Video & Foto: FC Steaua 3-3 CFR Cluj

de | ianuarie 24, 2022

Egal spectaculos contra liderului!

Egal spectaculos contra liderului!>

FCSB a obținut doar un rezultat de egalitate, scor 3-3, pe teren propriu, împotriva celor de la CFR Cluj, în primul joc din 2022.

Octavian Popescu a deschis scorul în minutul 24, cu o execuție care se vede, de obicei, în marile campionate ale lumii, însă oaspeții au egalat, cu mare șansă, la o fază fixă, după numai 12 minute, prin Debeljuh. Atacantul croat i-a adus pe clujeni în avantaj în minutul 40, după o nesincronizare a echipei noastre și a demonstrat, astfel, norocul providențial al celor de la CFR. Anton Petrea a mutat la pauză, scoțând din teren fundașii laterali Ovidiu Popescu și Denis Haruț, precum și pe Claudiu Keșeru și i-a introdus pe Vinicius, Gheorghe și Dumiter, schimbând sistemul de joc. Ultimul a avut o șansă uriașă de a înscrie, după o pasă senzațională a lui Octavian Popescu, însă Gheorghe a fost cel care a adus egalarea, în minutul 71, din pasa lui Florinel Coman, intrat și el în partea secundă. Din păcate, împotriva cursului jocului, CFR a înscris din nou, tot la o fază fixă, prin Alexandru Chipciu (77). Finalul a fost unul incendiar, cu mai multe ocazii ale roș-albaștrilor, iar efortul acestora a fost răsplătit în prelungiri, când Iulian Cristea a înscris cu capul, din pasa lui Valentin Gheorghe.

Roș-albaștrii rămân la 10 puncte în urma liderului și se vor deplasa, duminica viitoare, în Ștefan cel Mare, pentru Derby.

Sursa: www.fcsb.ro

?VIDEO FCSB 3-3 CFR

Rezumat
Toni Petrea, Conferință de presă dupa meci
MVP-ul Tavi Popescu despre super golul marcat: “Specialitatea casei pentru mine”
Eroul Iulian Cristea
Alex Chipciu
Magia derby-ului văzută din tribună
Reacția lui Gigi Becali

Sursa: YouTube

?FOTO FCSB 3-3 CFR

Sursa foto: www.fcsb.ro

X Ray

26 de comentarii la „Video & Foto: FC Steaua 3-3 CFR Cluj

  1. bucur

    DA, a fost un “egal spectaculos” !!!
    Ce mi s-a mai parut mie spectaculos in acest meci de 3-3 ???
    – da, scorul de 3-3….deci 6 goluri !
    – exactitatea traiectoriei sutului din care a marcat Tavi Popescu(nota 10), “specialitatea casei” ! !
    – sistemul de joc din repriza a doua, cu 3-5-2, net superior celui din repriza I – surprinzandu-l pe D. Petrescu si pe aparatorii sai care erau in deruta totala spre final, cand au primit golul cu nr. 3 !
    – actiunile sclipitoare ale lui Valentin Ghorghe atat la golul marcat din centrarea reusita de Coman, cat si la centrarea din care a marcat Cristea !
    – sustinerea efectiva si afectiva dovedita de Peluza Nord, dar si de restul spectatorilor prezenti pe stadion !

    16
    1
  2. FortuneTeller_revived

    Toni Petrea nu e un antrenor rau, dar nici experimentat. Dpv defensiv echipa e intr-un regres evident, ceea ce nu inspira incredere. Nu vorbesc de performatele individuale ale fundasilor, ci felul in care echipa e asezata pe momentul de aparare. La o echipa tanara, in formare, nu prea merge cu un antrenor fara experienta. Oricum, anul asta sansele noastre la titlu sunt maxim 1%, deci sa zicem ca are timp sa lucreze la formarea unei identitati de echipa. Insa un esec timpuriu in cupele europene in toamna ar fi greu de digerat.

    PS ”Pot să-l dau cu 100 de milioane dacă luăm campionatul”. Becali e sigur că va da lovitura cu Octavian Popescu. Hmmm, s-ar zice ca patronu’ incepe sa inteleaga legatura directa intre performantele echipei si pretul marfei de export… Acum sincer, daca intelege si ca interventiile sale permanente sunt un auto-sabotaj, atunci suntem aproape de revenirea la normalitate.

    5
    2
  3. vasglo

    Si acum o gandire “la rece”:

    – un punct care valoreaza cat o victorie!.. Sa nu-mi spuna cineva ca Danutz n-a venit la Bucale pentru a se incorona victorios in fata unor “mitici” 🙂
    – Cufuristii nu sunt “zmei”;
    – am ramas la 5 puncte de aia care s-au pregatitit la Maslina Noua in vreme ce noi ne-am pregatit acasa;
    – sa egalezi la 3 in ultimul minut o echipa cu Bursucul pe banca, e de domeniul fantasticului;
    – sa-l vezi pe “cel mai mare antrenor” din campionatul nostru, ala care a refuzat Nationala pentru bani, ca injura ca la usa cortului, e o satisfactie;
    – cand un pusti de 18 ani isi bate joc de “experimentatii” tai, ca patron incepi sa te gandesti!;
    – sa vezi Mandria Ardealului dominata in repriza a doua, tine de cupele europene;
    – sa continuam noi rezultatele pe care la avem cu Petrea si sunt convins ca , tinand cont de programul sezonului regulat, ne vom apropia de Cufuristi pana la play-off!

    Hai tata, ca se poate!.. 🙂

    3
    1
    1. FortuneTeller_revived

      Din nefericire nu cred ca ne apropiem de CFR, sunt prea multe interese legate de banii bagati (nu zic de cine 🙂 ). Si nici nu ar trebui sa ne facem un titlu de glorie dintr-un egal cu CFR, fie el la 3-3. Pur si simplu inseamna fix zero. CFR sunt niste amarati, le-au data aia din Europa cu terenul in cap. Iar ai nostri sunt inca in faza de dezvoltare. Ce am castigat? Experienta unui joc cu miza si peste media Ligii 1, care contribuie la niste perspective mai bune pt alde Tavi Popescu, Sut, Olaru. Anul viitor vom avea o echipa si mai omogena, sa speram ca ramane si Petrea (pt continuitate!), deci probabil ar trebui sa fim favoriti in fata celor de la un CFR imbatranit si din in ce in ce mai lipsiti de motivatie. Asta ca sa nu amintesc de factorul financiar, si mai ales presiunea imensa la Cluj pt o evolutie peste media ultimilor ani in Europa. Ce am pierdut ieri? Posibilitatea de a face campionatul prezent interesant. Si sansa lui Petrea de a arata ca e gata pt tagma antrenorilor de varf. Practic, FCSB a pierdut cateva luni de relevanta fotbalistica in anul 2022. Sa speram ca pierderea actuala va fi compensata de o ambitie ulterioara.

      5
      2
      1. vasglo

        Fortune

        Eu sunt mai optimist din fire iar optimismul meu rezulta din programul ultimelor 8 etape ale sezonului regulat. Astfel, CFR va juca cu 3 echipe de play-off, respectiv cu Botosani (a), CS Craiova (d) si Voluntari (d), in vreme ce noi numai cu doua, si pe terenul nostru, adica cu Farul si Voluntari.
        Nu as zice nici ca meciurile CFR-ului cu UTA (a), Rapid (a), Sepsi (d) sunt chiar simplu de castigat!
        Cred ca nici Dinamo, pe care o vor intalni acasa in ultima etapa, nu va fi o prada usoara, avand in vedere lupta lor pentru salvare. Vom vedea de ce sunt in stare cainii in meciul urmator pe care il vom juca cu ei.

        In afara de meciurile cu Farul si Voluntari (pe care le jucam acasa), noi mai jucam cu echipe din afara playoff-ului, adica Dinamo, FCU Craiova, Clinceni, Chindia, Mioveni si Arges.

        De asemenea, imi pare ca o sursa de a castiga/pierde puncte sunt meciurile cu Voluntari pe care atat CFR cat si noi le jucam succesiv, in penultima si ultima etapa a sezonului regulat, CFR in deplasare, noi acasa!..

        “….sa continuam noi rezultatele pe care la avem cu Petrea si sunt convins ca….” 🙂

  4. Gosu

    Bai fortune , să mă scuzi ca te iau asa dar te sucesti mai ceva ca o fata mare și cam refuzi sa pui punctul pe i, în cazul asta pe T. Problema începe cu B de la bou sau Becali. Rămas blocat în marile răzbeluri ale nasului , uita ori se face ca ploua când vine vorba de zerourile de victorii ale lui Gica în Europa și multiplele furaciuni din Romania.
    Ca sa o dam pe romgleza :
    1) Echipa lui Gicuta era una de știfturi promovata de presa, de bănuțul finului și de FRF u. Drept dovada în Europa a luat-o Gica în freza mai rău ca oricare alta campioana.
    2) Nu poți face performanta cu tineri. Vezi dovada mai sus. Poți promova 1-2 lupi tineri doar pe lângă adunătură experimentată.
    3) Ciobanul de la noi încă ahtiat după bani crede ca poate repeta experienta lui Gicuta și concomitent ca poate vinde un Man. Se degradează mai rău ca un rahat în soare. Dacă acum 5 ani era conștient ca fără grupele Europa League e praf, acum se iluzioneaza cu milioane de mani la însemnele rahatului mai mic de Stoica.
    4) Acum câteva articole am spus ce înseamnă CFR Cluj. Drept urmare fără bănuț de la buzunar sănătos nu va mai exista vreo fcsb/Steaua campioana.
    5) Și o repet nu poți face performanță cu manji în echipa. Tot respectul pentru Ianis , Tavi și restul, dar nu merge cu toți în același timp. E destul de grav sa te chinui sa dezmembrez o trupa de bunici. La fel de trist e sa vezi ca unul precum keseru (în care personal mi am pus niște sperante) nu poate sa și găsească motivația lui Deac.
    În rest cum am stabilit. Îmi pare rău pentru nea Toni asta. Face puncte, spre deosebire de alții. Am spus-o și o voi repeta : uitați va la statisticile noastre cu asta antrenor. Nu I se poate reproșa decât ca îl are pe cioban antrenor. Dar pana la urma cineva trebuie sa antreneze și Steaua lui Gigi …

    1. FortuneTeller_revived

      @Gosu: Pai in mare parte sunt de accord cu tine, nu stiu de ce crezi “ma sucesc”. Ai dreptate cam 90% din ce ai zis, cu urmatoarele mentiuni:
      1. Viitura lui Hagi nu e singurul model de promovare a junimii. Da, Hagi s-a facut frate cu necuratul pt un titlu de campioana si crearea unui pedigree mincinos. Apoi s-a linistit. Un exemplu al modelului pe baza de junime, mai de succes in Europa, este Ajax Amsterdam.
      2. In opinia mea, Viitura lui Hagi da chix nu pt ca foloseste tineri (oricum, mai nou e axat pe resapat jucatori cu anvelope uzate), ci mai degraba pt ca nu-i pregateste bine. Modelul lui Hagi a fost sa “fure” toti componentii loturilor de juniori, sa-i eticheteze ca fiind produs al academiei sale, cu vanzare la orice pret. Poate are “ochi” de scouter, dar ca organizare a clubului, si filozofie a dezvoltarii tinerilor, e praf. Recent era un articol citibil prin presa romana, comparand pe Dragomir ala de la Arsenal Londra cu Hagi Jr. Dragomir arata ca un atlet, gata sa lupte pt un job de fotbalist, Hagi Jr arata ca un pricajit venit la o miuta in curtea scolii. Ai nostrii invata sa dea exterioare, sa posteze pe Facebook goluri din afara stadionului, si sa faca tatuaje mai ceva decat Yakuza.
      3. Tot in opinia mea, se poate construi o echipa valoroasa cu o majoritate de tineri. Da, iti trebuie lideri pe teren si in vestiar, si aia trebuie sa fie maturi. Dar nu sunt de accord cu limita maxima de 1-2. Si ai dreptate 100%, nu poti sa vinzi anual ce-i mai bun dintre tineri, si sa speri in acelasi timp ca o sa creezi o echipa valoroasa. Aici trebuie cicluri de minim 3-5 ani. Ii cresti, ii promovezi, ii tii pt performanta, si apoi resetezi ciclul cu vanzarea simultana a mai multor jucatori.
      4. Referitor la chestia cu performanta. e de definit de inseamna “performanta”. Pt daca performanta inseamna un trofeu in Romania, atunci e jale. In opinia mea, performanta inseamna sa te “bati” cu astia din Europa. Sigur, e greu de visat la Real, Bayern, PSG, Chelsea, etc. Dar macar ailalti, sa fii un Sahtior sau Spartak. Si acolo nu ajungi cu gloabe batrane, ajunse pe plai mioritic pt apus de soare.

      4
      2
  5. antos

    5 puncte înseamnă cele 2 meciuri directe, nu i chiar atât de departe primu loc, plus programul mai ușor până la final de sezon, șanse sunt, acum depinde și cât de mult se bagă gigi peste echipa

    1. FortuneTeller_revived

      Nu cele 5 pct sunt multe, dar jocul nostru (mai ales defensiv) si mica cooperativa din playoff sunt obstacole mai mari. Nu comentez arbitraje si alte mici atentii. Voluntari, Botosani, CSU, Farul/Rapid/Arges sunt cei care vor decide cu adevarat campioana. Dintre toate, numai Botosaniul va juca pe bune. Voluntariul e un mic cuib de dinamovisti, nu are nici o motivatie reala pt performanta, e departe oricum de locul 2. Am zis de BT. CSU/Farul/Rapid sunt fara perspective si doar marginal cu obiective. As zice ca toate echipele in afara de BT sunt mai degraba anti-FCSB decat pro-CFR, dar suficient pt a juca maxim impotriva noastra, si la alibi contra CFR. Mai mult, Rapid sau CSU vor avea clar o norma de glezne FCSBiste rupte (pe stilul Sepsi). Dpv matematric, daca batem in toate partidele, suntem campioni fara sa depindem de altii. Dar voi credeti ca nivelul actual al jocului inspira o asemenea confidenta?

      5
      2
  6. Toronto90

    Salutare, incerc sa imi gasesc un hobby pe timpul weekendului. Propun un concurs de pronosticuri pentru Liga 1. Daca cineva e interesat, let me know.

    1 x 2

    Pentru fiecare meci ghicit corect = 1 punct.

    Doar un premiu = McDonalds 100 $ Gift Certificate pentru ocupantul locului 1. O sa pun clasamentul imediat dupa fiecare etapa.

    Daca va fi egalitate intre mai multi users, vom alege o alta competitie la final sa departajam printre campionatele care se vor inca desfasura.

    Topicul pe forum este aici:

    http://www.fcsteaua.ro/forum/index.php?/topic/37196-concurs-de-pronosticuri-liga-1/#comment-693420

    Am pus deja prima etapa.

    *Nu va mai fi circul ca la premiul trecut acum mult ani. Cine stie cunoaste, 🙂
    *Daca nu e nimeni interesat o sa-l rog pe Xray sa steraga topicul dupa etapa asta.

    1. FortuneTeller_revived

      Pai avem circul asigurat de pechinezi, iar va plange Torje… Hai sa pronosticam cate goluri dam la javre. Pronosticul nu accepta numere mai mici de 3 :), dar poate merge pana la 2 cifre.

      3
      2
  7. Gosu

    Declaratia lui Loti….mie mi-a dat fiori. Mi-a adus aminte de Steaua, de mandrie , de dorinta , de tot ceea ceea ce am fi putut si trebuit sa fim. Nu ma refer la Fcsb, ci la toata scarba pe care o poate provoca fotbalul romanesc actual.
    Omul asta in cel mai amuzant dar serios mod posibil a spus lucrurile sincer, probabil fiindca faulteaza limba romana si scapa de clisee. Sau poate asa a fost el mereu, putin nebun. Ca toti cei de atunci, nebuni si frumosi. Si indraznesc sa spun ca-l indragesc mult pentru faptul ca are mandria unui campion.
    Cat de frumos a vorbit si despre Edi…baiatul caruia ii scotea dintii de lapte. Pacat domnilor ca asta e nivelul pe care il avem. O metafora frumoasa, foarte frumoasa…

  8. xray Autor articol

    ?⚽️ Constantin Budescu a plecat de la FC Steaua la FC Voluntari, dar are cuvinte de admirație față de un stelist. “Magicianul” mărturisește că a rămas profund impresionat de tânărul Octavian Popescu, autorul unui gol antologic în derby-ul roș-albaștrilor cu CFR Cluj.

    ?”Tavi este un jucător foarte bun. Până să-l întâlnesc la Steaua, din ce vedeam la televizor, nu mi se părea chiar așa de bun. Dar, după ce l-am văzut la antrenamente, și chiar și la meciuri, le-am spus și colegilor că e mult mai bun decât ceea ce vedem noi la televizor.

    Cu siguranță n-a fost întâmplătoare execuția lui din meciul cu CFR. Are execuții la fel și la antrenament”, a spus Constantin Budescu, în cadrul unei conferințe de presă susținută la FC Voluntari.

    https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=5563682836980504&id=1628952627120231

    11
    1
  9. xray Autor articol

    Opinia unui stelist adevărat:

    “Discuția despre Oct. Popescu se împarte între „e umflat, va eșua” și „e o dezamăgire.” Toți formatorii (în cazul lui Lupu și Pancu, formatolii) de opinie stau la gard și așteaptă eșecul ca să fie primii care spun ”v-am zis io că e slab! hâc.”
    M-am uitat și eu pe cifrele tinerilor u21 care sunt acum în vogă în Europa.

    DISCLAIMER: A nu se înțelege că îl pun pe același loc pe Popescu cu mai știu eu cine de la Man City sau Borussia, nu ! Pur și simplu am vrut să văd de ce e tratat atât de aspru al nostru, să văd ce cifre au vedetele u21 ale marilor cluburi în campionatele lor interne.

    Șocant…not, dar Octavian Popescu are o dezvoltare absolut firească, perfect simetrică. Sigur, la noi, nu în vest, dar nu este sub nici o formă umflat și în nici un caz o dezamăgire. Este exact cum trebuie să fie raportat la tinerii din alte ligi.

    Sezonul ăsta, în campionatul intern, Popescu a produs 7 goluri. Pun și penaltyul scos cu UTA. Vorbim de un fotbalist care avea încă 18 ani înainte de pauza de sărbători. Iar sezonul trecut, când avea 17 ani, mergea pe 18, a produs 12 goluri (trei pen. obținute.)
    CIFRELE, pt un jucător de vârsta lui, sunt remarcabile. Absolut remarcabile.

    De unde mama dracu atâta zoaie aruncate în el ? De unde până unde Popescu e considerat dezamăgire ? Poate și din frustrare, dar cred că 90 la sută din cât de dobitoci sunt toți. Analiști, moderatori, experții în nimic „Simona ne prezintă știrile, ce rochie frumoasă ai Simona !”

    Așadar, revenind la comparații (DIN NOU, neînsemnând că îl pun pe stelist la același nivel cu tinerii din primele ligii din vest ) jucătorii de aproximativ vârsta lui Popescu ori un pic mai mari au cifre interne cam ca ale românului.
    – Foden de la Man City are sezonul ăsta 8 goluri produse. Iar sezonul trecut a produs 14 goluri în prima divizie.
    – Mason Greenwood de la MAN Utd are sezonul ăsta 6 goluri produse. Sezonul trecut a produs 9.
    -Sancho, Man Utd, are un gol produs în 17 meciuri, dar sezonul trecut a produs 20.
    – Havertz de la Chelsea a produs 4 goluri sezonul actual și 9 sezonul trecut.
    – Joao Felix de la Atletico Madrid a produs în Primera 3 goluri. Sezonul trecut 14.
    – Bukayo Sako de la Arsenal a produs 10 goluri sezonul actual, 9 sezonul trecut.
    – Gavi de la Barcelona a produs 4 goluri în actualul sezon.

    După toate criteriile Oct. Popescu se dezvoltă absolut corect. Fiind mijlocaș lateral, care tinde a se stabiliza în centru. Nu a avut timp să dezamăgească, umflat, o arată cifrele, nu e. E doar un fotbalist realmente talentat, aflat sub lupa unor diletanți. Iar unii confundă lupa cu fundul sticlei.”, scrie Sergi Lopez pe pagina sa de facebook.

    2
    1
    1. FortuneTeller_revived

      Comentariu pertinent. Tavi Popescu e exemplul perfect de ce dorinta de performanta trebuie axata pe valoare indiferent de varsta, iar nu pe experienta. Daca nu-i intra fumuri in cap, poate ajunge un jucator bun. Sper din suflet sa lucreze si la chestii “secundare” gen dieta, musculatura, atitudine, psihic, etc pt ca in cupele europene fundasii nu stau ca popicele pe teren (precum aia de la CFR), si nici portarii nu prea vor fi prinsi cu alte treburi cand suteaza el.Ce bine ar fi daca Becali incearca sa construiasca o generatie, si nu sa vanda la bucata.

      2
      1

Lasă un răspuns