din care la final castiga una singura dreptul, precum la Vocea Romaniei, sa se bata cu echipe de liga a 3-a.
s-a strigat bingo la AH 🙂 premiul consta intr-o castana peste vreo 3 ani
in rest, nu mai e nimic de zis daca 2000 de suporteri din PRA au facut deplasarea la Brasov(astept analiza “google” de la specialistii de serviciu). deja se apropie de ce insemna AU pe vremuri si nu mai comentez :))
@Joseph,
Modelul AU e depasit de realitatile cotidiene. In fapt maniferstarile astea pe care le idolatrizezi tu au cam ramas specifice tarilor din ultimele esaloane economice, estul si sudul Europei, Turcia, etc. Iar la noi o vorbim de niste reminiscente ale unor vremuri apuse de multa vreme.
@joseph
Ar trebui sa-mi dai castana aia acum – ca in 3 ani nu veti mai exista. Bine, you barely exist now – v-ati pitit pe o tribuna de pe langa un teren de antrenament, aveti maxim 2000 de oameni la meciuri (cand e sambata, ca in rest nu vin decat aia 500 de la “derbiul cersetorilor” cu Dinamo lu’ Badea) si sunteti activi doar pe facebook, de mana cu liceenii cu cosuri pe fata.
Nu sunt deloc fan al ultrasilor dar le urez celor de la PRA sanatate si succes maxim – ca stiu ca va zgariati pe fata cand ii vedeti. 😀
se repeta situatia de la baschet …. au inceput tare si cu optimism, acum daca se mai aduna 50 de cetateni ….. lumea nu este interesata de neputinciosi, suporterii vor competitie si infruntare la un nivel cat se poate de inalt….. aiureli din astea tip rivalitati stradale sfarsesc mereu in anonimat!
Pentru “cârcotașul de serviciu”
Pe cei 2.000 stelisti de la meciul cu Sepsi, menționați în articol, nu i-am inventat si nici nu i-am numărat, pentru că nu am fost la meci!
Însă eu mă documentez! Numărul de “2.000 de fani steliști” a fost dat de presa sportivă, mai exact Digi Sport, cea care a transmis în direct la TV meciul și a avut reporteri la fața locului!
Eu nu contest cifrele date de presă, decât dacă am dovezi reale, nu imaginare ca să-mi dau motiv pentru a pune placa aia cu “presa și planeta sunt vândute ciobanului”. 🙂
Ia lumină d’aici:
“În tribunele Stadionului Tineretului din Brașov au venit, în mod organizat, și aproximativ 2.000 de fani ai roș-albaștrilor, care au format galeria echipei lui Nicolae Dică. Dotați cu steaguri tricolore, susținătorii vicecampioanei au cântat de cum au intrat în Brașov, în drumul spre stadion, dar și în tribune.”– scrie digisport.ro.
Link: http://www.digisport.ro/Sport/FOTBAL/Competitii/Liga+1/Organizatorii+de+la+Sepsi+au+anuntat+echipa+in+limba+maghiara+Re
Print screen: https://image.prntscr.com/image/iLlWYNEfRyq1TXLNV58Weg.png
QED
Videoclip cu urletele clare “ria-ria Ungaria” din min. 17
https://youtu.be/lo0lcBa1hYA
Incet ,incet se formeaza o galerie frumoasa si tot mai numeroasa .rip sud!
http://www.steaualibera.com/2017/10/04/unde-e-talpan/
Rar mi-a dat sa vad atata pupincurism si linguseala ieftina, unde dracu e Talpan ??
Va zic eu unde, la un schimb de experienta cu omologul sau din Coreea de Nord.
talpan coada de ciocan …. face laba?!
“Sunt multi care considera ca e bine ca avem liniste in jurul echipei. ”
Pai cu aia 500 de suporteri e normal sa fie liniste. 😀
In rest, e normal sa fie Talpan tratat precum un zeu. Adrian, Moweed, Marius si cine mai scrie pentru site-ul ala de dezaxati erau becalistii numarul 1 prin 2005-2006 – de se plangeau pe site-ul asta ca de ce site-urile de sport nu sunt corecte cu domnul Gheorghe Becali. La ei, pupincurismul nu dispare, ci isi transforma tinta de interes – azi e patronul, maine e un fost jucator, poimaine e juristul de la CSA. Daca ar fi un psiholog printre noi, ne-ar explica cum sta relatia dintre Steaua Libera si amorul neimpartasit, cum talpanistii sunt basically niste stalkers innebuniti ca nu sunt iubiti asa cum iubesc ei.
Pai cine sa-i iubeasca? Poate Pomohaci :))
in vremurile vechi la care faci trimitere domnul gheorghe becali, printre alte multiple facilitati, dadea mobile si platea abonamentele nu doar titularilor ci si ptr familie …. era o epoca prospera haiducie in peluza colorata!
Stima pentu com alexandru-h.
Mi-am adus aminte, ce s-a mai intamplat cu marea plangere la CNA a l@b@rilor ?
@killertits
Se tot reporteaza de la o sedinta la alta! Ultima data a figurat pe ordinea de zi a sedintei CNA din 03.10.2017:
“….
A. Rapoarte reportate:
1. Antena 1 – Emisiunea Chefi la cuțite difuzată pe 18 și 25.04.2017 – reclamația nr.3974/10.05.2017;
2. Digi 24, Digi Sport 1, Dolce Sport 1, PRO TV , Sport Total FM, Sport.ro, TVR 1, TVR HD – emisiuni sportive difuzate în perioada iulie – septembrie 2017 – cu reclamații și plangere administrativă prealabilă (adresa nr.7898/22.09.2016)
…”
A avansat de pe poz. 4 unde se afla la sedinta anterioara din 28.09.2017.
Deci, daca deducem ca din rapoartele reportate se analizeaza cam doua pe sedinta, ar fi de presupus ca pe 3 oct. sa se fi discutat si aceasta plangere!…
Pun asta aici : https://gyazo.com/d32dc8550863286ffc9ebcd66df73e60
Nu de alta dar s-ar putea sa dispara de acolo, antiexemplu ala a pus punctul pe i, chiar daca din comenturi pare de al lor, dar totusi parca unu care are totusi ceva in cap.
Din nou, singurii care au dreptul sa se planga la CNA sau in justitie sunt detinatorii marcii “vatamate”, adica CSA. Nu exista vreo modalitate legala ca niste anonimi de pe net sa obtina castig de cauza in probleme fara jurisdictie – caci nu au interese oficiale vis-a-vis de chestiunea cu rostirea numelui Steaua la televizor.
Vorbim ca sa vorbim – am vazut acum un alt imbecil de pe siteul ala care a descoperit ca CSA nu e afiliata FRF. No shit, Sherlock!
AH exact. Ba mai mult nici nu au depus un minim de efort ca sa redacteze o cerere corecta. Instanta a interzis ca Becali sa mai foloseasca numele de Steaua si ca decizia i se adreseaza si PRO TV-ului:))))))))).
Oare de ce cei de la CSA nu se plang? Pai e miros de cascaval. Sa nu credeti ca vreodata o firma anonima de pariuri(eu nu am auzit de ea) ar fi semnat un contract daca nu ar fi existat acest scandal prin care se promoveaza clona.
Eu am citit articolele celor de la sportb.ro in care jurnalistul ala prezinte cu dovezi(nu ziare.com) unele chestii. O sa fie interesanta asociarea si cine va semna.
Traim vremuri tulburi… faptul ca cei de la Sepszi canta in maghiara, traduc in maghiara si altele nu cred ca e o problema, e comunitatea lor, echipa lor, dreptul lor…
Dar in momentul in care tu vii si arborezi drapelul altei tari, ba chiar scandezi numele altei tari… asta e deja prea mult si nu are nimic in comun cu dorintele (mai mult sau mai putin justificate) de regionalizare sau autonomie. Banner-ul galeriei a fost asadar punct ochit, punct lovit!
Ca vrei autonomie, ca vrei sa te gestionezi tu, ca vrei sa iti protejezi cultura si limba…foarte bine, stam la discutii si vedem cum e cel mai bine. Dar cand vii si canti imnul altei tari, strigi numele altei tari, fluturi drapelul altei tari…ai sarit calul nene!
Tinutul Secuiesc e un cacat flambat in vant , care ar avea zero rezonanta daca tzaranetul romanesc nu i-ar baga in seama atat. Periodic apare cate-o stire-filmare in care un dobitoc are chef sa incinga spiritele, cum a fost tzaranul din ‘cazul Kaufland’ care s-a dovedit a fi un provocator imbecil in cautare de afirmare. Atat eu cat si nenumarati cunoscuti nu am avut probleme in zona aia, cat timp te prezinti respectuos. Mi se pare normal sa te afisezi asa intr-o zona de care esti strain. Am patit chestii mai urate in Oltenia cu copii care aruncau pietre in masini cu numere de Bucuresti. Cine a calcat in viata lui intr-o discoteca de la tara stie foarte bine ca nu ai ce sa cauti acolo cu figuri de Bucuresti.
Nu e o noutate sunt lucruri pe care le stim cu totii, dar multi refuza sa le accepte. Ca au secuii dementii lor, foarte frumos, pe mine ma intereseaza ca romanii mei sa nu fie dementi.
PRA au demonstrat ca nu s-au desprins de mentalitatea […] stramosilor lor peluzari. Aceeasi poveste, aceleasi prostii. Ma duc intr-o deplasare in orase predominant locuite tot de romani (ba chiar de unii care se considera mai romani ca ceilalti), gen Cluj sau Brasov si ma apuc sa dau lectii de nationalism si patriotism. Lucruri care , evident, nu fac decat sa provoace si mai mult dispret fata de capitala/centru.
E cam greu sa pretinzi respect fara sa-l oferi…
Apropo de peluzarii nostrii ( sud si acum ceva timp aia de la catzaua lesinata ) si idolii lor din polonia : http://www.sport.ro/campionate-externe/umilinta-incredibila-pentru-o-echipa-de-champions-league-fanii-lui-legia-i-au-dat-jos-din-autocar-pe-jucatori.html
Asta e ultraseria la care va raportati voi ? Stimati liberi ?