S-a vrut „ca la teatru”, teatru este. Adică publicul vine, se ocupă scaunele de către indivizi, se sparg semințele, se flutură fularele ca să vadă și adversarii cât de frumos e pe la noi, se bea suc, camerele video caută femeile frumoase ascunse sub fard, iar dacă publicului îi place piesa, rămâne, iar dacă nu, o taie acasă. Orice alt comportament nu este posibil pentru că legătura creată între omul din tribună și jucător este superficială, cadrul în care s-a dezvoltat este limitativ bazat exclusiv texte și imagini postate pe Internet, iar atașamentul dincolo de impactul rezultatului imediat nu este posibil.
Există o legătură fundamentală ce se leagă între o grupare sportivă și suporterii acesteia. În acea zonă se plasează spiritul acelei grupări, iar în cazul fotbalului este principalul factor care ține echipa în viață, conectată la sistemul competițional și la performanțe. Drama echipelor bogate și frumusețea fotbalului se plasează în această zonă. Poți să aduci cei mai valoroși jucători din lume, să obții ceva victorii, dar totul este limitat în timp pentru că bazele sunt în altă parte. Este vorba de oameni, de dragoste, pasiune, patimă, din toate câte un strop. Fotbalul a fot creat pentru suporteri, din rândurile lor își trage seva și va înceta să mai existe atunci când aceia pentru care a fost inventat nu vor fi mai integrați în fenomen.
Practic vorbim de acel ceva care-l ține pe suporter în tribună pe ploaie sau când adversarii conduc pe tabela de marcaj. Este elementul care-i dă dreptul suporterului să taxeze derapajele știind că admonestările sale vor fi înțelese tocmai ca pe un act sinonim cu „îi pasă”, ca pe o ceartă în familia în care apa și sângele nu se amestecă.
Drama FCSB-ului, în fond motivul ce a stat la baza ruperii echipei Steaua în două, CSA și FCSB, nu a avut doar un fundament juridic ci a constat în faptul că această legătură dintre sportivi și suporteri a fost anulată în timp.
Există o formă de prostie contagioasă și care se răspândește cu ușurință mai ales în fotbal, având ca efect direct suprimarea inteligenței emoționale. Pe scurt, comportamente și decizii adoptate pe fondul existenței unei personalități narcisiste neexistând capacitatea intelectuală a estimării consecințelor. Din dorința de a avea Steaua cu totul, George Becali, un primitiv, așa cum bine l-a caracterizat istoricul Neagu Djuvara, și-a început lucrarea tocmai anulând acea relație care exista pe stadionul Steaua între oameni. Făcând o figură de stil s-a comportat ca acel colecționar care s-a apucat să-și slefuiască monede vechi de 2000 de ani, anulându-le valoarea.
Interpunerea personalității sale a avut efecte nocive, ruptura creată lăsând un gol imens ce a fost umplut de apariția suporterului modern. În paranteză fie spus inclusiv metamorfozele din cele două peluze steliste îți trag seva tot de aici. Pe de o parte s-a născut peluza de protest SUD și pe de altă parte a existat și strategia NORD, mai nuanțată, de a se adapta la situație pentru a nu i se face rău echipei. Ambele și-au avut limitele lor, pentru că în conjunctura creată nu aveau cum să reușească.
Revenind la cauze, pe măsură ce echipa a devenit doar a lui Becali, suporterul nu s-a mai simțit valorizat, fiind exclus din ecuație. În treacăt fie spus, un om educat ar fi realizat faptul că existau soluții inteligente pentru a acționa astfel încât, din postura de manager sau de finanțator, să fii respectat tocmai dăruindu-i publicului ceea ce i s-ar fi cuvenit, un rol. Pentru că este importantă și percepția în timp, moștenirea lăsată, dar pentru asta trebuie să fii cu adevărat inteligent și să ai un simț al istoriei. Și uite așa s-a creat această hidoșenie FCSB.
Suporterii cu tâmple cărunte își aduc aminte că în urmă cu 20 de ani, în momentul în care pe Ghencea începea lumea să-l hulească pe un jucător după ce „nu mai juca nimic de 3 etape”, pe întreaga echipă sau pe antrenorul acesteia, lucrurile erau groase. Practic era semnalul că publicului i-a cam ajuns. Uneori ieșeau în față președinții echipei și-și cerea scuze suporterilor, alteori veneau explicații pentru eșecuri dar și angajamente pentru a se redresa situația. Așa s-au născut „Steaua nu face două meciuri proaste la rând”. Exista un nivel de toleranță peste care nu se putea trece la nivelul tribunei și toată lumea știa că, odată declanșată furia, se va întâmpla ceva. Fie echipa își revenea, fie pleca antrenorul ori jucătorul taxat era pus pe linie moartă, situația era de așa natură încât era evident faptul că, deși lipsit de putere decizională, publicul era cel care conta. Iar în clipa în care publicului i se dă satisfacție, la nivelul massei se conștientizează faptul că se ține cont de ea, de prezența ei, massa devine importantă. Într-un astfel de context nu exista loc de lehamite, iar conducătorii echipei erau cei inteligenți tocmai pentru că nu încălcau regula de aur a fotbalului și anume să alimentezi relația de atașament dintre suporter și jucător, să o lași să se consume, pentru că după eșecuri veneau și victoriile, iar relația era tot acolo.
Tragedia FCSB-ului este că, odată anulată această relație, și-a făcut loc în tribune noul suporter, vorbim aici în principal de adolescenți sau de hoardele de simpatizanți GB. Neînțelegând că face parte dintr-un scenariu falimentar pentru sport pe termen lung, acest suporter a învățat o lecție greșită. Nivelul său de implicare este redus, nu știe că a existat cândva și un alt profil se susținător, nu conștientizează faptul că rolul său ar putea fi dincolo de simpla prezență în tribune și de aceea nici nu știe când să-și susțină favoriții și nici când să-i sancțineze. Bucuros că are acces în stadion, râde ca un tâmpit înainte de debutul meciului atunci când îți flutură fularul, își urlă dragostea pentru „echipă și pentru culori” la 1-0 împotriva unui adversar mediocru din campionatul intern și pleacă acasă în minutul 75 atunci când disconfortul crește accentuat. Este o formă oligofrenie la meciurile FCSB-ului de te crucești, ți se face rușine că această mutație de club ar fi avut vreodată legătură cu echipa Steaua București. În fond aceasta este moștenirea lui George Becali, somnul rațiunii și semnalul renașterii spiritului Stelei sub haina CSA.
Il Soldatino
Sursa: http://Asavoaeicatalin.wordpress.com
