⚽️?Steaua din Liga 1 se califică în turul al 3-lea din UEFA Conference League, după o dublă victorie în disputa cu „Steaua” bulgarilor CSKA 1948.
”Roș-albaștrii s-au calificat în turul 3 preliminar al UEFA Europa Conference League, după ce au învins-o, în dublă manșă, pe CSKA 1948 (1-0 în tur, la Sofia, respectiv 3-2, în retur, la București).
În partida din Capitală, roș-albaștrii au deschis scorul prin Damjan Djokovic, în minutul 27 și lucrurile păreau să fie rezolvate deja. În a doua parte, însă, oaspeții au egalat prin Pedrinho, în minutul 49, iar Daskalov i-a adus pe bulgari în avantaj prin Daskalov, în minutul 68. Același Damjan Djokovic a adus liniștea pentru echipa noastră, în minutul 82, iar Octavian Popescu a semnat dubla victorie a FCSB, în minutul 90+1.
Partida s-a disputat fără spectatori, în urma unei decizii a Comisiei de Disciplină și Etică a UEFA.
Pentru echipa noastră urmează ”dubla” cu FC Nordsjaelland, din Danemarca, partida tur urmând să se dispute pe 10 august, la București.
Până atunci, însă, pentru roș-albaștri urmează meciul de duminică seară (21:30), contra celor de la CFR Cluj, pe Stadionul Steaua, care va fi, cel mai probabil, umplut până la refuz!”, scrie www.fcsb.ro.
Rezumatul meciului
AVANCRONICĂ
Meciul FC Steaua – CSKA 1948 se dispută joi, pe Stadionul „Arcul de Triumf”, de la ora 21:30, în manșa secundă a turului doi preliminar din UEFA Conference League.
Steaua din Liga 1 nu a încercat să închirieze un stadion mai mare pentru meciul retur cu CSKA 1948 Sofia, pentru că spectatorii nu au acces. Motivul este reprezentat de o suspendare primită de la UEFA după meciul cu West Ham United de pe Arena Națională, din ediția trecută a grupelor Conference League.
Vicecampioana României nu se va putea baza pe Vlad Chiricheș și pe Damjan Djokovic, dar va reveni Risto Radunović.
FORZA STEAUA!❤️?
X Ray
Calificarea nu este încă jucată, chiar dacă Becali nu își mai pune probleme cu acest meci, asta deși am câștigat la doar un gol diferență. Indiferent cine va intra pe teren, concentrarea trebuie să rămână la cotele aferente unui meci din cupele europene. Partea bună e că chiar și în condițiile în care unii jucători sunt ținuți pentru meciul cu CFR, avem destui fotbaliști valoroși, dornici de afirmare, care merită să joace într-un asemenea meci. Hai Steaua!
Sper că nu vom avea surprize și că vom rezolva meciul repede.
Basel scoasa de Tobol Kostanay, primul soc.
M-aș bucura sa nu avem accidentați
Hagi revine de la 2-0. 2-2. Sepsi conduce. Ar fi bine toate 4 sa mearga, pentru puncte.
Rezultatele bune au ascuns problemele de joc. Sa speram ca trecem cumva de bulgari, dar va trebui schimbat ceva, altfel e jale cu CFR si danezii.
Prea multe mistocareli in joc, unii parca aveau lene. Noroc cu Dawa ca azi a fost intr-o zi buna, Djokovic si Olaru. Restul – castraveciori murati. Incredibil insa, in aceasta mizerie de meci, comentatorii Digi au reusit sa fie si mai penibili decat jucatorii. Bocete si plansete ca arbitrul n-a fluierat penalty pt bulgari la stangacia lui Edjouma! Au petrecut cel putin vreo 5 min analizand cu parere de rau regulile UEFA, care au facut ca arbitrul sa nu acorde penalty. Prin comparatie, pe acelasi post la meciul Farului s-au auzit cam la 2-3 min adjective gen „excelent”, „bun” cu privire la pasele si preluarile jenante ale oamenilor reghelui. Pana si primul gol al armenilor a fost catalogat „accident”, desi era lucrata schema ca la carte. E deranjanta diferenta de obiectivitate.
Inapoi la FCSteauaB, e slab jocul acum, si e mult de lucru. Inclusiv la partea fizica.
Bine că am trecut, și e posibil ca CFR sa mearga spre faliment. Nu știu de unde vor scoate banii acum.
Poate Varga să-l sune pe Talpan, iar Talpan știe afaceri, pe banii altora, bineînțeles.
Calificare binevenită. Din păcate mi-e teama ca aventura noastră europeana se oprește cu danezii.
Nu pentru ca ma iau după experienta de anul trecut, ci pt ca Nordsjaelland e o echipa solida , cu puține sau chiar fara puncte nevralgice. Anul trecut au fost lideri 20 din cele 22 de etape ale sezonului regular danez, urmând sa piardă campionatul în play-off în fata mult mai titratei FC Copenhaga. Pe scurt o echipa pe care ar fi trebuit sa o întâlnești în grupe, nu aici.
UEFA în prostia politicilor de susținere a echipelor mai modeste , au reușit sa obțină contrariul și sa avantajeze granzii și cluburile minuscule. Care sunteți curioși uitați va cât borhot are șanse mari sa prindă grupele conference, iar vicecampioanele unui fotbal mediocru se vor elimina între ele.
Si chiar dacă printr-o minune am trece de acești danezi, în play-off conference sunt alți balauri pregătiți pentru noi.
Si cireașa de pe tort. În Danemarca se joaca pe natural și hibrid. Doar doua cluburi au sintetic, Nordsjaelland și prietenii de anul trecut.
Unde mai punem ca au jucat 2 etape în sezonul curent și au un golaveraj de 7-2. ..
P.S. Nu pot sa nu ma amuz de stupiditatea balcanică.
Legenda spune ca aprigii suporteri ai PFC CSKA Sofia (adică aia bătuți mar de Sepsi) au afișat la Sf. Gheorghe un mesaj desigur împotriva FCSB. Dacă erau bulgari sau omniprezenta Peluza Nud a CSA , nu știu și mai puțin contează. Ce e amuzant e ca cefele late sud Dunărene nu realizează sau nu accepta ca ei sunt de fapt în situația FCSB ului ca susținere publica. Ba mai rău ei pe linie de continuitate sportiva au trecut și printr-o fuziune cu Litex ca să fie unde sunt. Iar ceilalți (cei de I am scos noi, FC CSKA 1948 Sofia) sunt o creație glumeata a unor fani care, intr-adevar fura identitatea celorlalți. Dacă as avea ceafa lata și as fi băiat rău sofiot m-ar preocupa mai mult ‘furtul de identitate’ manifestat de concitadini, nu aberațiile politice din alta țară.
Sau poate am înțeles noi greșit si sud Dunarenii sunt mai inteligenți. N-ai cum sa faci vreo confuzie între FC CSKA 1948 Sofia și PFC CSKA Sofia, voi ce ziceți?
Oare ce „plan tactic” are in minte antrenorul nostru, ala care face schimbarile??!! 🙂 🙂 🙂
Acu’ se explica, daca mai era nevoie, de ce Vasilica Dancu ne iubeste cu atata ardoare! 🙂
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/nelu-varga-adana-demirspor-cfr-cluj-706727.html
Eu sunt relaxat. Dacă trecem de danezi, e superb, dacă nu trecem, nu e tragedie că poate chiar se gândește Becali să angajeze un antrenor. Ninel încă așteaptă telefonul de la palat. Oricât de antipatic mi-ar fi fost Șumudică de-a lungul timpului, acum parcă l-aș prefera multora care au făcut figurație pe banca noastră tehnică. Măcar e antrenor. Altă variantă mai apropiată de titlul de ”antrenor” nu prea văd să fie accesibilă, iar calitatea antrenorilor actuali din liga 1 este sub orice critică, numai croitorași, fel de fel de expirați și alte glume proaste. Nu mai zic că acum nu mai este o problemă când la Voluntari sau la Botoșani antrenorii fără licență pro conduc echipa în umbra unui paravan. Nu mai are FRF-ul nici o problemă și nici presa nu mai face valuri… Când era la noi problema, nu era talk-show în care să nu își dea cu părere toți analiștii care șomează cu licența pro atârnată de perete (să fie oare incompetenți ca antrenori?).
Cât despre meciul de ieri, după prima repriză nu îmi închipuiam că vom avea emoții în a doua, dar team-managerul Becali a avut impresia că joacă cu Oțelul și a început din nou să schimbe aiurea jucătorii la pauză, iar jocul a luat o turnură haotică. CSKA1948, deși modești, și-au jucat șansa și sunt totuși un pic mai buni decât echipele din subsolul clasamentului de la noi. Din fericire Djokovici m-a lăsat cu gura căscată la al doilea gol, o execuție superbă cum mulți atacanți de la noi nu o reușesc. Odată cu acel moment, nici bulgarii nu au fost prea inspirați cu schimbările, practic scoțându-și din joc cei mai periculoși doi oameni, ăla chelu’, care dădea centrări bune și micuțul brazilian.
Una peste alta, victoria rămâne victorie și e binevenită. Jucăm prost, dar câștigăm. Să vedem cât va mai ține. Vine meciul de duminică cu CFR, pe mine nu mă sperie, sunt poate cu o idee mai buni ca la sfârșitul sezonului trecut, dar cumva tot pe acolo, îi putem bate și pe ei. Dar mai apoi va fi din ce în ce mai greu, se vor aduna multe meciuri și nu vom mai putea să jucăm tot ca și cum am fi în vacanță.
Cât despre comentariul la meci, eu am dat pe Prima Sport și acolo nu au fost dubii că Edjouma când și-a dat cu mingea din picior în mână nu se impunea 11 metri. Cred că o să rămân să urmăresc la ei meciurile și voi da pe Digi doar ca să mai râd de analiștii din studio și să îl mai văd pe Lăcătuș scăpându-se și zicând ”Steaua” în loc de ”FCSB”.
urat am jucat…urat de tot
nu stiu…parca sunt fara orizont in unele momente.
poate avem noi pretentii prea mari
Chiriches e o mare dezamagire…e lent, e parca precum o gaina fara cap, se invarte fara orizont. La un moment dat le-a cerut colegilor de pe linia de fund sa urce, sa comprime spatiile, iar pe Dawa il durea-n p..alarie. Cretu și Radunovici au facut ce le-a spus Chiriches, Dawa visa la prune ….si ii tinea in joc pe atacanti…
ma rog, daca continuam pe linia asta, cfr ne da cu terenul in cap in Ghencea si…danezii ne spulbera
Jocul in prima repriza ( cât ai un 11 stabil) e destul de solid, ca pentru un început de sezon, după ce berbecul intervine la pauza se f**e tot, la 2-1 pt bulgari M am gândit ca asta e încă o lecție pe care domnul albanez ar trebui sa o învețe, nu schimbi la pauza după pofta inimii..
Se observa la început de sezon ca jucătorii sunt încărcați fizic destul de mult după perioada de pregătire de asta par ca pica fizic după minutul 55, așa s a întâmplat și in startul sezonului trecut cu Toni Petrea Antrenor mai apoi cu Nick, dar, sunt convins ca baietii vor zbura peste toate gloabele după încă 4 etape, diferența mare e ca acum mai adunam și puncte, și cum victoriile aduc victorii sper sa i tăiem lumina lui Varga, ca prea e încrezător ca ne ca calcă in picioare și in următorii 5 ani vor fi campioni, deși campania lui de achiziții e la fel de dubioasa pana acum, sa nu mai amintim cum au fost ei campioni…
Da, sa nu fim prea critici cu ai nostri! Ma uit acum la Prima sport unde se da in reluare meciul Cufuristilor cu Turcii. Desi, cu un om in plus pe teren, (eliminarea turcului care a facut penalti a fost gratuita..) clujenii nu au mai jucat nimic timp de peste 30 minute. Mai mult, turcii au inscris in inferioritate si s-au calificat.
Majoritatea comentatorilor zic ca CFR a fost eliminata pe nedrept, ca e echipa care joaca cel mai bun fotbal.
Ma intreb, cum ar mai fi comentat daca in locul lor eram noi?? 🙂
@Gosu
Bannerul din peluza CSKA cu Sepsi l-am văzut pe Sport.ro.
Astia nu au pic de rușine, ei care au 2 echipe, pun banner haha, oricum nu l-au pus ei, cred că au mers unii, soldați de ai lui Talpan acolo, să se facă de râs și să facă brandul Steaua de râs.
FCSB = REAL STEAUA.
TALPAN si „junta” lui = FAKE Steaua.
UEFA spune, nu eu:
https://www.uefa.com/uefachampionsleague/history/clubs/50065–fcsb/
Pe bulgari nu îi bănuiesc de prea multă inteligență, dar cred că acel banner a fost pus de unul dintre cei 6 indivizi ai peluzei sud. Vreo doi au mers cu „ultrașii fariști” în Armenia, doi au mers la Sfântu Gheorghe și doi au rămas de pază la stadionul unității militare.
Eu treaba asta cu înfrățirea galeriilor nu am înțeles-o niciodată. Adică dacă ții cu o echipă, nu poți să mai susții și alta, mai ales dacă ești un membru al unei galerii, unde teoretic intră cei mai devotați suporteri. Așa apar situații cu iz de retard mintal, de genul suporterilor poliști din Timișoara care scandau lozinci ”anti-București”, ca în același timp să fie înfrățiți cu crapidiștii, care sunt tot din București…
Așa am observat că cei de la peluza sud a CSA-ului, deși puțini, au transferat la echipa lor fostele înfrățiri ale steliștilor fie cu UTA, fie cu ȚSKA, sau naiba știe cu care or mai fi fost. Probabil așa au ajuns ăia cu bannerul printre bulgari, iar bulgarii habar nu au care e adevărata Steaua, că oricum ȚSKA-ul lor original nu mai există odată ce a dat faliment…
Nu stiu altii ce au simtit, dar eu m-am bucurat enorm la golurile nostre. Mai ales la cel de-al doilea am fost foarte fericit. Doar asta conteaza, iar analizele jocului nu-si mai au rostul in astfel de momente.
In acest meci am aratat multe lacune, prelungirile ar fi fost istovitoare si tare mi-e ca ajungeam la hazardul loviturilor de departajare. Sper ca la meciul cu CFR baietii sa primeasca un boost de energie date fiind curcumstantele, cu toate schimbarile de antrenor si lot ai lui Nelutu o sa traga la titlu, posibil ca fluierasii sa ne ciupeasca iar puncte.
Ca tot veni vorba, Balaj i-a batut obrazul lui Ninel si i-a reamintit ca invingea Steaua si era campion (si) cu fluierul lui: „Se pare că el și-a pierdut respectul față de mine. Nu mai are același respect ca atunci când îl arbitram și câștiga campionatul. M-a deranjat atitudinea lui.
Repet, și-a pierdut respectul față de mine. Atunci când îl arbitram și bătea Steaua cu mine arbitru, altfel mă respecta și își apleca capul”
Cam asa s-au facut campioanele ultimelor ani, cu respect reciproc fata de fuierasi
@Gosu:
1. Cine vrea „performanta” trebuie sa treaca de echipe gen Nordsjaelland, Adana, Sheriff sau Anderlecht. Nu zic ca trebuie garantat, cum zice B1, dar nu poti merge in competitie cu frica de astia. Daca ar juca numai numele, atunci ar fi esports si betano, nimic altceva. Dovada ca se poate e chiar Steaua anilor 80, chiar si aceea care a fost la un pas de finala cupei UEFA, iar saptamana asta feroezii au batut campioana Suediei dupa ce in prealabil au batut si pe unguri (care au fost in grupe UCL!). Deci se poate, dar e de munca serios. Daca insa „performanta” inseamna tinichelele oferite de FRF (asa cum se practica la majoritatea cluburilor romanesti, inclusiv la chefura, Farul sau in visele umede ale talpanului), atunci stai cuminte cu seminte la cornet si oftezi ca e gazon sintetic, si ca UEFA nu-ti ofera culoar favorabil.
2. FC CSKA 1948 Sofia și PFC CSKA Sofia nu sunt motiv de confuzie mai mult decat este confuzie intre Ion Popescu si Ionel Popescu. cine vrea sa stie diferenta, stie. La fel si la CSASteaua – FCSteauaB, nu e nici o confuzie. Da, judecatori corupti isi baga coada (si opiniile) unde nu e lege, dar oamenii cam stiu ce sa inteleaga. Apropos, iar l-au facut pe Mititelu, cica palmaresul e bun (sic!) divizibil, desi nu exista in legea romana vreo referinta clara. Dupa logica lor (comanda speciala), cand vinzi o masina kilometrajul se imparte intre cumparator si vanzator daca nu se specifica in actul de vanzare-cumparare ca se vinde si asta. Mare atentie la vanzarea de masini si case, s-ar putea ca fostii proprietari sa vina la usa cu jalba, ca vor sa vanda kilometrii mai vechi altcuiva.
@E.K.88 : Ninel nu e antrenor, ci un mitocan care face pe dashteptul. Putinele „performante” reusite sunt cu asterix, iar in rest numai declaratii de golan si aratat cu degetul la altii. Deasemenea, meciul cu CFR ar trebui sa ne sperie, ultimele meciuri au jucat destul de legat, zic eu mult mai bine decat pe vremea lui DP cel adulat.
@Fortune
Nu am zis că Ninel ar fi varianta ideală, dar comparativ cu cei care au trecut pe la noi (de exemplu Todoran, B.Andone, BAV, Nick, Rădoi), Ninel chiar e antrenor. E adevărat că în afară de Astra și perioada de la Gaziantespor până să îl zboare turcii, nu a avut rezultate, ci doar un șir lung de echipe în CV. Că e și mitocan în același timp, știm deja, dar aici nu mai putem să facem nazuri. Știm din start că avem opțiuni limitate datorită patronului.
Cât despre CFR, nu mă impresionează, meciurile cu echipele prietene din campionat nu se pun, iar ieri în pauza meciului nostru am dat pe al lor fix când au marcat de la 11 m și aveau un om în plus. În aceste condiții au făcut rahatul praf.
Meciul cu ei e deschis oricărui rezultat, dar în nici un caz nu consider că ar fi mai buni ca noi în acest moment.
Ai dreptate, problema e B1. Daca chiar ar dori ceva bun, s-ar gasi antrenori mai buni decat Shmandilica sau cei enumerati mai sus. Vis-a-vis de CFR si meciul cu Adana, eu zic ca aia chiar aveau jucatori buni si deci in mod clar asta afecteaza perspectiva asupra ce au reusit oamenii lui Mandorlini. Nu toate lucrurile sunt egale si nu ar fi corect sa comparam de la distanta, dar totusi FCSB a jucat (mult) mai prost cu bulgarii decat au facut-o clujenii cu turcii.
După tot circul ăsta cu Șumudică, a făcut bine MM Stoica că l-a ținut departe de Steaua.
https://www.youtube.com/watch?v=koTF6frhGcc
Oriunde a mers, a făcut doar probleme si spune tot intern, nu are respect fata de angajator. Ar fi fost un circ cu Becali si pentru echipa, parerea mea.
Nici nu mă interesează cât de bun este.
Și Balaj, n-am înțeles, a recunoscut indirect că a furat Steaua?!
Revenirea Stelei (FCSB) în Ghencea a fost de mare interes. Arena va avea, în premieră, parte de un sold-out, pentru probabil cel mai așteptat meci al anului. Peluza Nord anunță că va fi infern în Ghencea.
Parte din declaratii:
Seful de galerie al Peluzei Nord, a anunțat că peluza nord, de 6.000 de locuri, va fi plină.
Mai mult, el spune că în afara celor 2000 de bilete ce vor fi disponibile la casele de bilete înaintea meciului,.
”Din câte știu nu spun pe surse, știu direct de aici, s-au vândut în jur de 27.000.”
„Nu ne interesează mesajele de amenințare, pe noi ne interesează să mergem acolo, să ne ajutăm echipa. Rețineți, dacă vă uitați în ultima perioadă, de după pandemie, vedeți câți copii, câte femei, câte familii vin la meciuri pentru că nu mai merge cu bătăi.”
https://www.fanatik.ro/nebunie-pe-ghencea-la-fcsb-cfr-cluj-anuntul-lui-gigi-mustata-pentru-fani-20452572
@fortuneteller
1. Cine vrea „performanta” trebuie sa treaca de echipe gen Nordsjaelland, Adana, Sheriff sau Anderlecht. Nu zic ca trebuie garantat, cum zice B1, dar nu poti merge in competitie cu frica de astia.
Aici țin sa te contrazic. Cum ti-am zis și în primul comentariu, una e sa joci cu ăștia în fazele astea și alta era când jucai cu Ekranas sau Târnavele. Sunt totuși grupele C3 nu UCL Și de ce e important ? Simplu cum zice B1 Bani!Bani!Bani! Nu ne calificam nu avem buget.
Anul trecut echipele astea au jucat în grupele Conference : FS Riga, Shamrock Rovers, FC Vaduz, Piunik Erevan, Ballkani, Zalgiris Vilnius. Ce cauta borhotul asta? Simplu, îți dă ție adversar greu și aia joaca între ei.
Exact cum am zis și dacă am trece de ‘balaurul’ danez iaca adversari din play off pentru noi : Eintracht Frankfurt (Germania) Club Brugge (Belgia)AZ Alkmaar (Olanda)Gent (Belgia)Dinamo Kiev (Ucraina)Fenerbahce (Turcia)Lille (Franța)Middtjylland (Danemarca)Partizan Belgrad (Serbia) PAOK Salonic (Grecia)
Maccabi Tel-Aviv (Israel) Viktoria Plzen (Cehia)
Aston Villa (Anglia) Fiorentina (Italia) Bodo/Glimt (Norvegia). Din astea, patru dacă sunt mai accesibile. Pai cum e ma normal sa joci cu ăștia și în grupe sa joace Flora Talinn sau Farul ?
Si cu CFR tot respectul, dar au pierdut o calificare cu 30 de minute în superioritate. Nu prea vad ce e de lăudat.