VIDEO. Thrillerul din Bănie
FC Steaua (FCSB) a câștigat un meci foarte intens (12 cartonașe galbene), scor 2-0, pe terenul celor de la CSU Craiova și s-a apropiat la două puncte de liderul CFR Cluj. O victorie uriașă pentru imagine, moral și prestigiul clubului de fotbal Steaua, terfelit în declarații belicoase și uneori nesimțite emise de clubul craiovean.
Vicecampioana en titre a fost mai pragmatică și a deschis scorul dintr-un penalty obținut în urma faultului ”criminal” făcut de Isaac Donkor la Florinel Coman și transformat cu sânge rece de Florin Tănase în minutul 33. Roș-albaștrii au mai lovit o dată pe final prin Man, aseară un real înger și demon, care și-a răscumpărat cele două ratări uriașe din situație de unu la unu.
Gnohere a suferit o contractură musculară chiar la începutul meciului cu Craiova. Mihai Teja s-a văzut astfel nevoit să facă prima schimbare încă din minutul 15, când l-a înlocuit pe francez cu Ioan Hora. Bizonul a părăsit terenul într-un cor de fluierături oltene, însă atacantul de 31 de ani le-a întors ”respectul” cu un singur deget. 🙂
Finalul partidei CSU Craiova – FC Steaua 0-2 a fost marcat de nervi şi multă tensiune. Pe tuneleul spre vestiare, când cele două echipe se îndreptau spre vestiare, a izbucnit un conflict. Mai întâi, Moruţan s-a certat cu un suporter aflat deasupra tunelului. A intervenit Emil Pieleanu, team managerul Craiovei. Însă oficialul clubului oltean a intrat apoi în conflict cu Bodan Planic şi doar intervenţia lui Bălgrădean a făcut ca cei doi să nu se ia la bătaie.
După acest succes, Steaua așteaptă un rezultat favorabil în partida de luni seară, dintre Astra Giurgiu și CFR Cluj, pentru a spera încă la câștigarea titlului.
Pentru roș-albaștri urmează meciul de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi OSK, a cărui dată exactă nu a fost stabilită încă.
Ce au declarat cei doi antrenori:
“Felicit jucătorii pentru dăruire. Am întâlnit o echipă puternică. Cred că am fost peste ei. Am făcut un meci bun tactic. Sperăm până la capăt, mai avem două finale pe care vrem să le câştigăm. Reţeta este atitudinea, dăruirea, determinarea… Mă bucur pentru băieţi şi am spus tot timpul că sunt nişte caractere foarte bune“, a spus Teja la Digi Sport.
“Eram încrezător că vom reuşi un rezultat pozitiv, am simţit jucătorii capacitaţi pentru acest joc. Mi se pare injust rezultatul, cel puţin meritam să înscriem. Regretul este în seara asta că pentru publicul care a venit un am înscris. Ne-am creat ocazii destul de bune. Trebuie să fim încrezători în potenţialul nostru, pentru că am arătat un potenţial destul de bun în faţa unei echipe de pe locul doi care nu ne-a fost cu nimic superioară”, a spus Papură la Digi Sport.
Au evoluat echipele:
CSU Craiova: Pigliacelli – Dimitrov, Donkor, Kelic, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Bărbuţ (Meza Colli ’68), Fedele (Baicu ’85), Mihăilă – A. Cristea (Fortes ’46). Antrenor: Corneliu Papură
FC Steaua: Bălgrădean – R. Benzar, M. Bălaşa (Teixeira ’82), Planic, Morais – I. Cristea, Filip – D. Man, F. Tănase, F. Coman (Roman ’73) – Gnohere (Hora ’16). Antrenor: Mihai Teja.
Istvan Kovacs a fost arbitrul partidei. Acesta a fost ajutat de Vasile Marinescu, Ovidiu Artene și Adrian Comănescu.
Astra Giurgiu și CFR Cluj se întâlnesc luni, în ultima partidă a etapei, de la ora 21:00.
Clasamentul play-off-ului:
X Ray
Unde esti tu, Sumudica doamne?.. 🙂
Nu am mai vazut atat entuziasm printre jucatorii craiovei de pe timpul lui ivan :)) ala chiar credea ca il cumpara Barcelona si astia acum chiar credeau ca o sa bata pe Steaua
Stupoare in lumea fotbalului!!! Cum?!?! Nesimtitii aia de la fecesebe nu au jucat nimic dar au batut minunea de echipa!!! Ai dracu sa fie ei!!!
Mureau comentatorii si ochelaristu ala de la digi 🙂
Sau mai bine: veni, vidi, gigi, si rugaciunile lui 🙂
hai ca ne-am linistit, Lazar, Cestor, Begue, Romario Pires, Zoua siLlullaku sunt rezerve…ma miram de ce a renuntat Dan Petrescu asa usor la Cupa si a folosit rezervele, acum am primit raspunsul…Astra are antecedente de pe vremea lui Sumpanzica, el a castigat la Ovidiu in Cupa, Regele a batut la Giurgiu in campionat la numai cateva zile distanta
Ei dracia dracu! Mareste ba jiji dobanda la imprumut!!! LOL
OMG! Sugerezi cumva ca intre aceste cluburi cinstite si neprihanite, intre mandria Ardealului si echipa saraca dar cinstita de la Giurgiu ar putea exista intelegeri ascunse? NU cred asa ceva ….
Ce blat mizerabil…
@Tudz mai nou se numeste parteneriat win-win…ciobanul nici n-ar avea ce sa negocieze, el baga juniorii in cupa ca sa ne scape cat mai repede de-o iluzie, ca am putea sa mai vedem si noi cum arata Cupa
Nu doresc răul nimănui, dar toţi ştim că ne va merge mai bine d-abia după ce ciobanul “nu va mai fi”…
Eu doresc sa fim umiliti in europa de pescari, brutari, constructori si alti nimeni n vant, a acest petrescu, poate l doream candva la echipa cu orice pret, insa blatistul asta cu fata de plangacios ii sta bine la unguri, nu aveam nici cea mai miva speranță la titlu dar meciurile cfr ului sunt odioase, scarboase cu o aroganta si o milogeala demna de voma, dupa dinamomuia chefere e echipa pe care o urasc maxim, i au intrecut si pe cei de la crrrapid….
Petrescu va pleca la vara in China si se va intoarce pentru ultimele etape in campionatul viitor
@alex-0101
Ai dreptate, mult mai bine ar fi cu Rapid in locul bozgorilor. Pana si Astra in 2016 arata mai campioana decat cufuristii…
Anul viitor jj sa mai imprumute alte echipe care ca multumire sa faca aranjamente pe la spate. Si trebuie sa cumpere fotbalisti de la viitorul pentru ca anul trecut Hagi nu a prea vindut si va avea nevoie de bani.
Baba pricina
🙂
Le-a dat la mumu lui gg mm teja Dica
Și o sa o tot dea.
Da, deci sa recapitulam.
Vinovatii sunt:
a) Ceferistii, ca au furat toate meciurile.
b) Dan Petrescu pentru ca si-a permis sa revina la CFR.
c) Fortele intunericului, ce au manevrat din anii 50 campionatul in favoarea altor echipe.
Vinovat nu este:
a) Ciobanul
b) Meme
c) Antrenorii
Eu tot ma intreb: daca se afla pe aici ca patronul CFR-ului a imprumutat patronului Astrei bani, care era concluzia? Adica Jiji face asemenea mizerii dar nu, conform detectivilor amatori de pe fcsteaua, pomana lu’ Jiji a reprezentat un imbold pentru Astra de a vinde meciul CFR-ului. Nu conteaza ca si-a menajat titulari in vederea finalei de cupa, astea-s povesti: de fapt interesul Astrei era ca CFR-ul sa castige campionatul. De ce? Who the fuck knows – but it’s true…
@alex-0101
Daca aduni inca vreo mie de suporteri ca tine, pot zice ca prefer sa va pierd pe voi decat sa renunt la ideea ca Dan Petrescu va antrena vreodata Steaua.
@alexandru-h
Prietene mai lasa tu gara asta de “inteligent” pe care ti o etalezi pe aici si mars la oina… Este parerea mea personala despre omul Dan Petrescu, am tot respectul pt el ca jucator si mereu il voi pastra in amintiri, da cu ce plm te deranjeaza ca nu vreau un circar pe banca?
Crezi ca tu ai venit din intuneric sa ne dai lumina? Noi nu stim ca berbecul e vinovat? Nu cred ca exista user care sa nu l muiasca:) dar asta nu inseamna ca exista un front anti steaua si asta nu e de acum, e din totdeauna, dar iin sistemul actual este mult mai evident… Eu tare mi as dori sa te cunosc, sa stam la o bere si sa vad curajul de a spune lucrurile astea n fata ca asa din spatele ecranelor toti judecam, avem pareri despre altii si cati de stelisti suntem noi 🙂
Imi pare rau prietene, dar are dreptate. Voi uitati ca am avut campionatul in mana si l-am pierdut (din nou) in stilul nostru caracteristic. Totodata, sa nu uitam, pe astia cu fotbalul lor “odios” n-am fost in stare sa-i batem atunci cand a trebuit. Repet, pentru a nu stiu cata oara, AM AVUT 0 SUTURI PE POARTA!
Atat de mici am ajuns? Incat sa ne lamentam in conspiratii si alte dracii? Da, sunt jocuri prietenesti (dar astea au fost de cand lumea si pamantul), singura problema aici suntem NOI, atat. Nu stiu ce dracu fotbal vedeti voi, sincer…
@unubatran
Am spus eu ca aunt multumit de lot de conducatori, sa i ridic in slavi? Pot numara pe degete de 3 ani incoace meciurile pe care le am apreciat… Din era radoi tot zic ca nu i ok, dar pe langa toate astea (da nu suntem in stare sa i batem, suntem complexati in fata chefereului cum eram cu crrrapid, sau ati uitat) nu ai cum sa nu observi cati sunt contra steaua, pune greselile de arbitraj cu toate meciurile proaste ale noastre si vei vedea ca vei fi pe primul loc, cand toti joaca impotriva chefereului ca fiind in vacanta si cu tine si dau viata, mai da o n plm de competitie sportiva…
Urmaresti campionatul Angliei? Ai vazut cum se lupta aia acolo sa i incurce pe cei ce se bat la titlu? Asta inseamna in plm competitie… Berbecul isi merita toata muiala asta de la nasi de la restul patronilor pt ca si saboteaza singur echipa, dar cum plm sa nu observi astea si de ce in mortii ma sii sa le accept?
Noi nu mai avem coaie, nu avem galerie, avem un betiv cu toane de manager si cu stourile la zi pe banca iar in tribune un dement ce se pisa pe noi an de an… La meciul cu cfr trebuie muiti toti! Stadionul plin si muiti toti, de la berbec pana la ultimul angajat al frf…
Hai sa fim seriosi si sa vedem ca marile nesanse din meciurile cu Viitorul din play-off si greselile de arbitraj, din intreg campionatul, ne-au privat de posibilitatea jucarii ultimei partide la noi acasa, cu titlul pe masa! Insusi Reghele recunostea ca nu merita sa castige la Bucuresti si sa faca egal la Ovidiu! Ca asa-i la fotbal, nu-i asa?! 🙂
“Sa nu uiti, Darie!”:
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/analiza-gsp-revolutia-din-fotbal-fcsb-e-victima-arbitrilor-din-simbolul-puterii-dinainte-de-89-ros-albastrii-au-ajuns-sa-fie-doborati-de-pe-locul-1-de-fluierasi-560461.html
P.S.
Nu ne intereseaza capra vecinului, dar totusi:
https://www.prosport.ro/fotbal-intern/liga-1/cornel-dinu-acuza-jocuri-de-culise-la-astra-cfr-cauta-ti-alti-prosti-pe-mine-nu-ma-gasesti-ma-ati-fost-martori-pe-teren-si-nu-aveti-nicio-scuza-18119067
@vasglo ,
Alibiurile fac parte din fotbal , dar nu uita ca nu sunt si cauzele unui esec.
Ai avut 3 meciuri directe cu CFR , nu ai reusit sa faci mai nimic. Din contra , de cele mai multe ori tot ei au fost mai periculosi. Te chinuie Viitorul, te chinuie Sepsi, Chiajna , Voluntari , Dunarea Calarasi. Nu reusesti sa mai castigi in fata dinamoului dar vrei sa joci cu titlul pe masa in ultima etapa.
Ei uite ca daca jucai fotbal in meciurile alea ori macar o parte din ele, ultimele meciuri erau o formalitate ca titlul era castigat matematic cu 2-3 etape inainte.
Nu zice nimeni ca nu au fost greseli sau prietenii, dar cum a mentionat cineva mai sus, alea au fost mereu. Si mereu toate echipele mici incearca sa impresioneze cand joaca cu Steaua. Asta e statutul de echipa mare a campionatului si trebuie sa te adaptezi si sa ii subordonezi pe toti. Asa e in toata lumea.
Eu unul nu cred ca pot enumera in acest sezon 10 meciuri in care am impresionat. Efectiv nu-mi vin in cap. De constanta nu are sens sa discutam ca lega Nick 2-3 victorii si hop iesea cate-un Sepsi in cale.
Si repet, chiar daca presa si becali au intoxicat publicul stelist cu “avem cel mai valoros lot” si “am luat tot ce e mai bun din Romania”, trebuie sa ne dam seama si sa acceptam ca diferenta dintre noi si Astra nu e ca cea dintre Barcelona si Sevilla (ca sa fac o comparatie fortata), pe de alta parte nu prea ai voie sa faci “accidente” cu echipele din subsol. Parca nea Imi a zis la un moment dat , cand vrei campionatul grila finala a clasamentului nu trebuie sa indice mai multe de 2-3 infrangeri si 5-6 egaluri. Adicatelea in traducere libera cu majoritatea echipelor trebuie sa obtii 6 puncte si accidental ori ca o pierdere calculata, 4 sau 3 puncte cu “nucile mai tari” ale campionatului.
Pana la urma greseli de arbitraj au fost multe si in primul mandat al lui Reghecampf, dar cum totul e bine cand se termina cu bine , nimeni nu se mai obosea sa vorbeasca de asa ceva. Si la sfarsit ce ramane peste ani ? Statistica, o statistica care o sa spuna sec, in acest deceniu CFR Cluj se reinventeaza si scoate titlu dupa titlu, iar noi incepem sa ne luam serios rolul de loser de serviciu, echipa mare si frumoasa dar care nu reuseste sa se impuna, un fel de Liverpool.
Pana si voi ca fani ati inceput sa acceptati chestia asta prin cautarea alibiurile , exact cum fac si fanii cormoranilor…
Toata lumea stie ca motivul nr 1,2,3,4 si 5 pentru ocuparea locului 2 timp de 4 ani la rand este Jijinho. OK mr Alex (Smartass) ?
Asta nu e o scuza pt “omenii”, pentru favorizarea clara a chefereului (intamplator, curatii si nevinovatii de la Cluj sunt singura echipa care nu a vrut aducerea de arbitrii straini). Au cel mai mic numar de cartonase galbene din campionat (72), si doar 5 cartonase rosii (vreo 2 primite in minutul 90+, adica irelevante) in conditiile in care practica un joc brutal, plin de faulturi si simulari (asta e toata tactica lui Petrescu, pressing cu atac in forta la jucatorul cu mingea ca sa recupereze repede si sa prinda echipa adversa rasfirata). Prin comparatie Steaua a primite 91 de galbene si 8 rosii (cele mai multe rosii, la egalitate cu Astra), desi n-avem vreun ciomagar profesionist in echipa si nu-i poti suspecta pe alde Tanase sau Coman ca sunt cine stie ce luptatori la baioneta.
Cu Astra, unde toata lumea urla ca “i-a cumparat JIji”, Steaua a castigat 3 meciuri si a pierdut unul. Chefereul a castigat 5 meciuri din 5 cu Sepsi OSK, echipa literalmente finantata de la Budapesta :))) M-am uitat la 2 din ele, au fost amicale mon cher, stateau aia de la Sepsi la 3 metri distanta si se uitau politicos cum sprintau vedetele cheferiste.
Da, campionatul s-a pierdut in meciurile directe si echipa n-a avut atitudine si inspiratie in momente decisive. Da, cu o conducere decenta (la dracu, cu o conducere absenta) am fi avut sanse foarte mari la titlu. Asta nu inseamna ca n-avem voie sa spunem ceea ce este evident – CFR e o campioana fabricata “la mica intelegere”, care a produs unul din cele mai hilare rezultate din istoria fotbalului mioritic, 2-5 cu Dudelange :)))
@Streza
Si asta cu ce indulceste amarul ? Ca aici ajungem la situatia care a fost primul oul sau gaina ?
Faptul ca noi n-am prea jucat fotbal sau aia ca au furat ? Faptul ca pe noi ochii sunt atintiti mereu si pe aia nu ?
Cred ca discutia ar trebui sa fie despre care cauza e mai importanta. Am concluzionat cu totii ca nici noi n-am jucat si aia au fost si impinsi de la spate. Eu mizez pe prima varianta ca si cauza primordiala. Cu tot respectul daca am fi prestat jocul ala din primul mandat al lui Reghecampf, toate lucrurile astea n-ar fi contat.
Cat priveste rasul asta isteric despre Dudelange, eu nu stiu cate alte echipe romanesti faceau mare branza cu astia. Pana la urma au avut un parcurs european rezonabil : eliminati din tururile preliminare UCL cu greu de Mol Vidi, elimina Legia Varsovia si CFR Cluj din tururile preliminare Europa League, iar in grupe (una destul de dificila cu Milan , Betis si Olympiacos) marcheaza 3 goluri si obtin un egal cu Betis. N-o fi chiar Rapid Viena , dar nici fotbalul din Luxemburg nu mai e la nivelul ala de acum 20.
Sigur ca daca am fi jucat ca-n primul mandat al lui Reghecampf nimic din toate frecusurile astea marunte n-ar fi contat. Ii bateai pe rivali in meciurile directe si nu mai era atata drama.
De indulcit situatia nu cred ca se poate indulci. Imi pare rau dar situatia e asa cum e si nu cred ca e loc de imbunatatire. JJ && MM, acesti Lolek si Bolek in varianta romaneasca, n-au sa se schimbe. Primul va ramane acelasi fanfaron cu gura mare, convins ca le stie pe toate si fara mareata lui inspiratie nimic nu merge (bineinteles daca lucrurile merg prost altii sunt de vina) iar al doilea ramane acelasi mic lingau care da din coada si saluta “sa traiti sefu!”. Lotul va fi alcatuit tot pe genunchi, in functia de toanele de moment ale A1. Antrenorul va fi tot lipsit de autoritate si principala cerinta in fisa postului va fi sa execute tampeniile transmise din loja.
Cazul Dudelange e hilar nu doar pentru ca erau din Luxemburg ci pentru ca arate ca imparatul cheferist, laudat si pupat in fund de presa slugarnica (in particular Prosport, care a devenit practic gazeta lor de perete) e gol. Da gol rau de tot, nene. Si cred ca Steaua, chiar si in situatia actuala, trecea de Dudelange daca a putut trece de Hajduk si a fost aproape de a trece de Rapid Viena.
Dupa lupte seculare care au durat cateva luni, Trioul de Aur JJ-MM-MT a castigat medalia de argint in liga1. URA! URA! URA!
ne certam si ne contrazicem degeaba, nici ciobanul, nici meme si nici jucatorii (cei mai multi dintre ei) n-au multe regrete ca s-a ratat tot sezonul pe plan intern: primul a spus ca nu-l intereseaza trofeele, ci doar cascavalul, al doilea i-a tinut isonul spunand ca o echipa trebuie sa produca bani si (de exemplu) “Cupa Romaniei e pentru loseri”, iar multi dintre jucatori manifesta suficienta si atitudine de promenada in joc – eu il am ca reper pe Nedelcu, un baiat cu privire de scolar inofensiv care nu are pic de rautate si indarjire specifice postului; baga, bah, crampoanele pe tibia adversarului (vorba vine), ca sa stie ca pe-acolo nu se trece…sau cauta-ti alta meserie…cel mai afectat ar trebui sa fie Teja, care si-a vazut spulberata iluzia ca ar avea stofa de campion
Cel putin au actualizat site-ul oficial al clubului. Da-o in plm de treaba… =))))
@gosu
N-ai inteles, ca si altii de pe aici! Fotbalul e mai mult decat FCSB=STEAUA, Ciobanul, MM, CSA Steaua, Dinamue, Cufuristi, etc.. Fotbalul e un JOC, cel mai frumos, dupa parera mea! Un joc care, odata ” intrat in sange”, ca un microb”, nu mai ai scapare!..
Il iubim cand luam 6 din 6 de la olteni si il uram atunci cand luam numai 1 de la Nasu’ si restul de 5 le facem cadou Cufuristilor! Uitam ca participantii la joc, de care s-au legat aspiratiile noastre, jucatorii, antrenor, patron, manager au fost aceiasi, si atunci cand am castigat si atunci cand am pierdut? Ce s-a schimbat?… Poate noi, asa-zisii suporteri in pasiunea/frustrarea noastra!.. 🙂
P.S.
Barca cu Messi se lupta de vreo 4 ani sa mai prinda o finala de CL!!….
Da @vasglo, fotbalul este un joc frumos. Numai ca noi nu mai jucam fotbal de multi ani de zile. Si cu toate astea, banii vin la baieti, ciobanu’ mai pacaleste pe unii pe afara si mai vinde cate un rasuflat pe cateva meleoane si.. toata lumea DE ACOLO e fericita. Dar, DAR… CU NOI CUM RAMANE?! Ii doare fix la penis de noi, pe toti. Si asta nu e cel mai dezamagitor lucru…ci faptul ca unii dintre voi ati inceput sa le cautati scuze si alibiuri..
..vezi domne.. toti sunt impotriva noastra. Serios?! Asta scuza bataia de joc de acolo? Asta anuleaza ineptia pe care a indraznit nea Tanase s-o spuna in direct la tv? “Nu va pricepeti la fotbal”.
Pe bune? Am ajuns sa ma ia la misto un retardat care cade la prima adiere de vant? Marele fotbalist Tanase?
Sa fie sanatosi, dupa un meci gen Juve – Ajax, chiar nu ma mai pot uita la vreun meci al FCSB-ului actual pentru ca… nea Tanase are dreptate, NU MA PRICEP LA FOTBAL.
@unubatran
Vezi, de asta e frumos fotbalul, la el se pricepe toata lumea, sau nu se pricepe, whatever! 🙂
Sunt prea multe vedetisme la club, cand jucatorul isi suna patronul si i cere socoteala de ce a fost schimbat ce dracu sa mai zici?
Ganditi va ce fotbal avem daca noi cu jocul practicat terminam pe doi… Suntem in cadere libera si nu vad momentan panzele albe… Traim cu speranta ca giginio se va pensiona…
Iata ce inseamna fotbalul:
AGONIE
https://www.gsp.ro/international/liga-campionilor/liverpool-barcelona-4-0-0-3-in-tur-leo-messi-si-colegii-sai-tinta-glumelor-cele-mai-tari-10-poante-dupa-o-noapte-istorica-566514.html
si
EXTAZ
https://www.gsp.ro/international/liga-campionilor/liverpool-barcelona-4-0-video-jurgen-klopp-euforic-dupa-calificarea-istorica-puteti-sa-ma-amendati-dar-nu-gasesc-alte-cuvinte-566516.html
Sau, parafrazand o zicala celebra..SI TU MESSI?? 🙂
„A fost un meci ridicol. Am luptat să revenim şi am avut noroc. Îmi pare rău pentru Ajax. În cele două meciuri a jucat un fotbal mai bun, dar noi am marcat.
Este o eliberare, am muncit pentru asta şi suntem în finală. A trebuit să luptăm, să îi punem sub presiune. Lucas a avut un meci minunat cu cele trei goluri. Nu a fost nimic tactic, a fost mai mult o luptă.
Am câștigat meciul cu inima şi cu Lucas Moura. Pentru că ne-a dus în finală (n.r. Moura) ar trebui să i se facă o statuie în Anglia. Nu am meritat calificarea mai mult ca ei, dar am obţinut-o. Finala englezească va fi interesantă” (declaratie Christian Eriksen, mijlocașul lui Tottenham, cf. gsp.ro)
Deci, nu-ti trebuie un Teja si un MM ca sa castigi un meci de fotbal! 🙂
Da, sigur…trebuie sa mai aiba si jucătorii valoare si ambitie, pe ai noștri îi doare la oo, aici tre sa intervină prostu de la lojă.
Aveți idee de ce nu mai folosesc domeniul http://www.steauafc.com ? Te redirecționează la fcsb.ro . Știu ca îl puteau folosi in continuare…
Ciobanul si fotbalul romanesc! 🙂
https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/doar-becali-si-romgaz-transgaz-sunt-eterni-schimbari-ametitoare-in-liga-1-566706.html